-4 C
București
joi, 15 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 387

Percheziții la hoții de lemn din Prahova

Două comune din Prahova au fost împânzite în această dimineață de oameni ai legii, într-un dosar în care se încearcă identificarea mai multor hoți de lemne.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, citat de Agerpres, mai multe persoane vor fi duse la audieri, acestea fiind bănuite că ar fi implicate nu doar în furturi de lemne, ci și în acțiuni de șantaj.

Activitățile demarate astăzi de polițiști sunt efectuate inclusiv cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Prahova şi de cel al jandarmilor de la Gruparea de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab” Ploieşti.

Poliţiştii Serviciului de Ordine Publică Prahova efectuează, marţi dimineaţă, cinci percheziţii domiciliare în două comune din judeţ la persoane bănuite de tăiere de arbori, fără drept, furt de material lemnos şi şantaj.

În urma acestor activităţi, nouă persoane vor fi duse la audieri. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române”, arată sursa citată.

 Fenomen alarmant: România, fruntașa Europei la abandonul școlar

Abandonul școlar este un fenomen îngrijorător în România, țara noastră având cea mai mare pondere din Europa a persoanelor care renunţă devreme la studii, potrivit antena3.ro. Potrivit datelor Eurostat, aproape 15% dintre românii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani au părăsit anul trecut sistemul de educaţie şi formare.

 Elevii români abandonează devreme cursurile 

La nivelul Uniunii Europene, procentul persoanelor care au renunțat timpuriu la educaţie a scăzut constant în ultimii 10 ani, de la 13% în 2011 la 10% în 2021. Statele membre care au comunicat anul trecut cele mai mici ponderi de abandon timpuriu al sistemului de educaţie şi formare au fost Croaţia (2%), Slovenia, Grecia, Irlanda (toate 3%), Lituania şi Ţările de Jos (5%). În schimb, cele mai mari ponderi au existat în România (15%), Spania, Italia (ambele 13%) şi Bulgaria, Ungaria şi Germania (12%).

Uniunea Europeană și-a propus să lupte cu abandonul școlar

Statele membre ale UE şi-au propus reducerea ratei abandonului şcolar timpuriu la sub 9% la nivelul Uniunii Europene până în anul 2030. Şaisprezece state membre au îndeplinit deja acest obiectiv, și anume Belgia, Cehia, Irlanda, Grecia, Franţa, Croaţia, Letonia, Lituania, Ţările de Jos, Austria, Polonia, Portugalia, Slovenia, Slovacia, Finlanda şi Suedia. Față de anul 2011, aproape toate statele membre ale Uniunii Europene au anunțat un procent mai mic al persoanelor care au abandonat timpuriu din sistemul de educaţie şi formare, în 2021. Excepție fac Luxemburgul, Slovacia, Suedia, Cehia, Ungaria, Bulgaria, Polonia şi Germania, care au raportat toate o creştere mică, sub 3 puncte procentuale.

Cum arată clasamentul țărilor cu abandon școlar ridicat 

Aproximativ 15% dintre românii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani au părăsit timpuriu sistemul de educaţie şi formare. În Spania, circa 13% din persoanele din această categorie de vârstă au abandonat studiile devreme iar în Italia, procentul cetăţenilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani care au plecat timpuriu din sistemul de educaţie şi formare a fost identic cu cel din Spania, de 13%.

Efectele schimbărilor climatice: Europa va deveni un cuptor

Directorul medical de la „Matei Balş”, după confirmarea primului caz de variola maimuței în țară: „Sunt cazuri izolate și așa vor rămâne”

După confirmarea primului caz de variola maimuței în țara noastră, Adrian Marinescu, directorul medical de la Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, asigură că românii nu trebuie să fie îngrijorați, accentuând că „sunt cazuri izolate și eu cred că așa vor rămâne”.

Ca și în alte rânduri, acesta a subliniat la B1TV că trebuie în continuare să dăm dovadă de prudență, chiar dacă modul de răspândire al acestui virus nu poate fi comparat cu SARS-CoV-2.

