1.3 C
București
joi, 15 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 866

Cum a lăsat statul ușa deschisă pentru cumetriile politice din spitale. Cazul din Satu-Mare spulberă toate planurile

foto: Europa FM

Marcela Papici, fost manager al acestei unități medicale în perioada 2015-2016, a dat în judecată Consiliul Județean Satu Mare, pentru modul în care a fost organizat concursul pentru ocuparea fostului de manager. Marcela Papici susține că, actualul șef al Spitalului Județean Satu-Mare a fost favorizat politic de conducerea Consiliului Județean. Totul a început cu elaborarea condițiilor de înscriere la concurs.

Organizarea concursului pentru funcția de manager al Spitalului Județean Satu -Mare arată, în fapt, că toată puterea din unitățile în care se salvează vieți stă în mâinile oamenilor politici.

Concret, Marcela Papici a sesizat cea mai mare bubă legislativă din domeniu. Legislația actuală nu prevede condiții de specialitate clare pentru ocuparea funcției de manager al unei unități medicale. Spre exemplu, te poți înscrie la concursul pentru ocuparea unei funcții de conducere a spitalului, dacă ești absolvent de studii superioare în domeniile: economic, juridic, medical. Domeniul medical nu înglobează și calitatea de biolog, care, este mult mai apropiată de sistemul medical decât cea de economist. Adrian Marc este de profesie biolog.

Cazul din Satu-Mare spulberă toate planurile

Pe baza acesta acestora a câștigat și concursul de manager al aceluași spital în 2017. Marcela Papici le-a scris judecătorilor din Satu Mare, că i-au fost create condiții speciale pentru a participa la concurs. Oficialii CJ Satu- Mare ar fi creat un regulament de participare la concurs, fără să menționeze în ce domenii poți avea studii superioare.

Cu alte cuvinte, administrația județeană poate numi în funcție și un pictor, dacă are studii superioare.

Concursul a fost anulat de instanță, până la soluționarea cauzei de fond.

Ministerul Sănătății se spală pe mâini. Contract pe patru ani și vechimea o stăpânește  „jupânul din teritoriu

În lipsa, unei mențiuni clare legislative privind vechimea, instanța ar putea crea un precedent judiciar, prin care să oblige parlamentarii la refacerea reformei în sănătate.

La solicitarea Ziarului de Investigații(zin.ro), pentru a explica în ce bază legală se fac numirile managerilor la spitalele din țară și cum se face evaluarea lor, Ministerul Sănătății citează sec un text din Legea 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății. Sunt spitale în țară aflate în directa coordonare a Ministerului Sănătății, altele în administrarea consiliilor județene. Cea mai mare gaură din reforma sănătății este faptul că, un contract de management se încheie pe o perioadă de maximum 4 ani, însă, președintele unui consiliu județean poate stabili prin regulament condițiile de vechime pentru a putea participa la concurs.

Cazul de la Satu Mare spulberă toate planurile

În cazul de la Satu-Mare, președintele Consiliului Județean(UDMR)a stabilit, succesiv, mai multe criterii de înscriere: doi ani de vechime în muncă pentru o funcție care nu este asimilată studiilor din domeniile cerute(economic, juridic, medical). Marcela Papici are 18 luni vechime, însă, a motivat în instanță, că poate participa la concursul de manager al Spitalului Județean, deoarece nu există un prag în acest sens. De la începutul anului și până în prezent, au reclamat favorizări politice la conducerea spitalelor județene, candidați din Cluj, Sibiu, Călărași. Ei spun că e foarte simplu să se elaboreze condiții de participare doar pentru unii candidați, agreați politic.

Actualul manager al Spitalului Județean Satu Mare este un apropiat al președintelui Consiliului Județean, Pataki Csaba. Cei doi nu au putut fi contatați până la postarea acestei informații.

Ce caută USR PLUS în Primăria Sectorului 1 sub apanajul voluntariatului?

Foto: Facebook Daniela Popa

În urma ședinței extraordinare de astăzi, de la Primăria Sectorului 1, consiliera PSD, Daniela Popa s-a revoltat, astfel că a remarcat lipsa consilierilor locali, act pe care social democrata îl cataloghează drept lipsă de responsabilitate, „cât și, în egală măsură, încă o manifestare a dezinteresului față de nevoile cetățenilor”, a mai spus aceasta.

