Liderul sindicatului STB, despre încetarea grevei. După demiterea directorului general

„Acest conflict poate fi rezolvat instant dacă cei care l-au pus director general și mă refer la PNL își asumă această răspundere și îl demit”, susține Petrariu.

Liderul sindicatului STB, Vasile Petrariu, a precizat că momentul în care greva spontană de la Societatea de Transport București va înceta coincide cu cel al demiterii directorului companiei. De altfel, conducerea STB a depus la Tribunalul București o cerere în care solicită judecătorilor suspendarea grevei declanșate de sindicaliști și care potrivit primarului general este o „grevă politică”, organizată chiar de către Vasile Petrariu, care este și consilier general PSD.

„Acest conflict poate fi rezolvat instant dacă cei care l-au pus director general și mă refer la PNL își asumă această răspundere și îl demit. Pentru că ăsta ar fi primul pas prin care am putea debloca această relație și discuțiile care ar conduce la reluarea lucrurilor.

Ca primă măsură, asta ar fi soluția. După care noi vom relua discuțiile pentru că problema cea mai important este negocierea unui nou contract colectiv de muncă. Mai mult, salariații au foarte multe probleme legate de baza materială, condiții de muncă și așa mai departe”, a declarat Petrariu.

De altfel, acesta nu a ezitat să „atace” conducerea STB, despre care spune că este de „neînchipuit” că a putut să iasă public și să incite salariații. „Să spui despre salariații tăi că sunt hoți, că fură, că vând piese, în condițiile în care tu n-ai fost în stare să faci o aprovizionare ritmică și avem peste 300 și ceva, aproape 400 de vehicule trase pe dreapta din cauza lipsei pieselor și materialului, mie mi se pare că e ceva de neînchipuit”, a mai spus Vasile Petrariu, care pe lângă postura de sindicalst este și consilier general, din partea PSD.

Totodată, acesta respinge acuzațiile venite dispre Nicușor Dan, că ar fi în spatele acestei greve, care a paralizat traficul din București. „Sindicatul nu a declanșat un conflict colectiv de muncă. (…) Și angajații au această posibilitate de a decide cât pot să suporte ceea ce se întâmplă cu ei, pentru că totuși nu putem specula. (…) În condițiile în care angajații au decis ei că nu se mai poate, pentru că eu asta am făcut astăzi, am vrut să mă conving, să văd exact despre ce este vorba, iar oamenii au spus: noi am hotărât, suntem hotărâți să mergem până la capăt”, a mai declarat liderul de sindicat.

Nicușor Dan acuză implicarea unui consilier general în greva de la STB

Articolul precedentO pensionară a primit o factură la gaze de aproape 7 milioane de euro
Articolul următorBoc, despre liderul AUR: “Suntem de acord că nu putem fi de acord”