Medicul Marinescu a făcut o paralelă, pe înțelesul tuturor, în condițiile în care „la variola maimuței vorbim de o transmitere care se face cu mare dificultate de la om la om”.

Faptul că e o boală cunoscută și că în general sunt forme ușoare nu înseamnă că n-ar trebui să fim prudenți, ca o discuție generală. În principiu, în raport cu bolile infecțioase, cred că tot timpul ar trebui să gândim în acest fel. (…)

Probabil că știți – dacă nu, vă spun eu acum – că din 1958 vorbim de variola maimuței și că în 1970 a fost primul caz la om. Ce e diferit în această perioadă este că în afara Africii nu avem cazuri izolate sau nu sunt atât de rare. Sunt ceva mai multe și e motivul pentru care atenția noastră a tuturor se îndreaptă către aceste cazuri”, a explicat acesta.

Totodată, în același context, directorul medical de la „Matei Balș” a arătat și care ar fi simptomele care indică faptul că există o infecție cu acest virus.

Modalitatea de transmitere înseamnă contact direct și prelungit, vă și spuneam că e vorba de focar în familie, dacă este să discutăm de un focar (…).

N-avem date că o persoană asimptomatică, așa cum s-a întâmplat la SARS-CoV-2, ar putea transmite, și e important, ceea ce înseamnă că acea persoană care are febră, durere în gât, ganglioni inflamați și are o erupție destul de caracteristică, cu vezicule, va fi cea care va transmite în acel interval de timp, în principiu când are erupția. E vorba de fluidele corporale”, a lămurit medicul.

Primul caz de variola maimuței în România a fost confirmat ieri, fiind vorba despre un bucureștean în vârstă de 26 de ani, despre care autoritățile spun că are o stare bună: „Boala a debutat în urmă cu 4 zile iar pacientul s-a prezentat la spital în cursul nopții precedente. Starea bărbatului este bună. Pacientul primește tratament simptomatic și se află în izolare. Din anamneză, rezultă că partenerul persoanei infectate a călătorit în ultima perioadă în mai multe țări din Europa unde există numeroase cazuri de infecție cu variola maimuței”.

Efectele schimbărilor climatice: Europa va deveni un cuptor

Înmulţirea valurilor de caniculă, în special în Europa, este efectul încălzirii climatice, potrivit oamenilor de ştiinţă, emisiile de gaze cu efect de seră sporindu-le intensitatea, durata şi frecvenţa. Un astfel de caz este valul de caniculă care a afectat Spania, un episod ”anormal” pentru această perioadă a anului, semn al ”încălzirii globale”, a declarat un expert al Agenţiei meteorologice spaniole (AEMET), potrivit g4media.ro.

Fenomenul, ”care nu e limitat la peninsula iberică” va afecta şi alte ţări europene, cum ar fi Franţa, în zilele următoare, avertizează meteorologul.

”Această căldură extremă, în această perioadă de primăvară, nu este normală” şi este cauzată de ”încălzirea climatică”, a precizat Ruben del Campo.

Episodul canicular, care apare după ce luna mai a fost declarată cea mai caniculară din ultimii cel puţin 100 de ani în Spania, va determina ”temperaturi extreme” şi ”ar putea dura până la sfârşitul săptămânii”, a precizat  Ruben del Campo, purtător de cuvânt al AEMET. Temperaturile vor depăşi ”40 de grade” Celsius în timpul zilei în multe oraşe spaniole, rămânând ridicate noaptea, când se vor înregistra ”peste 20 sau 22 de grade”.

În ultimele 10 luni, Spania au existat patru episoade de temperaturi extreme.

Este vorba despre caniculă în august, când au fost atinse valori record (47,4 grade Celsius la Montoro, în sudul ţării), temperaturi ”excepţional de ridicate” între Crăciun şi Ajunul Anului Nou, valul de căldură din mai, și valul de căldură actual. Mercurul termometrelor ar putea ajunge până la 43 de grade în Andaluzia (sud), în special în Cordoba şi Sevilla, potrivit AEMET.

