-4.5 C
București
sâmbătă, 17 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 700

Documentul incluziv al Comisiei Europene, retras în urma criticilor

Sursă foto: adevarul.ro
Sursă foto: adevarul.ro

Documentul cu pricina a stârnit numeroase controverse.

Unele justificate, altele, ca de obicei, alarmiste și radicale.

Nu, nimeni nu a încercat să interzică termenul de Crăciun sau Crăciunul în sine. Nici să interzică ideea de creștinism în Europa. Acestea au fost ipoteze lansate dintr-un exces de zel de către apărătorii de serviciu ai creștinismului și naționalismului.

Documentul Comisiei Europene era unul care încerca să traseze niște linii pentru exprimarea oficialilor europeni. Nu erau reguli impuse. Nici pentru oficiali și, în niciun caz, pentru populație, în general.

Dar, într-adevăr, unul dintre exemple era legat de Crăciun. Cu mențiunea că era un exemplu, iar documentul, în sine, spunea să nu se folosească numele sărbătorilor specifice oricărei confesiuni.

Documentul creat de comisarul pentru egalitate, Helena Dalli, retras

Se spune că din argumente contradictorii se nasc cele mai bune idei. Cu alte cuvinte, nu considerăm adevărul nostru general și absolut valabil, doar pentru că e al nostru. Mai ascultăm și de alții. Asta s-a și întâmplat.

În urma numeroaselor critici, documentul a fost retras, pentru a fi analizat și regândit, astfel încât să nu lezeze pe nimeni. Să fie, cu adevărat, incluziv.

Inițiativa mea de a elabora orientări ca document intern pentru comunicarea de către personalul Comisiei în sarcinile lor a fost menită să atingă un obiectiv important: să ilustreze diversitatea culturii europene și să evidențieze natura incluzivă a Comisiei Europene în toate categoriile sociale. și convingerile cetățenilor europeni.

Cu toate acestea, versiunea ghidurilor publicate nu servește în mod adecvat acestui scop. Nu este un document matur și nu îndeplinește toate standardele de calitate ale comisiei. În mod clar, liniile directoare necesită mai multă muncă. Prin urmare, retrag orientările și voi lucra în continuare la acest document”, a spus Helena Dalli.

Din punctul meu de vedere, acest soi de gândire ilustrează maturitate. Politică, diplomatică, umană.

Cu alte cuvinte: am vrut să fac ceva bun, nu e bun pentru toată lumea, mai lucrez până voi atinge acel nivel. Un exemplu de urmat de toți politicienii, în primul rând, și de toți oamenii, mai apoi.

De ce nu era, musai, o idee pe cât de incluzivă pe cât se dorea?

Nu, nu pentru că ar fi atacat identitatea creștină a europenilor. Pentru că nu despre asta era vorba.

Dar să recomanzi să se foloseacă ”sezonul sărbătorilor”, mai degrabă decât ”Crăciunul”, poate da senzația că se încearcă amestecul religiilor. Eliminarea diferențelor dintre persoane. Diferențe de ordin ideologic, bineînțeles.

La fel aș fi gândit și dacă exemplu ar fi fost creat pe baza sărbătorii Hanuka sau a Ramadanului. Pentru că fiecare dintre ele este diferită, fiecare aparține unui anumit cult și nu putem să le băgăm în aceeași pungă, doar pentru că încercăm să nu discriminăm.

E o linie subțire între discriminare și diversitate. Obligația noastră, a tuturor, este să știm să facem diferența. Și, dintr-o dorință salutară de a nu discrimina, să nu trecem în extrema cealaltă. În care anulăm diversitatea, de dragul incluziunii.

Până la urmă, sloganul Uniunii Europe este ”Unitate în diversitate”. Suntem egali, dar diferiți. Nu trebuie să uităm să respectăm acest lucru.

Maia Sandu, de Ziua Națională a României: “Mulțumim pentru prietenie”

Foto: Ştirile Pro Tv
Foto: Ştirile Pro Tv

Maia Sandu a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naționale a României, punând accent atât pe trecutul istoric care leagă cele două ţări, cât şi pe solidaritatea actuală dintre Moldova şi România.

Președintele Republicii Moldova a ţinut să mulţumească pentru colaborarea continuă, menţionând că, în viitor, aceasta se va remarca prin solidaritatea oamenilor, dar şi prin investiții reciproce, prin drumuri și poduri.

