22.3 C
București
luni, 18 mai 2026
Acasă Blog Pagina 271

(VIDEO) Agent Green lansează o campanie națională noncomercială pentru stimularea reciclării plasticului

Captură video: Agent Green
Captură video: Agent Green

Organizația Agent Green a lansat o campanie prin care încurajează reciclarea de materiale plastice.

Membrii organizației nonguvernamentale atrag atenția că nu doar România, ci întraga planetă se îneacă în plastic, iar fiecare cetățean ingerează plastic prin aerul pe care îl respiră, apa pe care o bea, mâncarea pe care o consumă.

Agent Green lansează o campanie națională care înseamnă la reciclarea plasticului: ”Este timpul să schimbăm modul în care producem, consumăm și ne debarasăm de plastic”

Reprezentanții au explicat că, oficial, România reciclează doar 11% din deșeurile produse, fiind la coada Europei în acastă privinţă, cu o rată de patru ori mai mică decât media europeană.

Plasticul de unică folosință (pungi, farfurii, tacâmuri, pahare, ambalaje, beţigaşe de urechi, baloane, filtre de ţigări, şerveţele umede şi alte produse de igienă din plastic), nu va fi scos de pe piața din România înainte de anul 2030, deși UE l-a interzis din 2019.

Președintele Agent Green: ”Sistemul Garanție-Returnare a fost amânat în mod repetat și încă nu este încă în vigoare nici acum”

Porivit declarațiilor oferite de Gabriel Păun, acest sistem are potenţialul de reducere a gunoiului cu peste 80%, iar nivelurile de reciclare pentru ambalaje de băuturi pot atinge 90-98%. Acest sistem ar asigura că orice cumpărător din România ar primi înapoi câte 50 de bani la ambalajele de până la 3 litri la momentul returnării la magazin.

Pentru că situația este scăpată de sub control, autoritățile fac prea puțin, iar cetățenii au și ei o responsabilitate importantă, Agent Green propune campania națională pentru a crește gradul de conștientizare și implicit pe cel de colectare separată și reciclare”, punctează președinte organizației pentru protecția mediului.

Spotul este disponibil pentru descărcare și liber la difuzare fără limite, fără excepții. Rugăm posturile TV sau media online să ne contacteze la adresa office@agentgreen.org în cazul în care este nevoie de spot într-un alt format sau dacă există alte cerințe specifice”, se arată în comunicat

Doina Pană și intoxicarea cu mercur. DIICOT a clasat dosarul

Sursa Foto: Facebook

Au trecut câțiva ani buni de când Doina Pană, fost ministru al Apelor și Pădurilor, a reclamat la DIICOT că s-a încercat asasinarea sa prin otrăvire cu mercur.

A fost declanșată ancheta, s-au făcut expertize, însă procurorii DIICOT au ajuns la concluzia că nu a existat niciun pericol în acest sens, astfel că au dat o soluție de clasare.

Informația a fost făcută publică de Agerpres, care a explicat și de ce cercetările au durat ani întregi. Potrivit sursei citate, procurorii DIICOT au clasat dosarul în care Doina Pană a reclamat că a fost otrăvită, după ce expertizele efectuate de către Institutul Național de Medicină Legală (INML) au stabilit că nu a fost intoxicată cu mercur, ci posibil doar „expusă” la mercur cu valori reduse, în urma ingerării unor alimente.

La momentul în care au fost demarate cercetările, se anchetau posibile infracțiuni de constituire grup infracţional organizat şi tentativă de omor. Inițial, fostul ministru a depus o plângere la Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Române, iar cauza a fost trimisă la DIICOT plângându-se că avea în organism o cantitate dublă de mercur față de limita maximă admisă, de aici bănuind că s-a încercat otrăvirea sa de către „mafia din industria lemnului”.

Eram ministru al Pădurilor, în Guvernul Tudose când s-a întâmplat. Am început să mă simt foarte rău, am mers la medic, am aflat că aveam probleme foarte mari cu inima, am urmat tratament, dar mă simţeam tot mai rău. Am făcut apoi o analiză toxicologică unde am descoperit că am fost intoxicată cu mercur în cantitate mare. Am făcut plângere la poliţie abia când am demisionat. E o anchetă în derulare şi sper din suflet să îi prindă”, spunea Doina Pană, în urmă cu trei ani.