Daniela Popa: „Cred cu tărie că cetățenii acestui sector merită mai mult din partea reprezentanților lor”

Ce caută USR PLUS în Primăria Sectorului 1 sub apanajul voluntariatului?
Daniela Popa / Foto: Facebook

Daniela Popa este de părere că, în aceste 10 luni, de la preluarea mandatului, aceștia ar fi dovedit că nu ar lucra în interesul cetățeanului din Sectorul 1 și că ar da dovadă de incompetență, totodată. „Dragi colegi, dragi colege, administrația publică locală se face pe teren, printre oameni, și nu prin postări trunchiate pe facebook.Proictele propuse de grupul PSD au avut un singur scop: de a identifica care sunt problemele reale cu care ne confruntăm în momentul de față”, a mai spus consiliera PSD, Daniela Popa.

Mai mult, conform declarațiilor, PSD Sector 1 are în vedere un număr de patru proiect de hotărâre pentru a constitui comisii mixte ce vizează verificarea următoarelor aspecte:

  • „cum se cheltuiesc banii pe subordonate, verificarea execuției bugetare a subordonatelor”
  • „ce s-a intamplat cu terenurile și clădirile aferente celor 4 spitale şi clădirile unităților de învățământ pe care le-ați lăsat de izbelişte”
  • „cum a fost încheiat contractul cu operatorul Brai Cata înainte de declararea stării de alertă”
  • „ce caută membri de partid USR PLUS în Primăria Sectorului 1 sub apanajul voluntariatului”

„Ați dovedit, stimați consilieri, că vă e frică de ceea ce ați votat și de faptul că aceste comisii vor scoate la iveală incompetența și dezinteresul dumneavoastră față de locuitorii acestui sector și față de bunurile și banii publici. Vă anunțăm că toți cei 9 consilieri locali PSD vor merge de mâine în şcolile din sector pentru a stabili necesarul bugetar pentru deschiderea scolilor în cele mai bune condiții din septembrie”, a mai declarat Daniela Popa, pe Facebook.

Citește și: Daniela Popa trage un semnal de alarmă: „Oamenii dau semnături pentru că s-au săturat de mizeria, de incompetența şi circul provocat de Clotilde în 10 luni de mandat”

Untold, în linie dreaptă. CJ Cluj a semnat contractul pentru închirierea Cluj Arena

Cluj Arena (Foto Facebook Alin Tișe)

Președintele Consiliului Județean Alin Tișe a anunțat semnarea contractului de închiriere a Cluj Arena pentru festivalul Untold, ce va avea loc în perioada 9-12 septembrie, eveniment ce va respecta regulile impuse de către autorități în contextul pandemiei. „Am răspuns afirmativ solicitării societății de a organiza, și în acest an, pe Cluj Arena, acest eveniment. Având în vedere faptul că sănătatea este pe primul loc, una dintre condițiile principale pe care Consiliul Județean Cluj le-a impus vizează respectarea măsurilor de protecție și cele privind siguranța participanților”, a spus Alin Tișe, președintele CJ Cluj, citat de presa locală.

Astfel, „în baza contractului, organizatorul va proteja suprafața de tartan cu plăci de cauciuc «heavy duty» și gazonul stadionului cu sistem «portafloor» de culoare deschisă, pe toată durata închirierii. După eveniment, Consiliul Județean Cluj a considerat că societatea organizatoare trebuie să repare toate daunele cauzate, iar garanțiile vor fi eliberate doar după finalizarea tuturor lucrărilor de reparații, precum și înlocuirea integrală a gazonului”, a scris Alin Tișe pe pagina sa de Facebook.  

De asemenea, acesta a precizat faptul că organizatorul (Untold SRL) va repara toate pagubele produse și va înlocui întreg gazonul cu unul similar, indicat de Consiliul Județean, până la finalul lunii septembrie 2021.

Valoarea contractului de închiriere este de 605.833,33 lei plus TVA, tarif stabilit conform HCJ 227/2020, data limită până la care se va face plata fiind 23 august 2021. Totodată, „pentru garantarea restituirii spațiilor în starea în care au fost predate, organizatorul festivalului va constitui, anterior intrării pe stadion, o garanție în valoare de 400.000 de lei. Neconstituirea garanției duce la interzicea accesului pe Cluj Arena”, a mai transmis Alin Tișe.

