7.6 C
București
joi, 29 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 445

Franța trimite ajutoare la hub-ul european de la Suceava

Sursă Foto: ISU Suceava
Sursă Foto: ISU Suceava

Franța a decis să trimită vehicule și echipamente de intervenție, dar și alimente, la hub-ul european de la Suceava pentru Ucraina.

Potrivit comunicatului transmis de Ambasada Franței la București, cel de-al treilea convoi de ajutoare ar urma să ajungă în țara noastră vineri, 12 mai.

Printre ajutoarele trimise de francezi se numără 115 tone de echipamente şi alimente şi șase vehicule pentru stingerea incendiilor, modernizate la standardele ucrainene.

De asemenea, ucrainenii vor primi șase ambulanțe 4 x 4 şi un autovehicul dotat cu aparat mobil de radiologie, în sprijinul echipelor medicale desfăşurate pe teren.

Sprijinul pentru Ucraina continuă. Zeci de țări au trimis mii de tone de alimente persoanelor în nevoi

Printre echipamentele de urgență se numără 36 de km de furtun de incendiu, 56.000 de litri de lichid folosit pentru combaterea incendiilor de hidrocarburi, precum şi peste 20.000 de raţii de alimente, reprezentând 40.000 de mese, informează Agerpres.

Reamintim că hub-ul umanitar din Suceava a devenit funcțional pe 9 martie, fiind prezenți atunci Janez Lenarcic – comisarul european pentru gestionarea crizelor, Fabrizio Curcio – şeful Departamentului de Protecţie Civilă, structură din cadrul Preşedinţiei Consiliului de Miniştri din Italia şi secretarul de stat Raed Arafat – şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Prima contribuție a Franței la hub-ul umanitar din Suceava a fost pe 21 martie, find tirmise echimpamente pentru situații de urgență.

Din primul convoi au făcut parte 11 mașini pentru stingerea incendiilor și 16 autospeciale de intervenţie. De asemenea, au fost transportate 49 de tone de de echipamente medicale şi de salvare.

Al doilea convoi a constat din 21 de ambulanțe noi, acestea fiind achiziționate cu sprijinul autorităţilor locale franceze şi al companiilor

Citește și articolul: Vasile Dîncu face dezvăluiri: Primesc zilnic zeci de mesaje să nu sprijinim Ucraina

Piedone, mesaj către Nicușor Dan: „Împărate, voi continua să fac imposibilul posibil pentru comunitatea care m-a ales primar”

Sursă foto: Facebook/ Cristian Popescu Piedone

Cristian Popescu Piedone a vizitat noua parcare din Sectorul 5, cu 120 de locuri, acesta precizând că liniile au fost trase de „Hansel și Gretel.”

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, primarul Sectorului 5 a precizat că în cel mai scurt timp „moștenirea” lăsată de băieții care s-au ocupat de  parcare va fi luată în primire de directorul Titică.

„D-ale noastre, oameni buni… Iertați… Avem o parcare trasată de Hansel și Gretel…  Cine știe ce-a vrut/ce-au vrut baieții să lase moștenire… Ei știu…Mda… De la… pistol. I l-am făcut cadou directorului Titică! Ca după atâta Hansel și Gretel și vrăjitoare și spani… merita un dar și Mr. Titică! Dar… Hansel și Gretel au adus un plus de locuri de parcare în comunitatea noastră! 120! Mult, puțin… dumneavoastră știți”, a scris primarul Sectorului 5.  

„A zis mister primar general că stăm mai rău în 5, aici, ca pe pământul administrat de PMB-ul său”

De asemenea, Piedone i-a transmis un mesaj și lui Nicușor Dan, precizând că și dacă administrația pe care o conduce „lasă pământul sălbatic”,  tot e mai frumos ca-n administrația Primăriei Generale.  

„Da… Invidia, mister! Doar că NOI, Împarate luminate, facem IMPOSIBILUL… POSIBIL, fix atunci când VOI vă faceți că munciți  Și… de doi ani tot simulați munca! Dar… îmi trageți la poarta zi de zi și oră de oră! VISAȚI SĂ AVEȚI OMUL VOȘTRU ÎN LOCUL MEU! ȘTIU, împarate!  Asta vă ocupă tot timpul plătit de cetățeni!”, a mai spus Cristian Popescu Piedone.

