0.2 C
București
sâmbătă, 24 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 762

Crin Antonescu, despre refacerea coaliției. „E o variantă înfundată”

Foto: preluare Economica.net

Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu a afirmat, la Digi 24, că sunt șase foarte rduse de a se reface coaliția între PNL și USR, în contextul în care între cele două partide există nu doar ostilitate, ci și conflicte fundamentale. La acestea, s-ar mai adăuga, în opinia sa, și îndoiala privind capacitatea actului de guvernare.

„Se vorbeşte despre refacerea coaliţiei cu USR. Personal, cred că asta e o variantă înfundată. (…) Niciodată nu am văzut sau nu am simţit atâta ostilitate între două partide câtă există, de fapt, între PNL şi USR astăzi. Şi mă tem că, şi în ipoteza în care această coaliţie s-ar putea reface conjunctural, sub diverse presiuni în acest moment, ea nu are cum să dureze pentru că acolo, în interior, conflictele din interior sunt fundamentale”, a spus Crin Antonescu, la Digi 24.

Acesta a dat câteva exemple de „rele practici” în privința colaborării dintre cele două formațiuni, ce s-au lăsat cu discuții aprinse la nivelul administrației locale. „În al doilea rând, există răspândită masiv în rândurile Partidului Naţional Liberal – şi cred că pe bună dreptate – o îndoială majoră în legătură cu capacitatea actului de guvernare, actului de administraţie la partenerii posibili sau partenerii foşti din USR, vezi guvernarea anului 2016, vezi guvernarea recentă la Ministerul Sănătăţii, vezi experienţele aproape traumatizante de pe la primăriile Sectorului 1 din Capitală sau Primăria Timişoara ş.a.m.d.”, a afirmat Crin Antonescu.

De dreapta, și nimic mai mult

De altfel, considerentul că cele două partide sunt ambele de drepta, deci ar avea puncte comune, pare să nu fie suficent pentru susținerea ideii de coaliție. „Singurul argument care se invocă, și anume că sunt două partide de dreapta, nu stă în picioare, pentru că nimeni nu îmi poate da un singur element prin care USR să fie definit ca partid de dreapta. Chiar și în Parlamentul European, cele două partide fac parte din grupuri diferite și adeseori aflate în conflict”, a mai spus Antonescu.

Premierul desemnat Nicolae Ciucă are o misiune aproape imposibilă în contextul actual, lovindu-se de refuzuri, atât în privința refacerii coaliției, cât și pentru convingerea celor de la USR și PSD, pentru susținerea unui guvern minoritar. De altfel, PSD a pus condiții pe care liberalii nu le pot accepta, pe lângă „decalogul” lui Ciolacu, inclusiv cooptarea unor miniștri în Cabinetul Ciucă, pe surse fiind vorba de șapte portofolii, la fel câte ar avea și PNL.

Florin Cîțu, despre refacerea USL: „PSD încearcă să forțeze nota”

Republica Moldova a primit 60 de milioane de euro din partea Comisiei Europene

Sursa: presedinte.md

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a precizat că Comisia Europeană a acordat un grant de 60 de milioane de euro din cauza crizei energetice în care se află țara, relatează g4media.ro. Acest lucru vine în contextul în care Moldova nu a reușit să semneze un nou contract cu Gazprom pentru achiziționarea de gaze naturale.

Mai mult, Moldova a decis să cumpere gaze din Europa, iar executivul va continua negocierile cu reprezentanții Gazprom. Compania rusească a amenințat că suspendă exporturile de gaze în Moldova dacă nu va primi banii pentru livrările pe care le-au făcut anterior.

”Grantul de 60 de milioane de euro ca sprijin pentru gestionarea crizei energetice este o veste extraordinară pentru poporul moldovean”, a afirmat premierul moldovean Natalia Gavriliţa într-un comunicat separat, relatează sursa citată.

Republica Moldova continuă negocierile cu Gazprom

Săptămâna trecută, Moldova a declarat stare de urgență din cauza situației critice în ceea ce privește gazul rusesc. Conform Financial Times, compania de stat rusă de gaze ar fi încercat să-i ofere gaze mai ieftine Republicii Moldova. Condiția impusă ar fi fost renunțarea la reformele pieței energetice convenite cu Bruxelles. În septembrie, compania Gazprom a redus semnificativ livrările de gaz către Moldova. Mai mult, compania rusească ar fi cerut un preț dublu față de termenii anteriori stabiliți pentru menținerea fluxului de gaze. Andrei Spînu, vice-premierul Republicii Moldova, va continua să negocieze cu compania rusească  pentru semnarea unui acord cu Chișinăul, privind furnizarea de gaze naturale.