Untold este sigur, în opinia lui Emil Boc

Primarul Clujului, Emil Boc unul dintre susținătorii evenimentului a ținut să sublinieze că Untold nu va fi în pericol, dar mai ales că nu este cazul să fie luat „piciorul de pe pedala vaccinării”, în contextul în care numărul de noi cazuri începe să crească.

„Untold nu va fi în pericol, cel puțin pe baza datelor și a prognozelor pe care le avem în acest moment. Fac următoarele precizări: nu luați piciorul de pe pedala vaccinării. Vaccinarea de departe reprezintă soluția la problemele cauzate de Covid-19”, a declarat Emil Boc la un post de radio local.

Potrivit HG 795/2021, „organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea a cel mult 75.000 de spectatori și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2”.

Cîțu a petrecut, împreună cu Boc, la Electric Castle

Ministrul Economiei a fost acuzat că ar fi plagiat o măsură PSD

Foto: Radio Europa Liberă
Foto: Radio Europa Liberă

Contexul unui plagiat, cu ghilimelele de rigoare: comerțul ar trebui să devină mai liber. Comerțul ar trebui să fie mai transparent, verificat și fără birocrație. Independent de partidul care conduce.

De ce? Pentru că suntem în 2021 și pentru că ar trebui desființați niște pași total inutili și absurzi.

Pentru că multe activități din domeniul comerțului se fac, încă, pe bază de hârțogăraie, cozi și timp pierdut.

Pe scurt, care sunt cele trei modificări propuse de Ministerul Economiei:

1. Va fi eliminată obligația de a face un curs inutil de vânzător pentru oamenii care vor să facă vânzare. Este un curs care se plătește cu bani grei, la firme special ”acreditate” de stat.

2. Va fi eliminată birocrația în ceea ce privește soldarea sau lichidarea stocurilor. Nu va mai fi nevoie de notificări de la primărie pentru firmele care au în vedere lichidarea de mărfuri și, de asemenea, va fi eliminată interdicția de a face mai mult de două soldări pe an.

3. Vor fi adoptate modelele europene, directe, facile și fără intermediari, încurajându-se dialogul liber între fermieri și clienții lor. Prin dialog activ, prin comenzi plasate, fără costuri recurente de transport. Oamenii vor putea să-și achiziționeze produsele direct de la fermieri.

Revenim: a treia propunere presupune un model european care s-a extins recent. Adică modelul de afaceri „from-farm-to-fork”, adică direct de la fermă la furculiță, fără intermediari.

Conform ministrului Economiei, fermierii se adună pe rețele de socializare împreună cu clienții lor și spun ce produse au pe stoc. Clienții încep să plaseze comenzi. Și, ca să evite costurile recurente de transport, se întâlnesc, o dată pe săptămână, timp de o oră, să își livreze produsele comandate.

Practic, oamenii cumpără direct de la fermier. Dar, orice ar spune Năsui, PSD acuză: plagiat!

Ce spune PSD: Năsui a plagiat ”de la fermă la furculiță”

PSD consideră că Năsui a copiat ideea PSD. Prea puțin contează dacă măsurile sunt benefice. Dacă vor fi adoptate. Sau dacă vor avea succes. Prea puțin contează că PSD nu a fost capabil să le facă publice, cu subiect și predicat.

Fostul secretar de stat din Ministerul Agricuturii, social-democratul Daniel Botănoiu, are cuvântul:

După 8 luni de când este ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Claudiu-Iulius-Gavril Năsui s-a gândit să scoată România din impas! Drept urmare, tânăra speranță a propus un proiect de Ordonanță de Urgență prin care va fi legalizat modelul de afaceri (de la fermă la furculiță). Ideea este bună, dar ministrul poate fi felicitat doar pentru că a știut de unde să copieze aceste idei, adică din programul de guvernare pe agricultură al PSD”.

Concluzia: Dacă Năsui are tupeu, cei din PSD au un tupeu fantastic.

Sursa foto

Fiica unei consiliere PMP, găsită decedată în Londra

Foto: Pixabay.com

Fiica unei consiliere PMP din comuna Someș-Odorhei a fost găsită decedată într-o cameră de hotel din Londra, relatează Ziarul Românesc. Se presupune că fata în vârstă de 24 ani locuia de mai mulți ani în Marea Britanie, informează surse neoficiale, pentru publicația menționată anterior.

