Sursă foto: www.g4media.ro
Sursă foto: www.g4media.ro

Fără certificatul verde, nu vei mai putea lucra. Nici la stat, nici la privat.

Adică, dacă nu te vaccinezi. Cam asta ar fi, pe scurt, descrierea propunerii legislative, făcută de cei care vor să bage spaima în populație.

De fapt, legea prevedea că certificatul presupune îndeplinirea uneia dintre următoarele condiții: ”trecerea a cel puţin 10 zile de la vaccinarea cu schema completă împotriva virusului SARS-CoV-2; trecerea prin boală şi încadrarea între a 15-a şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu acest virus şi rezultatul negativ certificat al unui test RT-PCR (valabilitate 72 ore) sau antigen rapid (48 de ore).

Cu mențiunea că, dacă nu ai recomandare expres de la medic că nu te poți vaccina, vei suporta costul testării.

Cam arde la buzunar, ce-i drept. Dar, în condițiile în care spitalele sunt pline și mesajele anti-vacciniste din ce în ce mai vehemente, părea, totuși un compromis rezonabil.

Ar fi fost, dacă ar fi trecut de Senat. Ceea ce nu s-a întâmplat, legea picând din lipsă de 2 voturi.

Altele erau problemele cu certificatul verde

Ca, de exemplu, cum ar face rost de el persoanele asimptomatice, care au trecut prin boală.

Noi avem un procent de circa 60% din populaţie care s-a infectat cu SARS-CoV-2, au făcut o infecţie asimptomatică, nu figurează nicăieri şi nici nu se pot înregistra pe platformă, prin determinarea anticorpilor din deget. Este un test extrem de simplu, care poate fi făcut de medicul de familie şi medicul ar fi putut să aibă posibilitatea să urce aceste persoane pe platformă, pentru a beneficia de certificat verde”, spune preşedintele Comisiei de Sănătate din Senat, medicul infecţionist Adrian Streinu-Cercel (PSD).

Ar fi simplu. Atât de simplu. Doar că această variantă nu exista în propunerea legislativă.

O altă problemă ar fi fost faptul că s-ar fi creat un precedent de condiționare a dreptului de muncă. Și, cel mai probabil, ar fi existat destule procese la CEDO. Eventual, cu câștig de cauză.

Probabil că, dacă testările alea obligatorii ar fi fost introduse ca fiind suportate de angajator, ar fi existat o șansă ca legea să treacă. Pentru că, împotriva legii au votat PSD și AUR. Iar senatorul AUR Sorin Mateescu precizase tocmai acest aspect.

Din fericire, cozile la vaccinare încă persistă

De frică, de nevoie sau pur și simplu din convingere.

Certificatul verde obligatoriu la locul de muncă a picat în Senat. Dar certificatul verde în spațiile publice este, în continuare, obligatoriu.

Dacă se menține rata actuală de vaccinare, până la sfârșitul anului ajungem la 70% din populație vaccinată (conform cifrelor oficiale).

Mai important decât accesul la mall sau la film, însă, mi se pare faptul că, la persoanele vaccinate nu s-a observat afectare pulmonară. Spre deosebire de plămânii unei persoane nevaccinate, care prezintă afectare pulmonară de 30-85%.

Și asta cred că e mai importantă și decât locul de plimbare, și decât locul de muncă.

Articolul precedentRomânii ar putea intra în SUA fără viză
Articolul următorCertificatul COVID pentru angajați a fost respins de Senat
Jurnalist neprietenos. Din 1999. Sau, cum ar spune unii, încă din mileniul trecut.