2 C
București
sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 644

Proiectul de hotărâre privind organizarea şi funcționarea Ministerului condus de Gabriela Firea intră în ședința de Guvern. Cum arată acesta

Sursa: Facebook

În ședința de Guvern de astăzi va fi discutat proiectul de hotărâre privind organizarea şi funcționarea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, portofoliu deținut de senatorul PSD Gabriela Firea.

Hotărârea stabilește inclusiv care va fi structura organizatorică a Ministerului, potrivit actului normativ numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu fiind de 298 posturi finanțate de la bugetul de stat, exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetelor demnitarilor. În același timp, numărul maxim de posturi aprobat pentru Direcţiile Judeţene de Familie și Tineret, respectiv Direcţia pentru Familie și Tineret a Municipiului Bucureşti, servicii publice deconcentrate, cu personalitate juridică, finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, aflate în subordine, este de 749.

Totodată, este reglementat și modul în care este compus personalul Ministerului, respectiv din „demnitari, personal contractual și funcționari publici, care ocupă funcții publice generale, funcții publice specifice și funcții publice din categoria înalților funcționari publici, salarizați în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”.

Conducerea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse se asigură, evident, de către ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse, care va fi ajutat în activitate de 3 secretari de stat, de secretarul general şi doi secretari generali adjuncti.

Ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse poate delega atribuţii, în condiţiile legii, secretarilor de stat, secretarului general, secretarului general adjunct şi, după caz, altor persoane din aparatul propriu al ministerului şi/sau instituţiilor subordonate sau aflate sub autoritatea acestuia”, se mai arată în proiect.

Ministerul va avea și patrimoniu, constituit prin preluarea unei părți a patrimoniului Ministerului Muncii și Protecție Sociale aferente domeniului familiei, și prin preluarea unei părți a patrimoniului Ministerului Tineretului și Sportului aferent domeniului tineretului.

În noiembrie, Gabriela Firea a obținut aviz favorabil pentru postul de ministru al Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse. Fostul primar general al Capitalei a primit 38 de voturi „pentru”, 18 „împotrivă” și 4 „abțineri”. Ministrul Firea a explicat că este pentru implementarea educației sanitare în școli, care să includă și noțiuni de sexualitate. În același timp, Firea a propus creșterea numărului de creșe și grădinițe, inclusiv în birourile din marile orașe, după modelul occidental.

Codrin Ștefănescu, avertisment: „Poporul nu va ierta trădarea!”

Sursa: Facebook

„Părintele” Alianței Pentru Patrie, Codrin Ștefănescu, nu vede în continuare cu ochi buni modul în care actuala coaliție de guvernare gestionează situația din țară și, mai mult decât atât, percepe acțiunile tuturor ca fiind acte de trădare.

Ale tuturor, mai puțin ale celor care „luptă” din și pentru APP, formațiune pe care fostul secretar general al PSD o consideră o adevărată forță, de care se tem toți.

În rest, Codrin Ștefănescu consideră că toți sunt trădători, începând cu președintele Klaus Iohannis și terminând cu cei pe care îi intitulează „reziști”. Mai mult, acesta rămâne în continuare ferm pe poziții: trădător este și fostul său coleg de partid, actualul președinte al PSD, Marcel Ciolacu.

Și, în acest context, Codrin Ștefănescu îi avertizează pe toți că românii nu vor ierta „trădarea”, fără a specifica exact despre ce trădare este vorba. Cert este că, după cum lasă să se înțeleagă acesta, APP va avea grijă ca trădătorii să plătească, pentru că „reprezintă poporul român”.

Toată lumea acuză pe toată lumea! Reziștii îl acuză pe Iohannis de trădare de țară! Peneliștii îi acuză pe reziști de trădare de țară! Românii îi acuză pe reziști și peneliști că au trădat și țara și poporul simultan!

Ciolacu guvernează cu peneliștii și votează în Parlament cu reziștii! Că așa a fost ordinul de sus, iar el execută cu supușenie! Acum înțelegeți de ce sunt speriați de APP? Pentru că #AliantaPentruPatrie reprezintă poporul român, iar poporul nu va ierta trădarea!”, avertizează Codrin Ștefănescu.

În ciuda acestor rânduri, Codrin Ștefănescu pare totuși conștient și de realitate și de locul pe care îl ocupă APP în societate, dacă este să analizăm gândurile transpuse în postări pe Facebook. Spre exemplu, în urmă cu câteva zile, acesta chema „la arme” românii, cerându-le să nu mai fie „impasibili” și să nu mai stea „cu brațele încrucișate, lipsiți de vlagă și de orice tip de reacție”, iar în schimb să fie trup și suflet alături de Alianța Pentru Patrie”. Era chiar categoric și nu făcea paradă cu forța partidului său: „Luptați alături de noi dacă vreți să mai avem o țară!”.

