-3.2 C
București
vineri, 16 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 413

Hoții l-au lăsat pe un primar din Mehedinți fără suma de 100.000 de euro

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Un primar din județul Mehedinți a fost victima unui furt, în timp ce se afla la un botez.

Primarul Ionuț Gîrcă s-a întors acasă în jurul orei 02.00 și a constatat că îi lipsește suma de 100.000 de euro.

Acești bani cash i-au fost sustrași cu ușurință, deși edilul susține că locuința sa este dotată cu camere de supraveghere.

Hoții au trecut prin unghiul mort. Prin urmare, nu există suspecți sau dovezi

Sunt niște camere de supraveghere, dar au fost ocolite printr-un punct mort. Nu bănuiesc pe nimeni, nu cred că știa nimeni. Am vândut niște utilaje mai vechi, eu lucrez niște terenuri și urma să îmi achiziționez o combină agricolă. Am scos niște bani. Nu îi țineam ascunși, îi țineam în casă. La mine în casă nu intrau persoane străine”, a declarat primarul, potrivit Antena 3.

Edilul din Mehedinți: ”Copiii mei minori erau în casă”

Conform declarațiilor oferite de Ionuț Gîrcă, copiii săi se aflau în locuință, în momentul în care a avut loc jaful.

Primarul a precizat că hoții au profitat de fapul că minorii se uitau la televizor, iar neatenția acestora a facilitat jaful.

Chiar dacă, în ultima perioadă, în zona respectivă nu au mai avut loc jafuri, primarul din Mehedinți s-a trezit, astfel, pus în fața faptului împlinit, iar cercetările continuă, precizează publicația Gândul.ro.

Eu am ajuns la 2 fără ceva de la un botez și am văzut ușa deschisă, urme, și am constatat jaful. Nu s-au mai întâmplat spargeri în ultimul timp. Problema cea mai gravă este că copiii mei minori erau în casă. Hoții s-au dus până la ușa lor, pe urme, au văzut că priveau la televizor. S-au mutat în celelalte camere, au răsturnat pe acolo”, a mai declarat primarul din Mehedinți.

Agent Green: ”Făgăraș este zona cu cele mai multe tăieri ilegale”

Foto: Facebook/Agent Green
Foto: Facebook/Agent Green

Într-un text publicat pe contul de Facebook, membrii Agent Green au precizat că munții Făgăraș reprezintă zona unde au loc cele mai multe tăieri ilegale de pe teritoriul României.

Anunțul a venit în urma știrii conform căreia un bărbat din Valea Iașului s-a ales cu dosar penal și camionul confiscat, vineri, 27 mai, după ce jandarmii argeșeni din cadrul Postului Montan Arefu au desfășurat mai multe acțiuni de prevenire și combatere a tăierilor și transporturilor ilegale de material lemnos.

Agent Green: ”Sunt munții Făgăraș, zona cu cele mai multe tăieri ilegale sau cu cei mai curajoși oameni ai legii? Jandarmii de munte au prins ieri un nou transport ilegal, s-a confiscat camionul și s-a făcut dosar penal”

Cazul a avut loc în comuna Sălătrucu. Aici, jandarmii au observat un autocamion încărcat cu material lemnos. Mai mult, șoferul nu avea documente legale pentru transportul celor 11 metri cubi de rășinoase.

Dată fiind configurația traseului, atât autocamionul, cât și autospeciala de jandarmi au încetinit până la oprire, moment în care jandarmii au procedat la verificare legalității transportului. La solicitarea justificată a oamenilor legii, șoferul autocamionului, un bărbat de 38 de ani din Valea Iașului, nu a prezentat documentele legale care să însoțească transportul, întrucât nu deținea niciun document. În această situație, la fața locului a fost solicitată prezența lucrătorilor de poliție, cât și a reprezentanților Ocolului Silvic Șuici pentru întreprinderea demersurilor legale”, se arată în comunicatul Jandarmeriei Argeș.

Lemnele au fost confiscate, iar bărbatul a fost predat polițiștilor de la Secția 17 Tigveni

Conform comunicatului emis de IJJ Argeș, pe numele bărbatului, jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de cercetare penală sub aspectul sâvărșirii infracțiunii de transport fără documente de însoțire a materialului lemnos.

