Foto preluare Antena 3

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a precizat, joi, că România se află în acest moment în scenariul în care se afla regiunea italiană Lombardia, la începutul pandemiei, referindu-se la situația spitalelor copleșite de numărul mare de pacienți infectați cu Covid. Diferența între cele două momente este dată de faptul că acum umanitatea are posibilitatea vaccinării.

Totodată, acesta a afirmat că rata scăzută de vaccinare din sezonul estival poate fi, cu ușurință, pusă pe seama relaxăriilor anunțate de autorități. De altfel, zilele trecute, în paralel cu numărul tot mai mare de noi cazuri confirmate, a crescut și numărul celor care s-au vaccinat.

„Mi-e teamă că deja suntem în acest scenariu, este cât se poate de evident că spitalele şi unităţile de primiri urgenţe sunt asaltate, sunt copleşite în momentul de faţă de pacienţi diagnosticaţi cu Covid, lăsând la o parte celelalte categorii de boli, urgenţele, accidentele rutiere, arsurile, este o situație extre de complicată. Valul patru este agresiv”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

În ceea ce privește evoluția campaniei de vaccinare și scăderea ritmului în sezonul de vară, medicul a precizat că pe de o parte este vorba de un procent de persoane ezitante, dar și de persoane pentru care informațiile false transmise au avut un impact. „Ridicarea restricțiilor a contribuit la demotivare. Cu atât mai mult cu cât situația epidemiologică era una foarte bună”, a mai spus Gheorghiță, care în același timp a făcut și un apel la populație să respecte măsurile de prevenție, căci și dacă va fi crescut numărul de locuri în ATI ori extinsă capacitatea de internare „lupta nu va fi așa câștigată”.

La raportarea CNSU de joi, au fost confirmate 14.467 de noi cazuri de infectare, a treia zi la rând cu peste 14.000 de îmbolnăviri, în timp ce în secțiile ATI se aflau internați 1.556 de pacienți. În privința deceselor, astăzi au fost anunțate 282 de decese, după ce ieri a fost o zi neagră, cu un record negativ de 331 de pacienți decedați din cauza Covid.

Valeriu Gheorghiță, critic cu medicii anti-vacciniști

Articolul precedentVaccinarea cu serul Moderna, suspendată în Suedia
Articolul următorKelemen Hunor: Săptămâna viitoare vom participa la consultările de la Cotroceni