Foto preluare Știri de Botoșani

În ciuda avertismentelor făcute de către medici, dar și a amenzilor date de către polițiști, românii s-au descurcat să facă „rost” de material pirotehnic pentru noaptea dintre ani. Însă costurile au fost destul de mari și pare că niciun incident în care au fost implicați aceștia nu trage un suficient semnal de alarmă pentru ca aceste activități să fie cât mai limitate.

Nu mai punem la socoteală impactul pe care îl are zgomotul asupra persoanelor suferinde ori sensibile, sau asupra animalelor, fie că vorbim de cele de companie ori cele sălbatice. În luna decembrie, cu precădere în apropierea sărbătoriloe de iarnă și a Anului Nou, comunități întregi se transformă în „zone de conflict”, care aduc cu ele și victime.

Vânzari ilegale de materiale pirotehnice pe internet

Două persoane au ajuns noaptea trecută la Spitalul Județean din Târgu Jiu, rănite grav de petarde. Iar acestea nu au fost singurele urgențe medicale. La Constanța, un copil de numai trei ani, un adolescent și un adult au suferit arsuri din cauza artificiilor aprinse în noaptea de Revelion.

Un bărbat de 37 de ani, din județul Gorj, care ar fi introdus o petardă într-o țeavă metalică, pentru a amplifica zgomotul produs de aceasta, s-a ales cu pierderea unui ochi, din cauza explozie, dar și cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept. Cel de al doilea gorjean a rămas fără degetele de la o mână, tot din cauza unei petarde.

„Este vorba despre un bărbat în vârstă de 64 de ani, care este in prezent internat la Secţia de Ortopedie cu degetele de la mâna stângă afectate de o petardă. Va fi supus unei intervenţii chirurgicale. Din păcate, am avut şi un tânăr de 37 de ani, care a fost adus la UPU, după ce o petardă i-a distrus ochiul şi mâna. A fost adus în stare gravă şi a fost transferat la Craiova. Acesta şi-a pierdut unul dintre ochi şi avea leziuni şi la nivelul unui braţ”, a transmis Mihaela Ţicleanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, citat de Digi24.

Trecerea în noul an nu înseamnă și încetarea folosirii articolelor pirotehnice. În cursul zilei de sâmbătă, la SJU Craiova a ajuns şi un copil de 13 ani rănit de o petardă, cu traumatisme la ambii ochi. El a fost internat în Secţia de oftalmologie.

Peste 1.000 de kilograme de articole pirotehnice, confiscate în doar două zile

Articolul precedentȘeful OMS: ”Pandemia va fi învinsă în 2022, dar există o condiție”
Articolul următorDin 3 ianuarie, masca devine obligatorie în Franța, inclusiv pentru copiii de 6 ani