 ”Atât autocamionul marca Volvo, cât și cantitatea de aproximativ 11 metri cubi lemn rășinoase au fost ridicate în vederea confiscării. Documentele întocmite în această cauză, cât și bărbatul au fost predate polițiștilor din cadrul Secției 17 Tigveni pentru continuarea cercetărilor”, a mai transmis de IJJ Argeș.

Rusia ar putea facilita exportul cerealelor din Ucraina

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Rusia este „dispusă” să ajute la un export „fără obstacole” al cerealelor din Ucraina, a a anunțat Vladimir Putin, în timpul unei convorbiri telefonice cu președintele francez și cu cancelarul german. Liderul rus a cerut ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei.

„Rusia este dispusă să ajute la găsirea opţiunilor pentru un export fără obstacole al cerealelor, inclusiv al cerealelor ucrainene din porturile situate la Marea Neagră”, a transmis Kremlinul într-un comunicat publicat în urmă discuţiei telefonice. Convorbirea a avut loc în contextul ingrojorarilor legate de o gravă criză alimentară din cauza războiului din Ucraina. Potrivit lui Putin, dificultăţile legate de livrările de alimente au fost provocate de „o politică economică şi financiară eronată a ţărilor occidentale, precum şi de sancţiunile împotriva Rusiei” impuse de aceste ţări.

O creştere a livrărilor de cereale şi de produse agricole din Rusia ar diminua tensiunile pe piaţa agricolă internaţională, „ceea ce va necesita, în mod evident, ridicarea sancţiunilor în cauză” împotriva Rusiei, a subliniat Vladimir Putin.

Aproape jumătate din exporturile de cereale ale Ucrainei sunt în prezent blocate, a avertizat președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Potrivit lui Zelenski, Rusia continuă să blocheze principalele rute de export ale țării prin Marea Neagră și Marea Azov, el calificând situația drept o potențială „catastrofă” pentru securitatea alimentară globală.

„22 de milioane de tone de cereale sunt ținute în silozuri în prezent. Nu le putem livra pe piețele internaționale unde sunt necesare chiar în acest moment”, a declarat Volodimir Zelenski. Estimările ONU potrivit cărora foametea ar putea afecta alte 50 de milioane de persoane în acest an reprezintă o estimare „conservatoare”, a subliniat Zelenski.

Volodimir Zelenski avertizează: În iulie va veni catastrofa alimentară. Zeci de milioane de persoane vor fi afectate

Cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, președintele Iohannis și premierul Ciucă le transmit acestora să se întoarcă acasă

Diaspora
Diaspora. Sursa foto: impact.ro

Președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă au ținut să marcheze Ziua Românilor de Pretutindeni care se sărbătorește azi, printr-un mesaj în care au ținut să remarce dorința autorităților române ca aceștia să revină în țară.

Doar împreună, români de aici şi de acolo, putem să construim România puternică şi prosperă pe care ne-o dorim. La mulţi ani, dragi români de pretutindeni, este mesajul preşedintelui Klaus Iohannis.

Relocarea unor companii în România, pe fondul contextului actual complicat, poate fi o oportunitate care să îi încurajeze pe românii care vor să revină în ţară, afirmă preşedintele Klaus Iohannis, în mesajul adresat duminică.

„Ca în fiecare ultimă duminică a lunii mai, celebrăm astăzi Ziua Românilor de Pretutindeni, o sărbătoare dedicată în primul rând celor care se află dincolo de hotare, dar care poartă în suflet dragostea de ţara natală. Indiferent unde ne aflăm astăzi, este un bun prilej să reflectăm la tot ce ne leagă unii de alţii şi pe fiecare dintre noi de România. Ne unesc o identitate puternică şi apartenenţa la un neam care, de-a lungul veacurilor, a răzbit cu demnitate peste toate vitregiile istoriei. Evoc astăzi caracterul nostru dârz, pentru că vremurile sunt iarăşi dificile, nu doar în Europa, ci în întreaga lume. După o pandemie devastatoare, în apropierea graniţelor României s-a declanşat un război care părea imposibil de conceput în epoca noastră. Ca întotdeauna însă, în clipele de cumpănă, românii au ştiut să se ridice la înălţimea momentului, să dea un exemplu de solidaritate lumii întregi şi să arate cine suntem cu adevărat”, arată şeful statul în mesaj.

