3.1 C
București
duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 850

Cîțu nu ia în calcul scoaterea TVA-ului din facturile la energie

Florin Cîțu (Foto: Facebook)

Premierul Florin Cîțu nu ia în calcul eliminarea sau reducerea TVA-ului din facturile de energie din perioada de iarnă, așa cum a solicitat Asociația Furnizorilor de Energie, ca soluție pe termen scurt, considerând că o astfel de măsură este dificilă prin implicațiile sale ulterioare. Totodată, Cîțu a precizat că are în atenție urgentarea implementării legii consumatorului vulnerabil, precum și un sprijin din partea statului, prin compensarea unei părți din facturi.

„O soluţie ca aceasta este o soluţie foarte dură sau o soluţie permanentă, pentru o problemă temporară. Sunt de acord şi am venit cu soluţia de a aduce mai aproape implementarea legii consumatorului vulnerabil în loc de octombrie 2022, o să fie de la 1 ianuarie 2022. În acelaşi timp, avem o soluţie de a compensa parte din factură pentru lunile de iarnă anul acesta pentru mai mult decât consumatorul vulnerabil. Avem soluţii. Nu vreau să umblu la sistemul fiscal pentru că apoi e dificil de revenit asupra lui şi implicaţiile sunt total diferite. Dar vom susţine în această iarnă consumatorii, consumatorul vulnerabil şi mare parte a populaţiei să treacă peste această iarnă şi să nu aibă un impact creşterea preţurilor. Vom compensa o parte din factură. Multe din aceste companii au avut profituri mai mari decât se aşteptau aşa că sunt sigur că există resurse pentru a susţine”, a explicat Florin Cîţu, la Botoșani, citat de News.ro.

Asociația Furnizorilor de Energie din România (AFEER) a făcut propuneri atât pentru termen scurt (reducerea sau scutirea de la plata TVA a energiei electrice și a gazelor naturale, scutirea de la plata accizei, precum și acoperirea parțială a facturii de utilități prin aplicarea urgentă a Legii privind consumatorul vulnerabil), cât și pe termen lung (implementarea măsurilor de creștere a eficienței energetice, adoptarea unor măsuri legislative pentru promovarea construcției de noi capacități de producție și urgentarea deciziei privind exploatarea gazelor din zona economică exclusivă a României la Marea Neagră).

Peste 400.000 de gospodării „vulnerabile”

Legea consumatorului vulnerabil îl definește pe acesta ca „persoană singură/familie, care, din motive de sănătate, vârstă, venituri insuficiente sau izolare față de sursele de energie, necesită măsuri de protecție socială și servicii suplimentare pentru a-și asigura cel puțin nevoile energetice minimale”.

Potrivit ministrului Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan este vorba de mai bine de 400.000 de gospodării ce ar putea beneficia de prevederile acestei legi. „Ţintim creşterea numărului de beneficiari pe care i-am definit. Conform actualului proiect, este vorba despre 427.000 de beneficiari, iar sprijinul acestora va avea un impact bugetar de 172 de milioane de lei. Vrem să fie mai mulţi beneficiari, dar rezultatul îl voi prezenta după discuţiile cu prim-ministrul”, a spus Turcan, citată de Agerpres.

Dacă acestora îi mai adăugăm și pe cei peste 1,6 milioane de angajați plătiți cu salariul minim (1.386 de lei „în mână”), tabloul pentru această iarnă va fi unui destul de sumbru.  

Furnizorii de energie și gaz vin cu soluții pentru consumatorii români

Primăria Sectorului 1 a publicat protocolul cu Romprest

Clotilde Armand
Clotilde Armand (Sursă foto: Capital)

Primăria Sectorului 1 a semnat, vineri seară, protocolul cu operatorul de salubritate Romprest, iar suma pentru care va fi asigurată curățenia în acest sector este de 49 de milioane de lei pentru 5 luni. „Vom avea un Sector curat” a precizat Clotilde Armand. În ciuda discuțiilor că reducerea costurilor ar veni ca urmare a reducerii prestațiilor, edilul Armand a afirmat că în fapt au fost scoase „frecvențele fictive”, care au dus la „facturi supraevaluate”, astfel că tăierea costurilor este una reală.  

PMP: „Clotilde Armand a redus curățenia în sectorul 1, nu tarifele plătite către Romprest!”

„În urmă cu câteva minute s-a semnat protocolul Primăriei Sectorului 1 cu Compania Romprest. Operatorul de salubritate a acceptat toate condițiile noastre pentru care ne-am luptat în ultimele 10 luni. Fără frecvențe fictive, fără facturi supraevaluate! Vom avem un Sector curat. Am redus frecvențele inexistente, banii economisiți se vor duce în investiții”, a anunțat Clotilde Armand, vineri seară, pe pagina sa de Facebook.

Prezentul protocol este rezultatul HCL-ului din 24 iunie 2021, prin care Primarul Sectorului 1 a fost mandatat să negocieze eficientizarea „activității de măturat, spălat, stropire și întreținere a căilor publice din cadrul serviciului public de salubrizareîn aria UAT a Sectorului 1 în conformitate cu prevederile contractului nr. J007-S/30.06.2008 și a legislației în vigoare”, prin modificarea suprafețelor de intrevenție pentru operațiuni din cadrul activității de salubrizare stradală. Totodată și pentru necesitatea asigurării continuității serviciului public de salubrizare din acest sector.

Potrivit acestui protocol, Primăria Sectorului 1 va avea de plată 49 de milioane de lei pentru 5 luni, distribuite astfel: 13,5 milioane, cu termen de plată 2 septembrie, contravaloarea prestațiilor aferente lunii iunie (salubrizare stradală, 8.151.171,13 lei) și lunii iulie (salubrizare stradală, diferența până la 13,5 milioane); 10,5 milioane, cu termen de plată 10 octombrie, reprezentând contravaloarea prestațiilor aferente lunii iulie și prestațiile integrale aferente lunii august; și două tranșe de câte 12,5 milioane de lei, cu termen de plată la 15 zile de la emiterea facturii, reprezentând contravaloarea prestațiilor aferente lunii septembrie, respectiv lunii octombrie.

