Rareș Bogdan și Florin Cîțu (preluare Antena 3)

Europarlamentarul Rareș Bogdan a afirmat, la B1 TV, că scandalul în care este implicat premierul Florin Cîțu nu va afecta în niciun fel guvernarea. De asemenea, că ceea ce s-a întâmplat cu scoatere unui scandal întâmplat în urmă cu 21 de ani și transformarea acestuia într-o motivație în care unii vorbesc despre „demisie, demitere, rupere de coaliție”, este în opinia sa o exagerare ce arată cât de multă ipocrizie este în România.  

Cât privește tabăra dinspre care ar fi venit acest atac al lui Florin Cîțu, Rareș Bogdan a precizat că nu îl interesează de unde vine, dar că va fi schimbată abordarea pentru următoarea perioadă a campaniei alegerilor interne.

„Pe mine nu mă interesează taberele, pe mine  mă interesează un singur lucru și v-o spun pentru ca lucrurile să fie foarte clare, cei care au crezut că cu astfel de chestiuni îl vor pune la pământ pe Florin Cîțu și pe noi cei din imediata sa apropiere s-au înșelat. Nu au făcut decât să ne ambiționeze și mai tare și le transmit că orice ar face și oricine i-ar susține vor pierde la Congresul din 25 septembrie. Și noi vom lucra exact la fel. Eu și alții care am fi putut avea poziții extrem de clare și de dure, am fost extrem de rezervați și extrem de mediatori, extrem de toleranți, de buni colegi”, a declarat Rareș Bogdan la B1TV, adăugând că această stare de „liniște” s-a încheiat. „Asta au vrut, vor primi pe măsură”.

Războiul din PNL, departe de intențiile taberei pro Cîțu

Totodată, Rareș Bogdan a menționat că cele spuse mai sus nu sunt o amenințare, mai mult, că nu va începe vreun război în interiorul partidului, ci o formă de convingere filialelor cu motivele pentru care Cîâu trebuie ales președinte al PNL.  

„Îi vom convinge filială cu filială oamenii și o să le spunem exact ce s-a întâmplat și de ce trebuie să fie Florin Cîțu premier și ce s-a întâmplat în anul și două luni când a condus altcineva partidul, singur la guvernare”, a mai spus Rareș Bogdan.

Mai mult, acesta l-a dat ca sigur pe premierul Cîțu, ca noul președinte al PNL. „Nu știu cine este cel care i-ar fi dat acel document lui Orban, dar știu sigur că Florin Cîțu va fi noul președinte al PNL”, a mai spus europarlamentarul Rareș Bogdan.

Orban: „Cîțu să le ceară scuze cetățenilor”

Articolul precedentLIVE: Ziua Marinei Române, sărbătorită pentru al doilea an la rând fără public
Articolul următorAfganistan: Talibanii au intrat în Kabul