Maia Sandu: “În față avem un viitor care poate să ne apropie și mai mult”

Insistând pe trecutul istoric, pe cultura comună și pe limba română, limbă vorbită de ambele state, Maia Sandu a transmis un mesaj optimist, arătând că “avem în față un viitor care poate să ne apropie și mai mult”.

Dragă Românie, de ziua ta, îți doresc să rămâi puternică și generoasă”, a scris, pe contul de socializare, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

“De Ziua Națională a României, mulțumim pentru prietenie și pentru toate lucrurile bune pe care le-am făcut și le vom face împreună!”

Ne leagă trecutul istoric. Ne leagă cultura comună și limba română. În față avem un viitor care poate să ne apropie și mai mult. O vom face prin oamenii care și-au găsit rostul pe o parte ori alta a Prutului, prin investiții reciproce, prin drumuri și poduri”, transmite, pe pagina de Facebook, Maia Sandu.

În postarea publicată cu ocazia zilei de 1 decembrie, președintele Republicii Moldova a precizat că România trebuie să fie puternică și generoasă. Mai mult, statul român ar trebui să rămână o voce distinctă în lume și în Europa unită.

În plus, România ar trebui să fie un model de țară unde democrația și bunăstarea sunt două aspecte fundamentale.

Să mergem spre viitor împreună. La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români”, încheie Maia Sandu.

OMS: Interdicţiile de călătorie nu vor stopa Omicron

Sursa foto: Newsweek Romania

 Reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) sunt de părere că interdicția de a călători nu va împiedica răspândirea noii tulpini sud-africane. Mai mult, OMS recomandă ca persoanele cu vârsta de peste 60 de ani să își amâne călătoriile.

În Statele Unite ale Americii (SUA) un comitet științific s-a pronunțat pentru autorizarea pilulei anti-COVID. Votul experţilor a fost strâns, cu 13 „pentru” şi 10 „împotrivă”, relatează news.ro. Avizul acestui comitet este consultativ şi decizia finala revine Agenţiei Americane pentru Medicamente (FDA).

Omicron se răspândește în toată lumea

Tratamentul pe bază de pilulă este foarte ușor de administrat și poate fi luat în cinci zile de la apariția primelor simptome ale bolii. În Europa, medicii francezi recomandă vaccinarea copiilor cu vârstă cuprinsă între 5 și 11 ani care prezintă un risc ridicat de infectare cu COVID-19. Olivier Véran, ministrul Sănătății din Franța, a tras un semnal de alarmă și a recomandat tuturor francezilor să se imunizeze, în contextul în care în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 47 de mii de noi cazuri.

În Germania, guvernul dezbate introducerea vaccinării obligatorie din 2022, măsură ce a fost adoptată în Austria deja. Mai mult decât atât, Grecia a declarat că imunizarea va fi obligatorie pentru persoanele cu vârste de peste 60 de ani. Conform ministerului Sănătății din Grecia, riscul infectării persoanelor în vârstă este mult mai mare.

De la descoperirea primelor cazuri cu noua tulpină sud-africană în Marea Britanie, premierul Boris Johnson a declarat că masca va fi obligatorie în spațiile publice. De asemenea, politicianul britanic va propune până la sfârşitul lunii ianuarie un rapel de vaccin contra coronavirusului pentru toţi adulţii.

Chiar dacă zeci de țări au suspendat legăturile aeriene cu țările din sudul Africii, reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) au recomandat menținerea frontierelor deschise cât mai mult. Mai mult, ei au anunțat că testele PCR sunt eficiente în detectarea noii variante Omicron a coronavirusului.

Oamenii de știință susțin că noua tulpină se poate răspândi mai ușor și ar putea da forme mai grave de boală. Mai mult, ar putea fi imună la vaccinurile care există în acest moment.

Jurma: „Omicron a înlocuit Delta mult mai repede decât Delta a înlocuit Alpha”

Florin Cîțu: „Eroii noștri sunt medicii, fiecare român de peste hotare”

Sursa foto: Hotnews

În mesajul de Ziua Națională, fostul premier Florin Cîțu afirmă că eroii zilelor noastre sunt medicii, antreprenorii și românii plecați peste hotare. Evident, Cîțu nu a ezitat să laude Partidul Național Liberal (PNL) pentru modul în care a transformat România într-o țară modernă.

Mai mult, liderul liberal a mai precizat că la 103 ani de la Marea Unire, e nevoie ca PNL să continue misiunea lăsată de „părinții fondatori ai României Mari.” Totodată, fostul prim-ministru a precizat că doar prin „aplicarea pricipiilor liberale” se poate ajunge la o modernizare a României.