Ministerul Sănătății schimbă abordarea înaintea valului 5

Ministerul Sănătății (MS) va avea o nouă abordare în ceea ce privește valul 5 al pandemiei. Concret, vor fi organizate centre de evaluare ambulatorie în care persoanele infectate cu Covid, indiferent dacă sunt asigurate sau nu, vor fi tratate gratuit, astfel încât să nu se mai producă supraglomerarea secțiilor din spital.

Măsura a fost discutată marți de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, cu secretarul de stat Adriana Pistol și cu președintele interimar al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Adela Cojan.

„Ne gândim la cele mai bune soluții atât pentru pacienții infectați cu virusul SARS-CoV-2 cât și la cei care au alte afecțiuni. Este esențial ca spitalele să rămână funcționale. Pacienții cu alte patologii trebuie să aibă acces în continuare la serviciile medicale”, a spus Ministrul Sănătății, potrivit comunicatului MS.

Secretarul de stat conf. dr. Adriana Pistol a precizat că e important ca pacienții diagnosticați cu Covid să ajungă în ziua în care au primit rezultatul într-un centru de evaluare pentru a primi tratamentul adecvat formei de boală cât mai repede. Astfel, pot fi prevenite cazurile severe.

„Bolnavii infectați cu virusul SARS-CoV-2 nu vor avea nevoie de bilet de trimitere pentru a merge în centrele de evaluare. Vor fi evaluați și tratați gratuit atât pacienții asigurați, cât și cei neasigurați”, a menționat Conf. dr. Adela Cojan, președintele interimar al CNAS.

Ministerul Sănătății va realiza centralizarea situației centrelor de evaluare și va pune la dispoziția cetățenilor o hartă interactivă cu acestea cât mai rapid.

Managerul  Spitalului Victor Babeș, Simin Aysel Florescu, a explicat în ce constă această nouă abordare anunțată de Ministerul Sănătății. „Este vorba de o modificare a traseului pacientului infectat SARS-CoV-2. Dacă în decursul anilor trecuți a avut un anumit traseu, care implica foarte mult spitalele, acum, având în vedere particularitățile acestui val pandemic și a numărului mare de pacienți pe care îl preconizăm că îl vom avea, traseul pacientului infectat se va modifica. Astfel încât presiunea pe spitale să scadă un pic, pentru că ar fi de nesuportat un val de sute de mii de pacienți brusc. Pacienții infectați care nu au nevoie de spitale, adică cei cu forme ușoare și medii, fără insuficiență respiratorie, vor fi evaluați în anumite centre de evaluare. Care sunt, practic, ambulatoriile spitalelor mari, ambulatoriile integrate, sau alte centre ambulatorii, unde pacienții vor putea fi adresați prin medicul de familie, după o monitorizare și o evaluare chiar și telefonică de către medicul de familie și trimiși acolo pentru a fi evaluați direct de către un medic, din punct de vedere clinic și al investigațiilor, dacă va fi necesar, și ce este foarte important, va primi tratament”, a declarat managerul Simin Aysel Florescu, la TVR 1.

Dr. Ioana Stăncel: „Ministerul Sănătăţii ar trebui să propună Guvernului instituirea unor măsuri de urgenţă”

Ciolacu nu vrea să pună presiune pe români să se vaccineze

Marcel Ciolacu (captură video)

Liderul PSD Marcel Ciolacu a explicat, la Antena 3, la ce nivel s-a ajuns cu discuțiile în prvința certificatului Stop Covid. De altfel, acesta a precizat că varianta pe care a prezentat-o ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, are o nouă abordare, „una științifică, una cu un fundament pe zona medicală”, mai mult, nu este o abordare dură, așa cum are varianta liberală. Reamintim că certificatul verde nu înseamnă doar vaccinare, ci și trecere prin boală sau test negativ Covid.

„Dacă nu încercăm să câștigăm credibilitatea românilor în această problemă nu vom reuși să depășim această pandemie. Cu toții ne-am săturat de această pandemie, sunt aproape doi ani de zile de când vorbim. Este evident că va trebui să ne învățăm să trăim cu acest virus. Nu știu cât timp va dura, nu sunt specialist. (n.r. Rafila) a venit cu o propunere legislativă Stop Covid fundamentată științific, totul ca să încercăm să stopăm presiunea pe zona sanitară, mai ales pe zona ATI”, a declarat Marcel Ciolacu, la Antena 3.

Acesta a subliniat că nu s-a ajuns la forma cea mai bună. „Există și discuții dacă este constituțional sau neconstituțional, dacă sunt eficiente sau neeficiente anumite măsuri, însă ele trebuiesc luate cel puțin în zona de transport în comun”, a mai spus Ciolacu, precizând că nu este vorba de o verificare a certificatului verde, în mijloacele de transport în comun, ci de o limitare a numărului de pasageri pentru a se evita aglomerația. „Eu nu cred în certificatul verde ca un singur instrument. Nu cred că neapărat trebuie să punem presiune pe români să se vaccineze sau nu”, a mai spus Ciolacu, care afirmă că legea care este în Parlament, legea propusă de PNL, prevedea un singur articol obligativitatea vaccinării medicilor. „Iar noi nu a fost de acord. Dar sunt multe alte măsuri pe care le putem lua pentru a preveni să nu ajungem în situația din valul 4”.

