Marea Britanie

Marea Britanie a anunțat lansarea unui program pentru primirea a 20.000 de refugiați afgani, un program ce se va desfășura pe termen lung, relatează Euronews. Astfel, în primul an de desfășurare al acestui program,  pe teritoriul Marii Britanii vor ajunge aproximativ 5.000 de persoane.

„Avem o datorie de recunoștință faţă de toţi cei care au lucrat cu noi pentru a face din Afganistan un loc mai bun în ultimii 20 de ani. Mulţi dintre ei, în special femeile, au acum nevoie urgent de ajutorul nostru”, a declarat premierul Boris Johnson, potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne, citat de Euronews.

Premierul a precizat că este „mândru că Regatul Unit a reuşit să pună în aplicare această măsură pentru a-i ajuta pe ei şi familiile lor să trăiască în siguranţă în Regatul Unit”.

Johnson urmează să prezinte, miercuri, în fața Parlamentului, schema de primiri a refugiaților. Astfel,  5.000 de afgani vor fi eligibili pentru program în primul său an, cu prioritate acordată celor „amenințați de criza actuală”, în special femeilor, fetelor și minorităților religioase, a declarat Ministerul de Interne.

Guvernul britanic nu a specificat intervalul de timp în care vor fi primiți cei 20.000 de afgani, menționând doar că este o măsură „pe termen lung”, acest program fiind inspirat de cel pentru refugiații sirieni, care a permis stabilirea în Marea Britanie a 20.000 de persoane pe parcursul a șapte ani, în perioada 2014-2021.

Programul pentru afgani, criticat de parlamentari

Potrivit Euronews, liderul Partidului Național Scoțian, Ian Blackford a criticat acest program, pe care l-a calificat drept „extrem de inadecvat”.

„Guvernul britanic împarte responsabilitatea pentru această criză din Afganistan. Acum trebuie să intensifice și să primească cel puțin 35.000-40.000 de refugiați în Marea Britanie”, a scris Ian Blackford  pe Twitter.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Afacerilor Externe, Layla Moran a ținut să sublineze că „20.000 de persoane ar trebui să fie punctul de plecare al acestui program, nu ținta”.

Guvernul canadian a declarat, vineri, că este pregătit să primească 20.000 de refugiați afgani în cadrul unui nou program de imigrare, demarat în cazul „crizei umanitare din regiune”, relatează AFP, citat de Agerpres. De altfel, premierul Canadei, Justin Trudeau a precizat faptul că vor fi grăbite termenele de procesare ale imigrării pentru miile de afgani vulnerabili.

România şi alte peste 60 de state, declaraţie comună privind situaţia din Afganistan

Articolul precedentContre între Cristian Ghinea și Kelemen Hunor. Subiectul: „pixul lui Dragnea”!
Articolul următorOrban îl acuză pe premierul Cîțu de căderea PNL în sondaje