Cristi Danileț, judecătorul exclus din magistratură pentru că s-a filmat în ipostaze nepotrivite

Inițial, am avut rezerve în a cataloga fapta drept „atingere gravă a sistemului de Justiție”. Apoi, mi-am amintit de câteva „ieșiri” pe care le consider nepotrivite ale domnului fost judecător Dănileț, pe un grup de Facebook, dedicat celor care voiau să susțină concursul pentru admiterea la Institutul Național al Magistraturii(INM). Se întâmpla în urmă cu câțiva ani.

Aprig, tăios, încrâncenat, plin de certitudini, cu un limbaj care se asemăna mai mult cu al unui student infatuat decât cu cel al unui om care „împarte” dreptatea. Îi tot certa pe săracii studenți, absolvenți de Drept, care aspirau la titlul de viitor magistrat(n.r judecător sau procuror). Mai exact, intervenea din senin în dezbaterile studenților privind proba interviului la acest examen.

„Nu așa se răspunde. Dacă gândești așa, o să ajungi magistrat!(...) Am elaborat un ghid, nu știi să îl citești?!”, cred că sunt printre cele mai dulci” replici ale fostului judecător Dănileț

Ulterior, cred că administratorul grupului, un student mai calm, a decis să fie „out”. Evident, primise și „like-uri”, share-uri, însă(…)ceva era în neregulă. În mod normal, la proba interviului, candidații sunt puși să emită răspunsuri așa cum gândesc. Sunt chestiuni despre „viață”. Comisia stabilește doar dacă are profilul moral pentru a deveni magistrat. Nu există răspuns bun sau rău, ci doar candidat potrivit sau nepotrivit.

Eram observator (…) Reporterii se „infiltrează” pe unde pot. În sinea mea, mi-am zis: „Doamne ferește să motiveze o sentință de condamnare. L-ar trimite pe inculpat și în Iad, nu doar la închisoare!”

Acum, chiar înainte de Sărbători, Cristi Dănileț nu mai e judecător. A fost exclus. De cei cu care a stat la masă. Alături de cei care a semnat în cunoștință de cauză sau nu acte nelegale. Se plânge, știți. Unde? Evident, pe Facebook. S-au inițiat petiții pentru că e un „act de mare nedreptate”. Îl vor înapoi în magistratură. Mulți dau „submit”(n.r semnează), dar nu știu nici măcar cine este acest domn cu mustață și ochelari, desprins parcă din schițele lui Caragiale.

Revolta de pe Facebook. Totul „filtrat”

Viața noastră a devenit un lung șir de „like, share”. Citim printre rânduri. Totul filtrat. Dacă merită să fie repus în funcție o va face doar instanța. Însă, aici nu este vorba despre o excludere, ci mai degrabă despre o reală selecție a celor care au profilul moral de a avea această calitate: de magistrat. Nu, nu e un job. E o calitate, pe lângă examene promovate. Nu poți îmbrăca roba de judecător, apoi să i te înfățișezi justițiabilului în indispensabili. Nu e cenzură, lipsă de exprimare, ci o îndatorire pe care mulți uită că și-o asumă. Aceea, de a garanta respect, decență în tot ceea ce fac.

Magistrații au voie să dețină conturi pe rețelele de socializare, însă(…) tot timpul vor fi în vizorul celor care vin în sala de judecată. Ați avea încredere într-un judecător care zice: „condamnat”, apoi îl vedeți pe rețelele de socializare la bustul gol, vorbind de unul singur sau certându-se cu studenții(?)

Să nu o uităm nici pe domnișoara prim-procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, care s-a pozat la birou, cu țigara între degete, cu renii pe cap și cu decolteul adânc. Cum credeți că s-ar desfășura o audiere la care ar participa un proxenet? Se numește doza de rezervă specifică profesiei, nu cenzură.

Acum, Dănileț este supărat pe foștii săi colegi de la Consiliul Superior al Magistraturii(CSM). A fost membru în acest for menit să asigure independența Justiției. Dănileț este cel care și-a pus semnătura pe un Regulament de organizare a concursurilor de intrare în magistratură, nelegal. Instanțele au stabilit că acest concurs a fost organizat nelegal timp de 14 ani. Vom reveni asupra acestui subiect în mod separat, cu toate documentele posibile.

Până atunci, recomandarea noastră, a Ziarului de Investigații, este să priviți dincolo de „filtrele” rețelelor de socializare!

Citește și: Imaginea Justiției. Cel mai bogat secretar de stat în Ministerul Justiției și cea mai „bună” procuroare

Articolul precedentMesajul de Crăciun al primarului Sectorului 5: „Familia mi-a arătat calea când mi-a fost greu”
Articolul următorUSR a atacat la Curtea Constituțională bugetul de stat pe 2022
Pasionată de cuvinte, inspirată de oameni liberi în gândire. Pun întrebări incomode și detest ideile „împrumutate”