-2.8 C
București
marți, 30 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1076

Premierul Cîțu explică de ce l-a demis pe Octav Bjoza

Florin Cîțu
Florin Cîțu / Foto: Guvernul României

Premierul Florin Cîțu l-a demis pe subsecretarul de stat, Octav Bjoza – președinte al Asociației Foştilor Deţinuţi Politici și Victime ale Dictaturii din România, iar motivul invocat are legătură cu o declarație făcută de Bjoza, considerată ca un „afront și o mare nedreptate față de toți cei care au suferit din cauza ororilor comunismului și Holocaustului”.

„O societate democratică și civilizată, cum este România, rămâne ferm angajată în condamnarea Holocaustului și a oricărei forme de stigmatizare etnică, socială sau religioasă. Este angajamentul fără echivoc al statului român, iar în calitate de prim-ministru, îl voi apăra cu toată convingerea. A pune în discuție dimensiunile Holocaustului și a încerca să pui pe umerii comunității evreiești aducerea comunismului în România este nu doar o încercare de a mistifica istoria, ci și un gest periculos pentru valorile democratice”, transmite Florin Cîțu, citat de Mediafax.

Cîțu consideră că poziția lui Octav Bjoza referitoare la Legea 232/2020 a reprezentat „un afront și o mare nedreptate față de toți cei care au suferit din cauza ororilor comunismului și Holocaustului”.

„Încercarea de a justifica și de a aduce argumente pentru ca urmașii criminalilor de război, naziștilor sau fasciștilor, să beneficieze de drepturi din partea statului român (prevăzute de Legea nr.232/2020) este un afront și o mare nedreptate față de toți cei care au suferit din cauza ororilor comunismului și Holocaustului. O asemenea atitudine a unui demnitar al statului român este extrem de periculoasă pentru valorile democratice câștigate și apărate cu multe sacrificii în ultimii zeci de ani. Este o abordare incompatibilă cu statutul de membru al echipei noastre guvernamentale și de înalt responsabil al Guvernului României. Din aceste motive, am decis demiterea subsecretarului de stat Octav Bjoza, președinte al Asociației Foştilor Deţinuţi Politici și Victime ale Dictaturii din România”, conchide premierul.

Octav Bjoza, preşedintele AFDPR, a fost demis din funcția subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989. Decizia semnată de Florin Cîţu a fost publicată, luni, în Monitorul Oficial.

Reacție dură din partea unui lider liberal

Vicepreședintele PNL, Florin Roman consideră că demiterea lui Octac Bjoza este o eroare, dar că nu trebuie învinuit Cîțu de această decizie, alții fiind responsabili pentru asta.

„Octavian Bjoza nu este doar numele președintelui foștilor deținuți politici, ci unul dintre ultimii eroi în viață ai neamului românesc.  Un adevărat Memorial al durerii  în carne și oase. Un om căruia regimul comunist nu i-a îndoit nici coloana vertebrală, nici convingerile! Schimbarea domniei sale este o eroare. Văd că mulți arată cu degetul spre Florin Cîţu. Cei care au luat această decizie sunt, ca de obicei, în spatele cortinei. Ei iau decizii politice și le înmânează, în plic, premierului.  Știu din câteva discuții cu domnul Bjoza că nu era tocmai confortabil cu acest post, mai ales după ce partea de revoluționari a rămas fără șef. Dar nu-și putea abandona puținii colegi, care mai trăiesc, de suferința din temnițele comuniste! Parca suntem blestemați să nu ne prețuim adevăratele valori morale, decât după ce nu le mai avem. În cazul domnului Bjoza mai e încă timp pentru cei care au negociat sinecura unui erou să revină asupra deciziei”, a scris Roman, pe Facebook.

Gestul premierului, adevărata „culoare a coaliției”

Reprezentanții Partidului Alianța pentru Unirea Românilor (PAUR) consideră că prin această decizie liberalii și-au dat arama pe față.