În România, parlamentarii au decis să adopte o lege privind plafonarea prețurilor la energie și compensarea facturilor. Măsura urmează să fie promulgată de președintele României, Klaus Iohannis. De asemenea, legea ar urma să intre în vigoare pe 1 noiembrie, iar peste 6 milioane de români vor beneficia de reduceri ce o să apară pe facturi.

Mai exact, prețul final facturat al energiei electrice se plafonează la cel mult 1 leu/kWh. Din care componenta de preț a energiei electrice va fi în valoare de maximum 0,525 lei/kWh. De asemenea, prețul la gazele naturale se plafonează la cel mult 0,37 lei/kWh. Din care componenta de preț al gazelor naturale va fi în valoare de maxim 0,250 lei/kWh, informează Digi24.ro

Republica Moldova se confruntă cu probleme privind aprovizionarea cu gaze naturale

Cum „au dat foc” Cioloș și Raed Arafat misiunii pompierilor: prevenirea incendiilor. România plătește cu viața oamenilor

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) are ca misiune principală: „activitățile de prevenire și gestionarea situațiilor de urgență”. Aceasta este chiar descrierea de pe site-ul oficial al instituției. Concret, oamenii ar trebui să știe cum să prevină dezastrele, aceste situații limită pe care le numim de „urgență”. E ca o boală: e mai ușor să o previi decât să o tratezi.

Cu toate astea, Guvernul României a luat decizii care ne costă mai mult decât ne putem închipui: viața oamenilor chiar nu are preț.

O Hotărâre din timpul Guvernului condus de Dacian Cioloș (nr 571 din 10 august 2016) a schimbat radical modul de organizare a inspectoratelor pentru situații de urgență. Astfel, a fost eliminat Serviciul de Protecție Civilă – cel care funcționa de sine stătător. Inspectoratele pentru Situații de Urgență au ajuns să facă minime „activități de prevenire” cu personal nespecializat. Pompierii care au intervenții pe teren sunt nevoiți să facă un lucru pentru care NU s-au pregătit: să învețe populația cum să prevină situațiile de urgență.

Nu e vorba de discriminare sau de incompetență, fiecare este profesionist pe segmentul său, însă, cifrele arată că România a început să înregistreze mai multe incendii, unele devastatoare.

Totul s-a întâmplat sub guvernarea lui Dacian Cioloș, la propunerea lui Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU). Șeful IGSU de la vremea respectivă (2016), Ovidiu Vasilică, nu a avut niciun cuvânt de spus. Nici n-ar fi avut cum să aibă o opinie întemeiată. Venea de la conducerea Inspectoratului pentru Jandarmi și habar nu avea cu ce situații se confruntă pompierii.

IGSU reorganizat. Protecția civilă a dispărut. Numărăm morții și plătim cu toții

Prin Hotărârea dată de Guvernul Cioloș, a fost comasată „pregătirea personalului propriu al IGSU” cu „pregătirea populației privind comportarea în situații de urgență”(foto)

Domeniile sunt total diferite. Practic, au fost amestecate pregătirea populației în caz de dezastre cu pregătirea pompierilor profesioniști, a paramedicilor, a scafandrilor și chiar a pirotehniștilor. „Omul bun la toate” NU există. Anterior acestei Hotărâri din timpul lui Dacian Cioloș, IGSU avea Inspecția de Prevenire formată din două direcții separate: Serviciul Prevenire și Serviciul Protecție, Pregătire și Educație Preventivă a Populației.

Ultimul serviciu a fost „ras”

S-a format „Direcția Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților”. Rezultatul: oamenii primesc mesaje RO-Alert. Sunt eficiente, în unele cazuri, însă, totul se bazează pe reacție în fața situațiilor de urgență, nu și pe prevenire, acțiune care este mai ieftină și eficientă.

Ce se întâmplă acum în inspectoratele pentru situații de urgență: șoferii sunt bulversați – nu știu dacă merg la intervenții sau la control. Pompierul care știe doar să stingă incendiul este pus să facă o minimă informare a populației.

Oameni mai puțini, controale mai puține. Pe cine avantajează

Inițiativa lui Arafat susținută de Cioloș se reflectă și în numărul controalelor. Este cel mai simplu raționament logic: comasezi servicii, elimini posturi, ai oameni mai puțini cu mai multe sarcini.

Hotărârea dată de Cioloș a avut ca efect  concentrarea întregii puteri decizionale în sediul central al IGSU. Astfel, IGSU are patru noi direcții: Serviciul Comunicații s-a transformat în Direcția Comunicații și Tehnologia Informației, Serviciul Control s-a transformat în Direcția Control și Verificări Interne, Biroul Informare și Relații Publice a devenit Serviciu, iar Compartimentul Unitatea de Implementare Proiecte s-a modificat în Direcția Proiecte cu Finanțare Externă.

