Doi bărbați, în vârstă de 74 și 75 de ani, au decedat în urma unui incendiu izbucnit la Secţia Movila (fostul Spital de Boli Infecţioase) a Spitalului Judeţean de Urgență Ploieşti. Este vorba despre o secție suport COVID, unde sunt internate cazurile de gravitate medie și ușoară.

Incendiu a izbucnit într-un salon de la parterul clădirii şi s-a manifestat pe aproximativ 20 de metri, cu degajare mare de fum.

 Conform primelor informaţii, alţi 18 pacienți au fost evacuaţi.

Pentru gestionarea situaţiei a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. 

Şase autospeciale de stingere, o descarcerare, 20 ambulanţe SMURD, dar si autospeciale pentru transport victime multiple intervin la locul incendiului, care a fost lichidat în jurul orei 6.30.

Pacienţii sunt transferaţi către clădirea centrală a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

Conform ISU Prahova, pacienţii decedaţi aveau vârsta de 74, respectiv 75 de ani, şi erau internaţi în salonul care a luat foc. Pe secţie erau 21 de pacienţi: 16 au fost evacuaţi, iar trei au refuzat transportul la Judeţean. O infirmieră care îi îngrijea pe cei doi pacienţi decedaţi a suferit arsuri pe 40% din suprafaţa corporală.

Secția Movila a Spitalului Județean Ploiești funcționează într-o clădire extrem de veche, fiind fostul Spital de Boli Infecțioase. A fost tranformat în secție a Județeanului în urmă cu 10 ani, iar de la începutul pandemiei a devenit secție suport covid, aici fiind internate cazurile de gravitate medie, spre ușoară. 

Nu se cunosc deocamdată cauzele izbucnirii incendiului.

Serviciul de Ambulanță Prahova a anunțat bilanțul incendiului din punct de vedere al victimelor:

La locul solicitarii au fost gasite 16 persoane (din care 6 femei si 10 barbati) implicate:

  • Pacienta 70 de ani- intoxicata cu monoxid de carbon transportata de echipajul C1 la SJU Ploiesti
  • Infirmiera de 52 ani a Spitalulului Boli Infectioase cu arsura gr I si II pe 40% suprafata corporala –transportata de echipaj B2 la SJU Ploiesti si ulterior la Spital Floreasca Bucuresti
  • Pacient 56 ani – Covid pozitiv –transportat de echipaj B2 la SJU Ploiesti
  • Pacient 75 ani – Covid pozitiv –transportat de echipaj C2 la SJU Ploiesti
  • Pacient 60 ani – Covid pozitiv –transportat de echipaj B2 la SJU Ploiesti
  • Pacient 58 ani–transportat de echipaj B2 la SJU Ploiesti
  • Pacient 65 ani – –transportat de echipaj TIM la SJU Ploiesti
  • Pacienta 78 ani–transportata de echipaj B2 la SJU Ploiesti
  • Pacient 60 ani – Covid pozitiv –transportat de echipaj B2 la SJU Ploiesti
  • Pacienta 66 ani – Covid pozitiv –transportata de echipaj B2 la SJU Ploiesti
  • Pacienta 86 ani -pacienta Covid pozitiv –transportata de echipaj B2 la SJU Ploiesti
  • Pacienta 69 ani – Covid pozitiv –transportata de echipaj B2 la SJU Ploiesti
  • Pacient 69 ani – Covid pozitiv –transportata de echipaj PA la SJU Ploiesti
  • Pacient 51 ani – Covid pozitiv –transportat de echipaj PA la SJU Ploiesti
  • Pacient 33 ani – Covid pozitiv –transportat de echipaj B2 la SJU Ploiesti
  • Pacient 66 ani – Covid pozitiv –transportata de echipaj B2 la SJU Ploiesti
  • Pacient 74 ani -pacient Covid pozitiv –gasit decedat
  • Pacient 75 ani -pacient Covid pozitiv –gasit decedat.

    În gestionarea incendiului au fost implicate:

  • 1 echipaj C2 SAJ Prahova
  • • 1 echipaj B1 SAJ Prahova
  • • 12 echipaje B2 SAJ Prahova
  • • 2 echipaje A2 SAJ Prahova
  • • 1 echipaj C1TIM -SMURD
  • • 9 echipaje PA/SMURD



Foto: ISU Prahova

Articolul precedentBolnavii COVID-19 internați la Lețcani sunt transferați la alte spitale
Articolul următorRomânia, expusă la un posibil val 5 al pandemiei
Am debutat în presă în 1992, iar povestea continuă...