„Doar aşa vom ajunge să avem o Românie puternică, ţara pe care şi-au dorit-o înaintaşii noştri la 1918. Onorăm istoria şi eroii de azi. Dar, cel mai important, în aceste vremuri complicate, este să ne amintim că există o singură Românie! O Românie unită sub valori şi principii democratice”, a mai precizat Florin Cîțu, președintle Partidului Național Liberal.

103 de la Marea Unire de la Alba Iulia

Și Nicolae Ciucă, prim-ministrul României, a transmis un mesaj cu ocazia zilei de 1 Decembrie. Șeful Executivului a amintit că doar împreună o să putem trece prin această perioadă dificilă.

„Am încredere că vom reuși să trecem împreună prin aceste greutăți și am încredere în curajul și credința românilor că unitatea rămâne una dintre valorile de neprețuit ale națiunii noastre, care ne inspiră și ne motivează să mergem mai departe”, a mai transmis generalul Nicolae Ciucă.

Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat (PSD), într-o postare pe Facebook, a precizat că România de astăzi este a tinerilor care învață pentru o viață mai bună, a bunicilor, a părinților.  

„Ei sunt România! Ei sunt românii care ne amintesc în fiecare zi cine suntem și ce valori avem cu adevărat.Ziua de azi trebuie să fie a lor! A tuturor românilor care cu cinste, demnitate și curaj duc prin munca lor această națiune înainte”, a mai precizat Ciolacu în mesajul său.

Astăzi se împlinesc 103 de la Marea Unire de la Alba Iulia unde s-a decis unirea Transilvaniei, Crişanei şi Maramureşului cu România.

Maraton de vaccinare de Ziua Națională a României

Maraton de vaccinare de Ziua Națională a României

Foto: preluare Digi24

Cu ocazia Zilei Naționale a României, Ministerul Apărării Naționale (MapN) organizează un maraton de vaccinare. Acțiunea este menită să sprijine efortul național privind combaterea coronavirusului. Astfel, în perioada 1-2 decembrie, românii pot opta să se imunizeze în șase spitale militare din țară în care funcționează centre de vaccinare.  

„Maratonul se va desfăşura în centrele de vaccinare din cadrul a şase spitale militare din ţară, care sunt şi centre regionale de depozitare a vaccinurilor împotriva SARS-CoV-2”, a transmis Ministerul Apărării.

Vaccinare împotriva COVID-19 de Ziua Națională a României

Cetățenii care doresc să se imunizeze o pot face, începând cu ora 8 dimineața a zilei de 1 decembrie și până la ora 16.00 a zilei de joi, 2 decembrie. Centrele de vaccinare din cele șase spitale militare vor fi deschis non-stop în perioada menționată. Astfel, doritorii se pot vaccina în spitalele militare din Cluj-Napoca, Iași, Constanța, Craiova, Brașov și Timișoara. Procesul de vaccinare pentru persoanele deja planificate pentru aceste zile prin intermediul platformei electronice se va desfăşura în regim normal.

Mai mult, Ministerul Apărării a anunțat că între 3 decembrie 2021 și 3 ianuarie 2022, programul de funcționare al centrelor va  fi de la ora 8 dimineața și până la 16.00 după-masa. În zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale vor fi vaccinate doar persoanele înscrise în Platforma naţională de programare pentru vaccinarea împotriva COVID-19.

Din păcate, numărul persoanelor vaccinate este într-o continuă scădere. În ultimele 24 de ore s-au imunizat împotriva noului coronavirus doar 41.562 de persoane. Dintre aceștia, 9.531 cu prima doză, 12.891 cu a doua doză, iar cu doza booster 19.140. Doza de rapel se administrează din data de 28 septembrie 2021.

Reamintim că Agenția Europeană pentru  Medicamente (EMA) recomandă administrarea vaccinului Pfizer împotriva COVID-19 pentru copiii cu vârste între 5 și 11 ani.

În România, de la debutul campaniei de vaccinare din 27 decembrie 2020 au fost administrate peste 14,8 milioane de doze. De asemenea, au fost vaccinate 7,25 de milioane de români cu schema completă, adică 37,6% din populație.

La nivel mondial au fost administrate aproape 8 miliarde de doze de vaccin, fiind vaccinată 42,7 % din populația globului.

