-1.8 C
București
duminică, 28 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 789

Rafila: ”Persoanele nevaccinate sunt foarte predispuse să contracteze virusul”

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Profesorul Alexandru Rafila a precizat că, ținând cont de numărul foarte mare de infectări, în perioada viitoare, foarte multe persoane care au refuzat vaccinul sunt predispuse să contracteze virusul SARS-CoV-2.

Mai mult, profesorul a adăugat că tulpina care circulă în prezent se transmite de trei ori mai repede decât varianta iniţială a virusului, potrivit News.ro.

”Țările care au acoperire mare vaccinală nu au internări în spitale”

Comform declarațiilor făcute în cadrul unei emisiuni la B1 TV, Rafila a explicat că toate cifrele pe care le avem la îndemână provin de la Institutul de Sănătate Publică din România sau din alte ţări şi demonstrează ceva foarte clar: ţările care au acoperire mare vaccinală, chiar dacă au cazuri multe, nu au internări în spitale şi nu au decese decât în proporţie foarte mică.

Alexandru Rafila: ”Este puţin probabil ca persoanele nevaccinate să nu contracteze boala”

De fapt, asta e diferenţa între noi şi ei şi asta trebuie să înţelegem, ce se va întâmpla în perioada următoare.

În perioada următoare este puţin probabil ca persoanele nevaccinate să nu contracteze boala. E foarte greu să nu contractezi boala, pentru că această tulpină e de trei ori mai transmisibilă decât tulpina originală şi asta e într-adevăr o problemă foarte mare. Aglomeraţiile, în lipsa măsurilor de protecţie – mască şi distanţare – nu fac altceva decât să favorizeze transmiterea”, a afirmat Alexandru Rafila, duminică seară.

De asemenea, conform profesorului, România nu a beneficiat de o campanie de informare activă în ceea ce privește vaccinarea. Alexandru Rafila a declarat că, în cursul verii trecute, autoritățile ar fi trebuit să se implice mai mult pentru a-i convinge pe cei care nu erau decişi cu privire la vaccinare.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 10.400 de cazuri noi, din 43.586 de teste (23,8%). În acest interval au decedat 211 persoane. Numărul pacienților de la ATI a ajuns la 1.603, dintre care 31 sunt minori.

Cîțu, chemat la „Ora prim-ministrului”, în Camera Deputaților

Florin Cîțu (Foto: Facebook)

Premierul interimar Florin Cîţu este invitat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, la „Ora prim-ministrului”, pentru a prezenta un raport privind campania de vaccinare împotriva COVID-19, potrivit programului de lucru afișat pe site-ul Camerei.

Şedinţa începe la ora 16,00 şi are loc la solicitarea grupului parlamentar al USR, iar tema dezbaterii este: „Raportul prim-ministrului privind campania de vaccinare împotriva COVID-19, pe care o coordonează, în contextul în care România a ajuns pe penultimul loc în UE la acest capitol”. Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat marţea trecută cererea grupului USR în acest sens, transmite Agerpres.

De la începutul campaniei de vaccinare (27 decembrie 2020) până ieri, în România s-au vaccinat 5.773.234 de persoane, dintre care 5.531.860 cu „schema completă” (903.404 cu serul de la Johnson & Johnson, administrare unică) și 361.574 cu doza a treia.

„Chiar aţi fi putut fi Superman, dar aţi ales să fiţi un banal Florin Cîţu”

Cine este vinovat de eșecul campaniei de vaccinare

În opinia medicului Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare (CNCAV), dezinformarea este principala cauză pentru care România nu a reușit să se mențină pe panta ascendentă a vaccinării, așa cum pornise la începutul anului.

„Este o problemă de sănătate publică și aș îndrăzni să spun că este o problemă de siguranță națională. Tocmai de aceea trebuie să fim foarte precauți, în momentul în care dăm autoritate unor persoane care nu au expertiza necesară ă vorbească pe teme atât de sensibile.  În perioada pandemiei am observat cu toții că fenomenul de dezinformare a fost amploare foarte mult și începând de la măsurile nefarmaceutice, de la purtarea măștii de protecție, au fost multe discuții despre importanța respectării măsurilor igenico sanitare, lucruri banale care țin de educația noastră sanitară”, a precizat Valeriu Gheorghiță, făcând referire și la derapajele pe care le are, tot mai des, senatoarea Diana Șoșoacă.