Din epoca preindustrială, temperaturile au crescut în medie cu 1,7 grade în Spania (2 grade în Europa), aminteşte Ruben del Campo, precizând că episoadele de căldură sunt mai frecvente. Acesta spune că verile caniculare din Spania ”sunt puţin mai călduroase cu fiecare an care trece şi din ce în ce mai lungi: vara durează cu o lună în plus în comparaţie cu anii 1980”, ceea ce provoacă moartea a aproape 1.800 de persoane în fiecare an. Analistul avertizează asupra efectelor pentru mediu, cu un risc crescut de secetă şi de dificultăţi de aprovizionare în ceea ce priveşte apa, înmulţirea incendiilor, precum în zona Sierra Bermeja, în provincia andaluză Malaga, unde un incendiu a distrus 3.500 de hectare săptămâna trecută.

Legea privind întreruperile de sarcină în Polonia devine mai aspră

Legea privind întreruperile de sarcină în Polonia devine mai aspră

Sursa foto: Pixabay

Ministrul polonez al Sănătății Adam Niedzielski a anunțat la începutul lunii iunie că a înființat un registru electronic al femeilor însărcinate, informează Digi24.

Un astfel de proiect a fost elaborat toamna trecută, iar Donald Tusk, liderul platformei de opoziție PO, Platforma Obywatelska (Platforma Civică), a declarat că o astfel de lege este o obsesie ideologică a partidului aflat în coaliția de guvernare „Dreptate și Justiție.”

În urma protestelor și criticilor din spațiul public, ministrul Sănătății a retras proiectul. Un rol esențial în promovarea acestei legi a avut-o Biserica Catolică, ce a contribuit la înăsprirea reglementărilor privind avorturile.

Potrivit bisericii, avortul este permis doar dacă viața sau sănătatea femeii sunt în pericol ori dacă sarcina este consecința unui viol.

Pentru început, în prima etapă a proiectului privind registrul sarcinilor, transmiterea informațiilor va fi facultativă, iar din 1 octombrie 2022 ea va deveni obligatorie.

Waldemar Kraska, ministrul adjunct al Sănătății, a precizat că nu înființează un registru al sarcinilor, ci medicii vor avea acces la mai multe informații legate de pacienți. Mai mult, acesta a mai menționat faptul că în registru vor figura și alte informații, cum ar fi grupa sanguină, alergiile sau implanturile.

Ministrul adjunct al Sănătății: Nu înființăm un registru al sarcinilor

De asemenea, registrul electronic ar fi fost creat la recomandarea Comisiei Europene pentru a asigura persoanelor bolnave o mai bună protecție.

Barbara Nowaka, din partea platformei civice PO, a declarat că de frica puterii de la Varșovia, tinerele femei poloneze vor refuza să mai devină mame, registrul fiind un instrumnt menit să intimideze.

În Italia, spre exemplu, femeile din Piedmont care sunt însarcinate întrerupere ar putea fi plătite cu 4 mii de euro pentru a nu face avort. Maurizio Marrone, consilier regional pentru politici sociale, a declarat că Guvernul trebuie să ofere regiunii din nordul Italiei 400 de mii de euro asociațiilor antiavort, bani care vor merge la femeile care nu își vor întrerupe sarcina.

„În Piedmont se vor naște cu 100 de copii mai mult. Copii care altfel nu ar fi venit pe lume din cauza dificultăților economice ale mamelor”, a spus politicianul.

Chiar dacă avortul a fost legalizat în Italia în 1978, mulți medici refuză să facă întreruperi de sarcină din motive morale. Mai exact, 70 % din medicii abilitați să facă avorturi refuză să o facă invocând obiecția de conștiință, potrivit Politico.eu.

La acest capitol, România a fost, în timpul comunismului, pentru femeile care își doreau să facă avort un adevărat coșmar. Ceaușescu a interzis avortul la cerere, ceea ce a cauzat decesul a peste 10 mii de femei.