„Eroii nu pot fi eliminați prin decizii administrative. Alianța pentru Unirea Românilor își exprimă dezamăgirea față de faptul că, prin decizia premierului Cîțu de a-l demite pe dl Octav Bjoza din funcția în care îi reprezenta pe deținuții politici anticomuniști, statul român transmite cetățenilor săi și lumii întregi că demnitatea, curajul și verticalitatea morală nu sunt lucruri care să merite a fi promovate și onorate. Gestul premierului PNL de a-l demite pe singurul anticomunist autentic din aparatul guvernamental arată care este adevărata culoare a coaliției de guvernământ: roșul aprins, al tancurilor sovietice, bolșevice”, potrivit unui comunicat de presă al Partidului Alianța pentru Unirea Românilor, transmite Mediafax.

Premierul Cîțu, chemat în judecată de un activist anti-mască

Daniel Ghiță (PSD), băgat în „corzile” CNCD

Daniel Ghiță (Facebook)

Deputatul PSD, Daniel Ghiță este din nou în atenția publicului, pentru un alt derapaj, care de data asta se poate lăsa și cu o amendă din partea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Concret, Daniel Ghiță a pus semnul de egalitate între tratamentul parlamentarilor social democrați și cel al evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Asta după ce Ghiță a fost subiectul mai multor filmări de prin Parlamentul României.

„Suntem ca evreii care aveau o bandă pe mână în timpul războiului, aşa sunt acum pesediştii, suntem jigniţi în permanenţă. Mă jignesc, spun lucruri, după care pun telefonul pe mine. Nu pot să le fac nimic. Aşa se întâmplă în permanenţă în Parlament, în loc să-şi vadă de treabă”, a declarat fostul luptător la postul B1 TV.

Plângere la CNCD

Deputatul USR PLUS, Filip  Havârneanu a anunțat că va face o plângere la CNCD împotriva lui Ghiță, considerând că declarația fostului luptător este incalificabilă.

„Cineva să îi explice deputatului PSD Daniel Ghiță că nu poți sări de la abecedar la cărți de istorie! Și să îi recomande un documentar sau măcar niște filme despre evrei și Al Doilea Război Mondial. Ca să înțeleagă de ce este criticat.

Dincolo de ironii, subiectul este unul extrem de serios, iar declarația lui Ghiță este incalificabilă. Să compari parlamentarii PSD cu evreii arată o crasă lipsă de înțelegere a uneia dintre cele mai tragice pagini de istorie. Să pui egal între critici, sau jigniri- așa cum le numește domnul de la PSD, și genocid este o lipsă de respect față de cei care au fost asupriți și și-au găsit sfârșitul în lagărele de exterminare”, a scris Filip Havârneanu, pe Facebook.

„Necunoașterea nu ne absolvă de vină”

„Deputatul PSD s-a plâns că eu și colegii mei l-am hărțuit pentru că l-am fotografiat sau filmat în timpul activității din Parlament. Adică atunci când dânsul dormea. E deranjat probabil că i-am stricat siesta.  Daniel Ghiță, ține mine: necunoașterea nu ne absolvă de vină!Anunț pe această cale că voi face o sesizare către Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării in acest caz.”,  a conchis deputatul URS PLUS.

Alianța USR PLUS, propunere pentru sancționarea celor care votează „la două mâini”

Încă doi doctori își pierd titlurile, pe motiv de plagiat: fostul șef al DGA și actualul președinte al AEP

Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis retragerea titlului de doctor pe motiv de plagiat în cazul chestorului principal de poliție (r) Cătălin Alexandru Ioniță, fost șef al Poliției Române și fost șef al Direcției Generale Anticorupție (DGA), și a lui Constantin-Florin Mitulețu-Buică, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP).

Informația a apărut în Press One, într-un articol semnat de Emilia Șercan, potrivit căruia ambele hotărâri privind retragerea titlurilor academice au fost luate de Consiliul general al CNATDCU în data de 23 februarie. Publicarea acestora a avut loc ieri, 15 martie.

