Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia (Timiș)

A fost activat Planul Roșu de intervenție

Un incendiu a avut loc, marți dimineață, la Spitalul de Pshiatrie din Gătaia (județul Timis). A fost activat Planul Roșu de intervenție, iar peste 40 de persoane au fost evacuate, relatează presa locală. Din fericire nu există victime, ci doar pagube materiale. Este al doilea incendiu de la Gătaia, în același an.

Au intervenit 48 de pompieri cu 5 autospeciale de stingere, 2 autoscări mecanice, 2 autospeciale de transport personal şi victime multiple, un spital mobil, 7 echipaje SMURD şi 2 autospeciale de primă intervenţie şi comandă.

„Ajunşi la faţa locului, popierii au constatat că  incendiul nu se mai manifesta cu flacără deschisă, erau doar degajări de fum. Din pavilion au fost evacuate 41 de persoane. Din fericire, nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale. În urma cercetărilor de la faţa locului, echipajele au constatat că incendiul s-a manifestat la o saltea dintr-un salon izolator”, transmite ISU Timiş, citat de Tion.

Acesta este al doilea incident ce are loc la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia, după cel din 5 ianuarie 2021, pornit tot de la o saltea cuprinsă de flăcări, nefiind înregistrate victime.

În ultimul an, în spitalele din România au fost înregistrate 11 incendii, unele cu victime, altele doar cu pagube materiale. Dintre acestea 5 au fost la spitale sau secții de psihiatrie: Socola Iași (25 decembrie, un pacient a decedat), Spitalul Municipal Roman (2 ianuarie, doi pacienți și două cadre medicale au suferit intoxicații usoare cu monoxid de carbon), Gătaia (5 ianuarie), Spitalul Psihiatrie Craiova (8 martie, 18 pacienți și cadre medicale evacuate, trei cadre medicale internate cu fracturi după ce au sărit pe geam), Spitalul de Psihiatrie Slatina (21 aprilie, 36 de persoane evacuate, dintre care 6 intoxitate cu fum și transportate la UPU).

Cel mai recent incendiu a avut loc pe 11 noiembrie, la Secţia Movila (fostul Spital de Boli Infecţioase) a Spitalului Judeţean de Urgență Ploieşti, în urma căruia au decedat doi pacienți, de 74 și 75 de ani, iar alte 18 persoane au fost evacuate.

PLAN ROȘU la Spitalul Județean Ploiești. Doi pacienți decedați în urma unui incendiu

Articolul precedentVicepreședintele ANSVSA preia controlul instituției, la doar 10 zile de la numirea în funcție
Articolul următorAdrian Năstase: „PSD se pregătește să intre la guvernare, riscând să piardă un avantaj electoral”