Chiar dacă a fost abrogată legea ce interzicea avortul, o mare parte dintre ginecologii din spitalele din țara noastră refuză întreruperea de sarcină din motive religioase, infrastructură medicală sau lipsa decontării serviciului de către Casa de Asigurări de Sănătate.

Citește și articolul: În Polonia, interzicerea dreptului la avort e egal cu o condamnare la moarte

Prețul la benzină și motorină scoate lumea în stradă

Foto: Promotor
Foto: Promotor

Reprezentanții Federației Operatorilor Români de Transport au cerut Guvernului să plafoneze prețul la benzină și motorină, aceasta fiind singura soluție ce se poate aborda pe termen scurt pentru consumatori, relatează Digi24.

De asemenea, aceștia au încurajat persoanele juridice să susțină protestele ce urmează să se desfășoare la toate stațiile de alimentare din România.

„Ţări precum Ungaria şi Slovenia, în care politicienii nu invocau stocurile de ţiţei ce ar trebui să ne liniştească pe toţi, aşa cum se întâmpla în urmă cu trei luni în România, au plafonat preţurile carburanţilor pentru consumatorii interni, persoane fizice şi juridice”, au spus reprezentanții Federației.

Federația acuză Guvernul că în trei luni nu a reușit să găsească un specialist care să explice care este legătura între stocurile invocate și prețurile de la pompă.

Cu toate acestea, reprezentanții federației au salutat inițiativa parlamentară prin care cota TVA aplicată în serviciile publice de transport rutier de pasageri ar urma să scadă la 5% și solicită Executivului să ia forma unei Ordonanțe de urgență pentru a putea avea efecte imediate.

Prețul la pompă a explodat. Milioane de români, afectați

„Fără aceste măsuri, atât sectorul transporturilor dar şi celelalte activităţi economice şi sociale se blochează în contextul în care pentru luna iulie au fost deja anunţate, «pe surse», preţuri la pompe cu 3 lei mai mari în medie decât cele actuale”, se mai arată în comunicatul transmis.

Reamintim că șoferii din toată țara au blocat pompele benzinăriilor și plătesc doar cu monede, unii alimentând și de 90 de bani. Acțiunea face parte din evenimentul „Proteste în toată țara cotra prețului carburantului.” La acest protest ce ar urma să aibă loc pe 30 iunie sunt anunțati peste 200 de mii de participanți.

Șoferii au protestat, în această după-masă, în benzinării din Cluj și Târgu Jiu, aceștia blocând pompele din cauza prețului ridicat al carburanților.

„E timpul să facem ceva, ieșiți în stradă, blocați pompele! Este imposibil și inadmisibil că într-o țară ca România prețul carburantului să depășească 9 lei/litru. Share masiv ca să vadă țoață lumea și să stabilim ce și când vom face. La 121$ pe baril este imposibil că prețul să depășească 9lei/litri ( unde jumătate din acești bani merg către stat) Noi facem ceva !”, este mesajul transmis de organizatori.

Citește și articolul: O țară din Europa declanșează o anchetă oficială după creșterile fără precedent ale prețurilor carburanților

Cum își fac unele „scriitoare de sertar” reclamă „pe spatele” criticului literar Valeriu Râpeanu

sursă foto: Curierul Național

Inițial, nu am dorit să scriem acest text. Da, Valeriu Râpeanu a lăsat multe pentru patrimoniul literar al României. Ne-am zis că era suficient să-i trimitem un gând de lumină, în mod discret, pentru a păși pe „tărâmul celălalt”. Avea 90 de ani și a supraviețuit unei pandemii. A citit, a oftat, s-a bucurat, s-a întristat deoarece era prea „bătrân” să-l mai caute „lumea bună” a Capitalei. E dreptul lui să se odihnească în pace! Însă, de aici, de la această știre care a apărut pe Agerpres, a fost difuzată la Radio România Cultural(chiar și la Antena 3!) să-ți faci reclamă pe spatele acestui critic literar, prin intermediul Facebook, e deja prea mult.