„Drum lin spre cer, copil frumos! Dumnezeu sa te aibă în paza lui! Ai luat cu tine, tot sufletul şi toată puterea mea! M-ai lăsat atât de singură, erai tot ce aveam mai scump dar se pare că nu putem încurca planurile celui de sus”, a transmis mama fetei, consilieră PMP, potrivit Știrile ProTV.

Informația potrivit căreia fata de 24 ani a fost găsită decedată într-o cameră de hotel a fost făcută publică de Ambasada României în Anglia, însă și de Poliția Română.

Fiica unei consiliere PMP, găsită decedată în Londra
Foto: preluare PRO TV

„Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sălaj a fost abilitat să informeze familia despre deces”, a trasmis, de asemenea, Poliţia Sălaj.

Până la acest moment, nu se știe încă ce ar fi putut cauza decesul fetei.

Familia acesteia era destul de cunoscută în comunitatea din Someș-Odorhei, datorită activității politice a mamei, consilieră la primăria din localitate.

Citește și: Marea Britanie va avea un program de primire a 20.000 de refugiați afgani

Un singur cetățean român a putut fi scos din Kabul

Foto Hotnews

Avionul trimis de de Forțele Aeriene Române a reușit să evacueze un singur cetățean român din Kabul din cauză că alți dintre cei care și-au manifestat opțiunea de a fi repatriați nu au putut ajunge pe aeroport, transmite HotNews, citând Ministerul Afacerilor Externe. În această situație nu se află doar cetățenii români, ci și ai altor state europene. Românul evacuat din Kabul se află în acest moment la Islamabad.

Condițiile de securitate deosebit de dificile și periculoase din Kabul au făcut ca accesul altor grupuri de cetățeni români spre aeroport să nu poată fi realizat până la momentul prezenței aeronavei românești pe aeroport, deși exista o astfel de perspectivă. Este de precizat, de asemenea, că accesul către aeroport este îngreunat și de procedurile de verificare de la diferite puncte de control și de numărul ridicat de persoane interesate să ajungă la aeroport, iar intrarea în aeroport este în sine un proces complex. De altfel, există și alți cetățeni ai unor state europene sau aliate care nu au putut ajunge la aeroport pentru a fi preluați de aeronavele trimise de statele lor.

se arată într-un comunicat de presă al MAE

16 români au solicitat evacuarea din Afganistan

La momentul derulării operațiunii de către aeronava militară românească erau înregistrați ca fiind prezenți în Afganistan 33 de cetățeni români. Dintre aceștia, 16 persoane au solicitat asistență în vederea evacuării de pe teritoriul afgan. Aceștia sunt angajați ai unei agenții NATO, ai unui program ONU, respectiv ai unei companii de securitate cu activități în Afganistan.

De asemenea, Celula de criză interinstituțională a efectuat demersuri pentru identificarea, validarea și contactarea unui număr de cetățeni afgani, foști colaboratori ai trupelor române pe perioada desfășurării misiunii acestora în Afganistan, respectiv studenți bursieri ai statului român cu studii în derulare sau care au fost acceptați la studii în România. În măsura în care aceștia vor putea fi contactați și vor putea ajunge în aeroportul internațional din Kabul, aceștia vor fi preluați spre evacuare cu aeronava militară românească.

„Este de subliniat că situația de securitate din Kabul este complexă și fluidă, ceea ce implică adaptarea constantă a planului de evacuare, în funcție de diverși factori, care au propria dinamică”, au mai transmis reprezentanții Celulei de criză interinstituțională.

Talibanii nu s-au ținut de cuvânt: trei cetățeni afgani ar fi fost deja uciși

Controverse în Ilfov: stație de sortare a deșeurilor, amenajată lângă un cartier rezidențial

Foto: Opriti CMID Ciorogarla
Foto: Opriti CMID Ciorogarla

Proiect controversat în Ilfov: Consiliul Județean Ilfov se află în căutarea unui teren pentru construcția unui sistem de reciclare a gunoiului.

Cu toate acestea, Guvernul ar fi alocat un astfel de teren în Popești-Leordeni, teren aflat, însă, într-un litigiu.