„Cu această sumă ne vom încadra fără probleme  în bugetul stabilit și votat de Consiliul Local pentru salubrizare, inclusiv cu cheltuielile făcute în starea de alertă cu societatea Rebu”, a concluzionat Clotilde Armand, primarul Sectorului 1.

Daniela Popa, despre Armand: „Azi se laudă ca a înfrânt „mafia”. Poate BUG Mafia, că „paraziții” sunt doar în gaşca dumneaei”

Simion (AUR) i-a pus gând rău lui Cîțu. Îl vrea plecat cu orice preț

George Simion și Claudiu Târziu (copreședinții AUR); preluare Digi 24.

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a hotărât deschiderea discuțiilor cu parlamentari de la toate forțele politice, astfel încât moțiunea de cenzură de la începutul sesiunii parlamentare de toamnă să aibă șanse reale să treacă, iar românii să scape cât mai repede de Guvernul Cîțu. Moțiunea de cenzură la care fac referire reprezentanții AUR este cea pe care a anunțat-o deja PSD, fără a da o daă concretă când va fi făcut demersul, înainte sau după Congresul PNL.

„Demiterea Guvernului Cîțu reprezintă o urgență națională. Încă din prima zi a lucrărilor Legislativului, Guvernul Cîțu se cuvine să afle că Parlamentul nu mai poate tolera diletantismul unui cabinet al cărui prim-ministru îndatorează aberant România fără să-l intereseze cât costă o pâine, iar ministrul său de finanțe nu știe nivelul inflației sau valoarea salariului minim. În acest timp, românii sunt izbiți de un tsunami al scumpirilor la alimente, energie, servicii, iar economia națională e strivită între lipsa unei viziuni coerente de dezvoltare și aberațiile restrictive ale unei politici sanitare neconvingătoare”, a declarat senatorul Claudiu Târziu, co-președinte AUR, potrivit comunicatului de presă al formațiunii.

Simion cheamă parlamentarii patrioți la apel

Convins că fără aportul parlamentarilor din cadrul coaliției acest demers poate fi sortit eșecului, la fel cum a fost și precedentul, George Simion face apel la responsabilitatea și patriotismul parlamentarilor și îi cheamă să voteze căderea cabinetului Cîțu.

„Românii s-au săturat până peste cap de acest guvern și de măsurile lui aberante și ne cer în fiecare zi să-l dăm jos. Oamenii s-au săturat să fie îndatorați, umiliți, hăituiți, presați să se vaccineze și tratați drept infractori în propria lor țară de către un infractor dovedit, un țepar și un mincinos. Invităm toți parlamentarii responsabili și patrioți să ni se alăture în demersul de a face dreptate pentru România, prin trimiterea acasă a lui Florin Cîțu și a găștii sale de incompetenți și țepari”, a subliniat deputatul George Simion, co-președinte AUR.

Precedenta moțiune de cenzură, dezbătută și votată în 29 iunie, a obținut 201 voturi „pentru” din cele 202 exprimate. De altfel, Ludovic Orban a afirmat, în mai multe rânduri, că atâta vreme cât se află la conducerea partidului, niciun parlamentar PNL nu va vota o moțiune împotriva guvernului condus de un liberal.  

Guvernul Cîțu a trecut testul moțiunii de cenzură

Sociologul Marius Pieleanu îl dă pe Rafila ca prezidențiabil

Alexandru Rafila (Captură video)

Sociologul Marius Pieleanu, o prezență obișnuită la Antena 3, a afirmat că în vede ca prezidențiabil pe prof. Alexandru Rafila, despre care spunea în intervenția telefonică de vineri că are „un profil consistent, (…) o formare profesională adecvată”, și deci și șanse să fie alegerea câștigătoare a noii generații de social democrați.

„Eu pe profesorul Rafila l-am cunoscut în emisiunile de televiziune ale Antenei mai ales. Nu ascund faptul că mi-a făcut o impresie foarte bună. Este una din mizele câștigătoare și alegerile câștigătoare ale noii generații de politicieni ai PSD.  Are un profil consistent, pe gustul meu și nu numai, adică o formare profesională adecvată, un traect profesional în consecință. Deci are toate calitățile și toate argumentele de partea domniei sale”, a spus Pieleanu, la Antena 3.

Acesta a reamintit de faptul că PSD vrea să vină cu modifică ale statutului, pe modelul american, astfel încât desemnarea candidatului pentru alegerile prezidențiale să se facă în urma unui vot de încredere dat în interiorul partidului. De altfel, Ciolacu anunța în urmă cu ceva vreme că nu este musai ca președintele partidului să fie și candidatul în cursa pentru Cotroceni, mai ales având în vedere că din 2000 niciun șef al PSD nu a reușit să prindă și turul al doilea.

PSD va da președintele României, în 2024

„Avem câteva lucruri pe care le putem spune cu certitudine. Alături de președintele partidului, cei doi sunt cei mai bine poziționați în ierarhia favorabilității publice, mai ales în interiorul bazinului electoral al PSD. Se bucură de un indicator de favorabilitate, adică cifra procentuală a încrederii este mai mare decât cifra procentuală a neîncrederii, lucru foarte rar întâlnit în rândul clasei politice din România.

Dacă m-ați întreba pe mine, dacă mâine ar avea loc alegeri prezidențiale, probabil că între domnia sa și Marcel Ciolacu ar fi persoanele de ales pentru nominalizare. (…) Profesorul Rafila ar avea o șansă reală ca, în sfârșit, PSD să-și apropie portofoliul de președinte al țării”, a declarat sociologul Marius Pieleanu la Antena 3.