În cazul lui Cătălin Ioniță, decizia vine la doi ani și o lună după ce am dezvăluit, în exclusivitate pe PressOne, că teza de doctorat a acestuia este plagiată. Pentru Constantin-Florin Mitulețu-Buică lucrurile s-au mișcat mult mai repede: la doar patru luni după ce am scris că teza sa încalcă normele academice de realizare a unei lucrări științifice, CNATDCU a confirmat oficial plagiatul”, se arată în articol.

De menționat că fostul șef al DGA și-a susținut teza de doctorat în 2012 la Academia de Poliție, iar șeful AEP în 2017, la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”.

Rămânem fără doctori, oameni buni! CNATDCU le-a retras titlurile de doctor pentru plagiat chestorului (r) Cătălin Ioniță, fost șef al Poliției Române și al DGA, pensionar la 44 de ani, și lui Constantin Mitulețu-Buică, șeful în exercițiu al Autorității Electorale Permanente.
Cu acești doi domni am atins un nou personal best: 14 doctori au fost lăsați de CNATDCU fără titlu până acum, desigur”, a scris Emilia Șercan pe Facebook.

Moțiunea împotriva lui Năsui, pe ordinea de zi a Senatului

Senatul va dezbate și vota, marți, de la ora 16.00, moțiunea simplă  depusă de PSD împotriva ministrului Economiei, Claudiu Năsui.  Prin această moțiune, „O Românie în agonie, cu Năsui la Economie”, semnată de 41 de senatori social democrați, este solicitată demiterea imediată a ministrului Economiei.

„Dacă o putere străină ostilă şi-ar fi propus să destabilizeze economia naţională şi producţia românească, cea mai rapidă cale de a realiza acest obiectiv ar fi fost să îl pună pe Claudiu Năsui ministru al Economiei. Niciun fel de forţe oculte externe şi nici cele mai perfide planuri de subminare a unei economii naţionale nu ar fi reuşit, într-un an de zile, dezastrul produs de Claudiu Năsui în fruntea Ministerului Economiei, în doar 70 de zile”, se arată în moţiunea simplă depusă la Senat, săptămâna trecută.

Năsui – ministru penal, cu securiști în spatele său

Semnatarii moţiunii susţin că planurile ministrului Economiei vizează „blocarea programelor de stimulare şi susţinere a economiei şi firmelor româneşti”, „anulează acţiunile de susţinere a exporturilor româneşti” şi „vânzarea celor mai profitabile companii ale statului român”.

Senatorii PSD îl acuză pe ministrul Năsui, pe care îl consideră „un ministru penal”, că nu a redactat hotărârea de Guvern pentru organizarea instituţiei pe care o conduce, după desprinderea de Ministerul Energiei. Mai mult, aceștia susțin că cei care profită de pe urma prezenţei lui Claudiu Năsui la Ministerul Economiei sunt doar securiştii din spatele său şi firmele controlate de familia Năsui.

„Senatorii PSD solicită demiterea imediată a ministrului Economiei, Claudiu Năsui, cel care distruge economia României, prin sărăcirea ei cu 100 de milioane de euro în fiecare zi, prin blocarea investiţiilor şi care vrea să vândă economia României pe 2 lei, să omoare HoReCa şi să blocheze exporturile”, încheie senatorii PSD moţiunea simplă.

Liberalii îl susțin pe Năsui

În ședința Biroului Executiv Național al PNL, de luni, mai mulți lideri ai partidului și-au exprimat nemulțumirea în legătură cu miniștrii USR PLUS. Astfel că direcția în care se va merge la dezbaterea, dar mai ales la votul de astăzi, a fost decisă prin vot.