Cu toate acestea, urmare a anchetei, INML a concluzionat că acesteia „nu i-a fost pusă viaţa în primejdie” și că „nu există elemente obiective care să susţină faptul că în cazul persoanei vătămate a existat o intoxicaţie cu mercur”. Sursa citată mai arată că expertiza INML a indicat că, probabil, Doina Pană a fost expusă la mercur la valori reduse, posibil în urma „alimentaţiei moderne”, dat fiind că există alimente pe piaţă care conţin mercur şi care pot provoca simptomele reclamate, respectiv peştele, fructele de mare, cerealele, fructele sau carnea provenită de la animale care au fost hrănite cu cereale contaminate cu mercur.

Nicolae Ciucă: ”România a stocat în depozitele naționale o cantitate-record de gaz”

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Premierul României a precizat astăzi, 7 noirmbrie, că țara noastră a stocat în depozitele naționale o cantitate-record de gaz.

Potrivit declarațiilor oferite de Nicolae Ciucă, România ar dispune de peste 3 miliarde metri cubi, reprezentând 97.75% din totalul capacității de înmagazinare.

România dispune de suficient gaz pentru perioada de iarnă

Pragul de 80% (solicitat de Comisia Europeană) a fost depășit de la mijlocul lunii septembrie, iar faptul că ne apropiem deja de capacitatea tehnică maximă înseamnă că vom avea, la iarnă, suficient gaz pentru necesarul consumatorilor casnici și al economiei”, se arată în textul distribuit pe contul de Facebook.

Vor fi dezvoltate platforme de extracție din largul Mării Negre

Nicolae Ciucă a dat asigurări că, în viitor, producția internă va crește, ca urmare a dezvoltării platformelor de extracție din largul Mării Negre și după pornirea exploatării unor noi perimetre din interiorul teritoriului, precum Caragele, din județul Buzău.

Ciucă este de părere că unul dintre merite l-ar avea ministrul Energiei, Virgil Popescu

Ca urmare a politicilor derulate de ministrul liberal al Energiei Virgil Popescu, România este unul dintre statele europene cu cea mai mică dependență de gazul din import, circa 90% din necesarul țării fiind acoperit din producția internă”, a adăugat premierul României, Nicolae Ciucă.

Mii de bucureșteni mor, în fiecare an, din pricina poluării excesive

Sursa foto: aerlive.ro
Sursa foto: aerlive.ro

Mii de locuitori ai Capitalei se confruntă, an de an, cu o poluare în creștere, fenomenul ducând la diverse afecțiuni grave, dar și la deces.

Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis și AerLive.ro au lansat astăzi ”AerCurat pentru București”, o campanie de informare și conștientizare cu privire la impactul poluării asupra sănătății umane, care analizează efectele poluanților atmosferici asupra afecțiunilor respiratorii, oncologice, pediatrice, cardiologice și dermatologice.

Cu sprijinul unei echipe de medici, Ecopolis a realizat un raport de cercetare pentru a arăta efectele nocive ale poluării asupra sănătății și a analizat datele privind sănătatea populației, corelate cu cele privind calitatea aerului pentru București, din platforma aerlive.ro.

Prin urmare, a fost calculat impactul poluării aerului cu PM2.5 și PM10 asupra mortalității generale, mortalității post-neonatale și bolii ischemice a inimii pentru bucureșteni, prin aplicația AirQ+, dezvoltată de Organizația Mondială a Sănătății.

În București, poluarea aerului este responsabilă pentru mii de decese: 2.869 sunt cauzate de expunerea pe termen lung la PM2.5, iar 548 de decese sunt cauzate de poluarea cu PM 2.5 pentru persoanele ce au boala ischemică a inimii

Mai mult, iar 5.6% dintre cazurile de decese la bebeluși sunt cauzate de poluarea cu microparticule PM10.

Ne dorim ca acest raport să stea la baza fundamentărilor politicilor publice atât de necesare pentru îmbunătățirea calității aerului în București și să servească drept inspirație și pentru celelalte orașe ale României, care se confruntă cu problema calității aerului”, a transmis Oana Neneciu, Director Executiv Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis.