Șefia țării, o provocare pentru oricine

În opinia lui Rafila, candidatura la șefia statului este pentru oricine o provocare, indiferent de formațiunea politică. Un motiv în plus pentru prof. Rafila de a preciza că este nevoie candidați care să vină cu proiecte de țară.

„În mod evident, într-o competiție, PSD trebuie – și nu mă refer neapărat la mine – să vină cu o persoană care să nu adune doar voturile stângii tradiționale, trebuie să fie o persoană care să vină cu un proiect de țară și care să fie credibilă și să poată să aducă la vot, pentru că este foarte important ca lumea să voteze și aici PSD ar trebui să schimbe ce s-a întâmplat în anii trecuți, când o prezență mai mare la vot era defavorabilă Partidului Social Democrat. PSD trebuie să vină cu un candidat care să determine oamenii să meargă la vot, pentru că este un candidat credibil”, a declarat  Alexandru Rafila, la începutul lunii iulie. Totodată, acesta a ținut să sublinieze că dacă ar fi ales în această funcție îl va propune ca premier pe Marcel Ciolacu, fără nicio ezitare.

Rafila, posibilă candidatură la prezidențiale

Primarul Cristian Popescu Piedone pune la punct zona Iacob Andrei

Cristia Popescu Piedone (captură video)

După ce în urmă cu o lună a dispus măsuri pentru prevenirea și combaterea infracționalității într-unul dintre cele mai rău famate cartiere ale Sectorului 5, Ferentari, de data aceasta edilul Cristian Popescu Piedone a trecut la un alt nivel și aduce cartierul cu câțiva pași mai aproape de civilizație.

De altfel, acesta și-a propus ca până în 20 septembrie zona Iacob Andrei să treacă printr-un proces de înfrumusețare, de care să se bucure și cei mici, dar și adolescenții, precum și părinții ori bunicii acestora.

Zona Iacob Andrei intră în cod roșu de lucru! Am facut un loc de joacă, decent, însă nu-i destul! Avem copii și de 10 ani plus, avem și adolescenți! Ei nu se mai dau în leagăne și nici pe tobogane! Le vom face și lor loc special de relaxare! Nu vreau maidan aici, nu vreau poteci de pământ crud, nu vreau buruieni, nu vreau sălbăticie!

a anunțat Cristian Popescu Piedone pe pagina sa de Facebook

Piedone: „Vreau confort și civilizație!”

Printre alte lucruri pe care și le dorește pentru locuitorii din această zonă nu sunt chestiuni mărețe, ci firești: confort și civilizație.

„Pentru siguranța cetățeanului, vreau lumină, noaptea, pe alei și străduțe care n-au văzut bec niciodată!!! Îngrijim copacii sănătosi, tăiem ce este uscat și periculos, toaletăm! Revitalizăm grădinile existente, dar facem și altele noi”, a mai precizat Piedone, care a adăugat că toate aceste lucruri nu snt doar pentru cei de acum, ci și pentru generațiile următoare. „Pentru noi și pentru generațiile care vin după noi… sădim copaci tineri! Amenajăm zona conform normelor de civilizație actuale! Facem parcări noi! Și locuri noi, desigur! Desființăm ghenele insalubre, din vremea lui Ceaușescu! Înlocuim gardurile rupte, gardurile urâte!”

Totodată, administrația se gândește și la persoanele aflate în scaun rulant și va monta rampe de acces în imobile, acolo unde situația o impune. De altfel, primarul consideră că toate aceste investiții sunt pentru comunitate, ca fiecare cetățean plătitor de taxe și impozite să beneficieze de ceva din urma acestora. Mai mult, pentru ca toate investițiile făcute în zonă, unde încă mai sunt persoane certate cu legea și cu bunul simț, Piedone a luat în calcul inclusiv montarea de camere de supraveghere,astfel încât cel care distruge să poată fi tras la răspundere. „Investim pentru comunitate! Investim cu cap, credem, astfel încât măcar majoritatea cetățenilor locului să fie multumiți! Atenție!!!! Montăm camere video de supraveghere!!! Cel care distruge, plătește”, a precizat primarul Sectorului 5 pe pagina sa de Facebook.

Acesta a menționat și faptul că administrația locală este deschisă tuturor discuțiilor cu cetățenii, astfel încât aceștia să poată transmite ceea ce îi nemulțumește, dar, de ce nu, și ceea ce apreciază din ceea ce se face zi de zi în acest sector.

UPDATE: Piedone nu mai vrea „etichete” în Sectorul 5! Cartierele rău famate vor fi istorie!

Reportaj- experiment. 900 de lei, prețul   „Necuratului”. Cum abuzează vrăjitoarele de naivitatea noastră(FOTO)

Vrăjitoarea Dinarca Brătianu, foto Pro TV

Ziarul de Investigații a realizat un experiment în sensul acesta, iar concluziile le puteți trage singuri. Raiul și Iadul par la un click distanță, iar, procurorii sunt absolut uluiți de ușurința cu care clienții sunt înșelați.

Ziua 1, București. Apelez aleatoriu, la un număr de telefon promovat prin Google Ads. Dau de Luisa, prezentată tămăduitoare, astrolog. Inventez o poveste tristă pentru a vedea modul de lucru. Din tonul Luisei, sunt vicitima perfectă.

Reporter Zin- Bună ziua, este valabil anunțul?

Tămăduitoarea Luisa- Valaabil. Cu ce te pot ajuta?

Reporter Zin- Nu îmi merge nimic bine. Nici în afaceri, nici în dragoste. Nu am liniste. Am cosmaruri. Îmi deschideți cărțile de tarot prin telefon?

Tămăduitoarea Luisa- Numele de botez

Reporter Zin- Elena- Mădălina.

