6.2 C
București
duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 617

România are nevoie de o lege care să schimbe fundamental procesul de reciclare

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

În România, procesul de reciclare este, în prezent, tratat cu superficialitate.

Ţara noastră reciclează foarte puține ambalaje și riscă amenzi dacă nu îndreaptă situația.

Concluzia a fost prezentată şi la RFI, fiind dezbătută de redactorul-șef al publicației online CursDeGuvernare.ro, Cristian Grosu.

Afirmaţiile vin înaintea unei dezbateri organizate de acest portal cu ministrul Mediului, un eurodeputat Renew Europe și mai mulți actori din industrie.

WWF România: O lege poate schimba fundamental reciclarea în România

Reprezentanţii WWF România au precizat, într-un anunţ publicat pe pagina de Facebook, că marți, 25 ianuarie, va avea loc conferința Economia Reciclării.

Conferinţa va pune accent pe decalajele pe care trebuie să le recupereze ţara moastră şi va fi găzduită de CursDeGuvernare.ro.

Sistemul #GaranțieReturnare este așteptat să aibă un impact puternic pe tot lanțul de reciclare – de la consumatori și retaileri până la reciclatori și cei care oferă infrastructura de reciclare – creând premisele unei economii circulare competitive.

La conferință participă oficiali și decidenți, experți și reprezentanți ai industriilor din România și Europa. Discuția va fi o analiză cu legile și cifrele lanțului de reciclare pe masă: de la producătorii de ambalaje, la cei care distribuie aceste produse, la mentalitatea civică, până la infrastructura de retragere de pe piață, la industria de reciclare efectivă și la reîntoarcerea materialelor în ciclul economic”, arată WWF, în anunţul publicat pe contul de socializare.

Comunicarea lipseşte, iar acest aspect duce la indiferenţă şi lipsă de informare

Cristian Grosu a explict de ce trebuie pus pe agenda publică subiectul legat de reciclarea ambalajelor.

Acesta a declarat că legea privind garanția și returnarea ambalajelor se află în plin proces de implementare.

Astfel, este vorba, în principal, de recipiente, sticle și, mai ales, PET-uri.

E puțină comunicare pe zona asta și ea va avea un impact sau ar trebui să aibă un impact semnificativ. Statele care au implementat acest sistem de garanție/returnare au avut creșteri spectaculoase din perspectiva reciclării”, a declarat Cristian Grosu.

Atac la ministrul Justiției. Stelian Ion (USR), despre Cătălin Predoiu: „Este băiatul de mingi al preşedintelui Iohannis”

Stelian Ion (foto Observator)

Deputatul USR Stelian Ion a declarat că proiectul ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, de desființare a Secției Speciale (SIIJ) „știrbește” competența DNA de a ancheta cazurile de corupție în care sunt implicați magistrați. Mai mult, acesta a menționat faptul că Predoiu acționează în mod conștient pentru slăbirea DNA și a luptei anticorupție.

„Preşedintele Iohannis şi coaliţia pe care a instalat-o la butoane vor magistraţi slabi, timoraţi, care să răspundă comenzilor politice. Proiectul de desfiinţare a SIIJ prezentat de Predoiu încalcă flagrant una dintre cerinţele principale ale rapoartelor MCV şi avizele Comisiei de la Veneţia, şi anume refacerea competenţelor parchetelor specializate, DNA şi DIICOT”, a scris Stelian Ion pe o rețea de socializare.

Stelian Ion: „Adevărata problemă este slăbirea DNA”

 Totodată, fostul ministru al Justiției e de părere că SIIJ nu se desființează, ci se „reînființează.”

„În plus, desemnarea procurorilor de la parchetele de pe lângă Curţile de Apel şi cei de la nivel central, de la Parchetul General, de către plenul CSM, nu doar de Secţia pentru procurori, va transfera şi asupra selecţiei acestora lipsa de credibilitate şi suspiciunile care planează acum asupra CSM, aflat într-o situaţie de blocaj”, a spus deputatul USR.

 Mai mult, deputatul Stelian Ion îl acuză pe actualul ministru al Justiției că a fost preocupat, încă de la instalarea sa în funcție, să asigure „liniștea unor magistrați și reprezentanți CSM”, fiind imaginea politicianului gata să „tranzicționeze orice pentru pacea lui și a prietenilor politici.”

„De fapt, ministrul Predoiu a revenit la ceea ce l-a consacrat în mandatul trecut: băiatul de mingi al preşedintelui Iohannis”, a concluzionat Stelian Ion.

Reamintim că vineri, 21 ianuarie, ministrul Justiției Cătălin Predoiu a anunțat că preluarea competenţelor Secţiei de Investigare a Infracţiunilor în Justiţie (SIIJ) va fi realizată de 42 de procurori, dintre care 12 vor fi în Bucureşti. Mai mult, procurorii vor fi desemnați de plenul CSM.

Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) este o structură operativă în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a cărei activitate a devenit operațională în 2018.

Stelian Ion, fostul ministru al Justiției, apel la coaliția de guvernare: „Nu căpușați CCR cu numirile voastre din pix”

Sorin Grindeanu a știut că angajații STB vor intra în grevă: „Am fost informat cu o zi înainte”

Foto: Realitatea
Foto: Realitatea

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a reacționat după ce și vineri, 21 ianuarie, autobuzele, troleibuzele și tramvaiele din București au rămas în depouri. Oficialul a declarat, într-o conferință de presă la Timișoara, că e nevoie de negocieri între administraţia locală şi liderii sindicali, îndemnându-i „să se așeze la masa dialogului” pentru a găsi o soluție cât mai rapidă.

„E nevoie de dialog, nu poţi să tratezi lucrurile în forţă. Soluţia potrivită e să ai dialog cu partenerii. Poate nu au dreptate sută la sută, dar poate au dreptate 50-10 la sută. Ca sfat, i-aş îndemna să se aşeze la masa dialogului pentru că Bucureştiul e blocat. Norocul e că metroul funcţionează, nu e în grevă”, a spus Grindeanu, relatează news.ro.

Nicușor Dan i-a convocat pe șefii de depouri și membrii de sindicat la o discuție

Mai mult, ministrul Transporturilor a amintit de greva CFR, de la finalul anului trecut, ce a bulversat tot traficul, chiar dacă a fost doar de câteva ore. De asemenea, demnitarul a mai spus că în această săptămână s-a întâlnit cu mai mulți lideri sindicali din domeniul transporturilor și urmează ca în zilele următoare să aibă un dialog și cu conducerea STB.

Totodată, Grindeanu a declarat că a aflat „pe surse”, cu o zi înainte de declanșarea grevei de la STB și s-a asigurat că metroul va funcționa în aceste zile.

„Am fost informat  cu o zi înainte, cu 24 de ore înainte despre intenţia, pe surse venită, intenţia celor din Bucureşti de a face grevă. STB se numeşte societatea care ţine de Consiliul General. M-am asigurat că ceea ce ţine de Ministerul Transporturilor, metroul, să funcţioneze. Pentru că dacă intra şi metroul în grevă…”, a mai spus Sorin Grindeanu.

Reamintim că angajații STB au continuat și vineri protestul, astfel autobuzele, tramvaiele și troleibuzele au rămas în depozit, deși există o decizie a instanței prin care greva este suspendată, fiind declarată ilegală.

Protestatarii cer creșterea salariilor și îmbunătățirea condițiilor la locul de muncă, dar și demisia lui Adrian Criț, directorul societății.

Nicușor Dan: „Să nu reiei lucrul riscând pierderea contractului de muncă și condamnarea penală e o atitudine irațională”

România comemorează 81 de ani de la Pogromul de la București: evreii au fost asasinaţi în pădurea Jilava și la Abator

Sursa foto: Wikipedia
Sursa foto: Wikipedia

Pogromul de la București a avut loc între 21 și 23 ianuarie 1941, la București.

În această perioadă a izbucnit o revoltă legionară care era condusă de Horia Sima, împotriva generalului Ion Antonescu.

Pogromul coincide cu această revoltă dusă împotriva “Conducătorului” şi reprezintă cel mai mare şi mai violent pogrom împotriva evreilor din istoria Munteniei.

Este momentul în care poliţia legionară asasina sute de intelectuali, doctori, o reală elită a intelectualitaţii evreieşti din România.

Asasinatele au avut loc în padurea de la Jilava şi în Abatorul de la Bucureşti. Acestea au continuat şi pe şoselele Fundeni şi Pantelimon.

Masacrul din pădurea Jilava: tortură, umilinţă şi jaf

Sursa foto: Wikipedia

90 de evrei, dintre cei torturați în centrele legionare de tortură, au fost încărcați în camioane, duși în pădurea Jilava, dezbrăcați și împușcați în cap.

A doua zi, unii legionari s-au întors la fața locului pentru a aduna îmbrăcămintea celor uciși și lucrările dentare de aur.

Printre evreii asasinați în pădurea Jilava au fost farmacistul Alexandru Solomon, vicepreședinte al comunității evreiești din București, Ioshua Cuperștic, cantorul Templului Coral din București și Iacov și Iosef, fii rabinului Zvi Gutman. Rabinul Zvi Gutman a fost împușcat de două ori, dar a supraviețuit. Alt fiu al rabinului Zvi Gutman, rabinul Efraim Gutman este rabinul sinagogii „Iacov și Iosef Gutman” de la Tel Aviv.

Masacrul de la Abator: trupurile evreilor au fost agăţate în cârligele folosite pentru vite

Sursa foto: Wikipedia

O ceată de legionari a luat 15 evrei de la centrul de tortură de la Prefectura poliției Capitalei. Oamenii au fost duşi la abatorul Capitalei, unde au fost împușcaţi în ceafă.