Cât de sigur te simți în fața acestui mesaj? Legea permite afișarea acestuia

Unii dintre specialiștii în gestionarea situațiilor de urgență spun că este un haos total după această „reorganizare”. Controalele privind măsurile de securitate la incendii au ca scop exact prevenirea unor tragedii. Când nu mai faci prevenire, începi să numeri morții. Pe de altă parte, se trage un semnal de alarmă și cu privire la modul autorizării și avizării privind securitatea de incendiu.

Cât de sigur te poți simți într-un local care afișează la intrare mesajul: „funcționează fără autorizație de securitate de incendiu”. Nu poți trage pe nimeni la răspundere, întrucât legea îi permite să afișeze acest mesaj. E ca la roata norocului: intri, dar nu mai știi și dacă ieși.

La fel de nesigur, dar fără putere de a trage la răspundere, te poți simți și în cazul în care ajungi să te cazezi la o pensiune/hostel cu mai puțin de opt locuri, deoarece avizarea e necesară pentru cele care au mai mult de opt locuri. Legea permite, dar nu garantează siguranța noastră.

CTIF a sesizat eficiența activității de prevenire

O statistică a organizației International Association of Fire Services of Saver (CTIF), care are rolul de a promova cooperarea între membrii serviciilor de pompieri și alți experți în gestionarea situațiilor de urgență, nominaliza România printre statele lumii cu cel mai mic număr de incendii la 1000 de locuitori. Acest lucru a fost posibil datorită Inspecției de prevenire, lucru de care Dacian Cioloș și Raed Arafat n-au mai ținut cont. Iar, astăzi, în plină pandemie de Covid, ne numărăm morții din spitale în urma incendiilor.

Un raport al IGSU mențonează clar: „pericolul incendiilor este mare la unele categorii sociale defavorizate economic și de vârstă , cu un nivel scăzut de cultură de securitate (n.r la incendiii), dar și al neimplicării autorităților locale”.

Prin urmare, în unele cazuri, mesajele RO-Alert te pun doar în „fața faptului împlinit”, iar dacă oamenii nu au acces la telefoane, așa cum pandemia a arătat cât de sărace sunt satele din România, ISU NU mai poate face prevenire. Eliminarea sirenelor din toate localitățile nu mai este justificată, oricât de „digitali” vrem să părem.

Cinic sau nu: „Rolul DSU e să prevină”

Aceasta a fost declarația lui Raed Arafat, imediat după tragedia de la Spitalul din Constanța, când oamenii internați pe secția ATI au murit în urma unui incendiu.

Iată atribuțiile DSU (extras oficial de pe site-ul Guvernului) „Monitorizează activitatea operativă a structurilor pe care le are în coordonare. Condiţiile tehnice şi organizatorice privind coordonarea operaţională a serviciilor publice Salvamont se efectuează în baza protocoalelor încheiate între inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă şi autorităţile administraţiei publice locale care au constituite astfel de servicii, avizate de către Departament.

Coordonează, la nivel naţional, activităţile de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, asigurarea şi coordonarea resurselor umane, materiale, financiare şi de altă natură necesare restabilirii stării de normalitate, inclusiv primul ajutor calificat şi asistenţa medicală de urgenţă în cadrul unităţilor şi compartimentelor de primire a urgenţelor (UPU/CPU).

Citește și: Tragedia de la Constanța se poate repeta în fiecare zi

Florin Cîțu, despre refacerea USL: „PSD încearcă să forțeze nota”

Florin Cîțu (captură video)

Președintele Partidului Național Liberal, Florin Cîțu, a precizat că o intrare a social-democraților la guvernare „nu se poate”. Mai mult, Florin Cîțu a dat semne că ar fi de acord cu refacerea coaliției deu guvernare PNL-USR-UDMR.

Acest lucru ar fi posibil dacă Dacian Cioloș acceptă discuția cu premierul desemnat Nicolae Ciucă. „Încă se mai negociază și cu USR și cu PSD pentru o susținere în Parlament. Sper să mai avem o discuție azi cu USR. Nicolae Ciucă a avut discuții telefonice cu liderii PSD și cu cei USR. În funcție de ce au convenit, PNL este 100% în spatele domnului Ciucă”, a declarat Florin Cîțu, relatează Digi24.ro.