Cu tristețe am remarcat, o „domnișoară”, trecută de 30 de ani, al cărei nume nu-l dau aici, din motive de „incompatibilitate ” cu cel al profesorului Valeriu Râpeanu, fostă consilieră a ministrului Eduard Novak, a postat pe Facebook, în mod patetic: „a murit Valeriu Râpeanu. Nicio știre pe nicăieri. Oare câți din generația mea au auzit de el?”.

Postarea de duminică seara (12 iunie ac) a venit după ce știrea fusese scrisă/difuzată și redifuzată. Domnișoara se prezintă și scriitoare, însă, asupra acestui aspect vom reveni într-un alt articol.

Reporteri din „generația noastră”, care au scris subiecte mai „grele” decât poate ea citi, i-au reproșat că nu e cazul să se pună în lumină cu o știre tristă: „Puțină decență! Dacă vrei să ne arăți că știi cine e Valeriu Râpeanu, scrie tu, dar nu pentru like-uri pe Facebook”.

Cea care a dorit să-i dăm like doar pentru că „știe cine e Valeriu Râpeanu” a demisionat rapid de la Ministerul Sportului, iar într-o emisiune online, a spus cu un ton de fetiță râzgâiată că „a plecat, pentru că nu exista incompatibilitate personală și profesională cu șeful său de la Sport”.

Așa cum zin.ro a mai relatat, ar fi fost dezamagită, deoarece ministrul Eduard Novak era mai „compatibil” cu o altă consilieră, despre care au scris mai multe cei de la cancan.ro.

Evident, „incompatibila” de la Minister a șters aceste replici și a nimerit butonul „block”, pentru a se bucura doar de like-uri.

Am văzut multe „catastrofe” la propriu și la figurat, unele merită tratate cu blândețe, altele „sancționate” pe loc. De ce aș fi preferat să mai trăiască (măcar puțin) Valeriu Râpeanu? Pentru că ar fi fost nevoie de un „cenzor” pentru scriitorii de sertar, colecționari de like-uri și inimioare, care uită rolul esențial al cuvintelor: să descopere, să așeze, să sădească, să construiască lumi și CARACTERE!

Nu vom posta cine a fost Valeriu Râpeanu, au făcut-o alți colegi deja. Încheiem cu un apel la DECENȚĂ!

Citește și: Cuvinte despre cuvinte. Cum se transformă poezia în manipulare. De ce este atacată Ana Blandiana

Estimări îngrijorătoare cu privire la numărul turiștilor străini pe litoralul românesc

Litoralul românesc (Booking)

Directorul general Paradis Vacanțe de Vis, Aurelian Marin, a declarat că anul acesta, numărul turiștilor străini pe litoralul românesc va fi infim, comparativ cu anii anteriori înainte pandemiei de Covid-19, informează news.ro.

De asemenea, Marin a precizat că se încearcă o promovare a Bucovinei și Ardealului, dar și a altor destinații cunoscute din țara noastră.

„Nu vom putea să creştem doar cu circuite culturale, cu city-break-uri, nu va creşte în mod relevant numărul de turişti străini. Eu nu cred că vor fi mai mult de 30-40.000 de turişti”, a a declarat directorul general Paradis Vacanțe de Vis.

Majoritatea turiștilor străini sunt din Franța, Belgia, Polonia și Estonia. Ridicarea tuturor restricțiilor privind pandemia de Covid-19 a dus la o revenire ușoară a turismului

Aurelian Marin a mai declarat că agenția de turism pe care o conduce are contracte cu aproape toate hotelurile de pe litoralul românesc, iar în fiecare an, compania aduce peste 150 de mii de turiști.

Cu toate acestea, hotelierii sunt afectați de creșterea prețurilor la energie și de faptul că elevii vor începe școala pe 5 septembrie.

”Dacă ne raportăm la cifrele oficiale, care ne arată an de an în jur de 1,4 milioane de turişti sosiţi pe litoral, înseamnă că ne situăm la peste 10% din totalul de turişti care astăzi sosesc oficial”, a mai spus Marin.