Tămăduitoarea Luisa. Sună-mă peste 20 de minute.

După 20 de minute, Tămăduitoarea Luisa, pe un ton grav:

-Draga mea, am deschis. Stai să beau niște apă, că nu știu cum să-ți spun.

Reporter Zin- Mor sau cum?!

Tămăduitoarea Luisa-Nuuu. De la un timp, inima ta e întristată. Mintea îngândurată, nu te mai bucură nimic. Asa e?!

Reporter Zin- Asa e.

Tămăduitoarea Luisa- Dureri de cap, amețeli, furnicături în mâini și în picioare?

Reporter Zin- Și pe astea le am!

Tămăduitoarea Luisa- Draga mea, pe destinul tău sunt făcute farmece două femei, de una tânără și una în vârstă. Ai cununiile legate, e făcută pe ață lungă, când ți-o fi lumea mai dragă, atunci te desparți. Așa e!

Reporter Zin- Of, așa o fi! Și cum mă ajuți?

Tămăduitoarea Luisa- Eu te pot ajuta, cu harul meu. Îți fac o lucrare de descântec puternică și ai tot ce vrei tu în maxim 9 zile.

Tămăduitoarea Luisa-Magie albă sau neagră?

Reporter Zin- Albă. Cât mă costă?

6 lumânări și un ou

Tămăduitoarea Luisa- 470 de lei. Să iei:6 lumânări, un ou, miere și un trandafir roșu și să le ții sub pat.

Reporter Zin- Dar, nu se ofilește sub pat trandafirul?(Luisa nu sesizează ironia mea)

Trandafirul nu se ofilește sub pat

Tămăduitoarea Luisa- Nu, tu fă cum îți zic eu, că știu ce zic.

Reporter Zin- Bine, închid și îți fac tranzacția on-line. Trimite-mi numărul tău de cont.

În două minute, Luisa îmi trimite IBAN-ul și îmi cere să îi fac o poză cu dovada plății.

Simulăm o tranzacție(anulată, ulterior) și mergem cu experimentul mai departe

Nepoata faimoasei Brățara merge pe negru direct. E implicată în dosare penale pentru depozitarea mercurului( argintul viu)

Între timp, sun la un alt număr de telefon. O voce tânără se prezintă nepoata vrăjitoarei Brățara care, spune din start că lucrează cu magia neagră. Îi repet aceeași poveste tristă.

După 15 minute, mă sună înapoi cu același discurs de început ca al Luisei, semn că toate au un monolog pentru victime și nu e o citire de tarot reală.

Antonia, nepoata vrăjitoarei  „BrățaraDe la un timp, inima ta e întristată. Mintea îngândurată, nu te mai bucură nimic. Faci un pas înainte și doi înapoi ca racul, nu?

Reporter Zin- Da, sunt în zodia Racului, așa e. Zi direct ce trebuie să fac.

Spiriții fac toată treaba!

Antonia- 500 de lei. Facem ședinta pe cameră. Tu acasă, eu la baltă.

Reporter Zin- La baltă? Ce faci acolo?

Antonia- Chem spiriții mei, drăguța. Și cu pânza pe care o iau, întorc răul la cel care ți-a făcut. Bărbatul ăsta cu care ai fost ți-a făcut să nu fii fericită niciodată. Dacă nu te dezlegi, va fi rău, Doamne ferește!

Tu crezi în Dumnezeu sau ce?!

Reporter Zin- Păi(…) Tu crezi în Dumnezeu?! Facem neagră sau ce? !

Antonia- E o vorbă, știu eu pe cine chem.

Reporter Zin- Ce îmi trebuie pe lângă bani?

Antonia- 99 de lumânări și atât.

Ziua 2, București. Neliniștită, Luisa îmi spune că nu i-au intrat banii în cont, deși a văzut poza cu banii virați. O liniștesc, amintindu-i că e vineri și în România e program scurt.

Ne apucăm de ritual. Totul se defășoară rapid și pare desprins din desenele animate horror.

Tămăduitoarea Luisa- Vezi că am și eu oul ăsta?

Reporter Zin- Văd.

Tămăduitoarea Luisa. Zi-mi când să-l sparg!

Reporter Zin- Acum!

 „Întoarce capul, iese Necuratul!

Tămăduitoarea Luisa, precipitată.Vaiii, întoarce capul că iese Necuratul! Întoarce! Și zi Doamne ferește de 3 ori!

Cu greu mă abțin să nu izbucnesc în râs, însă, execut.

Reporter Zin- A ieșit Necuratul?!

Tămăduitoarea Luisa- A ieșit, aruncă oul afară în ghenă. Și îți trimit un descântec pe Whatsaspp.

Reporter Zin. Atât!?

Adjudecat de spiriți: 900 de lei!

Tămăduitoarea Luisa. În 10 minute, am ședință cu spiriții mei și îmi spun, dacă ești curățată sau nu.

Reporter Zin- Aștept.

Luisa începe șantajul. Se sperie de Poliție

După 10 minute, Luisa, ușor afectată, pentru a părea că e gravă situația, îmi spune că mai trebuie să plătesc suma de 900 de lei, pentru că ăsta e prețul Necuratului.

Reporter Zin- Așa mult?! Păi(…) nu ne-am înțeles așa. Ai zis 470 de lei și că asta este tot. Vorbește cu spiriții să mă lase să achit mai târziu.

Tămăduitoarea Luisa- Nu o să mă lase dracii în pace. Am eu puteri. Când mi-i dai?

Reporter Zin- Nu vreau să ți-i mai dau, pentru că nu mi-ai zis că mă costă 1370 de lei, ci 470 de lei!

Tu, ca vrăjitoare, trebuia să știi de dinainte cât cere Necuratul!

Tămăduitoarea Luisa- Dacă nu mi-i dai, las tot Necuratul să vină pe tine! Eu nu vreau să am probleme!

