Protest pe o insulă nou apărută în mjlocul Dunării. Viceprimarul invitat să facă turism în afara orașului

Acest mesaj a fost transmis sub patronajul CFR Călători celor care iau trenul spre Gara Galați și vor să afle de pe site-ul primăriei detalii despre capacități de cazare, graficul de transport public, dar sunt direcționați de pe „Mersul Trenurilor” direct către site-ul unei firme care promovează păcănelele.

Pentru gălățeni, e „picătura chinezească” ca o companie de stat, CFR Călători, să asocieze numele orașului lor cu păcănelele, după ce a iscat hohote de râs și aprige controverse ideea unui viceprimar, al doilea om în conducerea orașului, care a spus cu subiect și predicat că șansa dezvoltării turismului la Galați are trei ingrediente: „sex, droguri și păcănele”!

CFR Călători a expediat accesul la website-ul Primăriei Galați către un site de păcănele!

„Mersul Trenurilor” este etalonul preciziei cu care ar trebui să se desfășoare, cel puțin teoretic, călătoriile noastre. Pe siteul bilete.cfrcalatori.ro, compania CFR Călători ne oferă graficul „plecărilor” și „sosirilor” din gări, posibilitatea cumpărării biletelor online, dar are și o secțiune „informații din gări”, cu date utile pentru cei care călătoresc cu trenul spre un anumit oraș, cum ar fi harta online a orașului de destinație și un buton „website primărie”, pentru accesarea pe siteul primăriei a informațiilor de interes pentru un vizitator al orașului.

În general, funcționarea este perfectă. De pe site-ul Gării București-Nord, accesezi Primăria Capitalei – www.pmb.ro, de la Gara Timișoara accesezi primariatm.ro, de la Gara Sighetul Marmației ajungi pe site-ul primaria-sighet.ro, din Gara Pogoanele ajungi la primariepogoanele.ro, iar cu un simplu click, de la  Gara Drăgănești – Olt ești direcționat la draganesti-olt.ro.

Numai în Gara Galați lucrurile sunt ceva mai complicate. În cazul secțiunii bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Statie/Galati prin accesarea butonului „website primărie” călătorul nu e direcționat către websiteul Primăriei Galați (primariagalati.ro), ci către siteul www.galati.ro care aparține unei firme de mobilier pentru cazinouri.

Informații utile din „Mersul Trenurilor”: cum să-ți cumperi o masă pentru numărat banii!

O oportunitate foarte atractivă – mese pentru numărarea banilor

Călătorul care ajungea, recent, cu trenul la Galați și voia să afle detalii despre hotelurile la care s-ar putea caza sau cu ce autobuz ar putea ajunge la o anumită adresă, era pus într-o situație inedită. După click-ul pe butonul „website primărie” de pe „Mersul Trenurilor”, se deschidea site-ul „galati.ro”, care îl ademenea cu o ofertă inedită. Spre exemplu, i se oferea posibilitatea de a-și cumpăra „o gamă largă de scaune de poker pentru cazinou”.

Mai interesant de atât este că site-ul oferă oportunitatea cumpărării unor „mese de mari dimensiuni pentru numărarea banilor”. E greu de spus câți dintre cei care circulă cu trenul la Galați au nevoie de o „masă de numărat banii”.

„Păcănele gratis – o modalitate benefică pentru a te relaxa online?”

La Galati, păcănelele sunt „o modalitate benefică de relaxare”

Site-ul recomandat de CFR Călători prin intermediul „Mersului Trenurilor” are și o secțiune de „blog”, în care sunt prezentate avantajele practicării păcănelelor. Spre exemplu, din articolul „Păcănele gratis – o modalitate benefică pentru a te relaxa online?”, suntem lămuriți că „jocurile cu păcănele sunt considerate una dintre cele mai atractive modalități de petrecere a timpului liber”.

Mai aflăm și că „din punct de vedere al relaxării, aceasta este cea mai avantajoasă modalitate de distracție, pentru că nu implică niciun fel de cheltuieli din partea jucătorului și presiunea obținerii de rezultate este eliminată complet”. Dar, evident, nu se spune nimic despre etapa următoare, a păcănelelor pe bani din salariu, când „presiunea obținerii de rezultate” poate atinge disperarea.

CFR Călători: „a fost o eroare umană!