Cu ocazia mini-vacanței de 1 Mai, pe litoralul românesc au fost peste 50 de mii de turiști. De asemenea, Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a anunțat că în perioada 28 aprilie- 1 mai s-a cheltuit peste 100 de milioane de lei.

În urmă cu cinci ani, peste un milion de turiști au vizitat litorarul românesc datorită curselor speciale din orașe ale țării, dar și în străinătate. Reamintim că vacanțele pentru anul acesta s-au scumpit cu până la 25% din cauza creșterii prețurilor și a pierderilor din timpul pandemiei de Covid-19.

Citește și articolul: Ministrul Turismului: Anul 2022 ar putea fi, pentru turismul românesc, cel mai bun an

ECO SUD nu a putut demonstra legalitatea tarifului pe care îl practică pentru depozitarea gunoiului din București. Decizia instanței nu este definitivă

foto cu caracter ilustrativ

Tribunalul București a decis (instanță de fond) că Primăria Capitalei nu trebuie să plătească companiei Eco Sud SA, administratorul depozitului de gunoi „Vidra” suma de 267 milioane de lei, reprezintă diferența de preț dintre tariful de 24,9 euro/tonă pentru depozitarea deșeurilor municipale, așa cum a fost aprobat prin HCGMB în anul 2021 și tariful de 42 de euro/tonă, cât consideră Eco-Sud că trebuie plătit. Deși a anunțat „victoria” pe rețelele de socializare, edilul Nicușor Dan nu figurează „reclamant” în acest proces, ci pârât. În mod normal, ar fi fost interesul Primăriei Capitalei să atace în instanță tarifele practicate de Eco Sud Sa, atât timp cât acestea încalcă Hotările de Consiliu.

Decizia Tribunalului București nu este definitivă, dar încă nu a fost contestată de Eco Sud Sa, după cum arată portalul instanțelor.

În fapt, Eco Sud SA a cerut operatorului de salubritate din Sectorul 1, Romprest, că trebuie să plătească un tarif de 42,40 de euro pe tona de gunoi depozitat, nu 24,9 euro cât a decis Consiliul General al Municipiului București în ședința din 6 iulie 2021, potrivit unor documente consultate de Ziarul de Investigații încă de anul trecut, contestate de reprezentanții Eco Sud.

Tarifele aplicate de această companie sunt pentru depozitarea deșeurilor care nu necesită sortare și tratare, precum deșeurile din construcții, deșeurile vegetale, praful /noroiul de pe străzi.

A.N.R.S.C a informat Prefectura Capitalei deoarece Nicușor Dan nu a luat nicio măsură pentru a contesta tarifele aplicate de Eco Sud SA

 Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) a constatat o serie de nereguli la compania Eco Sud SA, care gestionează mai multe gropi de gunoi din țară. Fără nicio bază legală, reprezentanții acestei firme au umflat tarifele la gunoi, iar prejudiciul adus bucureștenilor a ajuns la fabuloasa sumă de 267 milioane de lei.

Concret, Eco Sud SA a majorat tariful pentru groapa de gunoi „Vidra” de cinci ori decât era prevăzut în contractul inițial cu Pimăria Capitalei. Mai mult decât atât, a convertit tarifele din dolari în lei, apoi în euro, fără a avea acordul Consiliului General București.

Eco Sud Sa a deschis procese mai multor primării din Capitală, iar acestea sunt în desfășurare.

Primăria Municipiului București nu a efectuat niciun control la Eco Sud, cu toate că avea cunoștință că societatea aplică tarifele de depozitare neaprobate de către Consiliul General, iar compania Eco Sud trebuia sancționată cu amendă între 30 000 -50 000 de lei”, se arată într-o notificare transmisă de ANRSC către Prefectura București.

Edilii din București sunt disperați, câtă vreme sunt nevoiți să scoată mai mulți bani pentru depozitarea gunoiului, iar Nicușor Dan nu a luta măsurile pentru contestarea acestora în timp util.