Reporter Zin- Eu te reclam la Poliție, să știi. Ți-am zis că iubitul meu e polițist și cred mă pot împăca cu el și fără tine.

Tămăduitoarea Luisa se lasă păgubașă. Îmi închide telefonul și îmi dă block.

Față în fată: în bobi, în cafea. Magie cu share location

Merg pe recomandările Google Ads și sun la Maestra Elena. Dacă aude că sunt în București,mă cheamă în Sectorul 2, pe strada Baicului. Îmi dă chiar share location, deoarece față în față, Necuratul dispare. Nimic din ce prezint nu e real, prin urmare, ea nu poate emite concluzii pe fals. Vrea 500 de lei în numerar. Și devine insistentă, pentru că sunt un caz special, cu puternice făcături(foto)

Ce spun procurorii și politiștii

Dinarca Brătianu, cea mai cunoscută ghicitoare din zona Bârladului și sora Bulibașei din oraș, care lucrează cu nepoata sa, a fost condamnată joi la 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare de Curtea de Apel Iași, pentru trafic de substanțe toxice (mercur-argint viu). Dacă mercurul ajunge în corpul uman, se poate ajunge și la deces.

În ceea ce privește anchetarea lor pentru șantaj, amenințare, înșelăciune, depinde foarte mult de cum se poziționează victimele.

Dacă tu ești de acord și nu ai o dovadă că ai achitat, că îți cere bani periodic amenințându-ne, lucrurile sunt greu de anchetat. Cât de naiv să crezi că de 500 de lei depinde fericirea ta? Am avut, însă, cazuri, sunt mediatizate, tocmai pentru ca lumea să învețe ceva din asta”, spun surse autorizate din cadrul IGPR.

Ce spun psihologii

 „Mintea umană e vulnerabilă. Evident, e alegerea fiecăruia, însă, ele mizează pe un soi de energie de puteri miraculoase. Recomandarea mea e să se verifice cine sunt aceste persoane și, nu în ultimul rând să se gândească că toată energia de a soluționa o problemă e în noi. Se poate cere sprijin, însă, unul specializat, este de părere Alina Oprea, psiholog clinician, consultat de Zin.

În România, activitatea de ghicit în cărți, ocultism, spiritism este încadrată la codul CAEN(de activitate) sub numărul 9609. Prin urmare, pentru serviciile prestate, vrăjitoarele ar trebui să elibereze documente contabile(n.r justificative)

PSD cere explicații premierului Cîțu legat de rectificarea bugetară

Florin Cîțu

 PSD cere premierului Florin Cîțu să dea explicații cu privire la rectificarea bugetară, după ce Consiliul Fiscal a afirmat că aceasta „slăbește consolidarea bugetară așa cum era anunțată pentru anul 2021”, potrivit unui raport publicat vineri.

„Experții subliniază, în cea mai recentă opinie, consecințele economice nocive ale guvernării actuale! Ei confirmă astfel avertismentele repetate ale Partidului Social Democrat: România este într-un profund dezechilibru economic, ca urmare a politicilor hazardate ale Guvernelor Orban și Cîțu. Veniturile în scădere acută, creșterea masivă a cheltuielilor, adâncirea gravă a tuturor deficitelor și sarabanda de împrumuturi la costuri enorme, de miliarde  de euro anual, riscă să compromită pe termen lung orice șansă de redresare și echilibrare, dacă actualele tendințe continuă”, se arată în comunicatul de presă al PSD.

Totodată, social democrații au afirmat că Guvernul Cîțu angajează cheltuieli bugetare iresponsabile peste sumele prevăzute în buget, în condițiile anticipării unor venituri supraestimate și insuficiente „Este grav că venituri temporare, precum recuperarea taxelor și impozitelor amânate din cauza pandemiei, ajung să finanțeze cheltuieli bugetare permanente! România va continua să fie îngropată în împrumuturi, nu pentru investiții, ci pentru plăți curente”, se mai arată în acest comunicat.

De altfel, PSD are și o soluție pentru ieșirea din „acest cerc vicios al nenorocirii prognozate este schimbarea catastrofalului Guvern Cîțu. Aceasta este prioritatea politică imediată a PSD, pe care o va definitiva la nivelul conducerii partidului și a grupurilor parlamentare, la finalul acestei săptămâni, în contextul deja anunțatei intenții de depunere a unei moțiuni de cenzură, imediat după începerea sesiunii parlamentare”, au concluzionat reprezentanții PSD.

Ce spune Consiliul fiscal

Potrivit Consiliului fiscal, proiectul de rectificare bugetară „slăbește consolidarea bugetară așa cum era anunțată pentru anul 2021. Soliditatea construcției bugetare programate la rectificare este inferioară celei aferente proiectului de buget, chiar dacă nivelul țintit al deficitului bugetar (7,13% din PIB) este apropiat de cel inițial (7,16% din PIB)”, aceasta fiind singulară în istoria rectificărilor evaluate de Consiliul fiscal, din 2010 până în prezent, „prin magnitudinea rectificării pozitive a veniturilor și cheltuielilor bugetare (creșterea acestora fiind de aproximativ 4,8% față de valorile propuse anterior)”. În prezenta rectificare, sume mai mari decât sporul veniturilor programate sunt alocate cheltuielilor.

Mai mulți bani la Transporturi după modificarea rectificării bugetare

Mircea Gheorgheosu (AUR) face un pas în spate după scandalul drogurilor din Parlament

AUR

Mircea Gheorgheosu (AUR) și-a dat demisia din toate funcțiile pe care le ocupa atât în cadrul Parlamentului, unde era consilier, cât și din cele ale Partidului Alianța pentru Unirea Românilor, unde era purtătorul de cuvânt, ca urmare a anchetei în care este inplicat. Concret, acesta a fost prins, la intrarea în Parlament, cu un pachet cu cannabis. Înr-o declarație de presă, Gheorgheosu a precizat că este direct răspunzător pentru faptele sale.