Totodată, coordonatorul CNCAV a precizat că aceste persoane nu ar trebui invitate la posturile de radio sau televiziune, lucru care de altfel se întâmplă în statele ce au o campanie de vaccinare de succes. „Nu faci decât să îi dai suplimentar o autoritate și faci ca informațiile să ajungă la milioane de persoane ceea ce este regretabil”, a explicat medicul Valeriu Gheorghiță, la B1 TV.

Valeriu Gheorghiță: „CNCAV nu a avut fonduri pentru campania de comunicare și de informare”

Ludovic Orban: „Să se înțeleagă un lucru. Florin Cîțu nu poate fi prim-ministru!”

Ludovic Orban e de părere că e necesară refacerea majorității de centru-dreapta, conform românilor ce au votat la alegerile parlamentare din 6 decembrie de anul trecut. De asemenea, Florin Cîțu trebuie exclus ca o viitoare propunere de premier, el reprezentând „o frână” în momentul actual.

Totodată, fostul lider PNL a mai susținut că o posiblă alianță cu PSD ar fi „extrem de nocivă pentru România”. El e sigur că o altă propunere nu e posibilă, iar social democrații nu o să facă nicio înțelegere cu liberalii în vederea susținerii lui Cîțu pentru funcția de prim-ministru.

„Am trăit experiența USL, și o nouă experiență de acest gen e extrem de nocivă pentru România”, a declarat Ludovic Orban, duminică seară, la Realitatea PLUS, relatează Antena3.

Orban, mesaj către membrii PNL ce-și doresc o alianță cu PSD

Orban a comentat și ultimele decizii luate de conducerea PNL privind candidatul pentru funcția de prim-ministru. El a precizat că „e de noaptea minții” stabilirea lui Cîțu ca și candidat la prim-ministru, după care schimbarea deciziei și propunerea lui doar dacă se formează o majoritate parlamentară.

Fostul lider al Partidului Național Liberal a mai precizat că nu ar fi prima dată când se întâmplă asta în interiorul partidului. Mai mult, Orban a mai adăugat că o posibilă înțelegere cu social deomcrații ar anula toate proiectele și reformele de guvernare.

„În momentu în care conducerea PNL face o înțelegere cu PSD înseamnă că renunță la toate obiectivele din programul de guvernare”, a mai precizat Orban, relatează sursa citată. Cu toate acestea, demnitarul a vorbit și despre membrii PNL ce-și doresc o colaborare cu PSD. El susține că „se îmbată cu apă rece”, iar social democrații nu vor vota un guvern condus de Cîțu după ce l-au dat jos printr-o moțiune de cenzură.

Senatorul PNL Daniel Fenechiu a precizat, duminică seară, la Antena 3, că europarlamentarul Rareș Bogdan ar putea fi propus ca prim-ministru. Daniel Fenechiu a mai susținut că prim-vicepreședintele PNL ar reprezenta o variantă în cazul în care liberalii nu vor obține o majoritate pentru susținerea lui Florin Cîțu.

Rareș Bogdan, o posibilă propunere de premier din partea PNL

Un liberal acuză: primarul Craiovei nu a făcut niciun pat la ATI

Foto: ZF.ro

Război în declarații la Craiova, unde fostul parlamentar Lia Olguța Vasilescu, în prezent primar aici, este arătată cu degetul pe motiv că nu s-a preocupat din timp pentru a mări capacitatea secțiilor ATI în cele trei spitale pe care municipalitatea le are în subordine.

Acuzația a fost făcute live ieri, în cadrul unei conferințe de presă susținute de liberalii locali, cu subiect și predicat plecând de la vicepreşedintele PNL Craiova, dr. Teodor Sas, care este și consilier local. Acuzațiile nu au contenit, iar Lia Olguța Vasilescu a răspuns unora dintre ele, pe Facebook.