 „Am mandatat senatorii să voteze împotriva moțiunii inițiate de PSD. A fost un vot împotriva acestei decizii. E democrație în partid. Am stabilit clar poziția politică, pe de altă parte noi susținem implementarea eficentă și rapidă a tuturor programelor pentru mediul de afaceri. Trebuie crescută viteza de evaluare și aprobare”, a declarat Ludovic Orban la finalul ședinței BEX.

Acesta este a doua moțiune simplă depusă de PSD împotriva unui ministru USR, după cea care l-a vizat pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. În 17 februarie a fost primul test al Guvernului Cîțu, moțiunea împotriva lui Voiculescu a fost respinsă cu 161 de voturi „împotrivă” și 140 „pentru”.

Cîțu are planuri politice. Ce funcție vizează în PNL

ANRP are un nou președinte

După criticile lansate zilele trecute de Virgil Guran, liderul PNL Dâmbovița, la adresa premierului Florin Cîțu, aseară în Monitorul Oficial a apărut o ofrandă de pace. Guran era nemlțumit că premierul numește secretarii de stat prea lent, așa că problema a fost rezolvată: un membru al PNL Dâmbovița a fost pus șef peste Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, numele acestuia fiind însă vehiculat de ceva timp.

Formalitatea a fost parafată oficial și Silviu Aurelian Grigorescu a fost numit președinte, cu rang de secretar de stat, prin decizia primului-ministru. Actul a fost publicat în Monitorul Oficial, în același timp cu un altul, privind eliberarea din funcția de președinte al ANRP a lui George Băeșu, care era pe post de ani buni.

Liberalul Silviu Aurelian Grigorescu a candidat la alegerile parlamentare dar nu a obținut un mandat, însă acum are totuși o funcție importantă, prin pixul lui Cîțu. Deși numirea a apărut aseară în Monitorul Oficial, Grigorescu și-a pus deja pe Facebook că e „Președinte, Secretar de Stat la Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților”.

Cât despre fostul președinte al ANRP, George Băeșu, acesta a fost numit în funcție în 2012 de premierul de atunci Victor Ponta și a rezistat pe post… până ieri. Băeșu a fost jurnalist, subprefect, prefect, ba chiar deputat PSD în legislatura 2004 – 2008.

România a decis continuarea campaniei de vaccinare, inclusiv cu serul AstraZeneca

Vaccinuri sursa foto: Digi 24

România a decis, luni seară, într-o ședință extraordinară, continuarea campaniei de vaccinare cu toate vaccinurile împotriva Covid, autorizate în momentul de față la nivel european.

La ședința extraordinară au participat reprezentanții Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Ministerului Sănătății, Institutului Național de Sănătate Publică și ai Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), iar subiectul discuțiilor a fost analizarea evenimentelor înregistrate la nivel european legate de vaccinul produs de compania AstraZeneca, ca urmare a raportării cazurilor cu tulburări de coagulare la persoane imunizate cu acest tip de vaccin.

În urma analizării rapoartelor de reacții adverse înregistrate în România, a motivării deciziilor celorlalte țări, a evenimentelor raportate la nivel internațional, dar și a recomandărilor autorității de reglementare de la nivel european, Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), reprezentanții din cadrul instituțiilor mai sus menționate au decis continuarea campaniei de vaccinare în România.

Altfel, până la finalizarea evaluării cazurilor semnalate de tulburări de coagulare a sângelui de către Comitetul de farmacovigilență al Agenției Europene a Medicamentului (EMA), PRAC (Pharmacovigilance Risk Assessment Committee) și emiterea unei recomandări în cadrul întâlnirii extraordinare care va avea loc joi, 18 martie a.c., EMA recomandă continuarea vaccinării, subliniind că beneficiile vaccinării în prevenirea formelor grave de COVID-19 și deces depășesc riscul apariției de reacții adverse.

România vrea transparență

„Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), cel mai riguros for decizional, care reunește experți la nivel european. Recomandăm raportarea oricărei reacții adverse suspectate atât de către profesioniști cât și de către pacienți. CNCAV asigură populația de transparență completă și responsabilitate deplină în comunicarea cu celeritate a tuturor informațiilor de interes, astfel încât procesul de vaccinare să se realizeze într-un mediu favorabil și sigur pentru toate persoanele care doresc să se imunizeze împotriva COVID-19”, anunță CNCAV.