Prin urmare, Consiliul Județean s-a reorientat și dorește să cumpere două terenuri agricole de 87.000 mp pentru construirea pe raza localității Ciorogârla, potrivit unui proiect care se află în dezbatere publică pe site-ul oficial al Consiliului Județean Ilfov.

Viitoarea stație de sortare a deșeurilor ar fi la numai câteva sute de metri de un cartier rezidențial, cu zeci de familii, și în apropierea ariei protejate Arcuda, care furnizează 70% din apa potabilă a Bucureștiului, precizează Opriți CMID Ciorogârla.

Aici ar urma să vină 150 de maşini de gunoi pe zi, să fie descărcate aproape 200 de mii de tone de deşeuri anual, din aproape toate localităţile din judeţul Ilfov

Controversele continuă: primarul din Ciorogârla nu este de acord cu acest proiect iar alaturi de el, locuitorii care au depus plângere penală împotrivă proiectului.

Nu există un raport de mediu, nu există un raport de trafic, în zonă sunt situri arheologice, nici asta nu e prevăzut în raport”, a precizat unul din consilierii locali din Ciorogârla.

Proiectul demarat de Consiliul Județean se numește „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Ilfov”.

Ar urma să fie făcut cu fonduri europene structurale și de investiții prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) și este pregătit cu sprijinul Jaspers – entitatea Comisiei Europene care are atribuții în evaluarea și pregătirea proiectelor de infrastructură. Consiliul Județean arată că instalațiile de reciclare a gunoiului vor fi construite conform prevederilor, iar UE va verifica respectarea parametrilor și a condițiilor de funcționare a acestora, mai arată sursa citată.

Locuitorii din Ciorogârla s-au mobilizat și au angajat un avocat care să le susțină cauza, intenționând să cheme în instanță Consiliul Județean

Avem nevoie de fiecare familie, nu e suficient ca 42-50 de familii să reprezinte toate cele 5000 de familii din zonă. Trebuie să fim câteva sute ca instanța și CJ Ilfov să înțeleagă că se opune toată comunitatea”.

Consiliul Județean Ilfov caută alternative și, după spusele președintelui CJ Ifov, nu a fost stabilită sută la sută locația.

În clipa în care voi avea o locație sigură, voi lua legătura cu primăria, vom face o dezbatere publică dacă oamenii sunt de acord. Nu am stabilit ce teren vom achiziţiona”, a precizat acesta.

O altă variantă pentru stația de sortare a deșeurilor din Ilfov ar putea fi amplasată pe un teren din Cernica, însă și aici la mai puţin de un kilometru şi jumătate se află lacul şi pădurea, mai precizează Opriți CMID Ciorogârla.

Cîțu: „Vreau să mă asigur că România îndeplinește și condițiile unei piețe concurențiale”

Contor

Premierul Florin Cîțu va avea, joi, o întâlnire cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, și cu reprezentanți ai ANRE, Transelectrica, OPCOM și Consiliului Concurenței pentru a discuta despre creșterea prețului la energie, creștere care s-a văzut în facturi imediat după liberalizarea pieței. De alfel, acesta a ținut să sublinieze faptul că doar pe o piață concurențială prețurile la produse și servicii pot să scadă.

„Am două obiective la întâlnire. Aș vrea să înțeleg exact ce se întâmplă cu creșterea prețurilor. Știu că sunt mai multe explicații, și creștere prețului pentru acele certificate verzi. În același timp am chemat Consiliul Concurenței pentru că este o diferență foarte mare de la liberalizare, piață liberă, la piață concurențială. Și vreau să mă asigur că România îndeplinește și condițiile unei piețe concurențiale. Doar dacă ai piață concurențială prețurile pot să scadă”, a declarat Florin Cîțu în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc la predarea-primirea portofoliului de la Finanțe.

Potrivit datelor INS, prețul la energie electrică a crescut cu 24,6%, în timp ce prețul gazului a crescut cu 20,5%.

Discuții pe tema „consumatorului vulnerabil”

Cât privește Legea consumatorului vulnerabil, premierul Florin Cîțu a precizat că are deja o soluție de finanțare și speră ca această lege să intre în vigoare chiar de la 1 ianuarie 2022.  