De altfel, pe fondul existenței unor parlamentari PSD, care nu sunt de acord cu certificatul verde și care susțin că nu îl vor vota, indiferent de forma în care acesta va ajunge în Parlament, Ciolacu a subliniat că nu a cerut colegilor săi să intre la guvernare pentru a avea dispute, ci pentru a depăși această perioadă de criză.

„În coaliție nu am ajuns la un consens în ceea ce privește certificatul verde cu alte măsuri decât cele care sunt prinse în OUG. Categoric nici cu varianta PNL de a obliga medicii să se vaccineze nu am fost de acord. Nu este singura măsură pe care trebuie să o abordăm. Sunt antiviralele, inovative, există două. Unele au randament de 50%, cele de la Pfizer au 90%. Am văzut pe dl ministru că a avut conferințe de presă și cu reprezentanții celor două companii”, a mai spus Ciolacu.

Liderul PSD a precizat că abordarea ministrului Rafila este una foarte bună, căci a văzut cum acesta a ieșit public și a explicat ce reacții adverse pot avea medicamentele generice, mai toxice, care nu au fost pe piață.

Rafila, despre întârzierea adoptării certificatului Covid. „Eficacitatea lui devine tot mai puțin relevantă”

Cătălin Drulă, despre declarațiile lui Grindeanu: „Se războiește de fapt cu domnul Bode”

Cătălin Drulă (PressAlert)

Cătălin Drulă, fostul ministru al Transporturilor, a precizat că reproșurile pe care i le aduce Grindeanu sunt destinate lui Lucian Bode. El e de părere că actualul ministru al Transporturilor „face confuzii majore” și nu știe că termenele din proiect se stabilesc în momentul licitației, relatează g4media.ro.

”Domnul Grindeanu se războiește, de fapt, cu domnul Bode, care a stabilit termenele prin licitație, că atunci se stabilesc. Termenele nu-mi aparțin. Cu toate astea face niște confuzii majore, vorbește despre 30 de luni, apoi despre 42 de luni ca și cum ar fi altele, în continuare (…) Dacă n-ar fi trist, ar fi amuzant că domnul Grindeanu nu știe că termenele dintr-un proiect se stabilesc în momentul licitației”, a precizat Cătălin Drulă.

Cătălin Drulă, atent la gafele lui Grindeanu

Luni, 3 ianuarie, fostul ministru USR al Transporturilor l-a criticat pe Sorin Grindeanu pentru declarațiile pe care le-a făcut. Social democratul a susținut că  există doar 83 de km de autostradă în lucru, Drulă afirmând că în acest moment se lucrează la aproape 300 de km de autostradă și la un drum expres.

Sorin Grindeanu a răspuns afirmațiilor lui Drulă, precizând că fostul ministru „aude selectiv” și că a lăsat zero kilometri de autostradă deschiși în mandatul său.

„Domnul Drulă știe, doar se face ca nu știe și aude selectiv. Acesta este probabil motivul pentru care a semnat un contract pentru completarea SF Ploiești- Brașov (…) Vorbim de un contract din care fiecare înțelege ce vrea și despre care Cătălin Drulă se laudă că l-a urmărit cu atenție în perioada în care a fost ministru. L-a urmărit atât de atent încât nici el nu mai știe ce scrie în el! Sau știe prea bine?!”, a scris în replică Sorin Grindeanu pe pagina sa de Facebook.

Președintele USR Dacian Cioloș a luat atitudine la adresa lui Sorin Grindeanu, precizând că în perioada când Liviu Dragnea era liderul PSD, el a jucat „cu succes rolul de interpus, de păpușă politică gata să distrugă justiția.”

Cătălin Drulă, atac la ministrul Transporturilor. „Oare știe că a inițiat un document care prevede că doar 6% din fondurile necesare vor fi alocate?”

Ioana Mihăilă consideră că politicienii nu au curaj să își asume măsuri pentru „domolirea” valului cinci

Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății (captură video)

Ioana Mihăilă a declarat pentru Profit TV că Certificatul Covid ar fi trebuit implementat încă din luna octombrie a anului trecut, de când a ajuns în Parlament.

Mai mult, fostul ministrul al Sănătății a mai precizat că legea a fost blocată de Florin Cîțu, din cauza impactului bugetar al testării gratuite și de Iohannis, după formarea coaliției de guvernare PNL-PSD-UDMR.

De asemenea, Mihăilă este de părere că implementarea Certificatului Covid ar fi „domolit” valul cinci al pandemiei, relatează news.ro.