Totodată, edilul i-a dat asigurări lui Nicușor Dan că nu „vânează primăria aia mare”, afirmând că va rămâne „aici”, în Sectorul 5, alături de oamenii adevărați pe care primarul general al Capitalei i-a făcut proști după alegeri.

„Trebuia să ți-o spun, împarate! Să nu crezi că am uitat! Nici eu n-am uitat, nici oamenii curați pe care VOI, șleahta parveniților, i-ați numit, vă citez “proști”! Apropos, împarate: Dacă și de mâine încolo Dumnezeu va dori să fiu primar… voi continua să fac imposibilul… posibil pentru comunitatea care m-a ales primar”, a mai declarat Piedone.

În încheierea mesajului său, primarul Sectorului 5 i-a amintit lui Nicușor Dan că „pământul” este pentru muritori, nu pentru „împărați.”

„Tu? De mâine încolo? Tot la serviciu? Dacă ai vazut clipul, împarate luminate, vezi că la final mi se cere autorizație pentru un palat! Și… o s-o dau, dacă apuc, mă imparate! Știi de ce? Pentru că pământul ăsta este pentru muritori, nu pentru coroane, nu pentru Împărați!”, a conchis Cristian Popescu Piedone.

Citește și articolul: Cristian Popescu Piedone continuă dezvăluirile despre afacerile ilegale ale fostului primar Florea Daniel

Perioada de autorecenzare a recensământului populației și locuințelor s-ar putea prelungi

Prima etapă a recensământului populației și locuințelor se apropie de final, ultima zi a autorecenzării fiind 15 mai. Din 16 mai va începe recenzarea în teren, cu recenzori, prin interviuri față în față, acolo unde persoanele nu s-au autorecenzat sau nu au fost autorecenzate.

Cu toate acestea, deputatul USR Alin Apostol a cerut ca prima etapă a recensământului să fie prelungită cu încă două săptămâni datorită numărului record de chestionare completat în ultima săptămână, aproape jumătate de milion.

Autorecenzarea, un adevărat succes. Câți români au complet online chestionarele

De la debutul primei etape a recensământului, peste 7,5 milioane de cetățeni au reușit să completeze chestionarul de autorecenzare. Deputatul USR a menționat faptul că e nevoie ca prima etapă se se încheie pe 1 iunie.

„Intenționez ca, în calitate de membru al Consiliului de Comunicare și Transparenta, să cer Comisiei Centrale pentru Recensământul Populației și Locuințelor să prelungească perioada de autorecenzare cu minim 2 săptămâni de zile, până pe 1 iunie”, a declarat acesta.

De asemenea, Apostol a mai precizat că românii „vor digitalizare”, vor să se autorecenzeze, cererea fiind crescută de la o zi la alta.

„Haideți să prelungim puțin această perioadă ca să avem și mai mulți români autorecenzați digital. În plus, scădem cheltuielile publice de la bugetul de stat cu recenzarea fizică.”, a cocluzionat deputatul USR Alin Apostol.

Reamintim că în urmă cu câteva zile, reprezentanții Consiliului Național al Audiovizualului au recomandat televiziunilor și radiourilor să transmită spoturi ale Institutului Național de Statistică pentru a promova etapa de autorecenzare, ce se va încheia pe 15 mai.

CNA a anunțat că recomandarea de difuzare este până în 15 mai, când începe ultima etapă a recensământului, cea a recenzării cu recenzori prin interviuri față în față.

A doua etapă a recensământului se va desfășura în intervalul 16 mai – 17 iulie, unde vor fi chestionați de un recenzor românii care nu au acces la internet sau nu au un dispozitiv de pe care să răspundă la întrebări.

Până în momentul de față, peste 7,5 milioane de români au completat chestionarele online privind autorecenzarea.

Citește și articolul despre: CNA cere sprijin din partea televiziunilor pentru promovarea recensământului

Liber la marijuana. Țara care îți oferă gratis o plantă

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Ministrul Sănătății din Thailanda a anunțat că la începutul lunii iunie, Guvernul va începe să distribuie gratuit un milion de plante de cannabis gospodăriilor din întreaga țară pentru a marca astfel legea ce le permite cetățenilor să cultive planta acasă.