Din ce a punctat consilierul liberal, primarul Craiovei nu a luat măsuri la timp, însă se „văicărește” că nu este ajutată de guvern. Aceasta în condițiile în care, lasă să se înțeleagă consilierul, anumite aspecte țineau strict de municipalitate. De menționat că Teodor Sas a fost anul trecut, pentru o lună, manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova. Ulterior, acesta a fost înlocuit de un coleg liberal, Laurențiu Ivanovici – consilier județean și fost șef Serviciu Managementul Calității Serviciilor Medicale în cadrul unității spitalicești.

Peste doi ani se încheie exerciţiul financiar 2014-2021 şi Craiova este la sub 20% absorbţie de fonduri europene. În scurt timp începe exerciţiul financiar 2021-2027 şi Craiova nu are o strategie de dezvoltare, iar doamna primar doar se văicăreşte.

Mai mult decât atât, aţi văzut vreun pat ATI făcut în pandemie, în ultimul an, în cele trei spitale aflate în subordinea primăriei Craiova?! Zero! Doamna primar doar se plânge şi acuză guvernul că nu ia măsuri. Dar administraţia locală a luat vreo măsură să facă vreun pat ATI în ultimul an?! Nicio măsură!

Mulţi bani din bugetul Craiovei sunt cheltuiţi inoportun! Cu tupeu, obrăznicie şi minciună nu poţi să administrezi un oraş”, a declarat Teodor Sas, citat de Agerpres.

Olguța Vasilescu a dat replica la scurt timp, nu într-o conferință de presă, ci în scris. Cu toate acestea, momentan nu a explicat care este situația paturilor de la ATI și cum s-au preocupat managerii spitalelor din subordinea primăriei pentru a face față valului 4 al pandemiei de coronavirus.

Primarul Craiovei a subliniat însă că Sas este „un individ care a repetat aceleași prostii pe care le tot place să le audă când le spun ei între ei”, cu referire la absorția de fonduri europene, și a punctat asupra cheltuielilor pe care le are primăria.

Pentru cine nu știe, cheltuielile de funcționare înseamnă plata iluminatului stradal, a curățeniei, a întreținerii parcurilor, cimitirelor etc. (…) Să îmi explice și mie cum aș putea scădea, de exemplu, factura de la iluminatul stradal când, într-o lună de zile, MW/ oră a crescut de la 341 lei la 1.397 lei, iar factura lunară ajunge de la 600.000 lei pe lună, la 2.400.000 lei pe lună.

Cam cât de competent trebuie să fie primarul ca să suplinească prostia unui guvern care a scăpat din mână toate prețurile? În rest, aceleași lamentări și frustrări că orașul arată bine: s-au investit prea mulți bani în panseluțe (deși noi nu plantăm panseluțe), în palmieri (deși palmierii sunt de zece ani în serele noastre), în totemuri (deși elevii de la Liceul de Artă le-au pictat gratis) sau în pietrișul colorat (deși acesta e mult mai ieftin ca gazonul)”, a punctat Lia Olguța Vasilescu.

Valeriu Gheorghiță: „CNCAV nu a avut fonduri pentru campania de comunicare și de informare”

Presedintele Comitetului National de coordonare a activitatilor privind vaccinarea impotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghita, sursa foto: Mediafax

România se află printre ultimele țări din Uniunea Europeană privind vaccinarea împotriva COVID-19. Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță susține că „ s-a piedut lupta de combatere a dezinformării”.

Medicul a mai precizat că actuala companie de informare a început bine, dar lucrurile s-au schimbat pe parcurs la nivelul societății. El a mai precizat că, în momentul de față, e foarte greu să fie corectate aceste „probleme sistematice”.

„Cred că unde am pierdut lupta este la combaterea dezinformării”, a explicat Valeriu Gheorghiță, relatează Antena3.

CNCAV nu a primit fondurile necesare pentru campania de informare privind vaccinarea anti-COVID

Gheorghiță a explicat, de asemenea, că s-au făcut numeroase conferințe și a răspuns tuturor întrebărilor jurnaliștilor privind campania de vaccinare. Mai mult, el a urmărit o prezență constantă în spațiul public pentru ca oamenii să înțeleagă importanța vaccinării. Cu toate acestea, medicul susține că nu au existat fonduri necesare pentru campania de comunicare și informare corectă.