Nicolae Ciucă: Avem români capabili şi talentaţi, atât în ţară, cât şi răspândiţi în întreaga lume.

Premierul Nicolae Ciucă afirmă că avem români capabili şi talentaţi, atât în ţară, cât şi în întreaga lume. Cei care îşi doresc să sprijine efortul de a dezvolta România cu experienţa şi priceperea lor sunt bineveniţi să se întoarcă acasă, a declarat premierul.

„Ultima duminică a lunii mai o dedicăm în fiecare an românilor de pretutindeni, oameni care prin rădăcinile lor strămoşeşti, tradiţii şi identitate culturală se simt legaţi sufleteşte de România chiar dacă s-au născut, trăiesc sau muncesc în afară graniţelor. Prin ceea ce sunt, prin contribuţia la imaginea României în lume, trăirile lor şi apropierea sufletească de identitatea noastră comună sunt emoţionante. Ziua Românilor de Pretutindeni are rolul de a conştientiza această legătură indestructibilă, subliniind totodată potenţialul ei. (…) Avem români capabili şi talentaţi, atât în ţară, cât şi răspândiţi în întreaga lume. Cei care îşi doresc să sprijine efortul nostru de a dezvolta România cu experienţa şi priceperea lor sunt bineveniţi să se întoarcă acasă, iar pentru aceasta avem deja adoptate măsuri care să-i motiveze şi să le ofere un mediu economico-social cât mai atractiv”, a spus premierul.

Acesta a subliniat că au fost făcut deja paşi importanţi pentru lansarea primelor patru scheme de ajutor de minimis aferente programelor de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, în valoare de 777 de milioane de lei, care vizează inclusiv inserarea în sistemul antreprenorial a românilor care se întorc din diaspora. Există proiecte de atragere a cercetătorilor de excelenţă din afara ţării în organizaţîi publice de cercetare, care vor deveni centre de excelenţă, dar şi în alte proiecte de vârf care să reunească talentele şi cercetarea românească, alături de spiritul antreprenorial românesc, cu sprijinul administraţiei publice. Potrivit premierului, românii care aleg să muncească în afara graniţelor trebuie să fie respectaţi şi să li se respecte drepturile prevăzute în legislaţia ţărilor în care muncesc.

Alertă la Vama Nădlac: zeci de migranți au vrut să iasă fraudulos

Zeci de camioane așteaptă zile întregi să treacă în Ucraina, la Vama Isaccea

Sursa foto: stiripescurt.ro

Cozi și aglomerație la Vama Isaccea, unde peste 100 de camioane aşteaptă, pe malul românesc al Dunării, să treacă fluviul cu bacul în Ucraina. TIR-urile sunt parcate în oraş dar şi în apropierea lui. Peste 70 de camioane aşteaptă să se apropie de vamă, la aproape cinci kilometri depărtare de Isaccea, pe şoseaua neasfaltată care uneşte drumul european 87 Tulcea – Brăila de Mănăstirea Cocoş.

„Stăm deja de 24 de ore. Încă două sau trei zile o să stăm aici. Apoi, ne duc în carieră, pe deal, unde o să stăm două zile”, spune unul din şoferii de camioane care așteaptă să ajungă în vamă.

Potrivit Gărzii de Coastă, din 24 de februarie 2022, circa 95.000 de persoane cu 16.000 de autovehicule din Ucraina au intrat în România, prin punctul de trecere a frontierei din Isaccea. De asemenea, aproximativ 40.000 de persoane cu 11.000 de mijloace de transport au ieşit din România spre Ucraina.

„Capacitatea bacului este de 17 – 18 tiruri, doar că pe acel bac urcă şi autoturisme. La fiecare transport, circa 10 automarfare urcă pe feribot, pentru că toată lumea vrea să ajungă pe partea cealaltă. Bacul funcţionează non-stop, iar noi efectuăm controlul de frontieră atât pe timpul zilei, cât şi pe timpul nopţii. Avem personal suplimentat şi funcţionăm la capacităţi maxime, aşa cum am făcut-o de la izbucnirea conflictului”, a precizat purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, inspectorul principal Andrei Ene.