Exercițiul Balkan Shield 2022 se desfășoară în Grecia

Sursă foto: Facebook/MApN
Sursă foto: Facebook/MApN

De la finalul lunii octombrie până în data de 11 noiembrie, militarii români sunt participanți la exercițiul multinațional Balkan Shield, desfășurat în Grecia.

Anunțul a fost făcut astăzi, 7 noiembrie, de reprezentanții Ministerul Apărării Naționale.

MapNa transmis că România este reprezentată de un detașament cu două elicoptere IAR-330 PUMA (M și L-RM) și personal navigant, tehnic și medical din Bazele 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu și 90 Transport Aerian Otopeni, la care se adaugă operatori de forțe speciale.

În exercițiul Balkan Shield 2022 sunt implicați 250 de participanți, cu 25 de vehicule terestre și 11 elicoptere, din șapte țări (Albania, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Grecia, Muntenegru, Macedonia de Nord și România)

Pentru militarii români, participarea la Balkan Shield aduce un câștig în domeniul instruirii pe linia standardizării tehnicilor, tacticilor si procedurilor în ceea ce priveste misiunile de zbor executate în sprijinul Forțelor pentru Operații Speciale și de evacuare medicală.

Participarea la un exercițiu multinațional, în afara țării, este totdeauna o ocazie de a învăța lucruri noi, dar și de le arăta celorlalți militari nivelul de pregătire al trupelor proprii. Doar așa se pun bazele încrederii de a acționa împreună, într-o situație reală”, se arată în textul publicat de MApN.

Cosmin Macsim, șeful detașamentului de zbor: ”Este primul exercițiu international pe timpul căruia intenționăm să integrăm o structură de nivel detașament de elicoptere pentru operații speciale într-o structură similară aparținând altui stat partener”

Fiecare exercițiu are provocările sale, iar acum acestea au constat în desfășurarea zborurilor într-o zonă nouă, cu relief muntos, ritmul alert al misiunilor, familiarizarea cu zona de operații. Fiecare participant are un rol important și are de învățat ceva pentru viitor. Pentru echipa tehnică, provocarea a fost dislocarea materialelor și echipamentelor necesare efectuării mentenanței de nivel „luptă”, folosind în același timp facilitățile și infrastructura puse la dispoziție de țara gazdă, prin acordurile semnate. Un alt câștig în termeni de „dezvoltarea competențelor” vine din faptul că personalul navigant este implicat în toate etapele exercițiului, de la planificare, la execuție și până la analiza misiunilor din spectrul specific forțelor pentru operații speciale. Toți acești pași ne ajută să atingem obiectivul detașamentului, de a armoniza și a valida totodată tehnicile, tacticile și procedurile proprii într-un mediu operațional internațional” – a detaliat comandorul Cosmin Macsim, șeful detașamentului de zbor.

O școală din București beneficiază de un nou laborator de robotică

Sursă foto: Facebook/Ciprian Ciucu
Sursă foto: Facebook/Ciprian Ciucu

Primarul Sectorului 6 din București a precizat că Școala 311 dispune de un nou laborator de robotică, informatică și programare.

Laboratorul beneficiază de imprimate 3D, roboți și realitate virtuală.

Anunțul a fost făcut astăzi, 7 noiembrie și se are în vedere ca, în viitor, să apară cel puțin un cerc de robotică.

Potrivit anunțului făcut de Ciprian Ciucu, laboratorul de robotică are două obiective:

  1. să crească atractivitatea educației facilitând experimente și experiențe de învățare cu adevărat interesante și superioare;
  2. să ofere posibilitatea că elevii să își dezvolte competențe specifice în zona științelor exacte de la o vârstă care să le permită că la liceu și facultate să fie deja avansați, performanți.

Școala 311 va colabora permanent în acest proiect cu Colegiul Național “Grigore Moisil”

Colegiul Național “Grigore Moisil” deține deja un astfel de laborator și care va asigura un transfer de know-how către Școala 311.

Elevii din Moisil îi vor învăța pe cei mai mici să opereze această tehnologie iar profesorii vor învăța să folosească acest laborator în activitatea didactică, în cadrul curriculumului național. Mă aștept să apară cel puțin un cerc de robotică. Vom măsura impactul acestei investiții asupra performanțelor școlare și dacă acestea vor crește vom dezvoltă acest proiect și în alte școli”, se arată în textul distribuit de Ciprian Ciucu pe contul de Facebook.