Ioana Mihăilă: „Este foarte important ca politicienii să aibă un pic de curaj”

  Fostul ministru USR a mai menționat că oamenii politici nu au avut curaj să ia măsuri nepopulare.

„Este foarte important ca politicienii să aibă un pic de curaj, să îşi asume măsuri care pentru o anumită parte a populaţiei sunt nepopulare. Cred că este o frică de asumare în primul rând, care este complet distructivă. (…) Dacă statul cedează în faţa unor mesaje dovedeşte că este slab şi nu îşi poate proteja cetăţenii”, e de părere Ioana Mihăilă.

Mai mult, fostul ministru al Sănătății a susținut că România are în față „zile negre”, din cauza valului cinci al pandemiei.

„Dacă toate aceste aspecte se confirmă, faptul că imunitatea dată de trecerea prin boală cu celelalte tulpini nu este foarte puternică, cred că ne aşteaptă nişte zile grele”, a mai precizat Mihăilă.

Totodată, fostul ministru USR a adăugat că varianta sud-africană, Omicron, este mult mai contagioasă decât Delta, iar impactul va fi foarte mare. Mai mult, ea e de părere că instituțiile statului nu pot face previziuni clare cu privire la numărul de infectări.

„Ştim că rata de vaccinare în România este mult sub un nivel care să ofere protecţie. Valul 5 s-ar putea să fie la fel de problematic ca valul 4”, a afirmat Ioana Mihăilă.

Reamintim că ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a precizat că orice întârziere a Certificatului Covid face ca eficacitatea sa să fie „tot mai puțin relevantă”, în contextul în care numărul cazurilor de coronavirus a început să crească simțitor în ultimele zile.

În ultimele 24 de ore, în țara noastră s-au înregistrat aproape 4.000 de noi cazuri de COVID-19.

Rafila, despre întârzierea adoptării certificatului Covid. „Eficacitatea lui devine tot mai puțin relevantă”

Ungaria a confirmat primele cazuri de „Flurona”

Sursa foto: Dom Vista Medical

În Ungaria au fost confirmate primele cazuri de infectare cu „Flurona” ( infectare simultană cu gripă și cu coronavirus).

Potrivit Nepszava, laboratorul privat Neumann Labs a identificat două cazuri de flurona la doi tineri cu vârste de sub 30 de ani, citează Digi24.

Mai mult, același laborator a informat că aproape 80% dintre toate cazurile de infectare cu COVID-19 reprezintă infecții cu noua variantă sud-africană.

Flurona a fost confirmată pentru prima dată în Israel

Cu doar două zile în urmă, în Israel a fost confirmat primul caz din lume de flurona la o femeie nevaccinată, care a născut recent. De asemenea, infectarea simultană cu gripă și coronavirus a fost descoperită și de medicii spanioli în Catalonia, Spania.

Reamintim că în Ungaria, în ultimele 24 de ore, au fost detectate peste 2.400 de noi cazuri de COVID-19 și 83 de decese. În utlimele săptămâni, numărul cazurilor a scăzut, dar experții în sănătate sunt de părere că valul cinci al pandemiei va crește considerabil numărul de noi cazuri.

Mai mult, autoritățile sanitare din Ungaria au precizat că varianta Omicron reprezintă deja 11 % dintre noile contagieri la nivel naţional. Peste 60% din cetățenii maghiari s-au vaccinat împotriva coronavirusului, iar 32% au primit doza booster.

Simin Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Capitală, a afirmat că în această perioadă este normal să apară cazuri de infectare atât cu coronavirus, cât și cu gripă.

„Având în vedere că ne aflăm în sezon de gripă sezonieră există posibilitatea să apară și astfel de cazuri concomitent cu Covid. Nu ar fi ceva ieșit din comun să apară infecții concomitente, asta înseamnă o gazdă cu imunitatea deficitară. Pot apărea oricare dintre complicațiile acestor boli”, a declarat Florescu.

Reprezentanții Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor au precizat că ambele infectări sunt virale, iar vaccinul antigripal anual nu trebuie evitat, relatează presa internațională.

„Da, este foarte probabil ca o persoană să aibă și gripă și virusul Covid-19 în același timp. Ambele infecții sunt virale”, au declarat reprezentanții Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor.

Denumirea „Flurona” a fost creată din alăturarea cuvintelor „flue”( gripă) și corona.

Spania a confirmat primele cazuri de „Flurona”

Generatorul din cartierul Aviației contestat de către un fost consilier general USR

Generatoare cartierul aviatiei - Foto wall-street.ro-

„HCG (… Hotărârea Consiliului General al Municipiului București n.r.) nr 356/2021 nu ține cont că, prin implementarea protocolului dintre Primăria Sectorului 1 și Compania Municipală Termoenergetica București SA, se încalcă OUG 57/2019, articolele: 6-13 și următoarele”, scrie Florin Ivan în plângerea sa prealabilă. 