„Obiectivul campaniei de vaccinare și de informare a fost promovarea încrederii populației în știință și în sistemul medical. Rolul central îl are corpul medical în definiția lui cea mai largă”, a mai precizat Valeriu Gheorghiță la B1 TV.

Țara noastră se află în scenariul Italiei de la debutul pandemiei

Totodată, Valeriu Gheorghiță susține că țara noastră se confruntă cu aceleași probeleme cu care regiunea Lombardia din Italia s-a confruntat acum un an. El a precizat că spitalele sunt pline, iar posibilitatea internării la spital a persoanelor cu diferite urgențe este aproape imposibilă.

Cu toate acestea, coordonatorul campaniei de vaccinare a îndemnat populația să aibă încredere în corpul medical. Totodată, medicul înțelege lipsa de încredere în autorități, dar acum e momentul ca românii să susțină lupta pe care medicii o fac în spitale.

„Este imposibil de câștigat această luptă doar în spital”, a conchis medicul Valeriu Gheorghiță.

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 10.400 de cazuri noi de infectare cu COVID-19.

În secțiile de terapie intensivă sunt internați 1.603 bolnavi, cifra fiind una record de la debutul pandemiei. De asemenea, peste 30 de copii sunt internați la ATI.

Valeriu Gheorghiță avertizează că România se află într-o situație mai gravă decât cea din regiunea Lombardia, de anul trecut

Cîmpeanu și condițiile în care se pot impune certificatele verzi în universități

Sorin Cîmpeanu (Digi 24)

Mininstrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu a explicat, la Digi 24, că înțelege și apreciază dorința rectorilor de a face din campusurile universitare medii sigure pentru întreaga comunitate academică, dar că pentru instituirea certificatului verde în universități este nevoie de un proiect de lege. În acest moment, guvernul interimar are atribuții limitate, fapt care face imposibilă inițierea unui astfel de proiect de către Executiv.

„Am apreciat dorința rectorilor de  face din campusurile universitare medii sigure pentru întreaga comunitate academică. Pentru acest lucru, au solicitat o modificare legislativă. Pentru a institui certificatul verde în universități, atât pentru studenți, cât și pentru angajați, este nevoie de legislație primară. Legislația primară este apanajul Parlamentului, Guvernul putând – dacă nu este guvern interimar, cum este acum – să inițieze proiecte de lege. Acum guvernul nu poate iniția un proiect de lege, doar Parlamentul poate crea acea legislație primară în baza căreia să se poată introduce certificatul verde în universități atât pentru studenți, cât și pentru angajați”, a precizat Sorin Cîmpeanu, duminică seara, la Digi24.

Ministerul Sănătății are un proiect similar, pentru vaccinarea sau testarea cadrelor medicale

Un proiect de lege în acest sens a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătății, în care prevede prezentarea certificatului verde (vaccinare sau testare) de către cadrele medicale, în contextul în care România a atins cifre alarmante în privința numărului de noi cazuri de infectare, dar mai ales al pacienților care se află în stare gravă, în secțiile de terapie intensivă.

Totodată, ministrul interimar Cîmpeanu a afirmat că rata de vaccinare în universități este sub nivelul european, dar în același timp apreciază că dorința rectorilor, dar și a studenților, pentru a avea un mediu sigur poate da un impuls vaccinării.

 „Important este că rectorii și studenții deopotrivă își doresc ca universitățile să fie medii sigure. Consiliul Rectorilor a solicitat studenților implicare cu privire la evaluarea nivelului de vaccinare a studenților”, a mai spus Cîmpeanu.

Arafat, apel către parlamentari să voteze proiectul de lege privind vaccinarea sau testarea cadrelor medicale

Fostul ministru Stelian Ion speră în consultări corecte, „dincolo de orice partizanat”

Sursa: Facebook

Stelian Ion, fost ministru al Justiției și motivul „detonării” coaliției de guvernare, își exprimă speranța că președintele statului nu i-a chemat astăzi la consultări chiar degeaba.