Câteva trupuri de evrei au fost introduse în clădirea abatorului și atârnate de cârligele folosite pentru vite. Unor cadavre li s-au scos intestinele și au fost puse în jurul gâtului.

Scriitorul Virgil Gheorghiu consemnează următoarele: “În imensa sală a abatorului unde boii sunt agățați cu cârlige pentru a fi spintecați, erau suspendate acum cadavre de oameni goi. Era un spectacol oribil care întrecea în cruzime orice imaginație. Pe unele cadavre era însemnat cuvântul “CUȘER”. Erau cadavre de evrei.Sufletul mi-e murdărit. Mi-e rușine de mine însumi. Rușine, pentru că sunt român ca acei criminali din Garda de Fier.”

Pogromul legionar din București va fi comemorat, sâmbătă, la Teatrul Evreiesc de Stat

Teatrul Evreiesc de Stat comemorează 81 de ani de la Pogromul de la Bucureşti din 21-23 ianuarie 1941.

Un eveniment artistic va avea loc sâmbătă, de la ora 18,00, conform unui comunicat al organizatorilor.
Intrarea la evenimentul „81 de ani de la Pogromul legionar de la Bucureşti” va fi liberă, în baza unei rezervări prealabile la 0743 215 998, potrivit Agerpres.

Mircea Geoană: „Aceasta este linia cu adevărat roșie, nu cea pe care o spune șeful diplomației de la Moscova”

Sursa foto: Facebook

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, susține că „este treaba NATO unde și în ce configurație” se așază prezența militară în țările NATO, după ce diplomația rusă a solicitat retragerea trupelor NATO din România și Bulgaria.

Potrivit unei declarații făcute de Geaonă, la Digi 24, Rusia realizează o „întoarcere în timp istoric”, mai mult, că amenințările acesteia, cu privire la incursiunea militară în Ucraina, reprezintă adevărata linie roșie.

„Răspunsul nostru a fost și rămâne la fel de clar și de transparent: nu există în niciun fel o modalitate de a negocia, de a compromite postura militară a NATO pe teritoriul țărilor NATO. Este treaba NATO unde și în ce configurație, în funcție de nevoile de securitate, ne așezăm prezența militară în țările NATO. Nu este problema Federației Ruse, așa cum noi nu spunem Federației Ruse unde să își pună sau să nu își pună propriile forțe pe teritoriul său. Ceea ce spunem Federației Ruse este că e totalmente anacronic și este o întoarcere în timp istoric către zone complicate ale istoriei europene, ideea că poți să ameninți cu incursiune militară un stat vecin, suveran, independent și democratic din Europa. Aceasta este linia cu adevărat roșie, nu cea pe care o spune șeful diplomației de la Moscova”, a declarat pentru Digi24 secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Moscova a cerut garanţii din partea NATO obligatorii din punct de vedere juridic potrivit cărora blocul militar va înceta să se mai extindă şi va reveni la graniţele sale din 1997. De altfel, propunerile de securitatea cerute de Rusia vor fi discutate din nou cu Statele Unite, vineri, la Geneva, unde secretarul de stat american, Antony Blinken se întâlnește cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, transmite Digi 24.

De asemenea, pe fondul acestor tensiuni, președintele Klaus Iohannis se întâlnește la această oră cu premierul Nicolae Ciucă, pentru a discuta situația de securitate de pe Flancul Estic, potrivit Administrației Prezidențiale. Discuția dintre Iohannis și Ciucă vine în contextul în care Rusia a masat peste 120.000 de militari la frontiera cu Ucraina.

Altfel, SUA a anunțat că ar putea trimite mai mulți militari în România și Polonia, în timp ce președintele Emmanuel Macron susține că țara sa este pregătită să suplimenteze forțele militare de pe Flancul Estic și să trimită soldați în România.

Cele două anunțuri au fost salutate, ieri, de președintele Klaus Iohannis, care a subliniat că „parteneriatul strategic dintre România și SUA și solidaritatea NATO sunt foarte puternice”.

Biden l-a avertizat pe Putin că orice mișcare a Rusiei în Ucraina va fi considerată o invazie

DNA a extins urmărirea penală la alte 6 firme din dosarul Economat Sector 5

Sursa foto: www.g4media.ro
Sursa foto: www.g4media.ro

Procurorii DNA au extins, vineri, urmărirea penală față de alte șase firme în dosarul Economat Sector 5, în care este cercetat fostul edil Marian Vanghelie, a anunțat DNA, ajungându-se astfel la 11 firme suspecte de implicare în „lanțurile comerciale de fraudare a SC Economat Sector 5”.