Florin Ivan – prezentare candidat – echipa USR PLUS pentru Consiliul Local Sector 1 – 26 august 2020

Fost consilier general, în mandatul 2016-2020, și fost candidat USR la Consiliul Local Sector 1 la alegerile din toamna lui 2020, Florin Ivan a declanșat prima etapă a contenciosului administrativ, plângerea prealabilă, împotriva Hotărârii Consiliului General al Municipiului București (HCGMB) nr 356/2021, privind împuternicirea Consiliului Local al Sectorului 1 al Municipiului București de a încheia un protocol cu Compania Municipală Termoenergetica București SA, privind implementarea programului „căldură și apă caldă pentru cetățenii Sectorului 1, București”. 

În plângerea prealabilă adresată primarului general al Capitalei Nicușor Dan și Consiliului General al Municipiului București, Ivan susține că „acțiunea (… de instalare a generatorului n.r.) este total contradictorie cu legislația în vigoare și cu normele legale pentru implementarea unui serviciu de producere a termiei”.

Fostul consilier general USR spune că generatorul din cartierul Aviației nu ar fi autorizat de către Agenția Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) și acesta ar trebui verificat și de către ISCIR.

Mai mult decât atât, nu ar exista un proiect aprobat de modificare a sistemului de distribuție a energiei termice, sistem ce nu aparține Primăriei din Banu Manta, ci Municipalității. 

Totul făcut pe repede, înainte să dea bine la alegători

Fostul consilier general mai scrie în plângerea sa prealabilă că nu ar fi fost analizat impactul generatorului asupra mediului. 

„Folosește utilaje pentru producerea energiei termice, mari consumatoare de combustibili și cu producere de noxe peste limitele admise care poluează zona/zonele adiacente”, scrie Ivan în plângerea prealabilă. El mai susține că generatorul ar produce și poluare fonică. De asemenea, pentru instalarea generatorului ar fi fost aduse modificări parcărilor și spațiilor verzi din zonă. 

Citește și Nicușor Dan aprobă tacit ilegalitățile companiei ECO SUD. Gunoaiele din Capitală vor putrezi sub nasul fin al politicienilor

Nici din punct de vedere economic, lucrurile nu ar fi bine puse la punct deoarece nu ar fi fost analizat impactul financiar pe termen mediu și lung. În concluzie, Ivan cere anularea HCGMB 356/2021 „ca nelegală” deoarece:

a) Prin aprobarea acestui acord se încalcă legislația, prin decizia de a oferi facilitate numai unui grup de locuitori, în detrimentul celorlalți locuitori care nu vor beneficia de acest avantaj. 

b) Va duce la cheltuieli suplimentare din bugetul Primăriei Sectorului 1, cu încălcarea OUG 57/2019. 

c) Va duce la imposibilitatea Primăriei Sectorului 1 de a susține CET Grivița pentru a cumpăra combustibil și să poată distribui în mod egal agent termic beneficiarilor din zona arondată. Ar fi mult mai eficientă susținerea CET Grivița”, potrivit plângerii prealabile a fostului consilier general USR Florin Ivan.

Posibil ca primarul Clotilde Armand să nu cunoască legea? 

În context, trebuie menționat faptul că, interpelat de către consilierii locali cu privire la protocolul cu Termoenergetica, edilul Clotilde Armand preciza că nu există un „contract financiar” între Autoritatea Locală din Banu Manta și Compania de termoficare. Ar exista numai un protocol de colaborare, spunea doamna Armand în fața Consiliului Local. 

„Cu Termoenergetica, nu există un contract financiar. Această energie care este încălzită, e vorba de apă caldă, adică apă care este încălzită, se regăsește direct în țevile care ajung la oamenii acasă. Protocolul așa spune. Înțelegeți? Fiind proiectul… , fiind un proiect pilot, care acuma se pune la zi, nu știu exact dacă protocolul este definitivat sau nu. Este un proiect pilot agreat între cele două enti (…), cele două instituții. Eu ce cer de la dumneavoastră este un sprijin pentru acest proiect. Știți? Nu niște șicane administrative”, le spunea edilul Armand consilierilor locali, pe 6 decembrie anul trecut. 

Interpelare Alberto Caraian

Primăria condusă de Clotilde Armand știe și nu prea ce va ieși până la urmă. Intenția contează…

Conform răspunsului care ne-a parvenit, în cele din urmă, generatorul consumă motorină, dar ar putea funcționa și cu gaze naturale, „dacă infrastructura locală o permite”. 

Echipamentul produce 2500 kW termici, cu un consum de 280 litri de motorină pe oră. „Costul combustibilului este dat de prețul pieței”, mai precizează cei de la Primăria Sectorului 1. 

Generatorul poate produce agent termic de până la. 105° Celsius, cu o eficiență de 92%.