Pe scurt, Stelian Ion speră că nu se vor duce fără o finalitate în fața lui Klaus Iohannis, iar după întâlnire să existe totuși câteva linii clare legate de formarea viitorului guvern.

Între timp, pe surse, PNL ar avea un „as” în mânecă pentru propunerea de premier. Dacă nu Florin Cîțu, atunci Rareș Bogdan, a dezvăluit aseară senatorul PNL Daniel Fenechiu. Potrivit declarațiilor acestuia, Rareș Bogdan poate fi varianta „câștigătoare” în cazul în care liberalii nu obțin o majoritate pentru susținea lui Cîțu.

Delegația USR PLUS se „vede” cu Iohannis de la ora 14.00, conform planificării, după ce președintele Iohannis îi va asculta mai întâi de toate pe cei din PNL, de la ora 12.00, și pe cei din PSD, de la ora 13.00. USR PLUS a anunțat că delegația va fi formată din Dacian Cioloş, Dan Barna, Anca Dragu, Stelian Ion şi Cristian Ghinea. Astfel că Stelian Ion va fi la curent de la fața locului cu ceea ce se va discuta.

Sper ca întâlnirea de la Cotroceni să fie ocazia pentru consultări reale, dincolo de orice partizanat, și nu doar o bifare a atribuțiilor prezidențiale constituționale.

Și să fie și ocazia pentru a spune fiecare, cu onestitate, dacă și cât susține cu adevărat reformele”, a scris Stelian Ion pe Facebook.

Ar mai fi se subliniat că PNL va merge la consultări cu noul președintele al partidului, Florin Cîțu, secondat de prim-vicepresedinții Rareș Bogdan, Gheorghe Flutur, Lucian Bode și Iulian Dumitrescu. Pe de altă parte, de la PSD vor veni la Cotroceni președintele formațiunii, Marcel Ciolacu, prim-vicepreședintele Paul Stănescu și trei aleși locali.

Protest în centrul Chișinăului, în susținerea procurorului general, Alexandr Stoianoglo

Protest în Chișinău pentru susținerea lui Alexandr Stoianoglo, sursa foto: Adevarul.ro

În fața Parlamentului Republicii Moldova, sute de persoane au protestat duminică, la Chișinău, față de arestarea procurorului general Alexandr Stoianoglo. Opoziția le consideră motivate politic și acuză noua guvernare că-și dorește „procurorul lor de buzunar”.

Fostul președinte Vladimir Voronin, liderul partidului comuniștilor ( PCRM), a susținut că lupta cu corupția nu e reprezentată de lupta directă cu Procurorul General, relatează g4media.ro. De asemenea, Voronin acuză actualul guvern că „ a scăpat lucrurile de sub control”, iar executivul e format din oameni proveniți din ONG, fără să aibă o experiență de lucru. Mai mult, liderul PCRM a mai precizat că criza sanitară cu care se confruntă țara lor a fost uitată, iar „oamenii mor, iar ambulanțele aleargă toată ziua”.

Alexandr Stoianoglo a fost ridicat de către mascați din biroul său

Procurorul general a fost arestat și suspendat din funcție, fiind acuzat de acte de corupție și abuz de putere. Președintele Republicii Moldova a declarat, în repetate rânduri, că nimeni nu este deasupra legii și că va lua măsuri urgente pentru pedepsirea corupților de la nivel înalt.

La protestul de duminică, participanții au adoptat o rezoluție prin care cer reinstalarea în funcție a lui Alexandr Stoianoglo și eliminarea controlului politic din justiție. Totodată, în textul rezoluției se cere revenirea la metodele și instrumentele Plahotniuc și încetarea degradării statului de drept.

Procurorul general susține că arestarea sa pentru 30 de zile reprezintă o răzbunare din partea Maiei Sandu. Chiar cu o zi înainte de a fi reținut, Stoianoglo a făcut publice mai multe secvențe din corespondența lui Viorel Morari, fostul șef Anticorupție și înalți funcționari, printre care și consilierul Maiei Sandu. De asemenea, procurorul general anchetat a mai susținut că a fost presat să renunțe la cercetarea unui episod din „furtul miliardului”.