Au fost depuse 108 dosare în cadrul Programului de realizare a pistelor pentru biciclete

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Crește interesul românilor în ceea ce privește realizarea pistelor pentru biciclete și utilizarea bicicletelor ca mijloc de deplasare nepoluant.

Nicolae Ciucă, premierul României, a vorbit despre demarearea Programului de realizare a pistelor pentru biciclete, precizând că 108 dosare au fost depuse pentru acest tip de infrastructură, iar programul va continua.

Programul de realizare a pistelor pentru biciclete este un prim pas și sunt așteptate, pe viitor, alte proiecte similare

Mă bucur să văd că interesul românilor pentru un stil de viață sănătos și prietenos cu mediul este tot mai mare, dar și că noi le putem oferi mai multe facilități ȋn acest sens. 108 dosare au fost depuse astăzi, în cadrul Programului de realizare a pistelor pentru biciclete, ȋn doar două minute de la lansarea sesiunii. Fondurile au fost solicitate integral de către autorități locale din județe, municipii, orașe sau comune. Cu siguranță vom continua acest program, vom veni și cu alte proiecte similare și vom căuta să creștem valoarea finanțării, pe viitor”, a transmis premierul Nicolae Ciucă.

În egală măsură, ministrul Mediului, Tanczos Barna, a precizat că România va avea 890 kilometri noi de piste pentru biciclete.

Ministrul a explicat că, la începutul acestei luni, în doar două minute de la lansarea programului, autorităţile locale au depus proiecte de realizare a drumurilor pentru biciclişti în valoare de 755 milioane de lei.

Mai multe asociaţii de dezvoltare şi consilii judeţene, din 30 de judeţe, au optat pentru dezvoltarea infrastructurii velo

Succesul programului şi epuizarea rapidă a bugetului arată un interes crescut pentru o mobilitate sustenabilă. Noile piste pentru biciclete vor asigura o alternativă ecologică la transportul auto şi vor contribui la un mediu mai curat şi mai sănătos”, a precizat Tanczos Barna.

Clotilde Armand va trebui să răspundă în fața Agenției Naționale de Integritate (ANI)

Clotilde Armand Foto-Ziarul de Investigatii

Astăzi, 7 noiembrie, Clotilde Armand,a intrat în vizorul Agenției Naționale de Integritate (ANI).

Actualul primar al Sectorului 1 din București este acuzat de ANI de conflict de interese și incompatibilitate.

Mai mult, inspectorii de integritate au sesizat Parchetul General – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Armand Clotilde Marie Brigitte a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal întrucât, în exercitarea atribuțiilor de primar, respectiv în perioada februarie – august 2022, a semnat un număr de 5 dispoziții care au condus la crearea unor venituri suplimentare pentru sine.

Totuși, demersul care a dus la declanșarea verificărilor datează de acum cinci luni. În acel moment, fostul primar al Sectorului 1 a formulat către președintele ANI, Florin Ionel Moise, o sesizare ”cu privire la o posibilă stare de incompatibilitate și/ sau conflict de interese a Primarului subdiviziunii administrativ- teritoriale a Sectorului 1 al Municipiului București”

În sesizarea înaintată de Tudorache se precizat, între altele, următoarele aspecte:

La nivelul subdiviziunii administrativ- teritoriale a Sectorului 1 al Municipiului București sunt implementate 4 proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile, după cum reiese din informațiile publice postate pe site-ul http://www.poca.ro, la secțiunea monitorizare-program, subsecțiunea lista-operațiunilor-selectate-și-finanțate, după cum urmează:

1. Mecanisme si instrumente implementate la nivelul S1MB pentru fundamentarea deciziilor si planificarii strategice pe termen lung cu data finalizării 01.01.2023.

2. Instrumente pentru reducerea birocrației în serviciile de asistență socială la nivelul Sectorului 1 al Municipiului București cu data finalizării 10.12.2022.

3. Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție cu data finalizării 09.06.2023.