Explicația CFR Călători „a fost o eroare umană”

Ziarul de Investigații a solicitat conducerii CFR Călători o explicație a acestui „scurt-circuit” de pe „Mersul Trenurilor”, prin care s-a ajuns ca o companie națională să facă publicitate gratuit unei firme care se ocupă de jocuri de noroc. Răspunsul a fost că s-a ajuns în această situație dintr-o „eroare umană”:

Au fost luate măsuri imediate de corectare a link-ului. În urma verificărilor interne la sectorul care administrează secțiunea de site, a reieșit faptul că a fost o eroare umană, informația fiind preluată de pe site-ul CFR SA, link-ul primăriei fiind scris greșit. Vă mulțumim pentru atenționare”, se spune în răspunsul Serviciului Marketing  și Relații cu Mass Media a CFR Călători.  

Așadar, situația a fost rezolvată. Acum, de la secțiunea „Galati/Statie” a „Mersului Trenurilor” se ajunge la site-ul Primăriei Galați, dar parcă tot îți vine să te întrebi cam ce salariu are acel „ceferist” care a încurcat link-ul de la site-ul Primăriei Galați cu cel al unei firme care vinde „mese de numărat bani”?

„Sex, droguri și păcănele” – rețeta turismului, inventată de un viceprimar al Galațiului

Conexiunea mai mult sau mai puțin accidentală dintre „Mersul Trenurilor” și promovarea păcănelelor vine după ce viitorul Galațiului a fost asociat cu păcănelele chiar de unul dintre cei care conducea orașul, fostul viceprimar Picu Apostol Roman, în prezent directorul „Cantinei Săracilor” din cadrul Primăriei Galați. Gafa lui Picu Apostol Roman a venit în contextul în care edilii Galațiului își propun să dezvolte turismul, dar sunt în pană de idei când se pune problema punerii în valoare a atracțiilor turistice ale orașului.

În urmă cu vreo zece ani, fostul primar, Marius Stan, declara că e momentul renunţării la mitul oraşului industrial, care nu se mai regăseşte în realitatea economică şi că este cazul ca edilii Galațiului să pună în valoare atracţiile turistice, printre care se află și vestigii romane unice pentru istoria Imperiului Roman și astfel să fie conturată o ofertă turistică a Galaţiului.

Orașul beneficiază de un context favorabil. Galaţiul e cel mai mare port românesc de la Dunăre și înainte de pandemia de Covid navele de croazieră transportau anual peste 32.000 de turiști din Austria, Germania, Franța, etc., spre și dinspre Delta Dunării. Nu ar trebui decât să li se ofere motivele unei escale, adică vizitarea vestigiilor romane, o incursiune în munții Dobrogei și o degustare de vinurile zonei, care ajungeau în capitalele europene pe la 1600.

Viceprimarului Picu Apostol Roman i s-a părut mai interesantă găsirea unor noi atracții:

Numitorul comun pentru turism este un cocktail alcătuit din trei ingrediente numite aşa: sex, droguri şi cazinouri. Noi nu putem să ne transformăm în agenţi de circulaţie şi să stăm pe mijlocul Dunării şi să spunem: <<poftiți, ocolire spre stânga>>, <<trageţi la mal>>. Cine nu vrea să înţeleagă că trecând prin bucata asta de Dunăre şi merg spre alte zone, e treaba lor dacă nu înţeleg ce înseamnă aceasta Dunăre magnifică”, a declarat Picu Roman pentru o realizatorii unei emisiuni ProTV despre cum reușesc să pună în valoare atracțiile turistice primăriile localităților de pe malul Dunării.

Protest inedit: Viceprimarul a fost invitat să se mute pe o insulă din mijlocul Dunării, „să facă turism exact aşa cum ştie

Această idee a viceprimarului Galațiului a iscat hohote de râs și ironii pe rețelele de socializare, dar și proteste ale gălățenilor:E clar că ne-a făcut de rușine. E un oraș industrial, într-adevăr nu prea sunt turiști, dar, totuși, să declari așa ceva mi se pare chiar exagerat”, a declarat o gălățeancă, iar opinia unui alt gălățean a fost categorică, Picu Apostol Roman ar trebui să își dea demisia: „În urma celor spuse de dumnealui ar trebui ori să fie demis, ori să-şi dea demisia, dar probabil nu se va întâmpla nici una, nici alta”.

În aceași perioadă, din cauza scăderii nivelului apelor, în mijlocul Dunării a apărut un banc de nisip. Mai mulți tineri au găsit prilejul unui protest inedit: au instalat pe insulă un baner de 30 de metri, pe care au scris cu litere mari „Sex! Droguri! Păcănele!”, invitându-l pe Picu Apostol Roman să se mute pe insula din mjlocul Dunării, pentru că în oraș nu mai are ce căuta: „Pentru că ceea ce a spus dânsul ne face oraşul de ruşine, ne-am gândit să-l invităm aici pe această insulă, este o insulă virgină, unde el poate să facă turism exact aşa cum ştie mai bine”, a explicat Marian Dumitru, de la Comunitatea „Curăţăm Galaţiul”.