Conform Agerpres, conflictul dintre Alexandr Stoianoglo și noul guvern a început după alegerile parlamentare. Noul ministru al Justiției a elobrat un proiect de lege prin care s-a stabilit evaluarea și demiterea procurorului general dacă este urmărit penal.

Alexandr Stoianoglo a fost ridicat de mascați din biroul său și plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile.

Procurorul general al Republicii Moldova a fost reținut pentru 72 de ore

Rareș Bogdan, o posibilă propunere de premier din partea PNL

Rareș Bogdan (Sursa: Facebook)

Senatorul PNL Daniel Fenechiu a anunțat o variantă surpinzătoare de propunere de prim-ministru, în persoana europarlamentarului Rareș Bogdan. Potrivit declarațiilor lui Fenechiu, făcute duminică seară, la Antena 3, Rareș Bogdan poate fi varianta „câștigătoare” în cazul în care liberalii nu obțin o majoritate pentru susținea lui Cîțu.

„Nimeni nu poate să conteste plusul de imagine pe care l-a adus Rareș Bogdan Partidului Național Liberal. Nimeni nu poate să conteste capacitatea extraordinară de compromis a lui Rareș Bogdan. Este un om care ascultă de specialiști, care, spre deosebire de mulți oameni politici, nu le știe pe toate. Niciodată nu l-am văzut pe Rareș Bogdan în discuțiile de specialitate venind să ne explice nouă cât de multe știe el pe o zonă. Din punctul ăsta de vedere, cred că Rareș este o posibilitate. Zilele astea se va concretiza. Eu cred că o să-l vedeți pe Rareș prim-ministru al României și cred că va fi și un prim-ministru bun”,  a declarat Fenechiu, la Antena 3. Acesta a explicat că nu merge însă pe varianta că Rareș Bogdan va fi atât de repede pemier, „chiar la această desemnare”, dând de înțeles că dacă în urma consultărilor nu sunt șanse pentru Cîțu, să fie „scos din mânecă” europarlamentarul.

Raluca Prună vede un „guvern politic de largă coaliție” ca soluția pentru ieșirea din criza politică

Zi importantă în pentru ieșirea din criză

De altfel, vineri, Biroul Executiv a PNL a transmis că „în eventualitatea în care se conturează o majoritate parlamentară”, nominalizarea PNL, pentru funcția de premier, va fi Florin Cîțu. În același timp, „Biroul Executiv Național al PNL consideră că, pentru deblocarea crizei politice, este cea mai bună decizie ca PNL să nu avanseze la consultările de luni o propunere de premier.”

Astăzi, de la ora 12.00, sunt programate, la Palatul Cotroceni, consultările privind desemnarea unui nou premier. Iar primul partid care își va prezenta opțiunea de premier este PNL, din delegația liberalăurmează să facă parte președintele partidului, Florin Cîțu, și prim-vicepresedinții: Rareș Bogdan, Gheorghe Flutur, Lucian Bode și Iulian Dumitrescu.

Imediat după aceștia vor urma cei de la PSD (ora 13.00), cu o delegație formată din președintele  Marcel Ciolacu, prim vicepreședintele Paul Stănescu și trei aleși locali, ca mai apoi la consultări să intre USR PLUS (14.00), AUR (16.00), UDMR (16.30) și Minoritățile naționale reprezentate în Parlament (17.00).

Jocul politic continuă. PNL îl va propune pe Cîțu premier doar dacă se conturează o majoritate

Dan Vîlceanu vrea plafonarea contribuțiilor la sănătate, dar și eliminarea scutirii de impozit pe venit a celor din IT și construcții

Dan Vîlceanu (captură video)

Dan Vîlceanu, ministrul demis al Finanțelor a afirmat, la Prima TV, că ia în calcul plafonarea contribuțiilor la sănătate, care în acest moment sunt de 10% din venituri. Motivarea acestuia vine pe fondul că atât salariatul cu venit mare, cât și cel cu venit mic beneficiază de aceleași servici medicale în cazul unei spitalizări.  