Citește și: Interesele politice transformă România într-o groapă de gunoi? Cum este blocată stația de sortare de la Glina

George Simion, deranjat de paralela cu Zelea Codreanu: „Tre să ne dea în cap, să ne eticheteze, să ne asocieze cu mișcări de acum 100 de ani”

Sursa: Facebook

După ce luna trecută a fost solicitat ajutorul polițiștilor pentru a-l scoate pe George Simion din curtea postului de televiziune Digi, liderul AUR pare că a prins drag să facă live-uri în această locație.

Astăzi, Simion și-a luat propria echipă de filmare, hainele bune, și a purces la un nou live „muncitoresc”. Deranjul lui era acela că postul de televiziune titrase că „face nuntă ca a lui Zelea Codreanu”, așa că a simțit nevoia să se explice.

Și de această dată, lui Simion i s-a recomandat de către agentul de pază să iasă totuși din curtea postului de televiziune. „Colegii dumneavoastră au spus că eu sunt egal cu Zelea Codreanu. Trec aicea, e bine așa?”, i s-a adresat Simion agentului de pază. Și, din spatele barierei, adică afară din curtea Digi, liderul AUR a recunoscut că nu doar postul de televiziune l-a comparat cu Zelea Codreanu, însă se pare că dumnealui doar aici îi place unghiul pentru filmările live.

Simion a făcut o paralelă proprie, nu cu Zelea Codreanu, ci cu evenimentele imediat următoare Revoluției, ba chiar a adus în discuție scandalul din propriul partid, legat de acuzele aduse de fostul lider AUR Satu Mare.

Săptămâna asta, datorită nunții mele, cuvântul cheie este Zelea Codreanu. Cum au făcut și-n anii 90, când CTP zicea… și Ion Iliescu zicea că au venit ăăă.. bandele de legionari și tre să vină minerii. Acuma tre să ne dea în cap, să ne eticheteze, să ne asocieze cu mișcări de acum 100 de ani. Ce treabă avem noi cu asta?

A mai spus un acoperit din ăsta odată că ar trebui interziși toți cei care poartă cămașă populară și nu sunt țărani. Pentru că sunt simpatizanți legionari. Chiar credeți că lumea mai crede în minciunile voastre? Săptămâna trecută ordinul pe unitate și cuvântul cheie a fost acte de preacurvie și orgii sexuale. Nu vă mai crede nimeni, bă băieți”, a încheiat George Simion.

Paralela cu Zelea Codreanu vine după ce Simion a anunțat că așteaptă toți românii la nunta sa, pe 27 august. Și, cum în iunie 1925 Zelea Codreanu a avut la nunta sa, organizată în Crângul din Focșani – Vrancea, undeva între 80.000 și 100.000 de persoane, nu a fost greu de făcut o astfel de comparație.

La nunta sa, Simion nu vrea bani sau cadouri, vrea doar să îi fie martori toți românii, să fie voie bună, însă neapărat invitații, cunoscuți sau necunoscuți, trebuie să poarte cămașă populară.

Aștept toți românii să se bucure alături de mine. Cea mai mare bucurie pentru mine e dacă veți fi prezenți. Să veniți în cămașă populară!”, scria sâmbătă Simion pe Facebook, iar în comentarii lămurea că se vor face eforturi pentru a se asigura trasnsport gratuit tuturor nuntașilor.

În plus, acesta a dezvăluit și că nunta va avea loc în Oveselu, Vâlcea: „Știu că e departe pentru unii dintre voi dar ne organizăm cu autocare din fiecare județ. Nu am glumit: vă aștept pe toți”.

Variola maimuței a ajuns în România

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

A fost raportat primul caz de variola maimuței în România.

Este vorba despre un bărbat de 26 de ani, care locuiește în București. Potrivit unui comunicat emis de Ministerul Sănătății, starea acestuia este bună.