Florin Cîțu: „ O refacere a USL nu se poate”

Întrebat dacă Partidul Național Liberal (PNL) ar fi de acord să intre la guvernare cu Partidul Social Democrat (PSD), Florin Cîțu a spus că e exclusă o astfel de variantă.„O refacere a USL nu se poate. Mi se pare că nu vor să negocieze nimic și încearcă să forțeze nota cu astfel de soluții”, a adăugat șeful PNL. Mai mult, Cîțu a precizat că și alegerile anticipate reprezintă o variantă. Cu toate acestea, liderul liberalilor a susținut că această decizie îi revine președintelui României, Klaus Iohannis. „Este o variantă pe masă pe care toate partidele o iau în calcul și se pregătesc pentru această variantă”, a spus Cîțu.

Liderul social-democraților, Marcel Ciolacu, a susținut că va discuta cu premierul desemnat Nicolae Ciucă. Ciolacu a mai susținut că nu negociează cu PNL și că PSD nu are de gând să se implice în guvernare cu partidul condus de Florin Cîțu. Mai mult, liderul social-democrat a amintit de cele 10 măsuri pe care partidul său le-a propus viitorului Guvern. De asemenea, PSD a precizat că nu va susține un guvern minoritar.

„PSD trebuie să se implice în rezolvarea acestor crize şi să fie parte la rezolvarea acestor crize, de aceea am şi înaintat 10 măsuri urgente pe care ar trebui să le ia orice Guvern care este învestit”, a precizat Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat (PSD).

Ciolacu discută, chiar și neoficial, cu premierul desemnat

Ministrul Sănătății, despre posibile restricții de sărbători: „Depinde de noi”

Cseke Attila (Sursa foto: Mediafax)

Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății, a precizat că fiecare român e responsabil de cum se vor desfășura sărbătorile de iarnă. Conform Antena3, demnitarul a precizat totul „depinde de noi, de noi toți”.

De asemenea, ministrul interimar al Sănătății a mai sugerat ca toți românii trebuie să devină mai responsabili. În special în această perioadă critică provocată de valul patru al pandemiei. „Responsabilitatea fiecărui individ poate să îmbunătăţească această perspectivă sau să agraveze printr-o atitudine care duce la creşterea infectării.”, a declarat Cseke Atilla, relatează sursa citată.

Cseke Attila: „ Infecția nu circulă în societate, circulă în persoane”

Mai mult, el a susținut că fiecare dintre noi trebuie să aibă grijă de cel de lângă el. „Fiecare dintre noi trebuie să avem grijă. Sigur mai sunt două luni, dar nu vor fi zile uşoare, nici săptămâna aceasta, nici săptămânile următoare.”, a mai susținut Cseke Attila.

Cunoscutul epidemiolog Octavian Jurma a precizat că numărul cazurilor de COVID-19 o să scadă până de Crăciun. Mai mult, el e de părere că în a doua parte a lunii noiembrie se vor înregistra sub 6 mii de cazuri de coronavirus. „Eu cred că vom coborâ sub 10.000 de cazuri în prima săptămână a lunii noiembrie și sub 6.000 în partea a doua a lunii.”, a mai precizat Octavian Jurma. În ultimele 24 de ore s-au imunizat peste 150 de mii de persoane. Dacă se păstrează acest ritm de vaccinare, la începutul anului viitor se va depăși pragul de 70% din populație imunizată. Rata de vaccinare, în acest moment, este de peste 33%.

Conform Graphs.ro, dacă ritmul actual de vaccinare se păstrează, pe 9 ianuarie 2022 s-ar putea atinge obiectivul de pragul de 70% din populație vaccinată. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a precizat că vaccinarea cu cel puțin o doză a 70% din populație va fi atins în primăvara anului 2023.

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a anunțat că până la sfârșitul anului se vor organiza, în fiecare weekend, maratoane de vaccinare în Capitală și în marile orașe din țară.

Valeriu Gheorghiță: „CNCAV nu a avut fonduri pentru campania de comunicare și de informare”

Rareș Bogdan: „PNL nu va face guvern cu PSD”

Foto: Fanatik.ro

Rareș Bogdan a dezmințit categoric intenția Partidului Național Liberal (PNL) de a intra la conducerea țării alături de Partidul Social Democrat (PSD) și UDMR. Mai mult decât atât, prim-vicepreședintele PNL a susținut că nu au existat întâlniri între liderii PSD și premierul desemnat Nicolae Ciucă.

Europarlamentarul liberal a dat asigurări că singurele discuții pe care le-a avut premierul desemnat de Klaus Iohannis cu Marcel Ciolacu au fost doar telefonice. Mai mult, el a precizat că Nicolae Ciucă a avut discuții cu toți liderii partidelor politice. „Este absolut logică această formă de discuții, de colaborare, de consultare. Așa cum s-a discutat, și aici pot să confirm, cu cei de la UDMR, alături de care am lucrat sub coordonarea domnului George Flutur la programul de guvernare”, a declarat Rareș Bogdan, relatează g4media.ro.