Primăria oraşului Isaccea a cerut ajutorul Consiliului Judeţean Tulcea pentru amenajarea unui drum secundar şi a unei parcări pentru cele peste 100 de TIR-uri care aşteaptă zilnic să iasă din România spre Ucraina.

Numărul camioanelor diferă, ajungând în unele zile la 250, pentru rezolvarea acestei situaţii fiind necesare amenajarea unei parcări şi asfaltarea unui drum. Camioanele care trec prin punctul de trecere din Isaccea transportă cereale din Ucraina şi merg spre Portul Constanţa sau în Bulgaria ori Turcia. La întoarcere unele sunt goale sau transportă alimente.

Aceasta este a doua aglomerare de mijloace de transport înregistrată de la începutul războiului din Ucraina pe raza judeţului Tulcea, după cea de la bara Sulina. Porturile dunărene şi cele de la Marea Neagră din Ucraina nu mai pot fi folosite pentru exportul de produse.

Alertă la Vama Nădlac: zeci de migranți au vrut să iasă fraudulos din țară

Alertă la Vama Nădlac: zeci de migranți au vrut să iasă fraudulos din țară

Sursa foto: Facebook/Vama Nădlac/Nelutu Toader
Sursa foto: Facebook/Vama Nădlac/Nelutu Toader

Peste 100 de migranți au încercat să treacă ilegal granița pe la Vama Nădlac, fiind ascunși în două camioane și în portbagajul unei mașini. Autocamioanele, care erau conduse de un român și un cetățean bulgar, transportau folie și frigidere, care aveau ca destinație societăți din Germania și Italia.

Migranții, care proveneau din state precum Turcia, Sri Lanka, Bangladesh, India, Pakistan și Nepal, voiau să ajungă, în mod fraudulos, în țări din vestul Europei.

„În ultimele 24 de ore, la punctele de trecere a frontierei Nădlac și Nădlac II – județul Arad, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul asupra a două ansambluri rutiere înmatriculate în România, respectiv Bulgaria, conduse de un cetățean român și un bulgar și unui autoturism condus de un cetățean român. Șoferii automarfarelor transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, folie și frigidere pentru societăți comerciale din Germania și Italia, iar șoferul autoturismului se deplasa neînsoțit pe ruta România-Germania”, a comunicat Poliția de Frontieră.

În urma controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost gasiţi o sută patru cetăţeni străini. Aceștia erau ascunşi în semiremorci și în portbagajul autoturismului.

Migranții au fost preluați și transportați la sediul sectorului pentru cercetări. În urma verificărilor preliminare, s-a constatat că sunt cetățeni din diverse state, Turcia, Sri Lanka, Bangladesh, India, Pakistan și Nepal, ei dorind șă ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spațiul Schengen.”Poliţiştii de frontieră  fac cercetări pentru stabilirea activității infracționale, urmând ca la finalizarea anchetei să fie dispuse măsurile legale care se impun”, arată un comunicat al Poliției de Frontieră.

Alertă: zeci de mine au fost amplasate în Marea Neagră


Sorin Grindeanu: „Câștigătorul actualei guvernări este poporul român, România”

Sursa foto: TIR Magazin

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu este „total împotriva” unor candidaturi comune PSD-PNL la viitoarele alegeri. Potrivit lui Sorin Grindeanu, PSD își păstrează procentele pe care le avea în sondajele de opinie înainte de intrarea la guvernare. PNL creşte în preferinţele electoratului.

PNL „rămâne adversar politic al PSD”, a declarat prim-vicepreşedintele PSD

.

„Exclud candidaturi comune, lucruri de acest tip. Sunt total împotriva acestor lucruri. Fiecare partid trebuie să-şi gestioneze lucrurile proprii”, a afirmat liderul social-democrat. PNL „rămâne adversar politic al PSD-ului”, a subliniat liderul social democrat. Grindeanu a dezvăluit și cine este câștigătorul actualei guvernări PSD- PNL, precizând că : „Dacă ar fi în scaunul ăsta un politician din ăla veritabil, v-ar spune: poporul român, România”.

PNL, care avea 17-19% în sondaje, acum are peste 20 de procente, în timp ce PSD se menţine la procentele pe care le avea şi înainte de a intra la guvernare, a declarat Sorin Grindeanu.