Primarul Galațiului e și mai confuz în privința identității orașului: „să fim serioși, de ce ar fi oprit cineva la noi?”!

Putem admite că fostul viceprimar Picu Apostol Roman, care între timp a revenit la funcția sa de director al „Cantinei Săracilor” și-a imaginat ce a văzut prin filme: „sex, droguri și păcănele”. În fond, Picu Roman a fost 3-4 ani viceprimar pentru probleme sociale, dar orașul este condus de șase ani de primarul Ionuț Pucheanu, care este vizionarul comunității, omul care știe ce trebuie făcut și pentru dezvoltarea turismului. 

Dar și primarul Galațiului este în aceeași pană de idei când vine vorba de identitatea orașului sau atracțiile turistice care ar putea determina pe cineva să viziteze orașul. În cadrul unei emisiuni la o televiziune locală, primarul Pucheanu a fost întrebat ce va face pentru a atrage turiști la Galați și a răspuns la întrebare cu o altă întrebare: „să fim serioși, de ce ar fi oprit, până acum, cineva la noi?”. Deși conduce orașul din 2016, primarul Galațiului nu a găsit vreun obiectiv care să poată fi vizitat, dar nici nu are idei despre ce s-ar putea face:  

Trebuie să găsim o identitate și zic eu că încet-încet o găsim. Să fim serioși, de ce ar fi oprit, până acum, cineva la noi? Bun, ar fi văzut <<Sfânta Precista>>, într-adevăr o biserică foarte frumoasă, poate că ar fi putut vizita acolo, în arealul respectiv, Palatul Fluvial… Gara Fluvială, scuzați-mă… care are un duty-free la parter. Deci, prin urmare, mare lucru vezi pe afară, faci hora în jurul acestei Gări Fluviale… Poate fi văzută Catedrala și…Eu știu… Doar să vii într-o zonă așa… ecumenică… Discuții purtăm…”, a răspuns primarul Galațiului.

Nici primarul Ionuț Pucheanu, nici viceprimarul sedus de „sex, droguri, păcănele” nu găsesc o identitate a orașului care să poată fi valorificată turistic. Niciunul dintre ei n-are idei despre atracțiile turistice care ar putea fi create pentru a convinge măcar o parte din cei 32.000 de turiști de pe navele de croazieră spre Delta Dunării să facă o escală de câteva ore la Galați.

Primăria s-a mobilizat și Galațiul a trecut în etapa a doua a competiției „Destinația anului 2022”

Chiar și în condițiile în care primarul se întreabă de ce ar vrea un turist să viziteze orașul, Galațiul s-a calificat în etapa a doua a competiției „Destinația anului 2022”, susţinută de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului. Succesul a fost obținut la îndemnul Primăriei Galați, care a apelat la patriotismul local al gălățenilor, rugându-i să voteze Galațiul ca destinația perfectă a anului 2022.

Haideți să alegem Galațiul cea mai frumoasă destinație din țară! 👉Completați foarte simplu și rapid datele din link-ul de mai jos! #Galati”, se spunea în postarea de pe contul de facebook al primăriei.

Și a reușit! Galațiul s-a plasat pe locul 9, înaintea unor destinații precum Sibiu, Iași, Oradea, Timișoara, Săvârșin,  Hunedoara, Suceava, Sovata sau Sfântu Gheorghe – Deltă. Galațiul s-a calificat în etapa a doua a competiției și cu râvna postacilor și puțin noroc ar putea deveni „cea mai frumoasă destinație din țară”!

Pas cu pas: „Galațiul – stațiune turistică de interes național”! 

Același primar care spunea recent „să fim serioși, de ce ar fi oprit, până acum, cineva la noi?” a lansat recent procedura prin care Galațiul să devină „stațiune turistică de interes național”.

Pe 28 februarie, Consiliul Municipal Galați a aprobat Hotărârea nr 79/2022, „privind solicitarea adresată Ministerului Antreprenoriatului și Turismului în vederea inițierii unei hotărâri a Guvernului României pentru atestarea Municipiului Galați ca stațiune turistică de interes național”. La articolul 1 al Hotârârii se precizează că „se aprobă propunerea atestării Municipiului Galați ca stațiune turistică de interes național, în vederea promovării turistice a acestuia”.

