Sursa: presedinte.md

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a precizat că Comisia Europeană a acordat un grant de 60 de milioane de euro din cauza crizei energetice în care se află țara, relatează g4media.ro. Acest lucru vine în contextul în care Moldova nu a reușit să semneze un nou contract cu Gazprom pentru achiziționarea de gaze naturale.

Mai mult, Moldova a decis să cumpere gaze din Europa, iar executivul va continua negocierile cu reprezentanții Gazprom. Compania rusească a amenințat că suspendă exporturile de gaze în Moldova dacă nu va primi banii pentru livrările pe care le-au făcut anterior.

”Grantul de 60 de milioane de euro ca sprijin pentru gestionarea crizei energetice este o veste extraordinară pentru poporul moldovean”, a afirmat premierul moldovean Natalia Gavriliţa într-un comunicat separat, relatează sursa citată.

Republica Moldova continuă negocierile cu Gazprom

Săptămâna trecută, Moldova a declarat stare de urgență din cauza situației critice în ceea ce privește gazul rusesc. Conform Financial Times, compania de stat rusă de gaze ar fi încercat să-i ofere gaze mai ieftine Republicii Moldova. Condiția impusă ar fi fost renunțarea la reformele pieței energetice convenite cu Bruxelles. În septembrie, compania Gazprom a redus semnificativ livrările de gaz către Moldova. Mai mult, compania rusească ar fi cerut un preț dublu față de termenii anteriori stabiliți pentru menținerea fluxului de gaze. Andrei Spînu, vice-premierul Republicii Moldova, va continua să negocieze cu compania rusească  pentru semnarea unui acord cu Chișinăul, privind furnizarea de gaze naturale.

În România, parlamentarii au decis să adopte o lege privind plafonarea prețurilor la energie și compensarea facturilor. Măsura urmează să fie promulgată de președintele României, Klaus Iohannis. De asemenea, legea ar urma să intre în vigoare pe 1 noiembrie, iar peste 6 milioane de români vor beneficia de reduceri ce o să apară pe facturi.

Mai exact, prețul final facturat al energiei electrice se plafonează la cel mult 1 leu/kWh. Din care componenta de preț a energiei electrice va fi în valoare de maximum 0,525 lei/kWh. De asemenea, prețul la gazele naturale se plafonează la cel mult 0,37 lei/kWh. Din care componenta de preț al gazelor naturale va fi în valoare de maxim 0,250 lei/kWh, informează Digi24.ro

Republica Moldova se confruntă cu probleme privind aprovizionarea cu gaze naturale

Articolul precedentCum „au dat foc” Cioloș și Raed Arafat misiunii pompierilor: prevenirea incendiilor. România plătește cu viața oamenilor
Articolul următorCrin Antonescu, despre refacerea coaliției. „E o variantă înfundată”
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.