4. Implementarea instrumentelor de management al calității și performanței pentru standardizarea proceselor și serviciilor orientate către cetățeni la nivelul Sectorului 1 al Municipiului București cu data finalizării 18.07.2023. ”

Care sunt solicitările fostului edil al Sectorului 1 din Capitală

Față de toate cele prezentate, se conturează îndoiala rezonabilă cu privire la respectarea regimului incompatibilităţilor și conflictelor de interese de către Primarul Sectorului 1, iar pe această cale, vă adresez rugămintea să demarați activitatea de evaluare efectuată de inspectorii de integritate, conform prevederilor Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative”.

Daniel Tudorache a precizat că, în condițiile în care mandatul de deputat și de cetățean al Sectorului 1 nu îi permit să solicite actele administrative cu caracter individual emise de către Primarul Sectorului 1, inspectorii de integritate pot solicita conform prevederilor art. 15 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, următoarele documente fără a fi limitative:

– Actul/actele administrativ/administrative (dispoziția/dispozițiile) emise de către Primarul Sectorului 1 privind desemnarea Primarului Sectorului 1 să îndeplinească o anumită funcție în echipa/ echipele de proiect finanţate din fonduri europene nerambursabile, respectiv Manager proiect, Responsabil achiziții, Responsabil financiar, Asistent proiect, Responsabil de promovare și publicitate etc.

– Actul/actele administrativ/administrative (dispoziția/dispozițiile) emise de către Primarul Sectorului 1 potrivit căruia/cărora Primarul Sectorului 1 a beneficiat la lichidarea drepturilor salariale aferente lunii aprilie 2022 de majorarea în cuantum brut a indemnizației lunare cu 20 % acordată în temeiul prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 coroborate cu prevederile art. 4 din Anexa la H.G. nr. 325/2018.

– Actul/actele administrativ/administrative (dispoziția/dispozițiile) emise de către Primarul Sectorului 1 potrivit căruia/cărora Primarul Sectorului 1 a beneficiat la lichidarea drepturilor salariale aferente lunii aprilie 2022 de majorarea în cuantum brut a indemnizației lunare cu 25 % acordată în temeiul prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 153/2017 coroborate cu prevederile art. 6 din Anexa la H.G. nr. 325/2018.

– foaia/foile colective de prezență pe luna aprilie 2022 aferentă/aferente proiectului/ proiectelor în care Primarul Sectorului 1 este desemnat să îndeplinească o anumită funcție corespunzătoare majorării indemnizației lunare cu 20 %.

– ștatul/ștatele de plată pe luna aprilie 2022 aferent/aferente proiectului/ proiectelor în care Primarul Sectorului 1 este desemnat să îndeplinească o anumită funcție corespunzătoare majorării indemnizației lunare cu 20 %.

– ștatul/ștatele de plată pe luna aprilie 2022 aferent/aferente majorării indemnizației lunare cu 25% a indemnizației lunare.

Prezenta sesizare trebuie analizată cu celeritate, pe de o parte, pentru a evita posibilele prejudicii ale bugetului de venituri și cheltuieli al Sectorului 1 al Municipiului București iar, pe de altă parte, pentru ca proiectul finanţat din fonduri europene nerambursabile “Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție” care este în implementare să se deruleze în condiții de legalitate”, a transmis Daniel Tudorache.

Alexandru Rafila, despre o posibilă candidatură la prezidențiale: „Niciodată nu poţi să excluzi o astfel de oportunitate, care este o mare onoare”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a explicat aseară care ar fi contextul în care ar putea fi candidatul PSD la alegerile prezidențiale din 2024.

Discuții referitor la acest aspect au tot fost în spațiul public, ministrul Rafila precizând constant că nu exclude o astfel de variantă, care însă depinde de mai multe decizii din interiorul partidului, dar și de un anumit context.

Oricum ar fi, Rafila s-ar considera în continuare onorat dacă ar intra în cursa pentru Cotroceni, chiar dacă a punctat că momentan este prea devreme pentru astfel de discuții, la modul serios.