Suspendare definitivă sau temporară a vaccinării cu AstraZeneca

Până în acest moment, 11 țări din Uniunea Europeană au suspendat complet vaccinarea cu AstraZeneca. Ele sunt: Danemarca, Italia, Olanda, Irlanda, Bulgaria, Germania, Franța, Spania, Slovenia, Portugalia și Cipru. Au suspendat doar parțial, vaccinarea cu loturile identificate că ar avea probleme: Austria, Estonia, Letonia, Lituania, Luxemburg și România. Alte state din Europa dar din afara Uniunii Europene care au suspendat vaccinarea cu AstraZeneca sunt Norvegia și Islanda, transmite Digi24.

Germania va suspenda vaccinarea cu AstraZeneca

ÎPS Teodosie răspunde doar în fața lui Dumnezeu, dar ia salariu de la Stat

Foto: Info-sud-est
Foto: Info-sud-est

Dacă merg în locuri publice fără mască, sunt pasibilă de amendă.

Dacă dau o petrecere cu mulți invitați sau mă înghesui la cozi – sunt pasibilă de amendă.

Dacă încalc legea – sunt trasă la răspundere.

Din 2020, de când a început pandemia, s-au dat avertismente, s-au împărțit amenzi, s-au deschis dosare penale. Gârlă.

Un singur personaj pare imun, totuși, la oamenii legii și la respectarea regulilor impuse de pandemie, per total: ÎPS Teodosie

Nu se țin slujbe? ÎPS le ține!

Nu se face slujba tradițională de Paște? ÎPS mută Paștele!

Pelerinaje? Crăciun? Bobotează? Le-a bifat pe toate și nu pare să aibă de gând să se oprească.

Numai la gândul că nici anul acesta slujba de Paște s-ar putea să nu se țină, Teodosie atacă din nou! Bine, având deja antecedent, nu știu de ce se mai agită, oricum se pare că el face ce vrea, când vrea, iar cuvântul ”consecințe” îi lipsește din dicționar.

Oricum, Teodosie se agită din nou.

Biserica nu se va închide, că nu e a autorităților vremelnice, ci a lui Dumnezeu!”

Mie, una, ÎPS-ul mi se pare un copil răzgâiat, obișnuit să obțină tot ce vrea și care, atunci când e posibil să nu primească, te amenință că se duce și te spune la părinți.

În situația de față, ”părinții” sunt suma credincioșilor care s-au învățat să-i ia cuvântul drept literă de lege și care ajung să se răzbune prin manifestații, amenințări și voturi retrase, dacă cineva îl supără pe înaltpreasfințitul copil.

N-ar trebui să fim nevoiți să repetăm, dar:

România e un stat laic. BOR nu mai e demult o putere legală în stat. BOR e o instituție care are grijă de sănătatea spirituală a credincioșilor. Ca orice altă instituție din stat, BOR are obligația de a respecta legile acestuia. Mai ales că nu plătește taxe și primește finanțare de la Stat. Nu, reformulez: are obligația de a respectă legile, pentru că e parte din stat. Punct.

Spre deosebire de restul BOR-ului, ÎPS Teodosie pare să ignore autoritatea legală. Pentru el nu există decât autoritatea supremă, Ăl de Sus

O spune chiar el. Pentru că biserica nu e autorităților, e a lui Dumnezeu. Corect. Ca instituție spirituală. Clădirile, salariile, respectarea legii – deja sunt altă problemă.