„Până la finalizarea cercetărilor legale asupra faptelor pentru care sunt suspectat, îmi dau demisia din toate funcţiile pe care le deţin în Parlament şi în partidul Alianţa pentru Unirea Românilor. Rămân cu sufletul alături de toţi colegii şi prietenii care, cu dăruire şi devotament, vor continua să-şi dedice viaţa în serviciul binelui. Dincolo de legea şi libertatea fiecărui om, în România există o lege şi ea trebuie respectată. Faptele de care sunt suspectat le judecă legea românească, oamenii din jur şi, mai presus de toate, Dumnezeu. Dar pentru faptele mele, ca om şi cetăţean, răspund numai eu”, a precizat Gheorgheosu într-o declaraţie de presă transmisă Agerpres de către Biroul de comunicare al AUR.

Purtător de cuvânt AUR, prins cu droguri în Parlament. Reacția lui George Simion

Gheorgheosu, premieră în Parlament

Șefa Senatului, Anca Dragu a precizat că acest caz va fi pus în discuția Comisiei de Disciplină, „pentru că trebuie să arătăm ce se poate întâmpla, trebuie să arătăm că lucruirile nu pot merge în felul acesta”, adăugând faptul că și AUR trebuie să facă ceva, fiind un angajat al lor.

George Simion a confirmat pentru HotNews.ro că Mircea Gheorgheosu este membru AUR și că lucra în departamentul de comunicare, fiind purtătorul de cuvânt al partidului la congresul din ianuarie 2020. Totodată, liderul AUR a ținut să precizeze că Mircea Gheorgheosu a demisionat și din calitatea de membru AUR și că a „dat dovadă de responsabilitate prin această demisie, spre deosebire de prim-ministrul țării, Florin Cîțu”, după ce ironic comentase anterior că așteaptă desfășurara anchetei și abia apoi se va pronunța. „Cu siguranță domnul Gheorgheosu nu va fi propunerea noastră pentru prim-ministru”.

Reamintim că fapta la care face referire Simion a avut loc în urmă cu 20 de ani, în SUA, când premierul a fost depistat conducând sub „influența alcoolului sau a altor substanțe”, iar pentru aceast lucru a plătit o amendă de 1.000 de dolari și a fost închis pentru 48 de ore.

Busuioc și cultura de cânepă

De altfel acesta nu este singurul caz al unui membru AUR ce vizează substanțele interzise. Potrivit unei descoperiri a celor de la Rise Project, senatorul Andrei Busuioc a fost arestat preventiv în 2015, după ce Brigada Antidrog din Republica Moldova l-a descoperit că avea în curtea casei de la țară o adevărată cultură de cânepă, peste 300 de tufe, dar și un sac deja recoltat. „Ca să fiu cât mai explicit, la momentul în care l-am pus pe lista de candidați, nu știam că are acest dosar. Până la urmă am primit informații și explicații. Că, na, era deja persoană publică și încep să iasă toate la iveală. Noi știam că e nevinovat, iar omul nu a fost condamnat. În plus, chiar își vede de treaba lui în Parlament. E harnic și disciplinat”, a declarat co-președintele AUR, Claudiu Târziu, în luna iulie 2021.

Senatorul PAUR Busuioc, cu marijuana în ogradă

Cătălin Predoiu crede că Secția Specială nu a fost desființată din vina actualei conduceri a Ministerului Justiției

Aproape dispărut în fotoliul de deputat de Prahova, Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiției în vremurile bune, a dat recent un interviu vizavi de, ce altceva, decât starea justiției din țara noastră.

Chiar dacă nu a făcut ceva notabil cât a condus ministerul în guvernele Orban, Predoiu asigură că ce a lăsat în urmă putea fi folosit cu succes de cel care a preluat portofoliul Justiției, referirile directe fiind la situația Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție și Legile Justiției.

Din ce a spus deputatul PNL pentru Newsweek, la Ministerul Justiției exista o formă perfectă a unui proiect de desființare a Secției Speciale, însă actualul ministru a stricat cumva tot. Există însă o speranță și o soluție, în viziunea fostului minsitru, anume ce ca Secția să fie desființată „iar ulterior să faci reglaje fine pe legea rezultată”.

Și, din ce a observat Predoiu, blocajul politic din jurul Secției e doar din vina USR PLUS, adică partidul din care provine actualul ministru Stelian Ion.

SIIJ putea fi desființată încă din februarie 2021, pe baza proiectului elaborat de Ministerul Justiției cu un an înainte și depus la CSM, care era favorabil atunci acelui proiect. În 2020 am avut proiectul, am avut un consens construit în CSM, dar nu am avut majoritate parlamentară, care aparținea PSD.

La începutul lui 2021, după alegeri, erau toate „piesele” aliniate: proiect, consens CSM și majoritate parlamentară. Dar Ministerul a „umblat” neinspirat pe proiect, a pierdut consensul în CSM și, pe cale de consecință, fără avizul CSM, s-a pierdut coeziunea majorității parlamentare în jurul subiectului. Acestea sunt faptele. Pe baza lor, e ușor de văzut că s-a greșit strategia la Minister.

E nejustificat să se „țipe” acum la PNL și UDMR. „Cărțile” erau făcute încă din 2020 ca să treacă ușor proiectul desființării SIIJ. Dar nu PNL și UDMR erau responsabile cu păstrarea consensului în sistem și obținerea avizului CSM, ci partidul care și-a asumat conducerea Ministerului, adică USR-PLUS. Cu politețe și respect colegial o spun. Cred că, în loc să căutăm vinovați, ar fi mai util acum să se negocieze constructiv și să se atingă un rezultat palpabil. Situația este gravă pentru că acum s-a ajuns la un blocaj politic greu de soluționat”, e de părere Predoiu.