„Trebuie să privim cu atenție și modul în care sunt percepute contribuțiile, pentru că în toată această discuție cu eliminarea excepțiilor și reducerea contribuțiilor, trebuie discutat principial. De exemplu, contribuțiile la sănătate funcționează ca un RCA. E o asigurare, practic, pentru momentul în care ai nevoie de spital, de serviciile de sănătate. Este incorect ca cineva care câștigă un salariu mare să plătească 10% din acel salariu, iar cel care câștigă un salariu mic să plătească o contribuție mult mai mică, ei beneficiind practic de aceleași servicii atunci când ajung la spital”, a precizat Dan Vîlceanu la Ora de Profit.ro, de la Prima TV.

Pe acest considerent, ministrul demis consideră că este necesară gândirea unui plafon până la care să fie percepută contribuția de sănătate, „pentru că ea nu funcționează ca acea contribuție la pensii, când tu acumulezi, contribui și vei primi înapoi, atunci când ajung la pensie, o sumă de bani”, a mai spus Vîlceanu.

Cristina Prună (USR PLUS) despre „Cutia Pandorei” invocată de Vîlceanu

Finanțistul le-a pus „gând rău” IT-iștilor

Pe lângă măsura plafonării contribuției la sănătate, ministrul demis Dan Vîlceanu a anunțat că are în intenție eliminarea excepțiilor la taxarea muncii, cum sunt scutirile acordate angajaţilor din IT şi construcţii, însă aceasta trebuie discutată „la pachet” cu o diminuare treptată a taxă impozitării.

„Aş vrea să discutăm la pachet, pentru că aceste două măsuri – eliminarea excepţiilor şi scăderea treptată a taxării muncii – sunt două măsuri care nu pot să se întâmple decât la pachet. Există un principiu pe care noi ne-am dorit să îl vedem şi în România – taxe mai mici pentru toată lumea, dar care să fie plătite de toată lumea. În momentul de faţă există o problemă generată de o oarecare discriminare pentru anumite sectoare care sunt exceptate de la plata impozitului sau a contribuţiilor şi toate celelalte sectoare, care plătesc impozite şi contribuţii. Mă refer la salariaţi”, a mai spus Vîlceanu.

E altfel, această idee de renunțare la aceste scutiri a fost în discuții publice și anul trecut, când Ludovic Orban, premierul de la acel moment, afirma că tratamentul fiscal egal al cetățenilor și al firmelor reprezintă un obiectiv al guvernării liberale. Iar câștigul guvernului, în cazul renunțării la scutirea de impozit pe venit în cazul celor din domeniul IT, ar fi de 196 milioane de euro pe an, potrivit Ziarul Financiar.

Ciolacu îl desconsideră pe Vîlceanu. „Nu este chiar din produsele high class ale PSD”  

Tanczos Barna îndemană la vaccinare: ”Am pierdut prea multe cunoștințe, prieteni, membri de familie”

Foto: Facebook, Ministerul Mediului - România
Foto: Facebook, Ministerul Mediului - România

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a făcut un nou apel pentru vaccinare, precizând că o cunoștință a decedat, după ce a fost infectată cu coronavirus.

Ministrul a explicat că este vorba despre un bărbat de 40 de ani, un antivaccinist care nu-și ascundea părerea.

Tanczos Barna, despre cazul antivaccinistului: ”Nu credea nici în virus, nici în medici, nici în știință. Când s-a răzgândit, a fost deja prea târziu”

Tanczos Barna a povestit, într-o postare pe Facebook, despre experiența familiei sale, dar și despre zilele în care a fost nevoit să fie spitalizat.

Ministrul Mediului a precizat că familia sa a trecut ușor peste boală. Cu toate acestea, a ținut să menționeze că nu a fost și cazul său, fiind internat timp de două săptămâni, după ce a contractat virusul.

Știința medicinei m-a vindecat. Eu am supraviețuit și m-am vindecat, iar când a devenit posibil, m-am vaccinat printre primii”, a scris Tanczos Barna.