Partea amuzantă e că, din greșeală, chiar Arhiescopia Tomisului îl contrazice:

Veniturile Arhiepiscopului Teodosie sunt cele prevăzute de Legea nr. 153/2017, care stabileşte veniturile reprezentaţilor tuturor cultelor din România (ierarhi, păstori, rabini, imami, etc.). Aşadar, cuantumul lor nu este stabilit de către ÎPS Teodosie, ci de către autorităţi, şi nu doar Arhiepiscopul Teodosie cumulează venituri salariale din funcţiile clericale şi universitare pe care le deţine.

Ce frumos! Arhiepiscopia spune că Teodosie e plătit de Stat. Cum, nu e plătit de singura autoritate în fața căreia spune că răspunde? E plătit de Stat?!?

Asta s-ar putea să însemne, oare, că din punct de vedere spiritual, Teodosie răspunde în față lui Dumnezeu, dar legal – în față legii? Oare?

Repede! Să-l anunțe cineva și pe Înaltpreasfintitul că, atât timp cât e cetățean român, care mai și primește salariu de la Stat, are obligația să respecte legea, ca fiecare dintre noi, mirenii.

Și că până acum a fost neadmonestat din neglijență, prea mult respect, interese politice sau orice alt motiv din ăsta, de neacceptat în instanță. Dar asta nu înseamnă că a acționat legal.

Spiritualicește-corect, poate. Dar nu legal.

Navalnîi, dezvăluiri din „lagărul de concentrare”

Foto: Instagram Alexei Navalnîi

Într-o postare recentă pe rețeaua de socializare Instagram, opozantul rus, Alexei Navalnîi descrie condițiile din închisoarea în care se află în acest moment. Potrivit lui Navalnîi, locul în care acesta este încarcerat ar avea multe în comun cu un „lagăr de concentrare”.

Partidul lui Merkel, înfrângere în două landuri din Germania

Alexei Navalnîi: „Toată lumea este supravegheată şi cea mai mică încălcare duce la un raport”

„Trebuie să recunosc că sistemul penitenciar rus a reuşit să mă surprindă. Nu am crezut că se poate construi un lagăr de concentrare la 100 km de Moscova”, a scris Alexei Navalnîi, pe rețeaua de socializare, potrivit Digi24. De asemenea, acesta a adăugat: „Trei lucruri continuă să mă surprindă: cerul înstelat de deasupra noastră, imperativul categoric (o lege care trebuie respectată necondiţionat şi este justificată ca scop în sine) din forul interior al fiecăruia şi senzaţia incredibilă de a-ţi trece mâna peste capul tocmai ras”, a mai spus el.

Opozantul președintelui rus a dat inclusiv detalii despre locația închisorii în care se află, spre bucuria tuturor celor care încercau să afle unde este acesta încarcerat. Potrivit lui Navalnîi, locația s-ar afla în colonia penitenciară nr. 2, de la periferia orașului Pokrov, în regiunea numită, culmea, Vladimir.

Alexei Navalnîi a fost condamnat într-un dosar din 2014, ce viza o presupusă fraudă comisă de acesta. În paralel, el reprezintă promotorul protestelor de amploare din Rusia, de la începutul acestui an.

Comandantul Spitalului Militar de Urgență din Focșani, eliberat din funcție, în urma scandalului vaccinării preferențiale

Foto: Pixabay.com

Comandantul Spitalului Militar de Urgență din Focșani a fost eliberat din funcție și urmează să fie înlocuit, în urma unui scandal legat de vaccinarea preferențială. Pe scurt, relatează Mediafax, peste 100 de persoane s-au vaccinat „fără bon de ordine”, la Cercul Militar Focșani. Recorder descria situația revoltătoare în care peste 7.000 de persoane s-ar fi vaccinat mai devreme decât ar fi avut dreptul în mod normal, aproximativ 4.000 din acestea aparținând etapei a treia. În material se menționa despre Institutul „Matei Balş” şi despre Centrul Militar Casa Armatei din Focşani.

Din totalul de 2.645 doze de vaccin efectuate, au fost înregistrate 145 de doze de vaccin (doza I și rapel), administrate unor persoane civile

În urma acestei situații, mandatul comandantului Spitalului Militar de Urgență (SMU) „Dr. Alexandru Popescu” din Focșani a încetat.