Cele mai noi șase firme cercetate sunt: S.C. Dap Team&Partners S.R.L, S.C. United Colors Team S.R.L,  S.C. Miro Best Print S.R.L, S.C. Trade International Industry S.R.L, S.C. Grivin House S.R.L., S.C. Elsys Power S.R.L., acestea adăugându-se următoarelor: S.C. Games&Sports Distribution Romania S.R.L., S.C. City Bistro Management S.R.L., S.C. IDD Asset Management S.R.L., S.C. Daarm Partners S.R.L., S.C. Fortis Pugna S.R.L.

 „Fiecare dintre societățile comerciale este suspectată de săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, săvârșită în vederea obținerii unui avantaj patrimonial de către altul”, se arată în comunicatul Direcției Naționale Anticorupție.

Reamintim că Marian Vanghelie este urmărit penal de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat de trafic de influență, constituire de grup infracțional organizat și instigare la abuz în serviciu, fiind pus sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile.

Potrivit rechizitoriului DNA, procurorii îi acuză pe cei 22 de inculpați că ar fi efectuat achiziții nelegale,  supraevaluate, realizate de Economat Sector 5, societate care are ca unic asocial Consiliul Local Sector 5, iar prejudiciul estimat este în valoare totală de peste 256 de milioane de lei.

„În perioada 2016-2019, suspectul Vanghelie Marian Daniel ar fi pretins de la un om de afaceri un procentaj de 50% din profitul pe care societatea acestuia urma să îl realizeze din vânzarea de mărfuri supraevaluate către S.C. Economat sector 5 S.R.L. și ar fi primit suma totală de 80.463.800 lei, pentru a-și exercita influența pe care a lăsat să se înțeleagă că o are asupra directorului general, Petre Marian Leonard, în scopul determinării acestuia să efectueze achizițiile respective și să asigure plata integrală, cu celeritate, a facturilor de vânzare”, se arată în rechizitoriul DNA.

Numele lui Marian Vanghelie este legat și de dosarul de mită de 30 de milioane de euro, tot în legătură cu Economat Sector 5, pentru care este condamnat la 11 ani și 8 luni. Acesta a făcut apel la decizia Tribunalului București, iar următorul termen îl are pe data de 8 februarie 2022.

Marian Vanghelie, sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile

Vânătorii, sprijiniţi de Parlament pentru a vâna liber păsările migratoare

Foto: Cotidianul
Foto: Cotidianul

Proiectul, sprijinit de Parlament, legalizează dispariția păsărilor sălbatice, prin vânătoare.

După două sezoane în care nu au avut “activitate”, vânătorii îşi fac propria lege, sprijiniţi de politicieni.

Asociațiile de vânători s-au săturat să stea pe tușă. Timp de două sezoane nu prea au mai împușcat zburătoare. Asta din cauză că ordinele de ministru care stabileau cotele de recoltă au fost oprite în instanță. Fără bază științifică, acestea erau un fel de ala bala portocala. La suspendarea unui astfel de ordin am contribuit și noi, Comunitatea Declic, împreună cu Asociația OTUS”, arată reprezentanţii Declic.

Liber la uciderea păsărilor sălbatice: inițiatorul principal al proiectului este chiar un vânător, Gheorghe Nacov, deputat de Banat

Dacă legea sprijinită de Parlament intră în vigoare, cotele anuale se vor schimba în cote zilnice. Cea mai absurdă modificare este că fiecărui vânător îi revine o cotă/zi.

De exemplu, un vânător poate captura 50 de grauri, într-o zi. Poate face asta în fiecare zi a sezonului de vânătoare.

Pentru că inițiatorii legii au omis să spună câți vânători pot vâna într-o zi, înseamnă că pot toți. Adică fiecare dintre cele aproximativ 70.000 de persoane cu permis de vânătoare pot împușca 50 de grauri/zi. Și în următoarea zi încă 50, și tot așa, până nu mai rămâne nicio pasăre.

Parlamentarii au scurtat stagiul de pregătire pentru obținerea unui permis de vânătoare de la 1 an la 6 luni. Proiectul toxic a trecut de Parlament și a fost trimis spre promulgare

Acum nu doar că vor fi mai mulți vânători, dar vor fi și mai slab pregătiți. Iar când vor fi cu degetul pe trăgaci, nu vor ști să distingă o pasăre protejată de o alta.

Conform Declic, există o șansa pentru a salva păsările, legea fiind atacată la CCR. Miercuri, 26 ianuarie, judecătorii o vor dezbate.

Să-i lași pe vânători să facă legea vânătorii e ca și cum ai pune lupul paznic la oi

Împreună cu avocații Declic, a fost pregătit un Amicus Curiae. Prin acesta, reprezentanţii vor argumenta de ce proiectul este nociv pentru păsări.

Un astfel de memoriu îi permite oricărui cetățean să susțină un punct de vedere, chiar dacă nu este parte din proces. Într-un fel, acest Amicus este superputerea cetățenească într-o problemă la nivel înalt. Dacă va fi trimis de mulți membri Declic, documentul va putea opri inițiativa vânătorilor”, se mai arată în comunicatul Declic.