Rareș Bogdan: „Sâmbătă seara se va depune lista cu miniștrii”

Prim-vicepreședintele PNL a mai susținut că Nicolae Ciucă va depune sâmbătă lista cu miniștri și programul de guvernare. De asemenea, liberalul a recomandat tuturor partidelor politice să devină responsabile și să caute „soluții excepționale” pentru criza în care se află România. Totodată, Bogdan a negat faptul că Ciucă și-ar depune mandatul de premier desemnat. „Domnul Ciucă e militar de carieră. Nu abandonează niciodată o misiune. Nu va depune mandatul, ca lucrurile să fie extrem de clare”., a mai spus Rareș Bogdan.

Mai mult, europarlamentarul a precizat că nu s-a pus niciodată problema formării unui guvern PNL-PSD. „PNL nu ia în considerare formarea unui Guvern Ciucă cu reprezentanți de la PSD. Ca lucrurile să fie extrem de clare”, a conchis Rareș Bogdan, relatează sursa citată.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a confirmat faptul că există discuții cu premierul desemnat Nicolae Ciucă, precizând că nu sunt negocieri cu PNL.

„Şi astăzi (marți, 26 octombrie) de dimineaţă am stat de vorbă la telefon cu premierul desemnat. Încercăm să găsim o soluţie politică pentru a depăşi această criză. Dar revenind la principalele probleme, rămân pandemia şi energia”, a spus Marcel Ciolacu, la sediul PSD. Dacian Cioloș, liderul USR, nu susține un guvern minoritar condus de Nicolae Ciucă.

Florin Cîțu: „Toate opțiunile sunt pe masă. Și alegerile anticipate”

Consilier în Ministerul Dezvoltării, reținut pentru luare de mită

Sursa: Facebook

Un consilier din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației este inculpat într-un dosar al Direcției Naționale Anticorupție și a fost reținut astăzi pentru 24 de ore sub acuzația de luare de mită.

Mita, potrivit procurorilor anticorupție, a constat într-un autoturism de lux, faptele pe care se presupune că le-a comis consilierul Viorel Dinu datând din perioada în care ministerul era condus de liberalul Ion Ștefan.

Ca un făcut, astăzi deputatul de Vrancea Ion Ștefan a anunțat că îl urmează pe Ludovic Orban și demisionează din grupul parlamentar PNL, și tot azi fostul său consilier a „primit”cătușe.

Viorel Dinu, spun procurorii, este consilier evaluare – examinare în cadrul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, chiar în Serviciul Corp Control, poziție din care a tras sforile pentru ca un afacerist care avea în derulare contracte prin Programul Național de Dezvoltare Locală să scape fără sancțiuni. Din ce arată DNA, în cauză se desfășoară în continuare acte de urmărire penală.

În cursul anului 2020, inculpatul Dinu Viorel ar fi pretins și primit, printr-un intermediar, de la administratorul unei societăți comerciale, un autoturism de lux, în valoare de aproximativ 80.000 de euro.

Folosul necuvenit menționat mai sus ar fi fost pretins și primit de inculpat pentru a nu constata nereguli ce ar fi atras sancțiuni, inclusiv suspendarea contractelor pe care una dintre societățile comerciale administrate de omul de afaceri le avea încheiate cu două primării din țară. Aceste contracte de execuție lucrări erau finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală”, se arată în comunicatul DNA.

Dominic Fritz, despre repornirea căldurii în Timișoara: „Am reușit să găsim o soluție”

Dominic Fritz, sursa foto: g4media.ro

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a precizat că timp de șapte zile, Colterm va furniza apă caldă și căldură timișorenilor. Edilul a precizat că această soluție este de moment.

„Am reușit să găsim o soluție de avarie cu un alt furnizor de gaz. Încheiem în aceste ore un contract de urgență pentru o cantitate de gaz care asigură clienților Colterm căldura și apa caldă pentru o săptămână, într-un sistem minimal. Plata o asigurăm în avans din bugetul local: 5 milioane de lei, toți banii de care dispunem momentan”, a anunțat, miercuri, primarul Fritz, pe pagina sa de Facebook.

Conform spuselor lui Dominic Fritz, de miercuri seară se va reporni sistemul de încălzire cu un consum minim de gaz. Mai mult decât atât, primarul a dat asigurări că toate spitalele din Timișoara vor avea căldură fără întrerupere. Cu toate acestea, edilul a precizat că va continua negocierile pentru obținerea unor fonduri de la bugetul de stat pentru ca timișorenii să aibă în această iarnă căldură și apă caldă.

Timișoara va avea căldură doar pentru următoarele șapte zile. Dominic Fritz continuă negocierile

Dominic Fritz a mai scris pe Facebook că iarna aceasta va fi una grea nu doar pentru timișoreni, ci pentru toți românii. El e de părere că doar prin solidaritate și dialog se poate ajunge la o soluție.