Bărbatul infectat primește tratament și se află în izolare. Bucureșteanul a călătorit în mai multe țări din Europa

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 26 de ani din București. Acesta a fost diagnosticat în cursul zilei de astăzi în urma investigațiilor de laborator. Boala a debutat în urmă cu 4 zile iar pacientul s-a prezentat la spital în cursul nopții precedente. Starea bărbatului este bună. Pacientul primește tratament simptomatic și se află în izolare. Din anamneză, rezultă că partenerul persoanei infectate a călătorit în ultima perioadă în mai multe țări din Europa unde există numeroase cazuri de infecție cu variola maimuței”, a transmis Ministerul Sănătății, potrivit Europa FM.

Virusul care provoacă variola maimuței este asociat călătoriilor în Africa de Vest. Simptomele includ o erupție cutanată, febră, dureri musculare și dureri de cap

În data de 23 mai, directorul medical de la Institutul „Matei Balş” din Bucureşti excludea o posibilă pandemie cu variola maimuței.

Cred că trebuie să ne referim la lucrurile concrete. Dacă îngrijorarea înseamnă că ne gândim că acest virus ar putea să dea o pandemie sau măcar o epidemie, e clar că nu e nicio susținere în momentul de faţă”, declara, la acel moment, Adrian Marinescu.

Această afecțiune se transmite prin contact cu fluidele corporale sau picături de salivă de la persoanele sau animalele infectate. Cu toate acestea, nu se transmite ușor.

În ceea ce privește rata deceselor, aceasta se situează undeva până în 1%.

Odesa: Ucrainencele s-au întors pe plajă, iar ședințele foto nu lipsesc din program

Captură video Youtube
Captură video Youtube

Femeile din Odesa s-au reîntors pe plajă pentru ședințe foto, iar viața pare să fi revenit la normal în mai multe orașe din Ucraina.

Deși rușii le atacă țara, ucrainencele postează pe Instagram, YouTube și Telegram tot mai filmulețe care devin, în scurt timp, virale.

Autoritățile din Odesa le-au interzis locuitorilor să intre pe anumite plaje, din cauza faptului că acolo s-ar afla mai multe mine plasate strategic pentru a apăra orașul de invazia rusă, precizează Știrile Pro TV.

Cu toate acestea, locuitorii orașului ucrainean sunt prezenți pe litoral aproape în fiecare zi.

Un ucrainean a fost ucis de o mină navală pe o plajă din Odesa

Deși autoritățile insistă asupra faptului că plajele reprezintă un pericol din cauza minelor navale, oamenii continuă să ignore avertismentele.

Un videoclip a devenit viral după ce un ucrainean a murit pe plajă, fiind aruncat în aer de o mină.

Bărbatul era însoțit de soție și de copilul său, murind sub privirile acestora.

Autoritățile au amplasat panouri care atrag atenția asupra minelor de pe plajă

Mai multe mine au explodat, punând în pericol viața oamenilor care insistă să facă plajă, să înoate sau să se plimbe pe litoral.

Potrivit sursei citate, autorităţile din Odesa au amplasat pe plajele cu ieşire la Marea Neagră panouri prin care oamenii sunt avertizaţi că mai multe mine navale au ajuns în zona de coastă, iar înotul este interzis.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
-4 ° C
-3.4 °
-5 °
85 %
3.1kmh
96 %
J
3 °
vin
0 °
S
-1 °
D
-2 °
lun
-5 °

Ultimul articol

Nistor, Ciuclea și Stoian. O poză cât o mie de articole - Foto Facebook-

Supercom cere eșalonare de aproape 12 milioane de lei către CJ Hunedoara. Bârcea Mare...

O cerere care depășește un simplu calcul contabil La nivel formal, documentul pare unul banal: o companie solicită eșalonarea unei datorii. În realitate, cererea depusă...

Daniel David părăsește oficial Ministerul Educației

Președintele Nicușor Dan a semnat decretul prin care a luat act de demisia lui Daniel David din funcția de ministru al Educației și Cercetării. David...
Sursa foto: Facebook - Armata Română

Fost ministru al Apărării reclamă „manevra abjectă de manipulare” a lui Radu Miruță

Cândva ministru al Apărării, acum portavoce a PSD, Mihai Fifor nu a putut să treacă pur și simplu peste declarațiile lui Radu Miruță, referitor...