Potrivit lui Sorin Grindeanu, există câţiva membri în PSD care au „profil de candidat” la președinția României ,cum ar fi Marcel Ciolacu sau Alexandru Rafila. Grindeanu crede că actualul adjunct al secretarului general al NATO, Mircea Geoană, „ar fi un candidat redutabil” la preşedinţia României, dar este nevoie de o „discuţie în serioasă” în PSD dacă acesta poate candida cu susţinerea partidului.

Alertă: zeci de mine au fost amplasate în Marea Neagră

 Ministru Rafila, despre sancțiunile aplicate în lipsa controalelor de prevenție: Românii trebuie mai întâi informaţi

Sursa foto: Facebook/ Alexandru Rafila

Românii trebuie să fie informaţi cu privire la dreptul pe care îl au, înainte de a fi amendaţi dacă nu fac controale medicale de prevenție, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Ministrul a subliniat că sistemul medical trebuie să asigure o campanie de informare, dar şi fondurile necesare pentru ca oamenii să poată face investigaţiile de prevenţie la care au dreptul. Potrivit ministrului Sănătății, trebuie făcută  mai întâi de o campanie de informare pentru ca oamenii să poată face investigaţiile de prevenţie la care au dreptul.

„Este vorba despre o afirmaţie a doamnei preşedinte a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Nu cred că este vorba despre amenzi. Este posibil – nu ştiu exact la ce s-a gândit dânsa – probabil că este vorba de nivelul de decontare al serviciilor de sănătate la pacienţii care nu accesează un pachet de servicii preventive. Dar asta e o chestiune de perspectivă, nu se întâmplă, cred, imediat. Şi oamenii trebuie, în primul rând, informaţi pentru că părerea mea este că foarte mulţi dintre concetăţenii noştri nu sunt informaţi că au dreptul la un pachet de servicii medicale preventive, inclusiv examinare periodică. Nu poţi să sancţionezi pe cineva care nu este încă informat”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a avertizat că persoanele care nu se vor prezenta la medic, pentru servicii de prevenţie, ar putea fi sancţionate


Începând cu 1 aprilie 2022, odată cu modificarea contractului cadru şi a normelor de aplicare a acestora, bugetul alocat pentru funcţionarea asistenţei medicale primare a cunoscut o suplimentare din punct de vedere financiar cu  22% , a declarat Adela Cojan.”Interesul CNAS este de a lărgi pachetul de servicii de bază şi de a mai diminua din ceea ce înseamnă ”plata per capita” astfel încât începând cu noul contract-cadru, din anul 2023 să implementăm, în special, pachetele de prevenţie, care vor deveni obligatorii şi ne gândim inclusiv la elemente sancţionatorii pentru – încercăm să responsabilizăm populaţia în legătură cu propria sănătate – pentru cei care nu vin să îşi efectueze serviciile de prevenţie”, a declarat Adela Cojan.

28 mai: Ziua Internațională a Burgerului

Alertă: zeci de mine au fost amplasate în Marea Neagră 

Precipitații Marea Neagră

 Rusia a creat o criză alimentară în lume prin blocarea porturilor, acuză purtătorul de cuvânt al administrației militare regionale din Odesa. Ucraina susține că armata din Rusia a amplasat între 400 și 500 de mine în Marea Neagră, care sunt smulse din ancore, în timpul furtunilor și plutesc în derivă. Acest lucru face imposibil exportul bunurilor din porturile ucrainene.

Potrivit purtătorului de cuvânt al administrației militare regionale din Odesa, Rusia a creat o criză alimentară la nivel mondial prin blocarea porturilor. Porturile ucrainene de la Marea Neagră au fost blocate încă de la începutul războiului, fiind suspendate exporturile de cereale. Potrivit oficialilor ucraineni, 20 de milioane de tone de cereale sunt acum blocate în țară, oficialii ONU avertizând că acest lucru ar putea duce la foamete pe termen lung în unele țări.