Prezent la Antena 1, ministrul Rafila a explicat, citat de Știri pe Surse, că, în acest moment, atenția sa este îndreptată doar către portofoliul pe care îl deține, deoarece are „foarte mută treabă”. Însă, dacă colegii săi îl vor prezidențiabil, va accepta:

Am spus că trebuie să existe două elemente, primul este să ai sprijinul politic al unui partid şi nu se pune problema în acest moment, pentru că mai sunt cel puţin doi ani până la aceste alegeri. Şi avem multe alte lucruri de făcut şi eu am foarte multă treabă la Ministerul Sănătăţii, deocamdată. Deci nu se pune în vreun fel această problemă, în momentul de faţă.

Mai mult, am spus că cel care trebuie să candideze, din partea unui partid politic, trebuie să înţeleagă că trebuie să aibă pregătirea şi să înţeleagă că este o responsabilitate. Eu am spus că am un proces în care analizez aceste lucruri, că niciodată nu poţi să excluzi o astfel de oportunitate care este o mare onoare, dar asta nu înseamnă că eu sunt în vreun fel dornic sau sunt pe vreo listă ca să candidez din partea PSD.

Este o speculaţie, eu am citit reacţiile din presă ulterioare declaraţiei şi nu au reflectat, din păcate, ceea ce am spus eu cu adevărat”.

Europarlamentarul Victor Negrescu, trei scenarii privind intrarea României în Schengen

Sursa: Facebook

Victor Negrescu, europarlamentar PSD, vine cu vești de la Bruxelles, unde spune că a purtat discuții aproape prietenești cu omologii săi olandezi, în contextul în care țara pe care o reprezintă aceștia în Parlamentul European nu vede cu ochi buni intrarea României în spațiul Schengen.

Olanda este singura țară din Uniunea Europeană care are reticiențe privind „seriozitatea” țării noastre, ceea ce ar putea însemna o nouă amânare a intrării României în Schengen.

Nu de puține ori social democratul a militat pentru intrarea României în Schengen, fiind convins că țara noastră respectă toate criteriile de aderare, iar acum prezintă trei scenarii care ar putea duce la acest deziderat, bazându-se pe ceea ce numește „discuții purtate recent, la nivel informal”.

Ceea ce Negrescu știe sigur este că „sunt șanse tot mai mari ca Olanda să susțină aderarea României la spațiul Schengen”, cu o rezervă, anume că „nu avem în prezent nicio garanție”.

Însă din interior, Victor Negrescu arată că se discută despre trei scenarii, toate ducând către un final mult așteptat: România, liber la spațiul Schengen.

În prezent se discută despre următoarele scenarii:
Scenariul 1: Votul pentru aderarea României la spațiul Schengen va avea loc în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne din 8-9 decembrie. În acest caz, Olanda, dacă va rămâne ultimul stat care nu are o poziție clară, va vota în favoarea aderării, dar prin impunerea unor condiționalități, susținute poate și de alte state europene, prin care se solicită Comisiei Europene să elaboreze un mecanism de monitorizare special, în baza căruia ar putea fi suspendate o parte din drepturile specifice spațiului Schengen dacă anumite prevederi ar fi încălcate. Scenariul abținerii este în continuare evaluat, dar guvernul olandez percepe abținerea ca o înfrângere pe care nu și-o permit în contextul actual.

Scenariul 2: Votul urmează a fi reprogramat pentru o sesiune extraordinară, care poate avea loc chiar în cursul acestui an, pentru a aștepta concluziile ultimului raport MCV și avizul Comisiei de la Veneția pe Legile Justiției. În acest caz, intrarea țării noastre în spațiul Schengen este în continuare condiționată de criterii care nu au nicio legătură dispozițiile acquis-ului Schengen. Se evaluează inclusiv decuplarea Bulgariei de România.

Scenariul 3: O decizie privind intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen ar putea fi reprogramată pentru anul viitor, după finalizarea alegerilor provinciale din Regatul Țărilor de Jos din martie 2023. Un scenariu nesigur, care ridică multe semne de întrebare, mai ales că o decizie privind intrarea Croației în spațiul Schengen urmează să fie luată până la finalul acestui an. Mai mult, cele mai recente sondaje arată o scădere a popularității partidelor aflate la putere în Olanda iar, o eventuală înfrângere, ar putea precipita căderea guvernului”, explică social democratul pe Facebook.