Caramitru: “Românii nu vor certificatul verde pentru că sunt țărani și analfabeți”

Sorin Grindeanu, despre alianța PSD-PNL: „Nu am fost convins că e soluţia corectă”

Sorin Grindeanu (captură video)

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor în Guvernul Ciucă, a declarat pentru Antena 3 că cele două partide au lăsat orgoliile deoparte pentru formarea noii coaliții. Cu toate acestea, este dificil să treacă peste rivalitatea dintre cele două formațiuni politice. Mai mult, prim-vicepreședintele Partidului Social Democrat a precizat că nu s-a impus nicio alianță la nivelul organizațiilor județene.

„Nu, am lăsat lucrurile să se ducă în jos şi să ia deciziile organizaţiile judeţene şi cred că e decizia corectă pentru că până la urmă vorbim de cele mai mari partide din România”, a precizat Sorin Grindeanu.

Sorin Grindeanu: „E greu să treci cu totul peste ceea ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani”

Mai mult, fostul prim-ministru a mai menționat că din punct de vedere doctrinar există multe diferențe între cele două partide politice. „Aceste dezbateri au durat cam două săptămâni, dar până la urmă important e că aşa, cu deschidere din partea ambelor părţi, s-a  ajuns la acest program de guvernare”, a declarat Grindeanu.

De asemenea, Grindeanu a mai explicat pentru cei care susțin Partidul Social Democrat că nu e vorba de „trădare” faptul că au decis să intre la guvernare cu Partidul Național Liberal (PNL). El a adăugat faptul că social-democrații ar fi putut să aibă un guvern monocolor dacă reușeau să strângă 50% din voturi de la alegeri. „Alegerile de anul trecut ne-au dus, e adevărat, pe primul loc, dar nu ne-au dus să formăm singuri un guvern, rezultatul lor, şi atunci s-a făcut acest compromis, dacă vreţi”, a mai spus Grindeanu.

Totodată, Grindeanu a precizat că la început nu a fost convins dacă e „soluția corectă” o intrare la guvernare cu liberalii. După mai multe săptămâni de negocieri și tratative, drepta și stângă au bătut palma și au decis să „facă treabă” împreună.

„Din discuţii a reieşit că e mai bună soluţia de a intra şi suntem determinaţi să vrem să facem treabă. Acuma eu sper ca seriozitatea să fie şi de partea cealaltă şi nu am motive, până acuma, să spun că nu e aşa”, a mai spus Sorin Grindeanu la Antena 3.

Reamintim că Sorin Grindeanu (PSD) este ministrul Transporturilor în Guvernul condus de Nicolae Ciucă (PNL).

Cioloș revine: „Laura Vicol nu are ce căuta în politică, este compromisă moral de propriile ei acte”

Rareș Bogdan, în apărarea Crăciunului: „Noi, cei ce sărbătorim Nașterea Domnului, nu vom renunța la libertatea de a ne manifesta convingerile”

Sursa: Facebook

Comisia Europeană ar avea un „dinte” împotriva folosirii termenului de „Crăciun”, devoala ieri liberalul Ben Oni Ardelean pe Facebook, chiar dacă astfel de discuții încă nu au ajuns la urechile celui mai cunoscut europarlamentar PNL, Rareș Bogdan.

Însă, deși nu a auzit despre asemenea recomandări, prim-vicepreședintele și europarlamentarul PNL, întrebat fiind, a făcut un apel la președintele Comisiei Europene și la președintele Consiliului European pentru ca aceștia „să spună public dacă își însușesc sau nu aceste concepte”.

Ieri, colegul lui Rareș Bogdan, Ben Oni Ardelean – deputat PNL Timiș, părea mai plin de informații de la Bruxelles și a scris pe Facebook că ar exista indicații de la Comisia Europeană potrivit cărora nu ar trebui să existe referiri „la perioada Crăciunului” și nici folosirea de „nume creștine precum Maria sau Ioan, pentru a evita rănirea sentimentelor unora”.

Iar în acest context, europarlamentarul a avertizat că trebuie date explicații, dar că cei care se consideră creștini nu vor lua niciodată în seamă astfel de recomandări.

Dacă este adevărată informația că onor Comisia Europeană recomandă evitarea numelor precum Crăciun, Maria, Ioan, pentru a nu leza anumite sensibilități, înseamnă că această instituție a trecut de la conceptul de politică a “toleranței” la cel de “politică a ignoranței”.