Minele din Marea Neagră au fost amplasate atât de militarii ruși, cât și de cei ucraineni

România ar putea primi ajutor pentru operațiunile de distrugere a celor 400 de mine care plutesc în derivă în Marea Neagră, anunțul fiind făcut de premierul italian, Mario Draghi. Multe dintre ele sunt ancorate, dar acest lucru nu oferă siguranța că la un moment dat nu s-ar putea desprinde și să ajungă să plutească în derivă. Acest lucru  s-a întâmplat la începutul lunii aprilie, echipe de scafandri români și turci dezamorsand mine care au ajuns în apele lor teritoriale.

Administrația locală din Călărași a pus pământ peste păcură, de frica Ministerului Mediului. Pericolul NU a dispărut

foto: mediacalarasi.ro

În stilul caracteristic, administrația locală din Călărași a încercat să ascundă imediat faptele de care se fac vinovați: neglijare animale, posibil furt și abuz în serviciu. Puteți(re)citi ce se întâmplă la Grădina Zoologică din Călărași aici. Imediat după ce reporterii au făcut publice aceste informații, edilul Marius Dulce și cosilierul său de „imagine”, Câju-Enache Octavian, s-au deplasat la fața locului și au început să „ascundă mizeria sub preș”. Efectul(?) Miroase și mai urât, având în vedere că nu se face „curățenie” generală. Concret, potrivit surselor noastre autorizate, lupoaica Luna pe care Ziarul de Investigații a prezentat-o leșinată de foame(la propriu) a fost hrănită aproape forțat cu mai multe găini.

Sub pretextul că este „apatică”, reprezentanții Primăriei Călărași au croit o poveste dramatică, pentru a se „scoate” în fața cetățenilor și a instituțiilor de control, care au fost sesizate, chiar de Instituția Prefectului.

Lupoaica Luna, nemâncătă

„Câteodată, este apatică și nu socializează”, au încercat să transmită prin intermediul Facebook, oficialii Primăriei Călărași.

Nu, domnilor, este chiar prea blândă pentru un lup. Ne-ar fi mâncat din mână dacă am fi încălcat regulamentul ZOO să ne apropiem mai mult și să o hrănim. Avem date sigure potrivit cărora, le dați să mănânce când vă amintiți, la fel cum procedați și cu muflonii.

Mai mult decât atât, chiar unii dintre anagajați au sesizat că nu este suficientă cantitatea de furaje pentru animale, deși instituția primește buget suficient pentru așa ceva.

O altă problemă, semnalată de site-ul mediacalarasi.ro, este cantitatea însemnată de păcură care s-a scurs în curtea ZOO, după ce două bazine care conțineau această substanță au fost tăiate și duse la fier vechi, la comanda actualei directoare, Valentina Blebea. La momentul tăierii s-a produs și un incendiu, stins(din fericire) de unii angajați.

Din informațiile noastre, zilele trecute au fost în control și unii reprezentanți ai Ministerului Mediului, urmând să comunice situația de la fața locului.

„Bombă ecologică” la Zoo Călărași?

Edilul Marius Dulce a avut grijă să dea comandă să se pună pământ peste tot, însă, noi am discutat cu specialiștii, iar zona trebuie ecologizată, nicidecum astupată doar cu pământ. În caz contrar, există riscul unui alt incendiu, care se poate considera și accident de muncă. La prima ploaie, păcura va ieși din nou la suprafață. Marius Dulce nu a fost capabil să aibă un punct de vedere oficial cu privire la aceste lucruri, ci doar a încercat să denatureze realitatea.

Revenim și cu alte informații de interes public din cadrul acestei instituții.

Biserica Ortodoxă din Ucraina s-a separat de Patriarhia Rusă

Biserica Ucraineana
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Biserica Ortodoxă ucraineană și-a declarat „deplina independenţă” față de Patriarhia Rusă. Biserica din Ucraina era subordonată autorităţilor spirituale ruse, până în momentul acestei inițiative. Demersul este a doua schismă ortodoxă în Ucraina în ultimii ani, o parte a bisericii ucrainene desprinzându-se de Rusia în 2019 din cauza rolului jucat de Kremlin în ţară. „Nu suntem de acord cu patriarhul Rusiei, Kirill, în ceea ce priveşte războiul în Ucraina”, a comunicat Biserica Ortodoxă ucraineană, la sfârșitul conciliului consacrat „agresiunii” ruse împotriva Ucrainei.

