Sursa foto: botosaneanul.ro
Sursa foto: botosaneanul.ro

Marius Budăi, ministrul desemnat pentru portofoliul Muncii şi Solidarităţi Sociale, a primit aviz favorabil în urma audierilor. El a anunțat că viitorul Guvern Ciucă va mări pensiile, salariile și alocațiile, iar persoanele cu dizabilități vor primi un sprijin în plus.

De asemenea, viitorul ministru a explicat că nu se pune problema creșterii pensiilor speciale. Budăi a precizat că nu Ministerul Muncii gestionează pensiile de serviciu.„Vreau să rămân un om care este în primul rând interesat de soarta copiilor. Dar şi a părinţilor şi bunicilor noştri, per total”, a afirmat Marius Budăi în faţa comisiei de specialitate din Parlament.

Din 1 ianuarie 2022 vor crește pensiile și salariile

Marius Budăi a mai adăugat că viitorul guvern va acorda ajutor și firmelor care angajează persoane „greu angajabile”. Mai mult, el a adăugat că majorarea salariului minim brut la 2550 de lei nu va crea dezechilibre în economie.

Ministrul desemnat al Muncii a mai precizat că pensiile mici vor fi majorate de la 800 de lei la 1000 de lei, iar punctul de pensie va crește la 1586 de lei, față de 1442 de lei cât este acum. Mai mult, el susține acordarea unui ajutor în prima lună a anului viitor pentru cei mai săraci dintre pensionari dar şi o a 13-a indemnizaţie pentru persoanele cu dizabilităţi. 

Marius Budăi nu a primit întrebări din partea parlamentarilor PNL și PSD. Cu toate acestea, reprezentanții altor formațiuni politice l-au întrebat dacă o să aibă în vedere reducerea bugetului pentru pensiile speciale.

„Am convenit în coaliţie, aşa cum trebuia convenit de mult. Indemnizaţiile speciale nu sunt ale Ministerului Muncii. (…) Împreună cu specialiştii din cadrul Ministerului Muncii şi din cadrul Casei Naţionale de Pensii, dacă se va dori expertiza noastră o vom pune la dispoziţie. (…) Nu Ministerul Muncii gestionează aceste pensii”, a declarat Marius Budăi despre pensiile de serviciu, relatează news.ro.

Guvernul Ciucă va avea 20 de ministere, dintre care Partidul Social Democrat (PSD) deține 9, Partidul Național Liberal (PNL) 8, iar Uniunea Democrată Maghiară Română (UDMR) 3. Joi, 25 noiembrie, Guvernul Ciucă va merge în Parlament pentru a primi votul de încredere.

Dacian Cioloş: „Florin Cîţu a aruncat PNL în braţele PSD”

Articolul precedentPatriarhul Daniel s-a vaccinat împotriva COVID-19
Articolul următorCum ajung spitalele din România să funcționeze din donații
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.