Printr-o postare pe Facebook, demnitarul thailandez a anunțat că cetățenii vor primi plantele doar cu condiția să fie cultivate drept „culturi casnice.”

Cu toate acestea, potrivit ministrului Sănătății Anutin Carnavirakul, thailandezii vor putea cultiva plantele acasă doar după ce anunță guvernul local, iar acesta nu va putea fi comercializat fără alte autorizații.

Cannabisul „rupe barierele” și ajunge în gospodăriile thailandezilor, livrate de către Guvern

Conform legii ce va intra în vigoare din 9 iunie, cetățenii vor avea posibilitatea de a crește cannabis acasă, însă plantele vor putea fi folosite exclusiv în scopuri medicinale.

Prin această lege, Thailanda a început să promoveze cannabisul drept cultură comercială, într-o țară unde o treime din forța de muncă lucrează în agricultură.

Reamintim că Thailanda a devenit în 2018 prima ţară din Asia de Sud-Est care a legalizat marijuana în scopuri medicinale şi cercetare, informează Digi24.

În Europa, spre exemplu, în 2019 marijuana a fost cel mai folosit drog, 22,2 milioane de cetățeni europeni consumând acest drog, informează Observatorul European pentru Droguri și Dependența de Droguri. Mai exact vorbim de aproape 8% din populația Europei.

În Olanda, consumul de cannabis este dezincriminat și vânzarea este permisă doar în cafenele,datorită unei „zone gri” de reglementare.

De asemenea, Malta a devenit prima țară europeană care permite cultivarea limitată și posesia de canabis pentru uz personal.

Canabisul este folosit in principal sub 3 forme: marijuana, hașiș și ulei de hașiș. Marijuana este produsul rezultat din uscarea florilor și a frunzelor plantei de cannabis. Este produsul cel mai puțin puternic și de obicei se fumează. Hașișul este obținut din rășină. Este uscat, presat și fumat, consumat ca atare sau adaugat in mancare.

Citește și articolul despre: Cea mai mare cultură de cannabis din Europa, distrusă

Excremente de șoarece găsite de Protecția Consumatorilor într-un restaurant din Galați

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Un restaurant din Galați a fost închis temporar de Protecția Consumatorilor.

De asemenea, localul primit o amendă în valoare de  30.000 de lei.

În urma controalelor efectuate, inspectorii de la Protecția Consumatorilor au găsit excremente și produse expirate într-un cunoscut local din Galați

Un restaurant din Galaţi a fost închis temporar, miercuri, de către comisarii de la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC), după ce au fost descoperite mai multe nereguli, fiind găsite excremente de şoarece şi produse expirate. Localul a primit şi o amendă de 30.000 de lei, arată G4 Media.

Conform sursei citate, Comisarul şef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi, Sorin Susanu, a declarat că reprezentanţii instituţiei au mers, miercuri, într-un control la un restaurant din zona centrală a municipiului Galaţi.

Echipele de control au descoperit mizerie, produse expirate, alimente păstrate în condiţii improprii, dar şi fecale de şoarece

Chiar dacă nu avem RCA-uri pentru maşinile din dotare şi în curând vom rămâne şi fără curent şi gaz (avem preavizul de debranşare), astăzi comisarii ANPC Galaţi s-au deplasat (per pedes) la un restaurant din zona centrală a municipiului Galaţi unde au fost descoperite deficienţe care puneau în pericol sănătatea consumatorilor. Pentru abaterile constatate a fost aplicată amendă de 30.000 lei şi a fost oprită activitatea. Este totuşi de apreciat atitudinea constructivă a patronului care a înţeles greşelile şi şi-a asumat remedierea acestora. Restaurantul nu va fi redeschis până nu remediază problemele”, a declarat Sorin Susanu.

Doi jurnaliști de la Digi24 au fost reținuți în Tiraspol

Sursa foto: Pixabay

Timp de șase ore, doi jurnaliști de la Digi24 au fost reținuți în Tiraspol, în regiunea Transnistria.

Jurnalistul Alexandru Rotaru a declarat că mai multe persoane i-au înconjurat și i-a rugat să îi însoțească.