Cine promovează asemenea aberații vrea să reușească ceea ce nici comuniștii nu au îndrăznit și ridică pe culmile absurdului categoria “cine nu e cu noi e împotriva noastră”. Atrag atenția cu maximă seriozitate că drumul care urmărește eliminarea distincției între femeie și bărbat, între mamă și tată, între creștin și liber-cugetător poate pulveriza omenirea.

Cineva se joacă periculos cu focul. Că sunt neomarxiști sau doar niște indivizi cu probleme la mansardă nu are cea mai mare importanță. Este însă esențial ca președintele Comisiei Europene și președintele Consiliului European să spună public dacă își însușesc aceste concepte și atitudini.

Noi, cei ce sărbătorim Nașterea Domnului, nu vom renunța la libertatea de a ne manifesta convingerile. Public, cu curaj, cu iubire!”, a afirmat, pentru Bugetul.ro, Rareș Bogdan.

Incendiu puternic în Piatra Neamț

Sursa Foto: Adevărul

Pe 30 noiembrie, în jurul orei 22:26, un incendiu de vegetație a izbucnit pe dealul Pietricica din municipiul Piatra Neamț. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț, a existat riscul ca flăcările să ajungă la casele din apropiere și la o mănăstire.

Peste 200 de persoane au intervenit la fața locului pentru a stinge incendiul. Din cauza vântului puternic și a vegetației uscate, focul s-a extins rapid pe tot dealul Pietricica. Mai mult decât atât, focul s-a apropiat de primele case, iar pompierii au încercat să controleze flăcările.

Incendiul a ars mai bine de 20 de hectare de vegetație

Focul a fost vizibil din cea mai mare parte a orașului, iar în unele zone, rețelele de electricitate nu au mai funcționat.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț a mobilizat 8 autospeciale, 7 autoturisme de serviciu, 2 microbuze cu 147 militari. Totodată, 43 de lucrători de la Direcția Silvică și 20 de militari, împreună cu 25 de angajați de la Primăria Piatra Neamț au intervenit pentru stingerea incendiului.

După două ore de luptă cu flăcările care au pus mari probleme pompierilor din cauza vântului puternic și a vegetației uscate, incendiul a fost stins.

 „Incendiul de pe Pietricica a fost stins. Echipaje ale detașamentelor ISU, ajutați de voluntari de la Biroul Managementul Situațiilor de Urgență și de la societățile Publiserv și Salubritas intervin pentru eliminarea tuturor riscurilor. Zona va fi supravegheată toată noaptea. Mulțumim ISU Neamț pentru intervenția promptă!”, a transmis Primăria Neamț, relatează ziarpiatraneamt.ro. Din fericire, nu a fost nevoie ca oamenii să fie evacuați.

Din primele cercetări, pompierii susțin că incediul ar fi izbucnit de la candele din cimitirul din apropiere. Mai mult, unii martori oculari sunt de părere că focul ce a ars în mai puțin de două ore peste 20 de hectare de vegetație ar fi izbucnit de la mai multe artificii. La locul evenimentului s-a aflat și inspectorul șef al ISU Neamț, împreună cu Prefectul județului.

Alături de ISU Neamț, Poliția Locală a asigurat ca toți cetățenii să fie în siguranță. Ei au oferit sprijin pompierilor și militarilor aflați la fața locului. Totodată, zeci de voluntari s-au alăturat echipei de salvare pentru stingerea flăcărilor.

Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia (Timiș)

Cioloș revine: „Laura Vicol nu are ce căuta în politică, este compromisă moral de propriile ei acte”

Sursa: Captură Video

După o primă critică la adresa actualei șefe a Comisiei juridice a Camerei Deputaților, Dacian Cioloș, liderul USR, revine pe Facebook cu câteva explicații, în contextul în care ar exista „o paralelă a cazurilor Laura Vicol și Stelian Ion”.

Cioloș îi dă astfel o replică fostului său coleg din PLUS, Cristian Preda, care a demisionat din partid anul trecut în toamnă, și care consideră că „numirea ca ministru al Justiției a fostului avocat al lui Mazăre a dezamăgit un număr important de votanți USR”.

În urmă cu câteva zile, Cioloș solicita liderilor PSD și PNL retragerea Laurei Vicol de la șefia Camerei Deputaților, numirea acesteia într-o funcție atât de importantă fiind catalogată drept un „afront inimaginabil la ideea de dreptate în România”.