„Devine din ce în ce mai clar că putem să depășim această criză prin solidaritate, dialog pe soluții comune și sinceritate față de cetățeni”, a conchis Dominic Fritz.

Situația critică în care se află Timișoara e din cauza sistării căldurii din partea E.ON. Mai exact, societatea a decis oprirea robinetului din cauza datoriilor de 76 de milioane de lei acumulate de Colterm. Conform Tion, timp de o săptămână OMV Petrom va furniza gaz Timișoarei. Reamintim că marți, 26 octombrie, mai bine de 56 de mii de locuințe și spitale racordate la sistemul centralizat de termoficare a rămas fără căldură și apă caldă.

Tot astăzi, Parlamentul a votat cu 285 de voturi „pentru” legea privind plafonarea prețurilor la energie și compensarea facturilor. Măsurile adoptate vor intra în vigoare pe 1 noiembrie, după promulgarea de către Klaus Iohannis. Prin legea adoptată, peste 6 milioane de români vor beneficia de aceste reduceri ce o să apară direct pe facturi.

Parlamentul a adoptat plafonarea prețurilor la energie și compensarea facturilor

Parlamentul a adoptat plafonarea prețurilor la energie și compensarea facturilor

Foto: PS News

Proiectul de lege privind plafonarea prețurilor la energie și compensarea facturilor a fost adoptată în Parlament cu 285 de voturi „pentru”. Măsurile urmează să intre în vigoare de la 1 noiembrie, după promulgarea de către Klaus Iohannis. Prin legea adoptată, peste 6 milioane de români vor beneficia de aceste reduceri ce o să apară pe facturi.

Altfel spus, prețul final facturat al energiei electrice se plafonează la cel mult 1 leu/kWh. Din care componenta de preț a energiei electrice va fi în valoare de maximum 0,525 lei/kWh. Totodată, prețul la gazele naturale se plafonează la cel mult 0,37 lei/kWh. Din care componenta de preț al gazelor naturale va fi în valoare de maxim 0,250 lei/kWh, relatează Digi24.ro

Plafonarea prețurilor se va aplica și alte categorii de consumatori

Conform legii adoptate în Parlament, prețurile plafonate se vor aplica și spitalelor, școlilor, creșelor, ONG-urilor. De asemenea, de aceste reduceri vor beneficia și furnizorilor de servicii sociale publice și privați. Totodată, bisericile vor intra în noua categorie de consumatori.

Mai mult, deputații au decis eliminarea cotei TVA de 5% pentru energia și gazele livrate operatorilor economici consumatori finali, în loc de cota standard de 19%.  Totodată, întreprinderile mici și mijlocii vor fi scutite de plata unor tarife. Mai exact, este vorba de tariful introducere/extragere din rețea, de distribuție, servicii de sistem, transport și de plata certificatelor verzi. De asemenea, IMM-urile vor fi scutite de la plata contravalorii costului de transport și accizei. Deputații au eliminat companiile mari din varianta adoptată de către senatori.

Furnizorii vor primi banii în termen de 30 de zile

De asemenea, pe perioada cuprinsă între 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022, Executivul va aloca primăriilor o subvenție pentru acoperirea creșterii prețului gigacaloriei în cuantum de 50%. Din diferența rezultată între prețul de achiziție al gazelor naturale și prețul plafonat al gazelor naturale de 0,250 lei/kwh. Mai mult decât atât, producătorii de energie electrică vor plăti cu 80% mai puțin către stat din venitul suplimentar rezultat din diferența dintre prețul de vânzare al energiei electrice și prețul de 450 lei/MWh.

Virgil Popescu, ministrul interimar al Energiei, a precizat că furnizorii își vor primii banii în 30 de zile, în contul facturilor compensate.

„Furnizorii îşi vor primi banii în 30 de zile, evident că ulterior celor 30 de zile se poate face un control post-factură şi în cazul în care au fost făcute greşeli de către furnizori în cereri, aceste lucruri vor fi rectificate. 30 de zile este termenul în care îşi vor încasa banii, este statuat atât în forma de la Senat cât şi în forma aceasta, eu cred că nu au citit bine”, a explicat oficialul cu o zi înainte de votul din Parlament.

Gabriela Firea: „Pas important azi la Senat pentru plafonarea prețurilor la electricitate și gaze ”

Certificatul COVID pentru angajați a fost respins de Senat

Miercuri, 27 octombrie, Senatul a respins proiectul de lege care prevede obligativitatea prezentării certificatului COVID la locul de muncă. Proiectul a primit 67 de voturi „pentru” și 60 de voturi „împotrivă”. Pentru ca legea să fie adoptată erau necesare 69 de voturi. Social-democrații și reprezentanții AUR au votat împotriva proiectului de lege.