Germania va suspenda vaccinarea cu AstraZeneca

De asemenea, pentru ca pe viitor să fie evitate astfel de situații, s-a decis, deopotrivă reoganizarea activităților din cadrul centrelor de vaccinare cu scopul asigurării evidenței corecte a persoanelor vaccinate, dar și verificarea strictă a condițiilor de eligibilitate și respectarea procedurilor prevăzute de Strategia națională de vaccinare, mai menționează sursa citată anterior.

Șoșoacă: „La 22:00 fără un minut nu este carcalacul și la 22:01 începe să umble carcalacul pe străzi?”

Diana Șoșoacă / Foto: Aktual24

Faptul că senatoarea Diana Șoșoacă nu este o fană a restricțiilor impuse de autorități, în contextul pandemiei de Covid-19, nu mai reprezintă un secret pentru nimeni. Protestele și declarațiile șocante ale sale fac întotdeauna deliciul publicului avid după senzațional și excentric. Pentru că da, despre Diana Șoșoacă se poate spune că este un personaj excentric, vocal și din pricina asta, de asemenea un personaj extrem de viral.

Șoșoacă, apărătoarea tuturor celor care nu cred în existanța Covid-19

Invitată în platoul de televiziune al României TV, senatoarea exclusă din PAUR (Partidul Alianța pentru Unirea Românilor) și-a continuat discursul anti-restricții, cel cu care deja ne-a obișnuit.

„Marea majoritate a populaţiei a înţeles mascarada Covid-19, nu este niciun mare pericol, este o gripă în cele mai grave cazuri. Ce-i asta că majoritatea sunt asimptomatici, cum adică să ai boala fără să simţi? Ori esti bolnav ori nu esti bolnav.”, a spus Șoșoacă.

Radiografia Dianei Șoșoacă, în Senat

În plus, senatoarea remarcă inclusiv orele impuse restricției de noapte, reîncălzind ceea ce au spus deja toți până acum, și anume că ora de intrat în casă ar fi una dintre măsurile inutile luate de actualii guvernanți.

În plus, acesta susține că „cifrele” ar fi scoase „din burtă”.

„Şi ce, la 22.00 fără un minut nu este carcalacul şi la 22.01 începe să umble carcalacul pe străzi? Este o masură ineptă. Cifrele sunt scoase din burtă”, a mai spus fosta senatoare PAUR, la postul Romania TV, potrivit Capital.ro.

Duminică, 14 martie, autoritățile din România au impus noi restricții în țara noastră. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a impus limitarea circulației pentru populație la ora 22:00, în loc de 23:00, așa cum era până acum. Mai mult, cazarea maxim acceptată la hotelurile și pensiunile de la munte este acum de 70%.

Diana Șoșoacă, acuze grave la adresa premierului Cîțu

Maia Sandu nu are ce să îi facă lui George Simion. Cum poate intra acesta în Republica Moldova

Foto: Facebook Maia Sandu

Copreședintele Partidului Alianța pentru Unirea Românilor pare că rămâne neclintit în decizia sa de a face „planton” la granița cu Republica Moldova, unde nu este primit din cauza interdicției pe care o are. Nimic nu a funcționat, nicio promisiune sau amenințare, iar azi Președinției Republicii Moldova a comunicat oficial care ar putea fi soluția.

Pe scurt, președintele Maia Sandu nu are atribuții pentru a-l prelua pe Simion de la graniță sau pentru a-i deschide acestuia porțile, doar parlamentarul fiind cel care își poate rezolva problema, legal, fără scandal.

Președinția Republicii Moldova regretă situația neplăcută, creată la hotarul moldo-român ca urmare a interdicției de intrare în țară, impuse în 2018 domnului George-Nicolae Simion, în prezent deputat în Parlamentul României.