„I-am cerut ministrului energiei să vină cu o soluție și am și vom avea o soluție de a finanța și aproba mai repede legea consumatorului vulnerabil pentru că aceste companii au profituri mai mari decât au avut până acum și putem de acolo să transferăm. Se accelerează procesul. Trebuie să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2022”, a spus premierul.

Potrivit proiectului de lege, „consumatorii vulnerabili se încadrează în următoarele categorii: a) consumatori vulnerabili din motive de venit; b) consumatori vulnerabili din motive de vârstă; c) consumatori vulnerabili din motive de sănătate; d) consumatori vulnerabili izolați”. Totodată, se preciează faptul că „stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzire, indiferent de sistemul de încălzire utilizat, se realizează în condiţiile prezentei legi, prin dispoziţie a primarului, care se emite o singură dată pentru toată perioada de acordare a ajutorului. Dispoziţiile pot fi emise fie individual, fie pentru mai mulți beneficiari, caz în care vor fi aduse la cunoştinţa solicitanţilor individual”, se mai arată în proiectul de lege.

Crește valoarea tichetelor de masă, dar și a celor de creșă

Familiile care conduc Ploieștiul: Soțul șef la Poliția Locală, soția city manager al orașului!

Ploieștiul este raiul familiilor bine instalate în administrația publică. Soți, unchi, nepoate, veri, dacă studiezi organigramele instituțiilor publice din Ploiești și din Prahova vei constata că vorbim despre o imensă familie. Foarte greu cineva bine pregătit profesional, dar fără rude suspuse, are șansa de a prinde un job bine plătit în administrația publică.

CITEȘTE ȘI Zoia Staicu, noul director al RASP Ploiești, și familia abonată la banii publici ai prahovenilor

Un astfel de exemplu îl reprezintă și șeful interimar al Poliției Local Ploiești, Cătălin Albu. Acesta a fost numit director general al Poliției Locale de către primarul liberal Andrei Volosevici în luna iulie 2021. Cătălin Albu era șef al Biroului Protecția Mediului, iar din această postură nu s-a remarcat prin vreo amendă acordată pentru depozitarea ilegală a deșeurilor, deși Ploieștiul are foarte multe zone în care gunoaiele se aruncă la întâmplare. 

Ceea ce nu știu ploieștenii, este că soția directorului general interimar al Poliției Locale este Simona Albu, administratorul public al Ploieștiului. Simona Albu este o foarte bună prietenă a primarului Andrei Volosevici. Cei doi soți apar în pozele de campanie electorală ale edilului, alături de ei fiind și alți actuali directori din administrația publică ploieșteană sau consilieri personali ai primarului Volosevici



De altfel, Simona Albu este acuzată în dosarul DNA al primarului Volosevici, dosar aflat în faza de recurs la ICCJ. Judecătorii de la ICCJ se pare că se remarcă prin tergiversarea judecării speței, cauza mergând din amânare în amânare de aproximativ un an și jumătate (14 amânări succesive).  

Simona Albu a fost secretarul general al Primăriei Ploiești la momentul în care Andrei Volosevici iniția proiectul de finanțare din bani publici a clubului de fotbal Petrolul Ploiești. DNA Ploiești a făcut un dosar pentru abuz în serviciu. În primă instanță, Curtea de Apel Ploiești a decis că fapta nu există, dar procurorii DNA și reprezentanții Primăriei Ploiești au făcut recurs. 


Alături de soții Albu, Simona și Cătălin, în fotografie apar și Zoia Staicu, actualul director al RASP Ploiești, soțul ei, consilier al directorului Conpet, fost consilier personala al primarului Volosevici, fiica soților Staicu, și actuali consilieri locali ploieșteni. SURSA FOTO: Facebook Simona Albu

Constanța va avea un nou sediu pentru Muzeul de Istorie

Sediul Muzeului de Istorie Constanța, viitor sediu de primărie (foto ZIN)

Mihai Lupu, președintele CJ Constanța a afirmat în cadrul unei conferințe de presă că se dorește construirea unui nou muzeu de istorie, cu amplasament la Termele Romane, relatează Focus Press. Totodată, în actualul sediu al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) va funcționa sediul administrativ, adică Primăria Municipiului Constanța, de altfel, edilul Vergil Chițac ar fi agreat deja idea propusă de către Lupu.