Salvează păsările migratoare accesând următorul link

Oricine poate trimite un memoriu către judecători, pentru a salva păsările migratoare. Mai sunt doar câteva zile pentru a trimite cât mai multe sesizări.

Astfel, judecătorii vor afla cât de mulți oameni sunt împotriva acestei legi.

Sursa foto

OUG privind noua schemă de compesare și plafonare a facturilor la energie a fost publicată

Ministerul Energiei a publicat, vineri,  Ordonanța de Urgență a Guvernului prin care se stabilește noua schemă de compensare și plafonare a facturilor la energie electrică și gaze naturale, ce va intra în vigoare de la 1 februarie.

Potrivit noilor reguli, pentru consumatorii casnici, plafoanele de preț vor scădea, la 0,8 lei/kWh (energie) și 0,31 lei/kWh (gaz), în timp ce va crelte plafonulde consum, la 500 kWh/lună (energie) și 1.500 kWh/limita pentru cele cinci luni de iarmă în care se aplică prevederile Legii 259/2021. De asemenea, va crește și gradul de compensare al facturii la gaze, la 40%.

Concret, preţul final facturat al energiei electrice se plafonează la cel mult 0,8 lei/kWh, în scădere de la plafonul actual de 1 leu/kWh. Plafonul de consum crește până la 500 kWh/lunar, de la plafonul anterior de 330 kWh (300 plus marja de 10%). Clienţii casnici vor primi o compensaţie unitară în valoare de cel mult 0,291 lei/kWh, în cazul energiei electrice, valoarea rămâne astfel neschimbată față de vechea măsuri de sprijin. Compensația se acordă tuturor celor care se încadrează în plafonul de consum.

Preţul final facturat al gazelor naturale se plafonează la cel mult 0,31 lei/kWh, de la nivelul de 0,37 lei/kWh. Crește pragul de consum până la care se acordă compensarea, la 1.500 de metri cubi pe perioada 1 noiembrie 2021-31 martie 2022 (adică 300 metri cubi lunar), de la 1.000 de metri cubi, anterior.

Noile reguli prevăd că pentru clienţii casnici se va acorda o compensaţie unitară în valoare de cel mult 40% din valoarea componentei preţului gazelor naturale din contractul de furnizare al clientului beneficiar. În prezent, compensarea se ridică la 33%. Compensația se acordă tuturor celor care se încadrează în plafonul de consum.

Totodată, „în vederea regularizării sumelor aferente schemei de sprijin, operatorii de distribuţie de energie electrică/gaze naturale au obligaţia ca, în perioada aprilie-iunie 2022, suplimentar faţă de citirile stabilite conform reglementărilor în vigoare, să efectueze citirea indexului contorului la clienţii casnici si sa transmita furnizorilor de energie electrică/gaze naturale datele de măsurare ale acestora, în vederea aplicării schemei de sprijin tuturor clienților casnici care se încadrează în limitele de consum prevăzute”, se mai arată în Ordonanța de Urgență.

Pe de altă parte, Dumitru Chisăliță, președinte al Asociației Energia Inteligentă, susține că limita lunară de consum de gaze naturale pentru care statul acordă reducerea de 40% din factură este prea mică.

„Plafonul lunar până la care se acordă compensarea în factura de energie electrică este de 300 kWh (n.r. în varianta inițială a schemei de compensare și plafonare), de 2,4 ori mai mare decât consumul mediu lunar de energie, de 125 kWh. Aplicând această cifră la consumul mediu lunar de gaze ar rezulta că plafonul la gaze ar trebui stabilit la un nivel de 400 mc/lună”,  a explicat Chisăliță pentru G4Media.ro.

Câciu: „E un eşec al liberalizării pieţei de energie”

Nicușor Dan: „Să nu reiei lucrul riscând pierderea contractului de muncă și condamnarea penală e o atitudine irațională”

Nicușor Dan (captură video)

Edilul general, Nicușor Dan, a declarat astăzi că i-a convocat pe șefii de autobaze și depouri, membrii în conducerea STB și membrii de sindicat, la o discuție prin care încearcă să deblocare a situației din București, aflat în a doua zi de grevă, asta deși Tribunalul București a anunțat faptul că greva este ilegală și că trebuiau să iasă pe traseu.

„Executorii judecătorești au afișat decizia la autobaze. Cine nu aplică o decizie judecătorească executorie săvârșește o infracțiune. Probabil până la amiază, oficial, toți angajații STB vor avea la cunoștință hotărârea de ieri.  Avem de-a face cu o manifestare total irațională. Să nu reiei lucrul riscând pierderea contractului de muncă și condamnarea penală e o atitudine irațională”, a declarat edilul Nicușor Dan, într-o conferință de presă.

De altfel, acesta a precizat că șefii de autobaze și depouri, membrii în conducerea STB și membrii de sindicat, au fost convocați la sediul Primăriei Generale a Capitalei. Convocarea se face pentru două motive: „să le transmit prin ei angajaților STB decizia noastră de a merge înainte în aplicarea legii și să înțeleg ce probleme pot fi rezolvate. Esențial e ca noi să respectăm legea în statul român”, a explicat Nicușor Dan.