Păi dacă nu sunt atracții turistice ce să promovezi? De ce își dorește primarul Galațiului ca orașul să devină stațiune turistică, în condițiile în care chiar el spune că un turist nu are ce să viziteze în oraș? Atestarea municipiului Galaţi ca staţiune turistică de interes naţional va permite atât autorităţilor locale să acceseze fonduri europene nerambursabile pentru dezvoltarea turistică a zonei: „obţinerea acestei atestări ne-ar facilita accesarea unor importante fonduri europene. De ce să pierdem aceste fonduri care sunt dedicate dezvoltării staţiunilor turistice. Aquaparkul de la Oradea a fost construit cu acest tip de fonduri. Galaţiul de ce să rateze această şansă? Putem face pentru Galaţi foarte multe proiecte pe aceste linii de finanţare”, a explicat primarul Ionuț Pucheanu.

De fapt, Galațiul are atracții turistice pe care nu le văd edilii: vestigii romane, vinuri celebre în Europa de la 1600, plus Dunărea…

Pentru porturile românești de la Dunăre, marea provocare este atragerea celor 32.000 de turiști din Germania, Austria, Franța, Marea Britanie, etc, care ajung anual în Delta Dunării la bordurile navelor de croazieră. Porturile românești în care fac escale navele de croazieră sunt Turnu Severin, Portul Cetate, Giurgiu – pentru Bucureşti, Cernavodă şi Sulina. La Cernavodă fac escală pentru ca turiştii să viziteze monumentul de la Adamclisi și Podgoria de la Murfatlar, unde se delectează cu mâncăruri tradiţionale şi vinurile celebre.

Și Galațiul poate avea rapid și fără prea bani mulți o asemenea ofertă. Există vestigii romane unice, un Castru Roman și un Cavou Roman care sunt unicele dovezi ale stăpânirii romane la nordul Dunării în perioada lui Constantin cel Mare, o necropolă romană în care au fost descoperite mormintele primilor daco-romani încreștinați, dar și Valul Roman, o fortificație de 25 km care apăra așezarea romană, formată dintr-un şanţ de apărare cu lățimea de 24 m și adânc de 5 m, urmat valul de pământ cu înălţimea de 5 m. Șanțul a fost colmatat, dar traseul Valului Roman e vizibil pe Google Earth.

Galaţiul e și o zonă viticolă importantă. În judeţ sunt patru podgorii, Nicoreşti, „Dealurile Bujorului”, Iveşti şi „Covurlui”. Cele mai vechi atestări documentare sunt cele referitoare la vinurile de Nicoreşti, care în 1626, pe vremea domniei lui Miron Barnovschi Movilă, erau vândute de negustori la Viena şi alte mari oraşe din Europa. În aproierea acestor vestigii romane, spre exemplu în zona viilor din preajma zonei de agrement de la Pădurea Gârboavele, ar putea fi înfiinţată o cramă, unde să fie aduse vinuri din podgoriile de la Nicoreşti şi Dealurile Bujorului și s-ar crea un punct de atracţie turistică ca cel de la Cernavodă, care ar ademeni turiștii de pe navele de croazieră prin vestigii romane și vinuri.

Deocamdată, marca Galațiului turistic rămâne „sex, droguri și păcănele”!

Probabil că prin lobby-ul la nivelul Guvernului, primarul Ionuț Pucheanu va reuși să obțină standardul „Galați – stațiune turistică de interes național”.

La Castrul Roman, sunt în curs lucrări de restaurare, cu mult beton, pentru că se construiește o sală de spectacole cu 300 de locuri. Deci Primăria Galați face acolo o atracție turistică pentru gălățeni, nu pentru turiști, care nu ar face escală la Galați ca să meargă la un spectacol. Cavoul Roman, monument abandonat 30 de ani sub o platformă de beton pe care era un punct de colectare a gunoiului, a fost dezgropat, dar punerea în valoare este într-un blocaj prelungit. Valul Roman nu interesează pe nimeni, nici primăria, nici consiliul județean. Nici atragerea turiștilor la o degustare de vinuri celebre nu are vreo șansă, pentru că edilii nu prea sunt interesați de punerea în valoare a acestor atracții turistice.

Practic, într-o asemenea penurie de idei, singura marcă a Galațiului turistic care a fost totuși pronunțată cu subiect și predicat de unul dintre conducătorii orașului rămâne „sex, droguri și păcănele”.

VIATicu CIOBOTARU
SURSĂZiarul de Investigații
Articolul precedentGarda de Mediu în acțiune. În primele patru luni a aplicat amenzi de zeci de milioane de lei
Articolul următorMoment șocant la Campionatul Mondial de Hochei. Echipa României a intonat imnul Ținutului Secuiesc, împreună cu jucătorii unguri