Răspuns Clotilde Armand

Pentru că nu am primit un răspuns clar cu privire la costul combustibilului, am încercat să facem câteva calcule. Așadar, la un consum de 280 litri/oră și la un preț mediu de 6,50 lei/litru de motorină, costul ar fi de 1.820 lei/ora de funcționare. 

Mergând mai departe cu calculele, generatorul ar consuma 6.720 litri de motorină în 24 de ore, ceea ce ar însemna un cost de  43.680 lei/24 de ore de funcționare (aproximativ 9.000 de euro).

Într-o lună de funcționare, costul combustibilului ar putea depăși 1 milion de lei. 

Primăria insistă…

Interpelare Ramona Porumnb

Primăria Sectorului 1 susține că „Echipamentul se încadrează în normele stabilite prin Legea 188/2018 privind limitarea emisiilor în aer ale anumitor poluanți proveniți de la instalații medii de arderi”. 

Conform aceluiași răspuns „Combustibilul necesar funcționării echipamentului este asigurat de către Primăria Sectorului 1”, pe baza aprobării de către Consiliul Local al Sectorului 1 a obiectivului „Căldură și apă caldă pentru cetățenii Sectorului 1” și a HCGMB 356/2021. 

HCGMB 356/2021 este atacată în contencios, în faza plângerii prealabile, de către Florin Ivan. 

Cu un protocol care nu se știe dacă există sau ce conține între Termoenergetica și Primăria Sectorului 1, rămân câteva chestiuni foarte urgente de lămurit. Spre exemplu

-ce modificări au fost necesare la instalațiile de termoficare pentru introducerea generatorului în sistem?

-cine a proiectat aceste modificări, pentru a fi sigure?

-au fost ele autorizate de către ISU?

-cine operează generatorul, fiindcă Primăria Sectorului 1 nu dispune de personal specializat?

-în cazul nedorit dar posibil al producerii unor accidente – explozii, incendii, cine va răspunde pentru acest generator, Autoritatea Locală din Banu Manta sau Compania Municipală Termoenergetica?

Ministrul Dezvoltării a anunțat că toate clădirile cu risc seismic vor fi consolidate

Ministrul Dezvoltării Cseke Attila a anunțat că imobilele cu risc seismic vor fi consolidate cu bani de la stat. Cu toate acestea, proprietarii clădirilor consolidate nu vor avea dreptul să își vândă locuințele, iar dacă fac acest lucru, trebuie să dea banii înapoi.

Cseke Attila a anunțat că Guvernul are un proiect în acest sens, iar programul prevede finanțarea integrală din bugetul de stat.

„Nu va mai exista o confinanțare. Practic, programul prevede finanțarea integrală din bugetul de stat a consolidărilor de risc seismic, astfel încât să nu mai avem discuția referitoare la proprietarii care nu pot să suporte pentru că nu au posibilități financiare și așa mai departe”, a spus ministrul, relatează Digi24.

Cseke Attila: „Vom avea o inderdicție de vânzare”

De asemenea, ministrul a mai anunțat că proprietarii care au decis să își consolideze clădirile cu banii de la stat nu vor putea să își vândă imobilul pentru o perioadă de 25 de ani.

„Acest lucru este legat de o interdicție de vânzare pentru proprietar, pentru că este o creștere a valorii apartamentului prin consolidare de risc seismic, care este o finanțare de la stat. Vom avea o interdicție de vânzare, respectiv în perioada interdicție de vânzare proprietarul poate să își vândă apartamentul, dar atunci trebuie să restituie statului cota parte din investiția de consolidare de risc seismic. Perioada interdicției este de 25 de ani pentru persoane fizice”, a adăugat ministrul Dezvoltării.

Reamintim că la cutremurul din 1977 ce a lovit România, având 7,2 grade pe scara Richter, s-au prăbușit 33 de clădiri mari, unele fiind deja avariate de cutremurul din 1940. Oficial au fost peste 1.500 de morți, dintre care 1424 în București.

Capitala României are aproape 350 de clădiri ce se încadrează în clasa I de risc seismic și alte 368 în clasa a II-a. Peste tot prin centru sunt lipite semnele care avertizează pericolul iminent pe care îl reprezintă imobilele.

De asemenea, în ultimii 32 de ani, potrivit Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), au fost consolidate doar 97 de clădiri. Mai mult, peste 800 de clădiri sunt încadrate pe clase de risc seismic, majoritatea fiind construite înainte de 1963.

Cseke Attila:,,Un lockdown nu este o alternativă”

Președintele PNL Teleorman, trimis în judecată de procurorii anticorupție după ce a încercat să aranjeze un concurs

Sursa: captură video Facebook

Eugen Pîrvulescu, președinte al PNL Teleorman și senator la al doilea mandat, este inculpat oficial pentru folosirea influenței sau autorității de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, în formă continuată.