Președinția nu are atribuții în soluționarea acestui caz, însă a contactat Biroul Migrație și Azil (BMA) pentru a clarifica situația. Din informațiile prezentate, singura soluție legală de anulare a deciziei BMA este procedura de judecată.

Ultima solicitare cu privire la suspendarea deciziei BMA din 1 octombrie 2018 a fost înaintată de avocatul domnului Simion pe 17 februarie 2021, aceasta fiind respinsă. Următoarea ședință este preconizată pentru 7 aprilie 2021 la CSJ.”, se arată în comunicatul oficial.

Potrivit declarațiilor lui George Simion, acesta s-a arătat dispus azi să stea la graniță „până în 2023, ca să mi se permită accesul în Republica Moldova. Cer asistenţă diplomatică şi aştept ca autorităţile de la Chişinău, Preşedinţia şi Ministerul Afacerilor Externe, să clarifice această situaţie şi să înţeleagă că am tot dreptul să trec Prutul în calitate de parlamentar al României”. Poate cu puțin noroc, până în 2023 se finalizează procesul la Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova. Cu și mai mult noroc, favorabil pentru Simion, care ar putea să intre în Republica Moldova fără live-uri și scandal.

Președintele CJ Cluj, previziuni sumbre: „ Dacă va fi reales Ludovic Orban partidul o să ajungă la cel mult 10%”

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe

Spiritele rămân încinse între Alin Tișe și Ludovic Orban, președintele Consiliului Județean Cluj având astăzi o nouă ieșire la adresa președintelui PNL. Printre rânduri, dacă nu chiar direct, liberalul Tișe îl vede pe Orban ca cel mai dezastruos președinte al PNL și are previziuni sumbre legate de viitorul politic al partidului.

Opinia acestuia are legătură, fără îndoială, cu valurile de numiri pe funcții. Și, în opinia sa, Orban a pierdut încrederea PNL Cluj, ceea ce îl va costa la alegeri.

Cred că liberalii clujeni nu o să-l aleagă pe Orban. Dacă o să-l aleagă o să ajungă partidul la 7% din nou, aşa cum este obişnuit Ludovic Orban. Probabil că mult timp a făcut parte dintr-un partid foarte mic. În partidele foarte mici toţi au funcţii. Într-un partid mare nu pot toţi să aibă funcţii. Un partid de 7% e una şi unui de 30% e altceva. Dacă va fi reales Ludovic Orban partidul o să ajungă la cel mult 10%, ceea ce este foarte grav şi cu riscul de a exista şi alte consecinţe pentru partid. Cred că nu va fi reales. Este greu de zis acum cine va fi ales”, a spus Alin Tişe la GOLD FM, citat de stiripesurse.ro.

Acesta a lăsat să se înțeleagă că relația tensionate dintre filiala Cluj și cei de la centru, culminând cu decizia ca județul să aibă prefect UDMR, i se trage de la faptul că nu l-a susținut pe Ludovic Orban la conducerea PNL. Firește, până la congresul PNL e cale lungă, evenimentul în cadrul căruia liberaii vor decide cine le este cel mai bun președinte urmând a avea loc cel mai probabil în toamnă.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
-2.8 ° C
-2.8 °
-5 °
77 %
0kmh
0 %
mar
3 °
mie
2 °
J
0 °
vin
3 °
S
6 °

Ultimul articol

Petru Marginean - Foto replicahd.ro

Petru Mărginean pierde definitiv procesul cu Ziarul de Investigații

După cinci ani de procese, am ajuns să cunosc prea bine sălile de judecată din Deva și culoarele Curții de Apel Alba Iulia. Am...

Excepția de neconstituționalitate pe legea pensiilor magistraților, discutată în 2026; CCR amână din nou...

Curtea Constituțională a României nu a luat, nici astăzi, o decizie privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul...

Republica Moldova numește un nou ambasador la București

Schimbare de „cadre” în ambasadele Republicii Moldova, incusiv în cea din România. Zilele trecute, Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova a...