Legea provedea ca angajații din sectorul privat și de stat să aibă certificatul verde, în caz contrar se suspendă plata drepturilor salariale pentru o perioadă de 30 de zile. Mai mult, după 30 de zile, contractul de muncă poate fi desfăcut. Social-democratul Streinu Cercel a precizat că va vota împotriva acestei legi deoarece se introducere „discriminare prin vaccinare”. De asemenea, senatorul AUR Claudiu Târziu că un vot pentru lege e un vot „împotriva poporului”. „Dacă veți vota această lege veți declanșa o criză socială cu potențial exploziv. (…) Mor oameni vaccinați, atenție cum votați. Vaccinul este un tratament experimental”, a declarat Târziu, relatează Digi24.

Legea certificatului COVID a fost respinsă de către Senat

Senatoarea independentă Diana Șoșoacă a făcut o declarație controversată cu privire la votul pentru legea privind obligativitatea certificatului verde. Șoșoacă a susținut că „numai evreii mai erau obligați să prezinte un act să intre la alimentară” și că parlamentarii au decis să întoarcă România „în epoca hitleristă”. Discursul senatoarei a fost întrerupt prin tăierea microfonului de către președinta Senatului, Anca Dragu.

Totodată, PNL, UDMR și USR au anunțat că susțin proiectul, precizând că vaccinarea e mai importantă decât testarea. Marți, 26 octombrie, comisia juridică și de sănătate a aprobat propunerea legislativă privind introducerea certificatului digital COVID pentru angajații unor unităţi publice şi private.

Începând din 25 octombrie, accesul în mall-uri este permis în baza certificatului verde. De asemenea, este obligatorie prezentarea certificatului verde în  clădirile publice și instituții oficiale. Cu toate acestea, în magazinele esențiale este permisă intrarea și persoanelor nevaccinate, dar doar dacă acestea se află în afara centrelor comerciale mari. Mai mult, conform noilor restricții, doar persoanele vaccinate sau cele care au trecut prin COVID-19 se pot caza la hotelurile din România. Și la piscine, săli de fitness, săli de sport, săli de jocuri și locuri de joacă pentru copii accesul se face pe baza certificatului verde.

CNSU a decis care sunt restricțiile pentru următoarele 30 de zile

Certificatul verde la locul de muncă – a picat în Senat; oricum era o lege cumva incompletă

Sursă foto: www.g4media.ro
Sursă foto: www.g4media.ro

Fără certificatul verde, nu vei mai putea lucra. Nici la stat, nici la privat.

Adică, dacă nu te vaccinezi. Cam asta ar fi, pe scurt, descrierea propunerii legislative, făcută de cei care vor să bage spaima în populație.

De fapt, legea prevedea că certificatul presupune îndeplinirea uneia dintre următoarele condiții: ”trecerea a cel puţin 10 zile de la vaccinarea cu schema completă împotriva virusului SARS-CoV-2; trecerea prin boală şi încadrarea între a 15-a şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu acest virus şi rezultatul negativ certificat al unui test RT-PCR (valabilitate 72 ore) sau antigen rapid (48 de ore).

Cu mențiunea că, dacă nu ai recomandare expres de la medic că nu te poți vaccina, vei suporta costul testării.

Cam arde la buzunar, ce-i drept. Dar, în condițiile în care spitalele sunt pline și mesajele anti-vacciniste din ce în ce mai vehemente, părea, totuși un compromis rezonabil.

Ar fi fost, dacă ar fi trecut de Senat. Ceea ce nu s-a întâmplat, legea picând din lipsă de 2 voturi.

Altele erau problemele cu certificatul verde

Ca, de exemplu, cum ar face rost de el persoanele asimptomatice, care au trecut prin boală.

Noi avem un procent de circa 60% din populaţie care s-a infectat cu SARS-CoV-2, au făcut o infecţie asimptomatică, nu figurează nicăieri şi nici nu se pot înregistra pe platformă, prin determinarea anticorpilor din deget. Este un test extrem de simplu, care poate fi făcut de medicul de familie şi medicul ar fi putut să aibă posibilitatea să urce aceste persoane pe platformă, pentru a beneficia de certificat verde”, spune preşedintele Comisiei de Sănătate din Senat, medicul infecţionist Adrian Streinu-Cercel (PSD).

Ar fi simplu. Atât de simplu. Doar că această variantă nu exista în propunerea legislativă.

O altă problemă ar fi fost faptul că s-ar fi creat un precedent de condiționare a dreptului de muncă. Și, cel mai probabil, ar fi existat destule procese la CEDO. Eventual, cu câștig de cauză.

