Ciolacu îl desconsideră pe Vîlceanu. „Nu este chiar din produsele high class ale PSD”

Social democrații, „pepinieră” pentru celelalte partide

Liderul PSD, Marcel Ciolacu s-a declarat mulțumit că a „scăpat de domnul Cîțu” după ce deputatul Dan Vîlceanu a fost numit în funcția de ministru al Finanțelor, cel mai important „portofel” al Guvernului. De asemenea a ținut să sublinieze faptul că PSD are o pepinieră și pentru celelalte partide, în contextul în care, în perioada 2006-2009, Vîlceanu a fost președinte al Tineretului Social Democrat, dar îl și desconsideră pe acesta din urmă.

„În continuare, avem o pepinieră destul de bună şi pentru celelalte partide. Sincer, nu este chiar din produsele high class ale Partidului Social Democrat şi veţi vedea în următoarele luni de prestaţie la Ministerul Finanţelor, dar, oricum, bine că am scăpat de domnul Cîţu de la Finanţe”, a afirmat Marcel Ciolacu, miercuri seară, la B1 TV.

Ciolacu are o problemă cu Cîțu

Marcel Ciolacu a declarat că după toate scandalurile din ultima vreme, care îl vizează pe premierul Florin Cîțu, avea așteptări din partea acestuia, de a face un pas înapoi. Mai mult, îl cataloghează ca fiind unul dintre principalii vinovați pentru haosul în care se află România la ora actuală.

„Acuma şi cu domnul Vîlceanu, că a fost PSD-ist înainte, că a fost şeful tineretului PSD, cred că nu mai… Marea problemă este că în continuare în acest moment domnul Cîţu mai este prim ministrul României şi eu, personal, nu mă aşteptam cu toată îndârjirea preşedintelui României – fiindcă el este autorul moral la tot ce se întâmplă acum în România, el şi-a dorit această coaliţie a perdanţilor, el a încălcat spiritul Constituţiei şi nu a lăsat PSD să facă propunerea de prim ministru, iar acum plătim cu toţii această notă de plată şi această ambiţie a preşedintelui de a avea guvernul său”, a adăugat liderul PSD.

PSD ia în calcul o nouă moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu

Totodată, liderul PSD a avansat ideea depunerii unei moţiuni de cenzură, în urma căreia se va putea vedea cine îl mai susţine pe premier. El a declarat că în mod „categoric” PSD va depune o moţiune de cenzură şi va veni cu „un pachet de legi foarte consistent pe zona economică” în viitoarea sesiune parlamentară.

„Avem moţiunea de cenzură, să vedem cine-şi mai asumă un astfel de prim ministru şi să-şi asume politic. (…) Cu ce au greşit românii, după ani de zile în care ne-au intoxicat USR-ul, cu preşedintele, cu toată lumea, cu fără penali să ajungem în situaţia în care penalul Cîţu cu penalul Barna împart banii românilor?”, a mai spus Marcel Ciolacu, adăugând că la finalul acestei luni va stabili alături de colegi „strategia și pașii”, dar și „un pachet de legi foarte consistent pe zona economică”.

Iohannis i-a dat „binecuvântarea” lui Vîlceanu

Articolul precedentPoluarea și gunoiul dăunează bugetului de la Primăria Sector 4
Articolul următor250 milioane euro, contract de finanțare pentru Spitalul Regional de Urgență Iași – Covid