Germania va suspenda vaccinarea cu AstraZeneca

Suspendarea vaccinării cu AstraZeneca vine după ce Agenţia Medicamentului a tras un semnal de alarmă și a anunțat că este nevoie să fie deschisă o anchetă cu privire la presupusele cazuri de tromboză

Germania urmează să suspende, la rândul ei, utilizarea vaccinului anti-Covid-19 dezvoltat de Astra Zeneca, susține Ministerul Sănătății, conform DPA, citat de Mediafax.

Germania, îngrijorată din pricina presupuselor cazuri de tromboză

Suspendarea vaccinării cu AstraZeneca vine după ce Agenţia Medicamentului a tras un semnal de alarmă și a anunțat că este nevoie să fie deschisă o anchetă cu privire la presupusele cazuri de tromboză, apărute în urma administrării vaccinului.

Reprezentanții Ministerului Sănătăţii din Germania au declarat că cea care va decide „soarta” vaccinului AstraZeneca va fi Agenţia Europeană a Medicamentului, însă până atunci se va suspenda vaccinarea cu acesta.

Partidul lui Merkel, înfrângere în două landuri din Germania

Ministerul Sănătăţii a mai spus de asemenea, că decizia a fost luată ca „măsură de precauţie”, urmând sfatul autorităţii naţionale de reglementare a vaccinurilor din această țară. Institutul Paul Ehrlich ar fi solicitat investigarea cazurilor de tromboză.

De menționat că acum câteva zile, ministrul Sănătăţii din Germania, Jens Spahn, critica suspendarea vaccinării cu AstraZeneca în alte țări din Uniunea Europeană. Între timp, pare să se fi răzgândit.

„Regret că unele ţări din Uniunea Europeană au suspendat vaccinarea cu AstraZeneca. Din ceea ce ştim până acum, beneficiul este mult mai mare decât riscul”, spunea, la momentul respectiv, ministrul.

În plus, Germania a autorizat vaccinul AstraZeneca pentru persoanele de peste 65 de ani, în data de 4 martie a anului curent.

Articolul precedentAlianța dreptei dezbinate, la Iași
Articolul următorPreședintele CJ Cluj, previziuni sumbre: „ Dacă va fi reales Ludovic Orban partidul o să ajungă la cel mult 10%”
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.