Plasat inițial sub control judiciar la momentul în care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, Pîrvulescu a fost trimis acum în judecată în stare de libertate pentru faptele de mai sus, cauza sa urmând a fi analizată de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost trimis de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție la Curtea Supremă pe 28 decembrie, în acest moment aflându-se în procedură de cameră preliminară, nefiind încă alocat vreun termen de judecată.

Potrivit celor comunicate de DNA, președintele – senator PNL ar fi încercat să forțeze niște angajări, însă concursurile pentru care Pîrvulescu trăgea sfori nu au mai avut loc, deoarece au intrat pe fir procurorii anticorupție. Toată „zbaterea” lui Pîrvulescu ar fi avut loc în perioada 28 mai – 20 iunie 2021, când „inculpatul Eugen Pîrvulescu și-ar fi folosit influența pe care o avea în calitate de președinte al unei filiale de partid aflat la guvernare, pe lângă o persoană – președinte sau, după caz, membru în comisiile de concurs constituite de conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Teleorman, solicitându-i în mod repetat, atât direct cât și prin intermediar, să elaboreze și să-i remită, seturile de subiecte care urmau să fie date la proba scrisă a concursurilor organizate în perioada mai – iulie 2021, pentru ocuparea unor posturi vacante/ temporar vacante de asistent medical și șofer autosanitară II.

De asemenea, inculpatul i-ar mai fi cerut să-i favorizeze pe candidații indicați de el și la proba practică/interviu, cu scopul de a obține foloase necuvenite pentru aceștia din urmă (promovarea concursurilor și angajarea pe posturi remunerate).
După ce ar fi intrat în posesia seturilor de subiecte (care aveau caracter confidențial), inculpatul Eugen Pîrvulescu le-ar fi divulgat, prin intermediari, la doi dintre candidații care participau la concursul pentru ocuparea unor posturi vacante/temporar vacante de asistent medical, concurs care nu s-a mai finalizat, fiind întrerupt de procurorii anticorupție
”.

Ediția a III-a a DOOM a fost publicată și are peste 3.000 de modificări

Sursa foto: BizBrașov.ro

Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române a lansat astăzi, 4 ianuarie, ediția a III-a a Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM).

Noua ediție are peste 3.000 de modificări, majoritatea fiind noile forme morfologice ale unor cuvinte care erau deja în limba română.

Astfel, printre noile cuvinte ce se regăsesc în DOOM se numără „afterschool”, „breaking news” și „all-inclusive.” Adina Dragomirescu, directoarea Institutului de Lingvistică, a anunțat că primele exemplare ale noului DOOM au ieșit astăzi din tipar.

Mii de modificări la ediția a III-a a noului DOOM

„Mai sunt și cuvinte complet noi, împrumuturi din engleză care au apărut în limbă și care trebuiau să fie normate cum ar fi: afterschool, take away, all-inclusive, breaking news, toată terminologia coronavirusului”, a explicat Dragomirescu, relatează Edupedu.ro.

Totodată, directoarea Institutului de Lingvistică a mai precizat că a doua ediție a DOOM a fost publicată în 2005, iar de atunci au apărut numeroase modificări.

„Spre exemplu, la profesor s-a păstrat doar varianta cu accent pe „e”, dar în alte situații s-a completat paradigma la verbe, erau doar două persoane, s-au pus toate persoanele ca dicționarul să fie util și pentru cei care nu sunt vorbitori nativi de română și vor să vadă o formă a unui verb. În plus, s-au mai pus locuțiuni („calea-valea”, spre exemplu)”, a mai spus Anca Dragomirescu.

A doua ediție a DOOM a fost publicată în urmă cu 17 ani

Noul dicționar a apărut la Editura Univers Enciclopedic și va putea fi găsit foarte curând în librării. De asemenea, noua ediție va putea fi consultată și online pe site-ul editurii.

Limba română a evoluat constant în ultimii ani datorită migrației și a globalizării. Majoritatea noilor cuvinte împrumutate sunt din limba engleză.

Vocabularul limbii române cuprinde peste 120.000 de cuvinte și este constituit din fondul lexical originar și fondul lexical format din cuvinte împrumutate, precum și din formații românești.

Elementul de bază al vocabularului limbii române este cel latin, care dovedește descendența acestuia din limba latină populară și încadrarea ei în familia limbilor romanice ( portugheză, spaniolă, italiană, franceză).

Cîmpeanu vine cu precizări în privința olimpiadelor școlare

Cum s-a organizat concursul de admitere în magistratură nelegal, timp de 14 ani. Decizia Curții Constituționale îi pune pe organizatori „la colț”

Abia în martie 2020, Curtea Constituțională a decis că reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii(CSM) au încălcat legea când au organizat concursurile de admitere în magistratură. Cel care a invocat mai multe excepții de neconstituționalitate este un fost candidat.