„Ne-au spus, apoi, că sunt de la așa-numitul minister de Interne. Am fost reținuți timp de 6 ore și am fost anchetați despre ce facem în regiune. După 6 ore, timp în care nu am avut acces la telefon, am fost eliberați și ni s-a cerut să părăsim Transnistria. Suntem în siguranță!”, a spus aceasta, potrivit stiripersurse.ro.

Jurnaliștii români nu au mai putut fi contactați de către redacție

Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu și Ambasada României la Chişinău a întreprins în regim de urgenţă demersuri pe multiple canale, inclusiv pe lângă autorităţile competente ale Republicii Moldova şi Misiunea în Republica Moldova a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, fiind obţinută, după doar câteva ore, eliberarea celor doi jurnalişti, se arată în comunicatul transmis, miercuri de MAE.

De asemenea, potrivit mesajului transmis de Ministerul de Externe, misiunea diplomatică română de la Chișinău nu a fost informată cu privire la inteția celor doi jurnaliști români de a se deplasa în regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

Reamintim că așa-zilele „autorități” de la Tiraspol au impus o interdicție de intrare jurnaliștilor străini în teritoriu.

„MAE adresează mulţumiri deosebite autorităţilor Republicii Moldova şi celorlalte autorităţi române implicate pentru acţiunea promptă şi eficientă care, alături de demersurile MAE, prin Ambasada României la Chişinău, au condus la eliberarea celor doi jurnalişti români”, a precizat Bogdan Aurescu.

Pentru a se evita, pe viitor, astfel de incidente, MAE a recomandat jurnaliștilor interesați să se deplaseze în Transnistria să contacteze Ministerul și să evite deplasarea pe cât posibil în următoarea perioadă din cauza tensiunilor create în acea zonă.

Citește și articolul: Câștigătorii premiilor Pulitzer 2022. Jurnaliștii ucraineni au primit premiul pentru curaj

Zelenski: ”Răbdarea Kievului ajunge la final”

Captură video Facebook/Volodimir Zelenski
Captură video Facebook/Volodimir Zelenski

Potrivit unei declarații de ultimă oră, președintele Volodimir Zelenski a precizat că răbdarea Kievului se epuizează în ceea ce privește negocierile cu Rusia.

Președintele din Ucraina a atenționat, din nou, că negocierile nu pot avea loc în contextul în care, pe teritoriul țării sale au loc din ce în ce mai multe atrocități comise de armata lui Vladimir Putin.

Volodimir Zelenski a ținut, astăzi, 11 mai, într-un discurs online, prin care a ținut să se adreseze studenților universitari francezi, relatează CNN, potrivit Mediafax.

Volodimir Zelenski: ”Suntem pregătiți să purtăm aceste negocieri, aceste discuții, atâta timp cât nu este prea târziu”

Cu fiecare nou Bucea, cu fiecare nou Mariupol, cu fiecare nou oraș în care există zeci de morți, cazuri de viol, cu fiecare nouă atrocitate, dispare dorința și posibilitatea de a negocia, precum și posibilitatea de a rezolva această problemă într-o manieră diplomatică”, a adăugat președintele Ucrainei, citat de Știri pe Surse.

Președintele Ucrainei rămâne optimist în privința câștigării războiului pornit de Vladimir Putin

Conform sursei citate, Zelenski și-a exprimat, de asemenea, convingerea că Kievul va câștiga războiul și va recupera toate teritoriile care aparțin Ucrainei.

El a reiterat necesitatea ca Ucraina să adere la Uniunea Europeană, făcând apel la pași semnificativi pentru a include Ucraina în această uniune.

Ucraina nu va face decât să întărească alte state, armata noastră și-a demonstrat capacitățile. Poporul nostru și-a dovedit capacitatea”, a declarat Zelenski.

Dan Vîlceanu, fostul ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, trage un semnal de alarmă și cere măsuri urgente pentru a reduce inflaţia

Dan Vîlceanu, secretarul general al PNL (Facebook)

Fostul ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, i-a cerut ministrului Finanțelor să vină cu soluții rapide pentru a reduce inflația, aceasta riscând să ajungă până în octombrie la 20%.

