Sursa Foto: Adevărul

Pe 30 noiembrie, în jurul orei 22:26, un incendiu de vegetație a izbucnit pe dealul Pietricica din municipiul Piatra Neamț. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț, a existat riscul ca flăcările să ajungă la casele din apropiere și la o mănăstire.

Peste 200 de persoane au intervenit la fața locului pentru a stinge incendiul. Din cauza vântului puternic și a vegetației uscate, focul s-a extins rapid pe tot dealul Pietricica. Mai mult decât atât, focul s-a apropiat de primele case, iar pompierii au încercat să controleze flăcările.

Incendiul a ars mai bine de 20 de hectare de vegetație

Focul a fost vizibil din cea mai mare parte a orașului, iar în unele zone, rețelele de electricitate nu au mai funcționat.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț a mobilizat 8 autospeciale, 7 autoturisme de serviciu, 2 microbuze cu 147 militari. Totodată, 43 de lucrători de la Direcția Silvică și 20 de militari, împreună cu 25 de angajați de la Primăria Piatra Neamț au intervenit pentru stingerea incendiului.

După două ore de luptă cu flăcările care au pus mari probleme pompierilor din cauza vântului puternic și a vegetației uscate, incendiul a fost stins.

 „Incendiul de pe Pietricica a fost stins. Echipaje ale detașamentelor ISU, ajutați de voluntari de la Biroul Managementul Situațiilor de Urgență și de la societățile Publiserv și Salubritas intervin pentru eliminarea tuturor riscurilor. Zona va fi supravegheată toată noaptea. Mulțumim ISU Neamț pentru intervenția promptă!”, a transmis Primăria Neamț, relatează ziarpiatraneamt.ro. Din fericire, nu a fost nevoie ca oamenii să fie evacuați.

Din primele cercetări, pompierii susțin că incediul ar fi izbucnit de la candele din cimitirul din apropiere. Mai mult, unii martori oculari sunt de părere că focul ce a ars în mai puțin de două ore peste 20 de hectare de vegetație ar fi izbucnit de la mai multe artificii. La locul evenimentului s-a aflat și inspectorul șef al ISU Neamț, împreună cu Prefectul județului.

Alături de ISU Neamț, Poliția Locală a asigurat ca toți cetățenii să fie în siguranță. Ei au oferit sprijin pompierilor și militarilor aflați la fața locului. Totodată, zeci de voluntari s-au alăturat echipei de salvare pentru stingerea flăcărilor.

Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia (Timiș)

Articolul precedentCioloș revine: „Laura Vicol nu are ce căuta în politică, este compromisă moral de propriile ei acte”
Articolul următorRareș Bogdan, în apărarea Crăciunului: „Noi, cei ce sărbătorim Nașterea Domnului, nu vom renunța la libertatea de a ne manifesta convingerile”
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.