Totodată, acesta are o solicitare și pentru PSD, care trebuie să se pronunțe cu privire la consilierul general, Vasile Petrariu, cel care este și lider de sindicat al angajaților STB.

„Cer PSD să se pronunțe. Pentru că avem o grevă care paralizează Bucureștiul organizată de un consilier general PSD, care și-a câștigat mandatul pe lista PSD, așa că cer PSD să se pronunțe – fie susține această manifestație, fie retrage sprijinul politic al lui Petrariu care a organizat această grevă”, a mai spus primarul general al Capitalei.

Liderul de sindicat Petrariu afirma, joi, că vor înceta greva spontană în momentul în care directorul STB, Adrian Criț, își va da demisia.
În replică, Criț susține că a fost mandatat, în septembrie 2021, să eficientizeze societatea. Motiv pentru care nu consideră că este necesară plecarea sa de la STB.

„Noi dorim să identificăm argumentele pentru care sindicatul reprezentativ solicită demisia mea, pentru că eu sunt aici pentru a eficientiza acestă societate. Trebuie să ne încadrăm într-un buget, avem un contract colectiv de muncă valabil, și trebuie să ne gândim la bucureșteni. Cu presiune, din păcate, nu se rezolvă nimic. Consider că angajații trebuie să respecte hotărârea judecătorească dată ieri. Mai mult decât atât, începând din acestă dimineață, la sediul punctelor noastre de lucru hotărârea de ieri a Instanței. Rugămintea mea este ca angajații să iasă și să își desfășoare activitatea în conformitate cu contractul individual de muncă, pentru că doar așa bucureștenii pot beneficia de serviciile pe care le-au plătit”, a declarat Adrian Criț, directorul STB, la Antena 3.  

Auditul intern, motiv pentru declașarea „grevei spontane”

Potrivit Buletin de București, auditul intern, avizat în urmă cu o săptămână, este motivul pentru declanșarea „grevei spontane”. Acest audit, desfășurat în perioada 27 septembrie – 10 decembrie 2021, a scos la iveală nereguli grave la autobazele și depourile societății de transport din Capitală.

Astfel, pe lângă furnizori neagreați și plăți ilegale a unor facturi „umflate” pentru piese, au fost înregistrare și supraconsumuri de conbustibili.  Potrivit sursei menționate anterior, din auditul care a fost avizat pe 10 ianuarie, a reieșit ca o principală recomandare „schimbarea la niveul STB a procedurilor de sistem pentru achizițiile publice”. „Asta după ce,  în urma verificării prin sondaj a peste 30 de contracte de achiziții directe s-au descoperit nereguli grave. Printre acestea se număra: achiziții de piese pentru care există stoc mai mare decât necesarul maxim; furnizori care facturează în plus fata de cele livrate; contracte de furnizare piese valabile o zi în afara contractelor-cadru; firme neagreate de Direcția de Achiziții care furnizează piese”, transmite Buletin de București.

Potrivit raportărilor pe 2020 de la Ministerul de Finanțe, STB numără 11.025 de angajați,  are o cifra de afaceri de 1.202.028.513 lei și un profit de 26.297.198 lei. Datoriile operatorului de transport se ridică la 1.082.144.246 lei.

Liderul sindicatului STB, despre încetarea grevei. După demiterea directorului general

Câciu: „E un eşec al liberalizării pieţei de energie”

Adrian Câciu (captură video)

Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, susține că liberalizarea pieței de energie este un eșec. Afirmația lui Câciu vine în contextul în care prețul la energie electrică și gaze naturale a ajuns la cote înalte, pe care guvernanții au încercat să o mai tempereze prin implementarea unor măsuri de plafonare și compensare ale facturilor la energie. În opinia sa, Guvernul şi Parlamentul trebuie să vină în perioada următoare cu o serie de soluţii care să genereze declinul preţurilor, chiar dacă „valul” creșterii prețului la energie este unul importat.

„Nu poţi să continui să crezi că economia îşi va creşte atâta timp cât pe costul de ofertă costul aferent energiei va fi de trei ori mai mare decât anul trecut. Şi atunci da, putem să fim în zona despre care vorbește Florin Cîţu (n.r. privind o posibilă recesiune), dar nu vom fi în acea situaţie dacă vom fi toţi oameni responsabili şi înțelegem că atunci când ai un eșec al pieței și să ne recunoaştem eşecul: e un eşec al liberalizării pieţei de energie. La momentul acesta eu îl definesc ca un eşec. Pe de altă parte, de ce se vine acum cu o măsură peste ceea ce există, plafonarea şi compensarea? Pentru că am avut un eşec de reglementare”, a spus Câciu, la Digi 24.

