Sursa foto: Europa FM

Potrivit bilanțului Gărzii Naționale de Mediu, în primele patru luni ale acestui an au fost aplicate amenzi ce depășesc 35,6 milioane de lei, după un număr total de 10.820 de inspecții.

Aproapte toate controalele au fost neplanificate și au vizat modul de respectare a condițiilor impuse în actele de reglementare și rezolvarea unor reclamații.

De asemenea, inspectorii au investigat și accidente cu impact asupra mediului și au verificat modul de realizare a obligațiilor stabilite pentru încetarea activității.

Inspectorii Gărzii de Mediu și lupta pentru protejarea mediului înconjurător

Comparativ cu anul trecut, cuantumul sancțiunilor a fost cu 21% mai mare, valoarea totală de anul acesta fiind de 35.611.375 de lei, faţă de 29.316.825 de lei, în 2021.

De asemenea, cea mai mare diferență s-a înregistrat la capitolul sesizări penale, numărul acestora fiind cu 131% mai mare față de 2021.

Mai mult, au fost întocmite 74 de sesizări penale pentru transfer ilegal de deșeuri, nerespectarea măsurilor impuse de inspectori, continuarea activității după dispoțizia Gărzii de Mediu de încetare a activității și nerespectarea măsurilor impuse de desființare a construcțiilor pentru care nu s-au obținut acte de reglementare.

Cele mai multe sancțiuni și sesizări penale au fost înregistrate în martie și aprilie, iar în aceste acțiuni au fost angrenați peste 420 de comisari din cadrul Comisariatului General, Județene și Municipiului București.

Reamintim că anul trecut, șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, a fost eliberat din funcție de Florin Cîțu. Acesta a declarat în acea periadă că totul este politic, iar Garda de Mediu a avut cele mai bune rezultate sub tutela sa din ultimii 20 de ani.

„E o suită de decizii pe care le-a luat domnul premier. Pe mine m-a lăsat ultimul, îi mulțumesc. Probabil domnia sa va ști ce să facă astfel încât Garda de Mediu să mențină aceleași rezultate, cele mai bune din ultimii 20 de ani. Este o decizie strict politică”, a declarat Berceanu în septembrie anul trecut.

Citește și articolul: „Curățăm România”, o campanie prin care Ministerul Mediului face mult zgomot pentru nimic. Cifrele arată că reciclarea este DOAR o afacere profitabilă chiar și cu doi angajați

Articolul precedentO companie aeriană moldovenească a început operarea primelor zboruri din București
Articolul următor„Sex, droguri și păcănele” – rețeta turismului, inventată de un viceprimar al Galațiului „implementată” și de CFR Călători
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.