Generatorul din cartierul Aviației contestat de către un fost consilier general USR

Un fost consilier general USR atacă în contencios administrativ generatorul din cartierul Aviației. El susține că protocolul privind implementarea programului "căldură și apă caldă pentru cetățenii Sectorului 1, București" încheiat de către Primăria Sectorului 1 cu Compania Municipală Termoenergetica ar fi ilegal.

Generatoare cartierul aviatiei - Foto wall-street.ro-

„HCG (… Hotărârea Consiliului General al Municipiului București n.r.) nr 356/2021 nu ține cont că, prin implementarea protocolului dintre Primăria Sectorului 1 și Compania Municipală Termoenergetica București SA, se încalcă OUG 57/2019, articolele: 6-13 și următoarele”, scrie Florin Ivan în plângerea sa prealabilă. 

Florin Ivan – prezentare candidat – echipa USR PLUS pentru Consiliul Local Sector 1 – 26 august 2020

Fost consilier general, în mandatul 2016-2020, și fost candidat USR la Consiliul Local Sector 1 la alegerile din toamna lui 2020, Florin Ivan a declanșat prima etapă a contenciosului administrativ, plângerea prealabilă, împotriva Hotărârii Consiliului General al Municipiului București (HCGMB) nr 356/2021, privind împuternicirea Consiliului Local al Sectorului 1 al Municipiului București de a încheia un protocol cu Compania Municipală Termoenergetica București SA, privind implementarea programului „căldură și apă caldă pentru cetățenii Sectorului 1, București”. 

În plângerea prealabilă adresată primarului general al Capitalei Nicușor Dan și Consiliului General al Municipiului București, Ivan susține că „acțiunea (… de instalare a generatorului n.r.) este total contradictorie cu legislația în vigoare și cu normele legale pentru implementarea unui serviciu de producere a termiei”.

Fostul consilier general USR spune că generatorul din cartierul Aviației nu ar fi autorizat de către Agenția Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) și acesta ar trebui verificat și de către ISCIR.

Mai mult decât atât, nu ar exista un proiect aprobat de modificare a sistemului de distribuție a energiei termice, sistem ce nu aparține Primăriei din Banu Manta, ci Municipalității. 

Totul făcut pe repede, înainte să dea bine la alegători

Fostul consilier general mai scrie în plângerea sa prealabilă că nu ar fi fost analizat impactul generatorului asupra mediului. 

„Folosește utilaje pentru producerea energiei termice, mari consumatoare de combustibili și cu producere de noxe peste limitele admise care poluează zona/zonele adiacente”, scrie Ivan în plângerea prealabilă. El mai susține că generatorul ar produce și poluare fonică. De asemenea, pentru instalarea generatorului ar fi fost aduse modificări parcărilor și spațiilor verzi din zonă. 

Citește și Nicușor Dan aprobă tacit ilegalitățile companiei ECO SUD. Gunoaiele din Capitală vor putrezi sub nasul fin al politicienilor

Nici din punct de vedere economic, lucrurile nu ar fi bine puse la punct deoarece nu ar fi fost analizat impactul financiar pe termen mediu și lung. În concluzie, Ivan cere anularea HCGMB 356/2021 „ca nelegală” deoarece:

a) Prin aprobarea acestui acord se încalcă legislația, prin decizia de a oferi facilitate numai unui grup de locuitori, în detrimentul celorlalți locuitori care nu vor beneficia de acest avantaj. 

b) Va duce la cheltuieli suplimentare din bugetul Primăriei Sectorului 1, cu încălcarea OUG 57/2019. 

c) Va duce la imposibilitatea Primăriei Sectorului 1 de a susține CET Grivița pentru a cumpăra combustibil și să poată distribui în mod egal agent termic beneficiarilor din zona arondată. Ar fi mult mai eficientă susținerea CET Grivița”, potrivit plângerii prealabile a fostului consilier general USR Florin Ivan.

Posibil ca primarul Clotilde Armand să nu cunoască legea? 

