Sursa: Facebook

Nu mai este un secret că europarlamentarul Rareș Bogdan, primit și promovat intens în PNL în vremurile de glorie ale lui Ludovic Orban este acum un susținător „all in” al premierului Florin Cîțu, zi de zi acesta reafirmându-și admirația și încrederea.

Aseară, Rareș Bogdan a făcut la rândul său o dezvăluire aproape incendiară vizavi de trecutul lui Cîțu, arătându-se ușor deranjat că lucrurile bune niciodată nu sunt aduse pe tapet.

Din ceea ce a spus europarlamentarul la Digi 24, Cîțu a fost un luptător în prima linie contra PSD, ba chiar ei doi au luptat împreună, cu o mână de oameni. Și, faptul că nimeni nu i-a recunoscut meritele premierului în această privință, l-a „indispus”.

Din nou, Rareș Bogdan a subliniat printre rânduri că nu e așa mare problemă cu ceea ce s-a întâmplat în America acum 20, 20 și un pic de ani și, în plus, a mai făcut o dezvăluire, potrivit Hotnews: Cîțu se pregătește să lanseze un act normativ pentru ca cei care conduc băuți să fie „pedepsiţi aspru”.

Florin Cîţu a fost unul dintre cei care alături de mine, de Dan, de Florin Roman, a fost în prima linie a războiului cu PSD. Patru-cinci oameni din Partidul Naţional Liberal. Atunci nu a apărut nimic.

Deci în războiul crunt cu Liviu Dragnea şi cu liderii PSD nu a apărut nimic despre Florin Cîţu, deşi a fost un vârf de lance în războiul cu PSD. Şi în această luptă internă, acest festival al democraţiei, apare o informaţie de acum 21 de ani care e prezentată ca un fapt reprobabil”, a declarat Rareş Bogdan la Digi 24, citat de Hotnews.

În rest, totul este bine în PNL, în Guvern și în coaliție, „situaţia nu e deloc atât de tensionată cum pare. Sunt două viziuni diferite, dar în niciun caz nu suntem într-un război”, a afirmat Rareș Bogdan, într-un discurs similar cu cel al lui Dan Barna, care asigura că nu sunt probleme, chiar înainte ca Vlad Voiculescu să fie remaniat de premierul Cîțu.

Însă Rareș Bogdan, cu experiență în PNL de 2 ani și un pic, pune punctul pe „i”, chiar dacă Orban s-a delimitat de un astfel de plan machiavelic: „Sunt unele tuşe groase care au fost aruncate în spaţiul public de actualul preşedinte al partidului nostru şi am fost nevoiţi să răspundem. (…) Vă asigur că partidul va rămâne unit, vom câştiga alegerile şi după, ne punem la masă şi vom continua să guvernăm”.

Articolul precedent250 milioane euro, contract de finanțare pentru Spitalul Regional de Urgență Iași – Covid
Articolul următorCiolacu: „Pentru mine contează mai mult PSD decât să ocup eu funcţia de preşedinte”