Furnizorii de energie și gaz vin cu soluții pentru consumatorii români

gaz
Foto ZIN

Asociația Furnizorilor de Energie din România (AFEER) face un apel la autorități cu solicitarea expresă ca specialiștii din întreg sectorul energetic să participe, alături de cei din instituțiile statului, la consultările legate de evoluțiile, dar și la deciziile privind piața de energie din România, potrivit unui comunicat al asociației, citat de Financial Intelligence.

Furnizorii consideră că pe termen scurt statul ar trebui să elimine TVA și accizele din facturile de utilități, iar pe termen lung să asigure cadrul pentru a se investi în noi capacități de generare de energie electrică, lipsa acestora fiind cauza principală a creșterii prețurilor, și să grăbească exploatarea resurselor de gaze din Marea Neagră, blocată de către Guvernul PSD, în 2018.

„În lumina noilor schimbări majore în piața energiei, se desfășoară, în cadrul instituțiilor responsabile, discuții/consultări privind Strategia Energetică, Planul Național Integrat Energie – Schimbări Climatice, modificarea legii energiei, protejarea consumatorului vulnerabil etc. În contextul dat, facem un apel pentru că dorim ca experiența și expertiza specialiștilor din domeniu și, cu atât mai mult, a celor ce activează în domeniul furnizării energiei electrice și gazelor naturale, să fie mult mai bine folosită de către reprezentanții autorităților”, precizează domnul Ion Lungu, Director Executiv AFEER.

Reprezentanții AFEER consideră că aceste creșteri importante de preț sunt atât pe piața națională, cât și pe cea europeană. Mai mult, că pe lângă creșterea cererii de energie, detreminată de reluarea activităților economice dinaintea perioadei pandemice, a intervenitși majorarea prețurilor la care se tranzacționează certificatele de emisii (chiar la peste 57 euro) ca urmare a angajamentelor statelor membre UE de a face tranziția către surse nepoluante și sustenabile de energie, ceea ce a condus la o creștere importantă a prețurilor energiei electrice și gazelor naturale.

AFEER reiterează faptul că este deosebit de important ca această situație să fie corect explicată, în special publicului larg. „Furnizorii nu sunt cauza creșterilor de prețuri, ci, dimpotrivă, ei sunt cei mai expuși, fiind ultima verigă în fața consumatorului. Furnizorii sunt și cei ce încearcă să vină în sprijinul clienților, pentru a-i proteja cât mai mult posibil în fața creșterilor de prețuri de pe piața angro de energie”, spun  cei de la AFEER, citați de Economica.

Astfel, AFEER solicită autorităților o consultare cât mai largă a specialiștilor din domeniul energetic, înainte de a lua decizii ce influențează activitatea în sector. De asemenea, membrii AFEER vin cu propuneri concrete pentru scăderea facturii consumatorilor.

Propunerile AFEER pentru diminuarea imediată a facturii consumatorilor

–   Reducerea sau scutirea de la plata TVA a energiei electrice și a gazelor naturale;

–  Scutirea de la plata accizei;

–  Acoperirea parțială a facturii de utilități prin adoptarea urgentă a Legii privind consumatorul vulnerabil.

Propunerile AFEER pentru diminuarea facturii consumatorilor în viitor

–  Implementarea măsurilor de creștere a eficienței energetice;

–  Adoptarea unor măsuri legislative pentru promovarea construcției de noi capacități de producție;

– Urgentarea deciziei privind exploatarea gazelor din zona economică exclusivă a României la Marea Neagră.

De altfel, unul dintre furnizorii de gaz ce operează în România și-a înstiințat clienții cu privire la majorarea pe care o va pune în aplicare de la 1 noiembrie 2021, majorare de 37%. În acest moment, prețul unui MWh la Engie este în valoare de 147 de lei (cu TVA), în timp ce la E ON este de 180 de lei (cu TVA).

„Modificarea prețului gazelor naturale intervine pe fondul condițiilor de achiziție a gazului atât în România, cât și în Europa, care au înregistrat, din aprilie până în prezent, o creștere fără precedent pentru perioada de livrare octombrie 2021 – martie 2022, depășind valoarea de 0,210 lei/kWh”, este justificarea celor de la Engie, cu privire la modificarea prețului, transmite Economica.

Raluca Turcan a găsit vinovatul pentru creșterea prețului la gaz: PSD

Ciolacu vrea 60.000 de semnături pentru referendumul contra lui Armand

Președintele PSD Marcel Ciolacu (foto Hotnews)

Liderul PSD, Marcel Ciolacu a afirmat, la Antena 3, că s-a ajuns la peste 20.000 de semnături, cifră care este cu mult sub „necesarul” pentru organizarea referendumului în vederea demiterii primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, dar este optimist că de săptămâna viitoare social democrații vor „tura absolut toată acțiunea” și vor fi depășite cele 53.000 de semnături de care este nevoie pentru acest demers.

„Sunt peste 20.000 de semnături, noi estimăm să strângem 60.000 de semnături. Am avut o discuţie şi cu preşedinta organizaţiei de Bucureşti, cu doamna Gabriela Firea, se va implica direct în această coordonare. Am făcut solicitări şi de corturi. După deciziile pe care o să le luăm la începutul săptămânii, vom tura absolut toată acţiunea”, a declarat Marcel Ciolacu, la Antena 3, joi seara.

Procurorii din CSM îi recomandă lui Ciolacu să fie mai ponderat în declarații

De altfel acesta a făcut o precizare cu privire la apostrofarea primită din partea CSM, ca urmare a unor declarații politice făcute de Marcel Ciolacu, despre care spune că au venit în contextul acțiunii cetățenești, nicidecum împotriva deciziei vreunui magistrat.