„Îi cer ministrului Finanţelor să prezinte urgent un pachet de măsuri pentru a reduce inflaţia, altfel, până în octombrie va depăşi 20%. Creşterea preţurilor şi dobânzilor îi afectează cel mai mult pe cei cu venituri mici”, a declarat  Vîlceanu.

De asemenea, acesta a precizat că dacă Guvernul României nu va face nimic, presiunea va fi și mai mare pe bugetul de stat, înregistrându-se astfel o creștere a cheltuielilor cu dobânzile.

 BNR a anunțat că inflația a ajuns la 13,8% în luna aprilie, iar previziunile pentru următoarele luni nu sunt deloc bune

Dovadă că acum câteva zile Ministerul Finanţelor s-a împrumutat la o dobândă de 7,93%. La finalul lunii noiembrie, anul trecut, dobânzile se situau între 5 şi 5,6%”, a mai spus fostul ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Liberalul a mai precizat că fără măsuri precise, statul român va urma să se împrumute și mai mult, la dobânzi și mai mari, iar aceste împrumuturi vor fi plătite tot de către români prin creșterea taxelor și impozitelor.

Deja ministrul Finanţelor şi un secretar de stat din acelaşi minister ne povestesc despre introducerea impozitului progresiv şi eliminarea cotei unice. Despre riscul creşterii preţurilor şi dobânzilor am discutat încă de la formarea acestei coaliţii şi am subliniat că trebuie să luăm măsuri pentru a nu ajunge în această situaţie”, a mai declarat Dan Vîlceanu.

Reamintim că în aprilie, rata inflației în țara noastră a urcat la 13,8%, iar în martie, aceasta a depășit pragul de 10%. Totodată, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 13,54%, în aprilie 2022 faţă de 2021 şi cu 8,46% de la începutul anului.

Cel mai mult au crescut preţurile la gaze, cu 85,27% faţă de aprilie 2021 şi cu 22,24% faţă de decembrie 2021.

Citește și articolul despre: USR, săgeți către coaliția „sărăciei.” Cătălin Drulă: „Inventează scandaluri false pentru a distrage atenţia de la problemele reale”

Vești bune pentru turiști: Se renunță la purtatul măștilor în avion

Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației (AESA) și Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) au anunțat că după doi ani, purtarea măștii de protecție în aeroporturile europene nu mai este recomandată.

Măsura așteptată de toată lumea va intra în vigoare din 16 mai, decizia reprezentând „un pas mare înainte pentru normalizarea transportului aerian.”

Cu toate acestea, reprezentanții ECDC au mai declarat că în ciuda ridicării acestei restricții, masca rămâne cea mai bună protecție împotriva coronavirusului.

Pandemia de Covid-19 și restricțiile impuse în aeroporturile din Europa. Zeci de țări au ridicat toate măsurile de protecție, iar numărul cazurilor de infectări cu coronavirus sunt în scădere

Totodată, persoanele vulnerabile li s-a recomandat să continuă să poarte masca, iar călătorilor să păstreze distanțarea socială în zonele din interiorul aeropoartelor.

Directorul ECDC, Andrea Ammon, a precizat că nu este necesar să se impună nicio măsură de distanțare dacă aceasta va duce la blocaje. Mai mult, companiilor aeriene li s-a spus să încurajeze pasagerii să folosească, în continuare, măștile de protecție pe zborurile către sau dinstre destinații în care încă se aplică obligativitatea purtării măștilor.

Odată cu ridicarea măsurii de a purta măști în aeroporturile europene, companiile vor putea să revină la regulile dinaintea începutului pandemiei de Covid-19.  

„Începând de săptămâna viitoare, măștile nu vor mai fi obligatorii în toate cazurile în călătoriile cu avionul. Este o ușurare pentru noi toți faptul că am ajuns în sfârșit la o etapă a pandemiei în care putem începe să relaxăm măsurile de siguranță sanitară, ”, a declarat directorul executiv al EASA, Patrick Ky, potrivit stiripersurse.ro.

Reamintim că mai multe țări din Europa au renunțat la majoritatea restricțiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus. Și țara noastră a renunțat din martie la starea de urgență, iar masca de protecție a devenit o recomandare în spațiile închise și aglomerate.