Însă, din ce explică liderul USR, nici nu se poate face o paralelă între cele două numiri, în condițiile în care Preda, fost europarlamentar trecut prin câteva partide, care a renunțat la politică pentru a fi decan la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, a atras atenția că a fost greșit „că USR a susținut atitudinea arogantă a lui Stelian Ion față de președinte, ceea ce a dus la demiterea ministrului și ulterior la căderea guvernului Cîțu”.

Dacian Cioloș atrage totuși atenția că ex-ministrul USR PLUS al Justiției nu s-a remarcat ca fiind un în „apărător al penalilor”, spre deosebire de Laura Vicol, care „este compromisă moral de propriile ei acte”.


Cei doi nu au nimic în comun. Am citit criticile privind nemulțumirea mea că doamna Vicol, penalist, apărătoare a clanurilor interlope și activistă împotriva campaniilor anticorupție, a fost numită președinta Comisiei juridice din Camera Deputaților. Îmi asum poziția, pentru că am dreptul la propriile judecăți de valoare atunci când discut despre clasa politică. Laura Vicol poate fi ce dorește domnia sa, inclusiv deputat și președinte de comisie, dacă are sprijin politic. Din perspectivă legală. Dar din perspectivă morală, ea nu are ce căuta în politică (…).

Politica românească este capturată de clanuri și grupuri de interese. Oamenii politici au fost 30 de ani reprezentanții unor grupuri care au dorit să facă bani din afaceri cu statul și prin jumulirea bugetului de stat. Acești oameni au introdus relativismul ca unitate de măsură. Așa ne-am trezit, de pildă, cu Gigi Becali europarlamentar PNL și coleg cu Cristian Preda în Parlamentul European. Eu cred că e timpul să punem punct și să ne purtăm ca niște oameni care înțeleg moralitatea și care nu cad în capcanele relativismului servit de pe post de echilibru și echidistanță.

Laura Vicol nu are ce căuta în politică, este compromisă moral de propriile ei acte, iar dacă am fi avut o clasă politică decentă ea nu ar fi ajuns nici măcar deputat. E o chestiune de curățenie publică. (…) Nu stau să îi construiesc eu apărarea lui Stelian Ion, ar părea subiectivă fără doar și poate. Dar Stelian Ion nu a fost niciodată avocatul lui Radu Mazăre așa cum Laura Vicol a fost avocata clanurilor interlope. Stelian și-a asumat o carieră politică, a făcut opoziție la PSD în războiul dus de acest partid cu justiția și a încercat la Ministerul Justiției să schimbe modul în care funcționa această instituție până când a fost îndepărtat, peste noapte, de premierul Cîțu. Stelian Ion nu a apărat public niciun penal, în timp ce Laura Vicol a construit la televizor nu doar apărarea unor interlopi și politicieni penali, dar s-a și pronunțat public pentru desființarea DNA.

Or, să facem paralele morale între cei doi este de necrezut. Mai ales că diferența dintre noi și ei e că cei care greșesc la noi pleacă automat din politică, în timp ce cei care greșesc la ei sunt promovați. Priviți conducerile PSD, PNL și UDMR și veți înțelege diferența dintre noi și ei”, atrage atenția liderul USR.

Mesajul lui Cristian Popescu Piedone pentru România, de ziua ei. „Pentru mine, draga mea, ești mereu și mereu… ACASĂ”

Cristian Popescu Piedone (Facebook)

Primarul Sectorului 5 Cristian Popescu Piedone și-a exprimat, așa cum știe, dragostea pe care i-o poartă României, „bătrâna” care are în spate mai bine de un centenar de încercări și bucurii. Și, ca pentru fiecare dintre români, 1 Decembrie – Ziua Națională este unul dintre momentele de analiză interioară, de aducere aminte a ceea ce ne definește ca națiune, a lucrurilor care ne unesc sub același drapel, cu albastrul apelor, galbenul recoltelor și roșul sângelui vărsat pentru apărarea patriei.  

 Într-o postare făcută pe contul său de Facebook, edilul i-a transmis, virtual, ceea ce simte pentru „Cosânzeana” sa, pentru cea pe care o consideră „casă și familie, dar mai ales, i-a cerut să își adune „copii” din zările în care aceștia s-au împăștiat, voit sau nevoit.

Să-mi fii sănătoasă, Românie dragă!

Din Basarabia istorică, până în Bucovina, din bătrânul Satmar, până-n Banat, Crișana și Maramureșul cel Mare, din Transilvania Sfântă, până-n vechiul Regat sfințit de bravul Rege Carol I  

C-o fi altfel sau ba prin hârtii, opinii și hărți… pentru mine asta ești iubita mea țară!