Mai exact, în anul 2017, a solicitat instanței de judecată să constate nulitatea Regulamentului pentru concursul de admitere în magistratură. (n.r. Hotărârârea nr. 279/2012 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost aprobat Regulamentul privind organizarea concursului pentru admiterea în magistratură din anul 2017).

Cel care aspira să devină magistrat a menționat că, în mod vădit „forțat” au fost inserate aspecte care încalcă legea privind statutul magistraților. Concret, nota la proba interviului nu ar fi trebuit să facă parte din media finală obținută la acest concurs, întrucât nu sunt prevăzute criterii de acordare a punctajului. De asemenea, aceasta nici nu putea fi contestată.

Autorul excepției de neconstituționalitate este nemulțumit că Regulamentul pentru concursul de admitere în magistratură completează în mod nepermis și neconstituțional criteriile și problele prevăzute strict de legea organică pentru admiterea în magistratură”, se arată în Decizia Curții Constituționale(nr. 121 din 10 martie 2021)

Curtea de Apel București a „spălat rușinea” CSM. A șters de pe site sentința prin care s-ar fi permis nelegalitatea comisă de Consiliul Superior al Magistraturii

Acest litigiu a făcut obiectul dosarului nr. 5194/2/2017 și a fost judecat în prima fază de Curtea de Apel București. Judecătorii de la această instanță au considerat că nu e nimic ilegal și nu au luat în seamă argumentele de candidatul care a schimbat sistemul, citind Constituția.

Curtea de Apel București a fost de acord cu ilegalitatea CSM comisă timp de 14 ani

Ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, a admis recursul principal declarat împotriva Sentinței pronunțată de Curtea de Apel București și a anulat prin Decizia definitivă nr. 5228/15.10.2020, Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 279/2012 prin care a fost aprobat Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură din anul 2017.

De rușine, judecătorii de la Curtea de Apel București au șters dosarul de pe site-ul instanței, prin care permiteau ilegalitatea comisă de CSM timp de 14 ani(n.r. foto)

Judecătorii de la Curtea de Apel Bucuresti au sters de pe site sentinta rusinoasă

Decizia Curții Constituționale îi pune pe organizatori „la colț”

La data de 10 martie 2020, Curtea Constituțională a soluționat cauza și a admis excepția de

neconstituționalitate a art. 106 lit. d) din Legea privind statutul magistraților.(n.r Legea 303/2004) Astfel, a desființat Regulamentele prin care Consiliul Superior al Magistraturii a organizat concursurile pentru admiterea în magistratură și admiterea în Institutul Național al Magistraturii timp de 14 ani.

Instanța a concluzionat, în principal, că aspectele esențiale în ceea ce privește admiterea în magistratură și admiterea în Institutul Național al Magistraturii, trebuie să fie reglementate prin Lege organică adoptată de Parlamentul României, acestea neputând fi reglementate prin acte administrative cu caracter inferior Legii, iar Regulamentul trebuie doar să detalieze și să explice procedura privind organizarea și desfășurarea acestor concursuri.

 Hotărârea CSM este asemănătoare cu cele emise începând cu anul 2012 și până în anul 2019. Prin urmare, toate actele care au aprobat Regulamentele de concurs, au fost emise de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nelegal și sunt astfel lovite de nulitate absolută.

La acest moment, proba interviului pentru admiterea în magistratură are ca rezultat final „ADMIS” sau „RESPINS”, conform dispozițiilor CCR.

Cu toate acestea, niciun membru al Consiliului Superior al Magistraturii nu a fost tras la răspundere pentru faptul că a emis hotărâri nelegale. Principiul „necunoașterea legii nu poate fi o scuză pentru încălcarea acestuia” nu se aplică în cazul celor care trebuie să garanteze legalitatea, integritatea sistemului de Justiție.

Citește și: Falșii justițiari. „Like, share and out”. Ce nu știu cititorii despre judecătorul „VIP” Cristi Dănileț

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
2 ° C
2.1 °
2 °
100 %
2.1kmh
100 %
S
7 °
D
9 °
lun
8 °
mar
8 °
mie
6 °

Ultimul articol

Acordul UE–Mercosur este expresia cea mai concretă a eșecului de guvernare și pare că...

În ultimii ani, Uniunea Europeană a construit un discurs public obsesiv despre siguranță alimentară, sănătate publică și protecția consumatorului. În paralel, aceiași decidenți au...

Cristian Popescu Piedone, un actor-cheie în noua ecuație administrativă a Capitalei

Un moment de tranziție pentru administrația Bucureștiului Depunerea jurământului de către Ciprian Ciucu în funcția de primar general al Capitalei marchează începutul unei etape administrative...

Ludovic Orban se întoarce „acasă” și anunță că Forța Dreptei urmează a fuziona cu...

După o lipsă de câțiva ani din PNL, partid pe care l-a și condus, Ludovic Orban ar putea renunța la partidul pe care l-a...