Cu toate acestea, specialiștii de la OMS au anunțat că din toamnă, numărul cazurilor de infectări cu Covid-19 ar urma să crească considerabil, iar unele țări au anunțat deja că se vor pregăti să introducă, din nou, mai multe măsuri de protecție împotriva răspândirii coronavirusului.

Citește și articolul despre: Franța renunță la masca de protecție și pașaportul de vaccinare

O monedă românească s-a vândut cu suma de 130.000 de euro

Sursa foto: https://heidelberger-muenzhandlung.auex.de/
Sursa foto: https://heidelberger-muenzhandlung.auex.de/

O monedă românească care datează din 1939 a fost vândută, la licitație, pentru suma de 130.000 de euro.

Într-o primă etapă, înainte ca licitația să aibă loc, s-a estimat faptul că aceasta se va vinde cu suma de 125.000 de euro.

Cu toate acestea, ea ajuns să fie obținută de o persoană care a plătit nici mai mult, nici mai puțin de 130.000 de euro.

Moneda românească simbolizează stabilitatea economică de la acele vremuri

Moneda evocă era unei stabilităţi economice şi a unei culturi înfloritoare, în ciuda anilor crizei economice mondiale, arată publicația Gândul.ro.

Pe această monedă apare şi monograma regelui Carol al II-lea, conform muzeugalerie.ro

Carol al II-lea de Hohenzollern-Sigmaringen a fost rege al României și membru de onoare al Academiei Române din 17 mai 1921

Carol al II-lea a fost cel mai controversat rege al României, actele sale politice şi din viaţa personală generând numeroase dispute în opinia publică şi pe scena politică. Acesta a renunţat de trei ori la prerogativele sale de moştenitor al Coroanei, timp în care relaţiile sale amoroase au devenit subiect de controversă publică.

Carol a ştiut cu foarte mare abilitate să folosească lipsa de autoritate a Regenţei şi divergenţele dintre partidele politice pentru a reveni pe tronul României, scrie site-ul Enciclopedia României.

Deşi în perioada domniei sale România a cunoscut cel mai mare avânt economic din perioada interbelică, aceasta s-a caracterizat prin permanentul conflict dintre rege şi clasa politică. Carol dorea ca instituţia monarhică să joace rolul principal în stat şi s-a lăsat influenţat în actele sale de camarila regală, încercând constant să discrediteze în ochii opiniei publice formaţiunile politice democratice.

USR, săgeți către coaliția „sărăciei.” Cătălin Drulă: „Inventează scandaluri false pentru a distrage atenţia de la problemele reale”

Cătălin Drulă (PressAlert)

Președintele interimar al USR, Cătălin Drulă, a declarat că în ciuda inflației record, de aproape 14%, Guvernul României are zero soluții, iar grija cea mai mare a populației este creșterea prețurilor și a dobânzilor la credite.

Acesta a precizat că PNL-PSD-UDMR refuză să aplice soluțiile USR și „inventează scandaluri false” pentru a distrage atenția de la problemele serioase cu care se confruntă România.

„Este cât se poate de clar că PNL, PSD şi UDMR nu stăpânesc inflaţia şi că nu au niciun fel de soluţii, doar scuze şi minciuni. O soluţie care s-a aplicat în mai multe ţări europene, o soluţie care ar fi lăsat banii direct oamenilor, în loc să-i colectăm suplimentar prin această inflaţie, este scăderea TVA de la 19% la 5%, ce am propus noi încă din toamnă – scăderea de taxe pe energie şi carburant”, a spus Cătălin Drulă, potrivit news.ro.

Prețurile continuă să crească, iar Guvernul bate pasul pe loc

De asemenea, președintele interimar al USR a mai precizat că actuala coaliție nu are „nicio scuză” să nu aplice proiectul privind scăderea TVA, ce a fost propus încă din toamna anului trecut.

Drulă a amintit liderilor coaliției că toate aceste scumpiri înseamnă reducerea nivelului de trai al românilor, România aflându-se într-o situație economică foarte complicată ce riscă să escaladeze.