Pentru mine ești Cosânzeana!

Pentru mine ești leagănul și vatra și biserica!

Pentru mine ești grădina anotimpurilor toate!

Pentru mine ești speranța!

Cristian Popescu Piedone, Facebook

„Pentru mine ești casa lui Dumnezeu!”

Edilul pune egal între România, „casa lui Dumnezeu” și familia sa și speră, din tot sufletul, că „fiul rătăcitor” va găsi puterea să revină „acasă”.

„Pentru mine ești FAMILIA! Pentru mine, draga mea, ești mereu și mereu… ACASĂ. Te iubesc, frumoasa mea Românie! Să-ți fie pace în curte, draga mea! Să-mi trăiești liberă și sănătoasă! Și, rogu-te, adună-ți iar poporul cel împrăștiat prin cele zece zări! Spune-i, frumoaso, că ROMÂNUL ÎN VECI NU PIERE! Și mai spune-i că muzica din difuzoare se mai schimbă…

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA MEA!, a concluzionat edilul, în postarea făcută pe pagina sa de socializare.

AUR îi face „agenda” lui Iohannis pentru 1 Decembrie

Ciolacu, despre actualul guvern. „E condamnat să stea până în 2024 și să facă ce e mai bine”

Liderul PSD Marcel Ciolacu a afirmat, la TVR 1, că actualul guvern, o alianță între două formațiuni atât de diferite din punct de vedere ideologic, s-a coagulat într-un moment critic pentru România. Aflată în colaps, țara are nevoie de toate resursele pentru a se „recupera”, motiv pentru care, în opinia sa, Guvernul Ciucă este „condamnat” să ducă la îndeplinire programul de guvernare pentru următorii trei ani.  

„România era într-un colaps. Eu sper să recuperăm cât mai repede. Lucrurile nu sunt trecute. Avem un guvern stabil și un guvern al României. Îmi place abordarea prim-ministrului (n.r. militar de carieră), este o abordare corectă”, a spus Marcel Ciolacu, la TVR 1. De altfel, acesta a apreciat acțiunile comune pe care premierul Ciucă le-a avut alături de miniștrii social democrați, de Adrian Chesnoiu (de la Agricultură), respectiv de vicepremierul Sorin Grindeanu (de la Transporturilor), subliniind încă o dată normalitatea de care a dat dovadă Ciucă.

„Eu nu am cerut un vot colegilor mei să intrăm la guvernare ca să stric lucrurile în trei ani. Acest guvern e condamnat să stea până în 2024 și să facă ce e mai bine. Trebuie să depășim aceste crize, economică, sanitară și socială”, a adăugat liderul PSD.

Mai mult, acesta a mers pe aceeași comparație făcută recent de primarul Emil Boc, potrivit căruia cele două mari partide din alianța de guvernare sunt ca două echipe de fotbal rivale, care trimit jucători la „naționala” de fotbal. Dacă Boc a evitat să dea nume de rivale, nu același lucru putem spune de Marcel Ciolacu, cel care a pus și „emblemele” pe cele două echipe. „PSD și PNL sunt ca Steaua și Dinamo. Este adevărat că PSD e mai mult Steaua și PNL Dinamo… Când mergeau la echipa națională își dădeau mâna și jucau în aceeași echipă”, a mai spus Ciolacu, la postul public de televiziune.

Guvernarea în actuala formă, cu premier liberal, este valabilă până în 25 mai 2023, când se va face „rocada”, iar la Palatul Victoria va veni președintele PSD, Marcel Ciolacu. Tot atunci se vor schimba și vicepremierul, Rareș Bogdan și-a anunțat deja intenția de a intra la guvernare.

Cătălin Drulă: „Nu e târziu să puneți presiune pentru ca anul acesta să mai recuperăm lenea și reaua voință a interimatului PNL”

Marocul și-a suspendat zborurile pentru două săptămâni

Foto preluare TourMaG.com

Update. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat repatrierea cetățenilor români aflați în Regatul Maroc, inclusiv prin activarea Mecanismul European pentru Protecție Civilă, după caz, ca urmare a suspendării tuturor zborurilor directe cu această destinație. De asemenea, pentru punerea în executare a prevederilor anterioare, se abilitează Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne prin Departamentul pentru Situații de Urgență și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM să întreprindă măsurile din competență.