În context, trebuie menționat faptul că, interpelat de către consilierii locali cu privire la protocolul cu Termoenergetica, edilul Clotilde Armand preciza că nu există un „contract financiar” între Autoritatea Locală din Banu Manta și Compania de termoficare. Ar exista numai un protocol de colaborare, spunea doamna Armand în fața Consiliului Local. 

„Cu Termoenergetica, nu există un contract financiar. Această energie care este încălzită, e vorba de apă caldă, adică apă care este încălzită, se regăsește direct în țevile care ajung la oamenii acasă. Protocolul așa spune. Înțelegeți? Fiind proiectul… , fiind un proiect pilot, care acuma se pune la zi, nu știu exact dacă protocolul este definitivat sau nu. Este un proiect pilot agreat între cele două enti (…), cele două instituții. Eu ce cer de la dumneavoastră este un sprijin pentru acest proiect. Știți? Nu niște șicane administrative”, le spunea edilul Armand consilierilor locali, pe 6 decembrie anul trecut. 

Interpelare Alberto Caraian

Primăria condusă de Clotilde Armand știe și nu prea ce va ieși până la urmă. Intenția contează…

Conform răspunsului care ne-a parvenit, în cele din urmă, generatorul consumă motorină, dar ar putea funcționa și cu gaze naturale, „dacă infrastructura locală o permite”. 

Echipamentul produce 2500 kW termici, cu un consum de 280 litri de motorină pe oră. „Costul combustibilului este dat de prețul pieței”, mai precizează cei de la Primăria Sectorului 1. 

Generatorul poate produce agent termic de până la. 105° Celsius, cu o eficiență de 92%.

Răspuns Clotilde Armand

Pentru că nu am primit un răspuns clar cu privire la costul combustibilului, am încercat să facem câteva calcule. Așadar, la un consum de 280 litri/oră și la un preț mediu de 6,50 lei/litru de motorină, costul ar fi de 1.820 lei/ora de funcționare. 

Mergând mai departe cu calculele, generatorul ar consuma 6.720 litri de motorină în 24 de ore, ceea ce ar însemna un cost de  43.680 lei/24 de ore de funcționare (aproximativ 9.000 de euro).

Într-o lună de funcționare, costul combustibilului ar putea depăși 1 milion de lei. 

Primăria insistă…

Interpelare Ramona Porumnb

Primăria Sectorului 1 susține că „Echipamentul se încadrează în normele stabilite prin Legea 188/2018 privind limitarea emisiilor în aer ale anumitor poluanți proveniți de la instalații medii de arderi”. 

Conform aceluiași răspuns „Combustibilul necesar funcționării echipamentului este asigurat de către Primăria Sectorului 1”, pe baza aprobării de către Consiliul Local al Sectorului 1 a obiectivului „Căldură și apă caldă pentru cetățenii Sectorului 1” și a HCGMB 356/2021. 

HCGMB 356/2021 este atacată în contencios, în faza plângerii prealabile, de către Florin Ivan. 

Cu un protocol care nu se știe dacă există sau ce conține între Termoenergetica și Primăria Sectorului 1, rămân câteva chestiuni foarte urgente de lămurit. Spre exemplu

-ce modificări au fost necesare la instalațiile de termoficare pentru introducerea generatorului în sistem?

-cine a proiectat aceste modificări, pentru a fi sigure?

-au fost ele autorizate de către ISU?

-cine operează generatorul, fiindcă Primăria Sectorului 1 nu dispune de personal specializat?

-în cazul nedorit dar posibil al producerii unor accidente – explozii, incendii, cine va răspunde pentru acest generator, Autoritatea Locală din Banu Manta sau Compania Municipală Termoenergetica?

VIAClaudiu Adamescu
SURSĂZiarul de Investigații
Articolul precedentMinistrul Dezvoltării a anunțat că toate clădirile cu risc seismic vor fi consolidate
Articolul următorUngaria a confirmat primele cazuri de „Flurona”