Cât privește decontarea acestor plafonări și compensări, potrivit legii în vigoare, dar și ca urmare a noii scheme de sprijin al populației și al IMM-urilor ori altor entități economice, prin scăderea plafonului aferent prețurilor la energie (0,8 lei/kWh la energie electrică, respectiv 0,31 lei la gaze), dar prin ridicarea plafonului privind consumul (la 500 kWh/lună la energie, respectiv 1.500 kwh, limita pentru cele 5 luni de iarnă, la gaze), se va face ținând cont de „un comportament al furnizorilor”, susține Câciu.

ANPC, amenzi de 450.000 de lei în urma controalelor la furnizorii de energie și gaze

„Trebuie să înțeleagă toată lumea că nu poți să vi să ceri bani de la statul român, cât timp tu nu ți-ai respectat obligațiile pe care le-ai avut prin lege. Și ca să fiu foarte clar, conduita comercială adecvată mi se pare o chestiune de bun simț. Să demonstrezi, ca furnizor fiind, ai avut o conduită adecvată și nu ai fost sancționat pentru încălcarea legislației cu privire la plafonare și compensare. Dacă vrem săă avem o cascadă, un puseu inflaționist care nu se mai termină, nu facem nimic. Problema este că trebuie să facem structural și acționat anticiclic pe piața de energie”, a mai spus Câciu.

Ministrul Finanţelor a adăugat că trebuie noi mecanisme de reglementare a pieţei libere, poate şi de reglementare, a unor elemente de preţ.

„Dar poate ne uităm şi unde apar scurtcircuitele pe această piaţă, poate sunt intermediari care nu au nicio legătură nici cu producerea nici cu furnizarea, care acţionează ca stimulatori, dacă vreţi, ai unui preţ suveică care nu are legătură cu energia. Adică, să spun aşa, cei care aleargă după profit”, a punctat Adrian Câciu.

Ciucă a anunțat plafonarea prețului la energie și gaz, începând cu 1 februarie

Daniela Popa (PSD), la un an de mandat în cadrul Consiliului Local Sector 1: „Încercăm să fim o oază de normalitate într-un deșert de proiecte făcute pe genunchi”

Daniela Popa / Foto: Facebook

Social democrata a trecut în revistă ce a reușit să facă pentru cetățeni, precizând că primul mandat al actualei conduceri a Primăriei este caracterizat de un haos administrativ de neimaginat. Astfel, Popa menționează faptul că în perioada 2020-2021 a participat la toate ședințele de consiliu, reprezentând mereu interesele cetățenilor și susținând proiectele bune în interesul comunității locale.

Mai mult, consilierul PSD și-a adus „aportul responsabil și echivoc” în Comisia de administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor și patrimoniu, precizând că a susținut inițiativele legislative sustenabile și a adus amendamente celor care au avut nevoie de îmbunătățiri.

„Am fost întodeauna susținătoarea unui sector prietenos pentru copii”

Anul trecut, Popa a inițiat Proiectul de Hotărâre privind aprobarea implementării Proiectului educațional și social „Grădinița de Vacanță”- Pachet de servicii educaționale și social pentru preșcolarii în perioada iulie-august 2021.

Totodată, ea a amintit că a propus majorarea burselor sociale pentru elevi.

„Am amendat hotărârea privind cuantumul burselor elevilor din Sectorul 1 și am propus amendamentul pentru majorarea burselor sociale la 400 de lei pe lună pentru fiecare elev. Bursă acordată în temeiul art. 13. Lit. b) din Ordinul nr. 5576/7.10.2011 privind aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat „elevii din mediul rural” care sunt școlarizați într-o altă localitate întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învățământ din localitatea de domiciliu precum și a burselor de performanță, studiu și merit”, se arată în raportul de activitate.

De asemenea, Popa a inițiat proiectul de hotărâre privind continuarea funcționării centrelor de zi ca unități de educație timpurie antepreșcolară cu regim de creșă în strucutra DGASPC Sector 1.

Mai mult, ea a mai precizat faptul că fiecare cetățean are dreptul la o locuință decentă, motiv pentru care a inițiat un proiect privind acordarea unui ajutor de urgență pentru plata chiriei, ca măsură de prevenire și combatere a marginalizării sociale persoanelor care figurează pe listele de priorități aprobate anual prin hotărâri ale Consiliului Local Sector 1 al Municipiului București.

„Am luat toate măsurile legale pentru a le oferi cetățenilor aflați într-un moment de cumpănă, accesul la o locuință decentă, un drept fundamental al omului, deseori ignorat”, a declarat Daniela Popa.

„Încercăm să facem ce trebuie”

Fostul viceprimar a mai precizat că toate activitățile pe care le-a desfășurat anul trecut au fost din respect pentru cetățenii Sectorului 1 și s-au derulat „cu bună-credință și corectitudine.”