În privința costurilor aferente pentru repatrierea românilor aflați în Maroc, potrivit Hot. CNSU, acestea sunt asigurate din bugetul de stat, de la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prin bugetele ministerelor implicate și prin Mecanismul European pentru Protecție Civilă, după caz, se arată în Hot. CNSU.

În privința românilor care au ajuns în țară, din Africa de Sud, „absolut toţi care vor coborî din avion vor fi testaţi de către noi pe aeroport, bineînţeles că ei vor intra printr-un culoar special, cei care doresc să meargă după această testare vor rămâne în ţară în locurile pe care ni le vor preciza pentru carantină, se va face acest lucru pentru fiecare în parte, cine nu are această posibilitate, pentru a realiza o carantină corespunzătoare în locaţia pe care o are, putem să susţinem partea aceasta prin carantină instituţionalizată”, a declarat, în cursul zilei de marţi, Dr. Oana Nicolescu, şeful DSP Bucureşti, potrivit News. Avionul a aterizat la Baza 90, pentru a evita intrarea în zona Aeroportului Otopeni, iar echipa de rugby (jucători și staff) CSM Baia Mare vor decola spre Baia Mare, unde vor urma directivele autorităților sanitare.

Știrea inițială. Autoritățile din Maroc au decis, de la miezul nopții, să suspendarea,  pe o perioadă de două săptămâni, a zborurilor comerciale directe de pasageri către/dinspre Regatul Maroc, anunță Ambasada României în Maroc. Decizia a intrat în vigoare de la miezul nopții și vine în contextul apariției noii variante Omicron.

„Pentru a putea părăsi teritoriul marocan în această perioadă, invităm cetățenii români din Maroc, care aveau aranjamente de călătorie deja perfectate, să țina legătura direct cu companiile aeriene respective pentru a obține informații cu privire la zborurile speciale care vor opera pe durata suspendării zborurilor comerciale obișnuite. Situația epidemiologică va fi periodic evaluată de autoritățile marocane în vederea adoptării, respectiv actualizării măsurilor care se vor impune”, se arată în anunțul Ambasadei României.

Totodată, Ambasada României le-a transmis cetățenilor români rămași blocați în Maroc și au dificultăți să revină în țară în perioada imediat următoare să contacteze consulul Ambasadei României la Rabat la nr de telefon 00212664462743 sau e-mail (rabat.cons@mae.ro) sau să ne transmită coordonatele (tel, e-mail) la care pot fi contactați.

Imediat după anunțul făcut de Ambasada României în Maroc, pe rețelele de socializare a apărut un grup „Izolați în Maroc”, unde s-au adunat deja 50 de cetățeni români care au nevoie de ajutor pentru a reveni în țară.

OMS monitorizează noua tulpină Covid

Campioana României la rugby revine astăzi din Africa de Sud

Ministerul Afacerilor Externe transmite că 46 de cetățeni români, printre care echipa de rugby CSM Baia Mare, și 24 de cetățeni europeni și din alte state terțe, blocați temporar în Africa de Sud în urma anulării unor curse aeriei, au plecat cu un avion din Johannesburg, urmând să ajungă în România la 15.30. Alți 7 cetățeni români care se află în Cape Town nu au reușit să se îmbarce pe zborul de repatriere, fie din cauză că nu au putut să facă deplasarea în timp util la Johannesburg, fie pentru că nu au efectuat la timp testele PCR necesare.

Lucian Bode: „România ar putea institui carantină obligatorie inclusiv pentru vaccinați”

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
-4.5 ° C
-3.9 °
-5.1 °
66 %
2.6kmh
0 %
S
-5 °
D
-3 °
lun
-3 °
mar
-1 °
mie
0 °

Ultimul articol

„Marş la Moscova”, mesajul pentru care un bărbat a fost amendat, după protestul de...

Amendă aplicată ieri unui bărbat, care, în timpul protestului organizat de AUR, a proiectat cu laser pe o clădire mesajul „Marş la Moscova”. Pe acesta...

Social democrații din Iași, supărați pe premierul PNL Bolojan

Social democrații din Iași și-a exprimat astăzi nemulțumirea la adresa premierului PNL Ilie Bolojan, declinând astfel invitația la o întâlnire. Din ce explică într-un comunicat...

Doi inspectori antifraudă din București, pedepse pentru luare de mită – închisoare cu suspendare...

Nu mai puțin de cinci angajați ai Direcției Regionale Antifraudă Fiscală București au admis că se fac vinovați de luare de mită, dare de...