„Am văzut şi eu astăzi (n.r. joi) că am fost certat de CSM, de Secţia procurorilor, pentru declaraţii politice, pentru că am declarat că nu mai aşteptăm o decizie a unui magistrat şi vom porni să o demitem pe doamna Clotilde. Îmi pare rău, dar nu sunt unul dintre politicienii care a discutat vreodată orice decizie a vreunui procuror sau judecător şi am şi spus că nu voi face niciodată acest lucru. Acea declaraţie a venit în contextul că prima oară am declarat că susţinem orice acţiune cetăţenească fiindcă nu avem o decizie a unui magistrat”, a mai declarat Marcel Ciolacu.
Acesta și-a argumentat declarațiile precedente în baza filmelor apărute în spațiul public, despre care Clotilde Armand a spus că sunt fake-uri. „Dar după ce am văzut cu toţii filmele, ce s-a întâmplat în Biroul Electoral de Sector unde erau neamuri, candidaţi, membri ai Biroului sau nemembri, toţi de-a valma, activişti, cu sacoşe, cum luau din saci, cum plecau cu documente şi mă adresez şi CSM şi Secţiei de procurori, nu vă supăraţi pe noi, există o limită totuşi”, a mai spus Ciolacu, adăugând că dacă lucrurile vor rămâne nesancționate după situația din Sectorul 1, „atunci înseamnă că noi nu mai suntem un stat democratic.”

Doar 42% au fost la alegerile locale

Conform datelor oficiale publicate de Biroul Electoral Central, la alegerile locale din 27 septembrie 2020, pe listele alegătorilor din Sectorul 1 au fost înscriși 213.487 persoane, iar prezența la urne a fost de numai 42,67% (adică 91.112 persoane).

Potrivit Codului Admnistrativ, organizarea referendumului pentru încetarea mandatului de primar trebuie să fie solicitată, în scris, „de cel puțin 25% dintre locuitorii cu drept de vot înscriși în Registrul electoral cu domiciliul sau reședința în unitatea administrativ-teritorială”. Acest procent trebuie să fie realizat în fiecare dintre localitățile componente ale comunei, orașului sau municipiului.

Gabriela Firea a semnat pentru Referendumul pentru demiterea lui Armand

Cîțu nu a mers la mare. George Simion: ”Un mare fricos”

Facebook, George Simion
Facebook, George Simion

Printre poze făcute la mare, printre imagini nocturne cu o ie la fel de nocturnă, porumb copt și strângeri de mână, liderul Partidului Alianța pentru Unirea Românilor l-a descoperit pe Cîțu. Sau redescoperit.

Sau, faptul că premierul a evitat un concediu la mare devine un nou motiv pentru ca Simion să devină zmeu pe Facebook.

Probabil că Florin Cîțu este, într-adevăr, fricos. Sau poate, brusc, îi displace la mare. Sau marea din România.

Despre Cîțu și litoralul românesc: ”Florin Cîțu a fugit și de Vama Veche”

Florin Cîțu a fugit și de Vama Veche! Deși promisese repetat că vine, nu a mai dat fața cu românii. Mare fricos!”, a precizat lideul Partidului Alianța pentru Unirea Românilor, George Simion, astăzi, 27 august.

Desigur, Simion a ținut să facă rezumatul promisiunilor premierului în legătură cu Marea Neagră. Interesant, pentru el. Total non subiect, pentru români.

În același context, liderul Alianței a precizat că, în data de 13 mai, premierul ar fi declarat că își va respecta promisiunea de a merge în această vară în Vama Veche. Desigur, în mai, erau anunțate noi măsuri de relaxare, între care ridicarea restricțiilor de circulație pe timp de noapte.

Simion nu se oprește aici, explicând și faptul că, în data de 26 Iulie, Cîţu a afirmat că nu a fost pe litoral în acest an şi nu a făcut plajă, deoarece nu a avut timp. Dar, minune! A adăugat că, în curând, va merge la Vama Veche.

Ne pasă de politicienii în slip sau de politicenii incompetenți?

Aseară, de frica românilor, Cîțu nu a mai avut curaj să vină. În tot acest timp, turiștii au fost obligați să își oprească la ora 02:00 petrecerile din cauza unor restricții aberante”, a continuat Simion pe contul de Facebook.

Interesează pe cineva concediul lui Cîțu? Nu prea. Interesează pe vreun român stațiunea aleasă de parlamentari? Nici atât.

Ce mi se pare mie interesant e că nu mi l-aș fi imaginat niciodată pe Simion drept vamaiot înrăit. Poate din cauza convingerilor religioase. Sau a patosului cu care cântă melodii naționaliste. Sau poate pentru că spiritul liber al Vămii n-are legătură cu spiritul dacilor liberi.

Personal, as evita să mă întâlnesc cu Cîțu la mare sau să-l văd pe Simion în slip. La fel, fără apartenență politică, m-ar dezgusta orice persoană care mi-ar strica vacanța.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
3.1 ° C
3.3 °
2.8 °
98 %
1.5kmh
100 %
D
6 °
lun
8 °
mar
8 °
mie
8 °
J
1 °

Ultimul articol

Acordul UE–Mercosur este expresia cea mai concretă a eșecului de guvernare și pare că...

În ultimii ani, Uniunea Europeană a construit un discurs public obsesiv despre siguranță alimentară, sănătate publică și protecția consumatorului. În paralel, aceiași decidenți au...

Cristian Popescu Piedone, un actor-cheie în noua ecuație administrativă a Capitalei

Un moment de tranziție pentru administrația Bucureștiului Depunerea jurământului de către Ciprian Ciucu în funcția de primar general al Capitalei marchează începutul unei etape administrative...

Ludovic Orban se întoarce „acasă” și anunță că Forța Dreptei urmează a fuziona cu...

După o lipsă de câțiva ani din PNL, partid pe care l-a și condus, Ludovic Orban ar putea renunța la partidul pe care l-a...