Nu ne permitem să rămânem însă fără muzeu ca să mutăm acolo primăria. Noi dorim ca în parteneriat cu Primăria municipiului Constanța, pentru că terenul este al primăriei să gândim să facem un muzeu de istorie modern care să corespundă necesităților, la Termele Romane. Noul muzeu pe care îl gândim va îngloba și acea descărcare arheologică care să intre și într-o zonă de conservare și un punct de atracție turistică. Abia după ce vom avea acel muzeu de istorie, clădirea în care funcționează în prezent Muzeul de Istorie Constanța poate să fie o posibilă primărie așa cum a fost acum foarte mulți ani. Am avut o discuție cu domnul primar Vergil Chițac și a agreat ideea.

a declarat președintele CJC, Mihai Lupu

Primăria Constanța revine „acasă”

De altfel, aceasta ar fi o revenire a primăriei în vechea sa casă, unde a funcționat până în anul 1977, când s-a mutat în noua clădire din Parcul Arheologic (Casa Albă). În construcţia din Piaţa Ovidiu s-a mutat Muzeul Arheologic, care funcţionase până atunci în clădirea Arhiepiscopiei Tomisului.

Clădirea a fost proiectată de arhitectul Victor Ștefănescu, fiind construită în perioada 1911-1921, cu mari întreruperi din cauza Primului Război Mondial. Potrivit Cuget Liber, pentru construcție, s-a prevăzut în bugetul anului 1911-1912 suma de 350.000 lei, iar arhitectul Ștefănescu s-a obligat ca, pe lângă planul construcției Palatului Comunal, să se facă și un plan de rectificare a pieței, pentru a i se da un aspect estetic.

Primar Constanța: „Avem nevoie de investiţii şi sprijin constant guvernamental”

Ciolacu: „Pentru mine contează mai mult PSD decât să ocup eu funcţia de preşedinte”

Președintele PSD Marcel Ciolacu (foto Hotnews)

Președintele PSD, Marcel Ciolacu a afirmat, la B1 TV, că ar renunța la șefia partidului dacă i s-ar face vreun dosar penal. Declarația sa vine în contextul scandalurilor în care este implicat premierul Cîțu, despre care se spune că ar fi „scheleții din dulap” înaintea alegerilor interne. Mai mult, Ciolacu a ținut să precizeze că dacă i s-ar face o nedreptate nu înseamnă că trebuie să scufunde partidul.

„Nu-mi e frică de absolut nimic. Dacă găseşte cineva ceva, totuşi… E o vorbă pe care ar trebui să o reţinem cu toţii: să nu-ţi fie frică de ceea ce ai făcut, să-ţi fie frică de ceea ce se poate inventa despre tine, voi face pasul în aceeaşi secundă. Sunt şi alţi colegi în partid care pot să preia conducerea PSD”, a declarat Ciolacu, adăugând că nu va face o greșeala ca cea a premierului, care se ține cu dinții de funcții.

Ciolacu: „O să mă lupt în justiţie”

Marcel Ciolacu are și soluții în cazul unui astfel de scenariu, care în opinia sa este foarte posibil, considerând că întotdeauna președintele PSD a fost o „țintă vie” pentru adversarii politici.

„Pentru mine contează mai mult PSD decât să ocup eu funcţia de preşedinte. (…) Dacă mi se va face vreun dosar penal – care nu am ştiinţă – în acel moment eu am plecat de la conducerea partidului. O să mă lupt în justiţie, dar eu nu pot să mut această luptă, până la urmă incorectă, să o mut şi să o transfer pe partid şi aşa trebuie să facă orice lider”, a spus Marcel Ciolacu, miercuri seară, la B1 TV.

De altfel, Ciolacu a precizat că în situația sa, Florin Cîțu nu mai are ce să caute la șefia Guvernului. Mai mult, consideră că dacă lui i s-ar face o nedreptate „asta nu înseamnă că trebuie să scufund partidul”, ci își asumă și bunele și relele când acceptă să fie președintele PSD, dar și funcția de șef al Camerei Deputaților, dând exemplul foștilor președinți care au dosare penale, ba chiar și condamnare cu executare.