(…) Actualul Guvern, în loc să creeze noi sinecuri, agenţii de stat şi posturi calde pentru activul de partid, adică să risipească banii şi să jupoaie mediul privat pentru acoperirea lor, ar trebui să eficientizeze cheltuielile statului şi să aplice scăderea TVA-ului de la 19% la 5% la carburanţi şi energie”, a concluzionat  Cătălin Drulă.

Reamintim că rata inflației din țara noastră a crescut la 13,8% în aprilie, potrivit datelor transmise de INS. În luna martie, inflația a trecut de pragul de 10%.

De asemenea, BNR a anunțat că dinamica inflaţiei va urca probabil considerabil peste nivelurile previzionate anterior şi va coborî la niveluri de o cifră doar în semestrul II 2023.

Citește și articolul: Inflație record în România! Ce alimente și servicii s-au scumpit cel mai mult

Legea offshore a fost adoptată în Senat. Virgil Popescu: „Vom asigura independenţa şi securitatea energetică a României”

Surse foto: Facebook/ Virgil Popescu

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Ministrul Energiei Virgil Popescu a precizat că senatorii au adoptat, astăzi, cu 91 de voturi pentru, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore.

Legea a fost inițiată alături de președintele PNL Nicolae Ciucă, șeful PSD Marcel Ciolacu, liderul UDMR Kelemen Hunor și Varujan Pambuccian. În urma acestui vot din Senat, urmează dezbaterea în comisii și adoptarea legii în Camera Deputaților.

„Am încredere că, așa cum am promis, va fi adoptată până la sfârșitul acestei sesiuni parlamentare”, a precizat Virgil Popescu.

România renunță la dependența de gazul rusesc. Care este planul Guvernului pentru următorii ani

Ministrul Energiei a amintit că prin modificărie propuse acestei legi se va stimula dezvoltarea „înteprinderilor mici şi mijlocii implicate în sectorul offshore, a industriilor conexe, precum şi a celor afectate pozitiv de impactul economic indirect şi indus generat de proiectele offshore.”

„Aceste resurse suplimentare de gaze naturale, ar contribui la asigurarea aprovizionării sustenabile a României cu energie, la atingerea ţintelor de decarbonizare pe termen lung, precum şi la dezvoltarea infrastructurii naţionale, sau a altor industrii cu valoare adăugată mare, respectiv chimia şi petrochimia”, a mai scris Popescu pe pagina sa de Facebook.

Reamintim că legea offshore a fost adoptată, miercuri, 11 mai, de Senat, cu 91 de voturi pentru și 13 împotrivă. Senatorii AUR au votat împotrivă, iar legea urmează să meargă în Camera Deputaților, for decizional.

Ministrul Energiei a declarat, ieri, că cel mai important lucru pe care țara noastră trebuie să-l facă este scoaterea gazelor naturale din Marea Neagră pentru a se rupe definitiv de gazul rusesc.

De asemenea, Virgil Popescu a declarat că din partea investitorilor lucrurile sunt clare, neexistând probleme.

„Fiecare investitor doreşte să câştige cât mai mult, eu nu cred că putem discuta de o modificare a regimului fiscal, în această lege, este actualizat inclusiv cu rata inflaţiei, dacă citiţi”, a menționat ministrul Energiei Virgil Popescu.

Citește și articolul: Ministrul Energiei nu mai are răbdare: vrea exploatarea gazelor din Marea Neagră cât mai repede

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
7.6 ° C
8.3 °
6.1 °
87 %
5.7kmh
0 %
J
7 °
vin
5 °
S
3 °
D
-1 °
lun
-4 °

Ultimul articol

Ciolacu, în calitate de președinte al CJ Buzău, vrea un audit în instituție

După ce a câștigat un prim mandat de președinte - la șefia Consiliului Județean Buzău, după un eșec la prezidențiale, social democratul Marcel Ciolacu...

Avocată din București, membră PNL, reținută pentru corupție; colegii liberali asigură că va fi...

Flagrant ieri a procurorilor anticorupție, în urma căruia o avocată din București, membră a PNL, dar și un fals general SIE au fost reținuți. Cei...

Medici din Gorj, cercetați pentru falsuri

Amplă acțiune a procurorilor din Gorj, într-un dosar în care sunt cercetați mai mulți medici, în legătură cu eliberarea de acte neconforme cu realitatea. Așa...