Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Un restaurant din Galați a fost închis temporar de Protecția Consumatorilor.

De asemenea, localul primit o amendă în valoare de  30.000 de lei.

În urma controalelor efectuate, inspectorii de la Protecția Consumatorilor au găsit excremente și produse expirate într-un cunoscut local din Galați

Un restaurant din Galaţi a fost închis temporar, miercuri, de către comisarii de la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC), după ce au fost descoperite mai multe nereguli, fiind găsite excremente de şoarece şi produse expirate. Localul a primit şi o amendă de 30.000 de lei, arată G4 Media.

Conform sursei citate, Comisarul şef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi, Sorin Susanu, a declarat că reprezentanţii instituţiei au mers, miercuri, într-un control la un restaurant din zona centrală a municipiului Galaţi.

Echipele de control au descoperit mizerie, produse expirate, alimente păstrate în condiţii improprii, dar şi fecale de şoarece

Chiar dacă nu avem RCA-uri pentru maşinile din dotare şi în curând vom rămâne şi fără curent şi gaz (avem preavizul de debranşare), astăzi comisarii ANPC Galaţi s-au deplasat (per pedes) la un restaurant din zona centrală a municipiului Galaţi unde au fost descoperite deficienţe care puneau în pericol sănătatea consumatorilor. Pentru abaterile constatate a fost aplicată amendă de 30.000 lei şi a fost oprită activitatea. Este totuşi de apreciat atitudinea constructivă a patronului care a înţeles greşelile şi şi-a asumat remedierea acestora. Restaurantul nu va fi redeschis până nu remediază problemele”, a declarat Sorin Susanu.

Articolul precedentDoi jurnaliști de la Digi24 au fost reținuți în Tiraspol
Articolul următorLiber la marijuana. Țara care îți oferă gratis o plantă
Jurnalist full-time / Pesimist part-time