De asemenea, Daniela Popa a mai menționat în raportul său de activitate că împreună cu colegii de la PSD a reușit să impună mai multe amendamente pe domeniile de sănătate și educație, obținând astfel mai mulți bani pentru școli și spitale.

Astfel, la sănătate s-au alocat 13,3 milioane de lei pentru cheltuielile de funcționare și investiții urgente pentru cele 4 spitale din Sectorul 1. De asemenea, 5 milioane de lei au mers pentru introducerea în lista obiectivelor de investiții a proiectului „Construirea unui centru de transplant multi-organ în cadrul spitalului clinic Sfânta Maria”, prin construirea unui corp nou de clădire.

Mai mult, au fost alocați 6 milioane de lei pentru îngrijirea spațiilor verzi și modernizarea străzilor din sector, 2 milioane de lei pentru funcționarea și mentenanța sistemului de supraveghere al Poliției Locale și 5 milioane pentru asistență socială.

Anul trecut, Daniela Popa a avut peste 30 de interpelări adresate Primarului Sectorului 1 privind transparența administrativă, o sesizare la Curtea de Conturi, 6 sesizări adresate Prefectului Municipiului București, privind legalitatea proiectelor de hotărâre supuse aprobării Consiliului Local Sector 1 și 30 de solicitări de informații, la care a primit răspunsuri parțiale sau deloc.

De asemenea, a avut audiențe pe teren de fiecare dată când i s-a solicitat acest lucru și a primit sesizări pe email și telefonic.

Daniela Popa „îi bate obrazul” primarului Clotilde Armand

AUR vrea „liber” la petarde

AUR, prin „vocea” și semnătura lui George Simion, a venit cu o inițiativă legislativă „inedită”, la scurt timp după perioada sărbătorilor de iarnă, când încă se mai numărau răniții din cauza folosirii improprii a petardelor și altor materiale pirotehnice. Concret, potrivit proiectului inițiat de Simion ar urma să fie permis accesul populației la materiale piirotehnice mai puternice, iar persoanele fizice ar putea deține până la 100 de kg de petarde sau artificii. Mai mult decât atât, ar urma să scadă vârsta de la care „articolele pirotehnice de divertisment” pot fi achiziționate de pe piață, de la 16 ani la 12 ani, pentru cele din categoria F1 (în care sunt incluse artificiile de brad, cele folosite la torturile de nuntă sau alte asemenea).

Victime și dosare penale din cauza articolelor pirotehnice ilegale

În Expunerea de Motive, George Simion susține că trasnpunerea Directivei 2013/29/UE în legislația românească s-a realizat „într-o manieră restrictivă, adoptându-se măsuri mai severe decât cele propuse prin directivă cu privire la accesul publicului larg la anumite categorii de articole pirotehnice”. Mai mult, continuă Simion, „din practică s-a putut observa că aceste măsuri restrictive nu se justifică în contextul concret al țării noastre fiind oportun să se adopte în mod fidel regimul propus de directiva amintită în ceea ce privește accesul publicului larg la anumite categorii de articole pirotehnice, din perspectiva limitelor de vârstă și a categoriilor pirotehnice”.

Și în ciuda avertismentelor făcute de medici, dar și a amenzilor date de către polițiști, mulți s-au descurcat să facă „rost” de material pirotehnic. Ba chiar, an de an, se semnează petiții prin care se solicită interzicerea comercializării acestora „la orice colț de stradă”.

De acest gen de petiții se agață și Simion în expunerea sa de motive și subliniază că „există susținere populară pentru alinierea condițiilor de comercializare a articolelor pirotehnice la prevederile comunitare din domeniu”.

Reamintim că în urmă cu o o lună, un incendiu puternic a avut loc în parcarea subterană a unui bloc din Constanța, ca urmare a aruncării de petarde, de către doi minori. Blocul a ars ca o torță, iar sute de persoane au fost evacuate și zeci de apartamente și mașini avariate.

Dosar penal în cazul incendiului de la Constanța

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer acoperit de nori
6.2 ° C
6.6 °
6 °
85 %
3.1kmh
100 %
D
6 °
lun
8 °
mar
8 °
mie
7 °
J
3 °

Ultimul articol

Acordul UE–Mercosur este expresia cea mai concretă a eșecului de guvernare și pare că...

În ultimii ani, Uniunea Europeană a construit un discurs public obsesiv despre siguranță alimentară, sănătate publică și protecția consumatorului. În paralel, aceiași decidenți au...

Cristian Popescu Piedone, un actor-cheie în noua ecuație administrativă a Capitalei

Un moment de tranziție pentru administrația Bucureștiului Depunerea jurământului de către Ciprian Ciucu în funcția de primar general al Capitalei marchează începutul unei etape administrative...

Ludovic Orban se întoarce „acasă” și anunță că Forța Dreptei urmează a fuziona cu...

După o lipsă de câțiva ani din PNL, partid pe care l-a și condus, Ludovic Orban ar putea renunța la partidul pe care l-a...