Oficialii bisericii au anunțat „deplina independenţă şi autonomie a Bisericii Ortodoxe ucrainene”.

Ramura moscovită a Bisericii Ortodoxe din Ucraina era până în prezent subordonată patriarhului rus Kirill, care a anunțat că susține ofensiva preşedintelui Vladimir Putin în Ucraina. „Conciliul condamnă războiul, care este o încălcare a poruncii Domnului ‘Să nu ucizi!’ şi îşi exprimă condoleanţele pentru toţi cei care suferă din cauza războiului”, se arată în  comunicatul Bisericii Ucrainei.

Relaţiile dintre Biserica Ortodoxă din Ucraina și conducerea sa moscovită erau „complicate sau inexistente” din momentul în care în Ucraina a fost decretată legea marţială.Sprijinul acordat de către patriarhul Kirill pentru războiul din Ucraina a determinat Biserica ucraineană să se afle într-o situaţie din ce în ce mai dificil de susţinut. Sute dintre preoţii săi au semnat recent o scrisoare deschisă cerând judecarea lui Kirill de către un tribunal religios din cauza poziţiilor adoptate de acesta faţă de conflict. Ucraina are o importanţă majoră pentru Biserica Ortodoxă Rusă, deoarece unele dintre cele mai importante mănăstiri ale acesteia se află în această țară.

ANPC avertizează părinții: Unele jucării reprezintă un real pericol pentru cei mici

Un bărbat a sărit cu paraşuta din turla Catedralei Neamului

Captură video/Facebook
Captură video/Facebook

Un videoclip a devenit viral pe Facebook după ce un bărbat a sărit cu paraşuta în interiorul Catedralei Mântuirii Neamului din București.

Prin urmare, serviciile de pază şi supraveghere de la şantierul Catedralei efectuează verificări.

Bărbatul care a sărit cu parașuta în Catedrala Mântuirii Neamului a pătruns fraudulos în lăcaşul de cult

Potrivit Departamentului de Coordonare a lucrărilor de şantier de la Catedrala Naţională, “în urma verificărilor efectuate până în acest moment pe şantierul Catedralei Naţionale, s-a constatat că persoana care a efectuat un salt cu paraşuta în interiorul acesteia a pătruns acolo în mod total fraudulos, intrând într-un sector foarte greu accesibil din punct de vedere logistic şi administrativ, după încheierea programului de lucru din ziua respectivă”.

Ancheta a fost deschisă luna aceasta, deși întâmplarea a avut loc anul trecut, în perioada verii

Echipele coordonatoare ale şantierului Catedralei Naţionale au sesizat serviciile de pază şi supraveghere.

Acestea efectuează verificări ale bazelor de date existente privind intervalul de timp identificat, atât pentru spaţiul interior, cât şi exterior al Catedralei, se arată în comunicat.

Menţionăm că incidentul reprezintă o faptă frauduloasă, comisă în mod abuziv şi fără nicio implicare din partea celor care lucrează în acest şantier. Având în vedere gradul ridicat de risc al incidentului, echipa coordonatoare de la Catedrala Naţională va solicita sprijinul autorităţilor competente care sunt în măsură să efectueze o anchetă adecvată în vederea depistării persoanei respective”, precizează sursa citată.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
-3.2 ° C
-2.8 °
-4 °
75 %
7.2kmh
75 %
vin
-3 °
S
-2 °
D
-3 °
lun
-3 °
mar
-1 °

Ultimul articol

„Marş la Moscova”, mesajul pentru care un bărbat a fost amendat, după protestul de...

Amendă aplicată ieri unui bărbat, care, în timpul protestului organizat de AUR, a proiectat cu laser pe o clădire mesajul „Marş la Moscova”. Pe acesta...

Social democrații din Iași, supărați pe premierul PNL Bolojan

Social democrații din Iași și-a exprimat astăzi nemulțumirea la adresa premierului PNL Ilie Bolojan, declinând astfel invitația la o întâlnire. Din ce explică într-un comunicat...

Doi inspectori antifraudă din București, pedepse pentru luare de mită – închisoare cu suspendare...

Nu mai puțin de cinci angajați ai Direcției Regionale Antifraudă Fiscală București au admis că se fac vinovați de luare de mită, dare de...