AUR, prin „vocea” și semnătura lui George Simion, a venit cu o inițiativă legislativă „inedită”, la scurt timp după perioada sărbătorilor de iarnă, când încă se mai numărau răniții din cauza folosirii improprii a petardelor și altor materiale pirotehnice. Concret, potrivit proiectului inițiat de Simion ar urma să fie permis accesul populației la materiale piirotehnice mai puternice, iar persoanele fizice ar putea deține până la 100 de kg de petarde sau artificii. Mai mult decât atât, ar urma să scadă vârsta de la care „articolele pirotehnice de divertisment” pot fi achiziționate de pe piață, de la 16 ani la 12 ani, pentru cele din categoria F1 (în care sunt incluse artificiile de brad, cele folosite la torturile de nuntă sau alte asemenea).

Victime și dosare penale din cauza articolelor pirotehnice ilegale

În Expunerea de Motive, George Simion susține că trasnpunerea Directivei 2013/29/UE în legislația românească s-a realizat „într-o manieră restrictivă, adoptându-se măsuri mai severe decât cele propuse prin directivă cu privire la accesul publicului larg la anumite categorii de articole pirotehnice”. Mai mult, continuă Simion, „din practică s-a putut observa că aceste măsuri restrictive nu se justifică în contextul concret al țării noastre fiind oportun să se adopte în mod fidel regimul propus de directiva amintită în ceea ce privește accesul publicului larg la anumite categorii de articole pirotehnice, din perspectiva limitelor de vârstă și a categoriilor pirotehnice”.

Și în ciuda avertismentelor făcute de medici, dar și a amenzilor date de către polițiști, mulți s-au descurcat să facă „rost” de material pirotehnic. Ba chiar, an de an, se semnează petiții prin care se solicită interzicerea comercializării acestora „la orice colț de stradă”.

De acest gen de petiții se agață și Simion în expunerea sa de motive și subliniază că „există susținere populară pentru alinierea condițiilor de comercializare a articolelor pirotehnice la prevederile comunitare din domeniu”.

Reamintim că în urmă cu o o lună, un incendiu puternic a avut loc în parcarea subterană a unui bloc din Constanța, ca urmare a aruncării de petarde, de către doi minori. Blocul a ars ca o torță, iar sute de persoane au fost evacuate și zeci de apartamente și mașini avariate.

Dosar penal în cazul incendiului de la Constanța

Articolul precedentRareș Bogdan, apel la unitate: „Singura şansă pentru România este ca această coaliţie să funcţioneze”
Articolul următorDaniela Popa (PSD), la un an de mandat în cadrul Consiliului Local Sector 1: „Încercăm să fim o oază de normalitate într-un deșert de proiecte făcute pe genunchi”