Mesajul lui Cristian Popescu Piedone pentru România, de ziua ei. „Pentru mine, draga mea, ești mereu și mereu… ACASĂ”

Subtil, acesta îi sugerează să se „trezească”, așa cum imnul ne cere de zeci de ani

Primarul Sectorului 5 Cristian Popescu Piedone și-a exprimat, așa cum știe, dragostea pe care i-o poartă României, „bătrâna” care are în spate mai bine de un centenar de încercări și bucurii. Și, ca pentru fiecare dintre români, 1 Decembrie – Ziua Națională este unul dintre momentele de analiză interioară, de aducere aminte a ceea ce ne definește ca națiune, a lucrurilor care ne unesc sub același drapel, cu albastrul apelor, galbenul recoltelor și roșul sângelui vărsat pentru apărarea patriei.  

 Într-o postare făcută pe contul său de Facebook, edilul i-a transmis, virtual, ceea ce simte pentru „Cosânzeana” sa, pentru cea pe care o consideră „casă și familie, dar mai ales, i-a cerut să își adune „copii” din zările în care aceștia s-au împăștiat, voit sau nevoit.

Să-mi fii sănătoasă, Românie dragă!

Din Basarabia istorică, până în Bucovina, din bătrânul Satmar, până-n Banat, Crișana și Maramureșul cel Mare, din Transilvania Sfântă, până-n vechiul Regat sfințit de bravul Rege Carol I  

C-o fi altfel sau ba prin hârtii, opinii și hărți… pentru mine asta ești iubita mea țară!

Pentru mine ești Cosânzeana!

Pentru mine ești leagănul și vatra și biserica!

Pentru mine ești grădina anotimpurilor toate!

Pentru mine ești speranța!

Cristian Popescu Piedone, Facebook

„Pentru mine ești casa lui Dumnezeu!”

Edilul pune egal între România, „casa lui Dumnezeu” și familia sa și speră, din tot sufletul, că „fiul rătăcitor” va găsi puterea să revină „acasă”.

„Pentru mine ești FAMILIA! Pentru mine, draga mea, ești mereu și mereu… ACASĂ. Te iubesc, frumoasa mea Românie! Să-ți fie pace în curte, draga mea! Să-mi trăiești liberă și sănătoasă! Și, rogu-te, adună-ți iar poporul cel împrăștiat prin cele zece zări! Spune-i, frumoaso, că ROMÂNUL ÎN VECI NU PIERE! Și mai spune-i că muzica din difuzoare se mai schimbă…

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA MEA!, a concluzionat edilul, în postarea făcută pe pagina sa de socializare.

AUR îi face „agenda” lui Iohannis pentru 1 Decembrie

Articolul precedentCiolacu, despre actualul guvern. „E condamnat să stea până în 2024 și să facă ce e mai bine”
Articolul următorCioloș revine: „Laura Vicol nu are ce căuta în politică, este compromisă moral de propriile ei acte”