CNSU a decis care sunt restricțiile pentru următoarele 30 de zile

Scopul acestor este în vederea limitării infectării cu Covid

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat, vineri, noile restricții pentru limitarea răspândirii infectărilor, după ce numărul acestora a ajuns la cote alarmante. Marți a fost înregistrat un triplu record absolut de la începutul pandemiei, cu 18.863 de persoane infectate, 574 de decese din cauza Covid și 1.805 de pacienți aflați în secțiile ATI.

Astfel, printre măsurile deja anunțate de președintele Iohannis se află obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile, atât închise cât și deschise, carantina de noapte (21.00-5.00), cu excepția celor vaccinați sau trecuți prin boală, precum și interzicerea evenimentelor private, iar în timpul zilei, participarea la activități să se facă în baza certificatului verde. Aceste măsuri vor intra în vigoare de luni și se aplică pentru o perioadă de 30 zile.  

Restricțiile aprobate de CNSU:

-interzicerea, pentru o perioadă de 30 zile, circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22,00-05,00, cu anumite excepții;

-interzicerea, pentru o perioadă de 30 zile, desfășurării activității operatorilor economici care activează în domeniul comerțului/prestărilor de servicii în spații închise și/sau deschise, în intervalul orar 21,00-05,00;

-activitatea restaurantelor, cafenelelor etc. în interiorul clădirilor și la terase să fie permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 05,00-21,00;

-interzicerea activității în baruri, cluburi și discoteci pentru o perioadă de 30 zile, precum și organizarea și desfășurarea evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive etc.), a concertelor și spectacolelor;

-interzicerea participării spectatorilor la competițiile sportive;

-accesul la toate activitățile și evenimentele organizate în perioada de 30 de zile conform prezentei hotărâri, să fie permis doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală;

-organizarea programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru cel puțin 50% din angajați;

-accesul vizitatorilor în toate instituțiile publice centrale și locale, operatorilor economici, care funcționează în clădiri de birouri private, să fie permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau testării;

-abilitarea Ministerul Educației în vederea emiterii ordinului de ministru privind modificarea structurii anului școlar 2021-2022;

-instituirea obligativității purtării măștii de protecție, în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.

Cine poate circula și în timpul nopții

Potrivit Hot 91 CNSU, sunt exceptate de la restricțiile de circulație pe timpul nopții următoarele situații:

-deplasarea persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

-deplasarea persoanelor în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi.

-deplasarea persoanelor pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente.

-deplasarea în afara localităților pentru persoanele care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei.

-deplasarea persoanelor din motive justificate, precum vaccinarea, îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.

Persoanele vaccinate trebuie să prezinte certificatul verde, pe hârtie sau în format electronic.

Altfel, pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil care trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei, motivul deplasării, data completării și semnătura.

CNSU a aprobat testele rapide de salivă pentru depistarea Covid în școli

Articolul precedentMoșteanu acuză. Iohannis i-a mințit pe români că îi scapă de PSD
Articolul următorMinisterul Finanțelor monitorizează companiile din domeniul energiei