Sorin Grindeanu (captură video)

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor în Guvernul Ciucă, a declarat pentru Antena 3 că cele două partide au lăsat orgoliile deoparte pentru formarea noii coaliții. Cu toate acestea, este dificil să treacă peste rivalitatea dintre cele două formațiuni politice. Mai mult, prim-vicepreședintele Partidului Social Democrat a precizat că nu s-a impus nicio alianță la nivelul organizațiilor județene.

„Nu, am lăsat lucrurile să se ducă în jos şi să ia deciziile organizaţiile judeţene şi cred că e decizia corectă pentru că până la urmă vorbim de cele mai mari partide din România”, a precizat Sorin Grindeanu.

Sorin Grindeanu: „E greu să treci cu totul peste ceea ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani”

Mai mult, fostul prim-ministru a mai menționat că din punct de vedere doctrinar există multe diferențe între cele două partide politice. „Aceste dezbateri au durat cam două săptămâni, dar până la urmă important e că aşa, cu deschidere din partea ambelor părţi, s-a  ajuns la acest program de guvernare”, a declarat Grindeanu.

De asemenea, Grindeanu a mai explicat pentru cei care susțin Partidul Social Democrat că nu e vorba de „trădare” faptul că au decis să intre la guvernare cu Partidul Național Liberal (PNL). El a adăugat faptul că social-democrații ar fi putut să aibă un guvern monocolor dacă reușeau să strângă 50% din voturi de la alegeri. „Alegerile de anul trecut ne-au dus, e adevărat, pe primul loc, dar nu ne-au dus să formăm singuri un guvern, rezultatul lor, şi atunci s-a făcut acest compromis, dacă vreţi”, a mai spus Grindeanu.

Totodată, Grindeanu a precizat că la început nu a fost convins dacă e „soluția corectă” o intrare la guvernare cu liberalii. După mai multe săptămâni de negocieri și tratative, drepta și stângă au bătut palma și au decis să „facă treabă” împreună.

„Din discuţii a reieşit că e mai bună soluţia de a intra şi suntem determinaţi să vrem să facem treabă. Acuma eu sper ca seriozitatea să fie şi de partea cealaltă şi nu am motive, până acuma, să spun că nu e aşa”, a mai spus Sorin Grindeanu la Antena 3.

Reamintim că Sorin Grindeanu (PSD) este ministrul Transporturilor în Guvernul condus de Nicolae Ciucă (PNL).

Cioloș revine: „Laura Vicol nu are ce căuta în politică, este compromisă moral de propriile ei acte”

Articolul precedentRareș Bogdan, în apărarea Crăciunului: „Noi, cei ce sărbătorim Nașterea Domnului, nu vom renunța la libertatea de a ne manifesta convingerile”
Articolul următorMaraton de vaccinare de Ziua Națională a României
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.