„Sunt pregătit în orice moment să fac pasul înapoi în cazul în care există sau se face vreun abuz asupra mea. (…) Eu sunt ferm convins că am dosare la DNA şi reclamaţii, dar să se şi adeverească”, a adăugat liderul PSD, Marcel Ciolacu.

Ciolacu îl desconsideră pe Vîlceanu. „Nu este chiar din produsele high class ale PSD”

Rareș Bogdan, alături de Florin Cîțu: „A fost un vârf de lance în războiul cu PSD”

Sursa: Facebook

Nu mai este un secret că europarlamentarul Rareș Bogdan, primit și promovat intens în PNL în vremurile de glorie ale lui Ludovic Orban este acum un susținător „all in” al premierului Florin Cîțu, zi de zi acesta reafirmându-și admirația și încrederea.

Aseară, Rareș Bogdan a făcut la rândul său o dezvăluire aproape incendiară vizavi de trecutul lui Cîțu, arătându-se ușor deranjat că lucrurile bune niciodată nu sunt aduse pe tapet.

Din ceea ce a spus europarlamentarul la Digi 24, Cîțu a fost un luptător în prima linie contra PSD, ba chiar ei doi au luptat împreună, cu o mână de oameni. Și, faptul că nimeni nu i-a recunoscut meritele premierului în această privință, l-a „indispus”.

Din nou, Rareș Bogdan a subliniat printre rânduri că nu e așa mare problemă cu ceea ce s-a întâmplat în America acum 20, 20 și un pic de ani și, în plus, a mai făcut o dezvăluire, potrivit Hotnews: Cîțu se pregătește să lanseze un act normativ pentru ca cei care conduc băuți să fie „pedepsiţi aspru”.

Florin Cîţu a fost unul dintre cei care alături de mine, de Dan, de Florin Roman, a fost în prima linie a războiului cu PSD. Patru-cinci oameni din Partidul Naţional Liberal. Atunci nu a apărut nimic.

Deci în războiul crunt cu Liviu Dragnea şi cu liderii PSD nu a apărut nimic despre Florin Cîţu, deşi a fost un vârf de lance în războiul cu PSD. Şi în această luptă internă, acest festival al democraţiei, apare o informaţie de acum 21 de ani care e prezentată ca un fapt reprobabil”, a declarat Rareş Bogdan la Digi 24, citat de Hotnews.

În rest, totul este bine în PNL, în Guvern și în coaliție, „situaţia nu e deloc atât de tensionată cum pare. Sunt două viziuni diferite, dar în niciun caz nu suntem într-un război”, a afirmat Rareș Bogdan, într-un discurs similar cu cel al lui Dan Barna, care asigura că nu sunt probleme, chiar înainte ca Vlad Voiculescu să fie remaniat de premierul Cîțu.

Însă Rareș Bogdan, cu experiență în PNL de 2 ani și un pic, pune punctul pe „i”, chiar dacă Orban s-a delimitat de un astfel de plan machiavelic: „Sunt unele tuşe groase care au fost aruncate în spaţiul public de actualul preşedinte al partidului nostru şi am fost nevoiţi să răspundem. (…) Vă asigur că partidul va rămâne unit, vom câştiga alegerile şi după, ne punem la masă şi vom continua să guvernăm”.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ninsoare ușoară
1.3 ° C
2.7 °
-0.1 °
73 %
3.1kmh
14 %
J
4 °
vin
-1 °
S
-2 °
D
-4 °
lun
-2 °

Ultimul articol

Avertismentul de călătorie pentru Iran a fost crescut la nivelul maxim

9 din 9. Acesta este nivelul maxim al avertismentului de călătorie emis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) pentru Republica Islamică Iran. Iar MAE explică și...

Explozie puternică în sediul Poliției Rutiere Lugoj; doi polițiști au fost răniți

Incident deosebit de grav ieri, în județul Timiș, în sediul Poliției Rutiere din municipiul Lugoj. Mai precis, într-o anexă a Poliției Rutiere din Lugoj, unde...
Nistor, Ciuclea și Stoian. O poză cât o mie de articole - Foto Facebook-

Supercom cere eșalonare de aproape 12 milioane de lei către CJ Hunedoara. Bârcea Mare...

O cerere care depășește un simplu calcul contabil La nivel formal, documentul pare unul banal: o companie solicită eșalonarea unei datorii. În realitate, cererea depusă...