Probabil că, dacă testările alea obligatorii ar fi fost introduse ca fiind suportate de angajator, ar fi existat o șansă ca legea să treacă. Pentru că, împotriva legii au votat PSD și AUR. Iar senatorul AUR Sorin Mateescu precizase tocmai acest aspect.

Din fericire, cozile la vaccinare încă persistă

De frică, de nevoie sau pur și simplu din convingere.

Certificatul verde obligatoriu la locul de muncă a picat în Senat. Dar certificatul verde în spațiile publice este, în continuare, obligatoriu.

Dacă se menține rata actuală de vaccinare, până la sfârșitul anului ajungem la 70% din populație vaccinată (conform cifrelor oficiale).

Mai important decât accesul la mall sau la film, însă, mi se pare faptul că, la persoanele vaccinate nu s-a observat afectare pulmonară. Spre deosebire de plămânii unei persoane nevaccinate, care prezintă afectare pulmonară de 30-85%.

Și asta cred că e mai importantă și decât locul de plimbare, și decât locul de muncă.

Românii ar putea intra în SUA fără viză

Sursa Foto: Gandul.ro.

România este luată în calcul de a fi adăugată în Programul Visa Waiver al Statelor Unite ale Americii. Altfel spus, românii ar putea călători în Statele Unite fără a mai avea nevoie de o viză. Visa Waiver este un program al guvernului american ce le permite cetăţenilor din ţările incluse să călătorească în SUA ca turişti sau pentru afaceri pentru o perioadă de 90 de zile sau mai puţin, fără viză.  

Alejandro Mayorkas, secretarul american al Securității Interne, a precizat că pe lângă România se află și Israel, Cipru și Bulgaria. Conform Ambasadei SUA în România, cei care doresc să călătorească în cadrul programului trebuie să solicite o autorizație prin intermediul Sistemului Electronic de Autorizare a Călătoriei (ESTA). Mai mult, ei vor fi verificați la punctele de intrare în Statele Unite. De asemenea, ei vor fi înscrişi în Programul US-VISIT al Departamentului de Securitate Internă al Statelor Unite.

Ce cerințe trebuie să îndeplinească cei care vor opta pentru Programul Visa Waiver

Momentan există 40 de țări în Programul Visa Waiver. În septembrie, Statele Unite au adăugat Croația în programul de scutire de viză. Pentru ca o țară să participe în program trebuie să îndeplinească mai multe condiții. Printre care cele legate de imigrare, securitatea documentelor și combaterea terorismului. Mai mult, o cerință esențială e rata refuzurilor acordării de vize temperare să fie sub 3%.

Dacă România va fi acceptată în Programul Visa Waiver, românii vor putea călători, pentru minim 90 de zile, în SUA, fără viză. Cu toate acestea, călătorii vor fi nevoiți să dețina o autorizație ESTA și un pașaport conform programului. Mai mult, ei trebuie să specifice scopul călătoriei: afaceri, turism sau doar în tranzit.

Conform Profit.ro, rata de refuz pentru România este peste pragul de 3 %, respectiv 10,14%. Altfel spus, țările care doresc să facă parte din Programul Visa Waiver trebuie să aibă o rată de refuz pentru vizele eliberate mai mică de 3% sau o medie pe 2 ani mai mică de 2%. În timpul mandatului lui Donald Trump, Klaus Iohannis a precizat că președintele american și-a exprimat susținerea susținerea pentru eforturile României de a intra în programul Visa Waiver.

SUA solicită cetățenilor americani să evite călătoriile în România

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ninsoare ușoară
0.2 ° C
0.5 °
-0.1 °
93 %
2.1kmh
100 %
S
0 °
D
3 °
lun
9 °
mar
6 °
mie
9 °

Ultimul articol

Service Ciclop SA: de la pierderi structurale la stabilizare operațională într-un context financiar advers

Context istoric: ani de pierderi și dezechilibre structurale Analiza evoluțiilor recente nu poate fi realizată în absența unui context istoric clar.În anii anteriori, Service Ciclop...
Sursă foto: BNR

Românii cu pensii speciale pot rămâne în activitate, însă pensia se poate reduce cu...

Guvernul a analizat, joi, în primă lectură, un proiect de lege conform căruia persoanele care beneficiază de pensii de serviciu sau pensii militare vor...

„Trenul Unirii” pleacă sâmbătă din București și ajunge la Iași

Ploieşti Sud, Mizil, Buzău, Râmnicu Sărat, Focşani, Tecuci, Bârlad, Vaslui, Bârnova, Nicolina, Iaşi. Acestea sunt stațiile în care va opri mâine „Trenul Unirii”, care va...