Îndemn la vaccinare: ”Vaccinul salvează vieți! 9 din 10 oameni care mor din cauza Covidului nu au fost vaccinați”

Cu toții am pierdut prea multe cunoștințe, prea mulți prieteni, prea mulți membri de familie. Să ne informăm din surse oficiale, să nu credem știrile negaționiste și antivacciniste. Vaccinul salvează vieți! 9 din 10 oameni care mor din cauza Covidului nu au fost vaccinați. Să nu ne batem joc de viața noastră, a părinților, a bunicilor și a copiilor noștri: să ne vaccinăm!”, a mai scris ministrul Mediului.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 10.400 de cazuri noi, din 43.586 de teste (23,8%). În acest interval au decedat 211 persoane. Numărul pacienților de la ATI a ajuns la 1.603, dintre care 31 sunt minori.

Încălzirea globală: o creştere de 2 grade Celsius face diferenţa dintre viaţă şi moarte

Foto: Radio Eco Natura
Foto: Radio Eco Natura

Experții continuă să avertizeze că o încălzire a planetei cu numai 2 grade Celsius ar putea face diferenţa dintre viaţă şi moarte.

Dintr-un articol publicat pe platforma European Data News Hub aflăm că, dacă planeta va continua să se încălzească, numărul persoanelor afectate de valuri de căldură extremă va fi mai mult decât dublu.

 Un sfert de miliard de oameni vor fi afectaţi de penuria de apă

Oceanul Arctic va rămâne fără calotele glaciare nu doar o dată într-un secol, ci o dată la fiecare zece ani. Statele care au semnat Acordul de la Paris şi-au luat angajamentul să limiteze creşterea temperaturilor globale – deja cu 1,1 grade Celsius mai mari decât nivelurile preindustriale – cu mult sub 2 grade Celsius, de preferat la 1,5 grade Celsius.

Umanitatea este încă departe de acest deziderat: chiar dacă vor fi îndeplinite, angajamentele actuale pentru reducea emisiilor vor provoca o încălzire ”catastrofală” a planetei, potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite, precizează Radio Eco Natura.

O creștere cu 2 grade Celsius va însemna și terenuri agricole necultivabile

Într-o lume în care temperaturile sunt cu două grade mai ridicate decât nivelurile din perioada preindustrială, între 7% şi 10% din terenurile agricole nu vor mai fi cultivabile.

Nivelul oceanului va creşte cu circa jumătate de metru peste nivelurile secolului al XXI-lea. Va continua să crească cu aproape doi metri până în 2300 – de două ori peste valorile preconizate de IPCC în 2019. Din cauza nesiguranţei în ceea ce priveşte calotele glaciare, oamenii de ştiinţă nu pot exclude o creştere totală de doi metri până în 2100 în varianta cea mai pesimistă a acestui scenariu, mai arată sursa citată.

Toate aceste fenomene afectează supravieţuirea plantelor şi animalelor de pe întreaga planetă

Conform studiilor, încălzirea globală limitată la 1,5 grade Celsius afectează în mod negativ 7% din ecosisteme.

La o încălzire de 2 grade Celsius, cifrele aproape se dublează. De asemenea, într-un registru pesimist, o creştere de 4 grade Celsius ar pune în pericol jumătate dintre speciile care trăiesc pe Terra.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
câțiva nori
-1.8 ° C
-1.1 °
-3 °
90 %
5.8kmh
20 %
D
3 °
lun
4 °
mar
6 °
mie
1 °
J
-1 °

Ultimul articol

Decizie grea! PNL trebuie să numească un ministru la Educație, după demisia lui Daniel...

Ministrul a demisionat, trăiască ministrul! - ar trebui să se „audă” din tabăra PNL, după ce Daniel David a renunțat la portofoliul de la...

Jurnalist sub control judiciar, pentru propagandă legionară

Control judiciar pentru un jurnalist care, de ani de zile, derula activități de propagandă legionară prin intermediul unui post de radio obscur. Aceasta a fost...

Cazul Sebastian Ioan Hotca și dublul standard administrativ sub Ilie Bolojan

Cine este Sebastian Ioan Hotca și ce funcții a ocupat în administrația publică Sebastian Ioan Hotca este avocat, membru al Baroului Satu Mare, cu un...