Victor Negrescu subliniază însă că nici cele de mai sus nu sunt „bătute în cuie”, și că totul depinde de „evoluțiile politice și electorale din Olanda”. Cu toate acestea, Negrescu promită să rămână conectat, însă face un apel la unitate și către politicienii autohtoni:

În ultimele săptămâni am intensificat contactele cu parlamentari și decidenți olandezi, cu scopul de a-i convinge să susțină România și, eventual, să inițieze o nouă rezoluție în Parlamentul olandez pentru sprijinirea țării noastre.

Reiterez apelul meu la unitate și responsabilitate către toate forțele politice din România în vederea atingerii acestui obiectiv important pentru țara noastră și le invit să se implice mai mult în acest sens, pentru că non-combatul aduce deservicii României”.

Primarul din Otopeni, trimis în judecată; este acuzat că a achitat lucrări neefectuate

Sursa: otopeniro.ro

Constantin Silviu Gheorghe, primarul orașului Otopeni, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție sub acuzația de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, în legătură cu plata unor lucrări care nu fuseseră efectuate.

În septembrie, procurorii au descins la sediul primăriei și au ridicat documente, iar ulterior au dispus reținerea primarului, dar și a directorului care se ocupa de acordarea vizei de control financiar preventiv executiv din primărie – Constantin Vlad.

În acest moment, cei doi au fost trimiși în judecată în stare de arest la domiciliu, în același dosar fiind acuzați alți patru inculpați – un inspector din primărie, un diriginte de șantier și un om de afaceri – cercetați în stare de libertate, precum și un alt om de afaceri – aflat în stare de detenție într-o altă cauză.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției arată că, prin modul în care au acționat inculpații, din Primăria Otopeni ar fi „plecat” în mod nelegal suma totală de 35.916.006 lei. De altfel, Primăria Orașului Otopeni – prin reprezentanți – a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal, fără a comunica însă cuantumul pretențiilor.

Dacă directorul executiv în cadrul primăriei va răspunde pentru aceleași acuzații ca și primarul, un alt funcționar – Bogdan Ionel Ștefan, inspector la Compartimentul Investiții și Achiziții Publice din cadrul primăriei a fost trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, săvârșită în vederea obținerii unui avantaj patrimonial de către altul.

Ceilalți trei inculpați, detaliază DNA, sunt acuzați de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

Totul, legat de anumite lucrări care ar fi trebuit să se deruleze începând cu anul 2011:

În perioada 2011-2017, în contextul derulării unui contract de proiectare și execuție de lucrări pentru obiectivul de investiție „Infrastructura de bază în orașul Otopeni” (Faza I de lucrări – Cartier Ferme), încheiat între Primăria orașului Otopeni și o societate comercială administrată de doi dintre oamenii de afaceri, cercetați în prezenta cauză, edilul Gheorghe Constantin Silviu și directorul executiv Vlad Constantin și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația primară și ar fi acceptat la plată și ar fi achitat în mod nelegal suma totală de 35.916.006 lei, din care:

25.421.080 lei reprezentând inițial cheltuieli nejustificate pentru materiale pe care în realitate executantul nu le-a achiziționat. Ulterior, pentru a se justifica într-un fel plățile nelegale, ar fi fost întocmită o situație de lucrări (organizare de șantier deși în acea fază nu erau prevăzute astfel de lucrări) cu o valoare identică, prin care s-ar fi creat doar aparența unei compensări între valoarea ”stornată” a ”procurării materialelor”, de 25.421.080 lei, cu o valoare asemănătoare, a unor lucrări de organizare de șantier, care în realitate nu au fost realizate.

10.494.926 lei reprezentând costuri de finanțare aferente cheltuielilor menționate mai sus.

În demersurile lor, inculpații Gheorghe Constantin Silviu și Vlad Constantin ar fi beneficiat de ajutorul celorlalte persoane cercetate în cauză care, fie ar fi întocmit sau semnat diverse documente (acte adiționale, centralizator al lucrărilor, devize cu situația lucrărilor privind organizarea de șantier etc.), fie ar fi pus la dispoziția funcționarilor diferite înscrisuri (facturi, devize etc.) care să justifice efectuarea plăților nelegale”.

Un adept al teoriilor conspiraționiste este obligat să părăsească teritoriul Olandei

Captură video Youtube/VICE
Captură video Youtube/VICE

David Icke, un adept fervent al teoriilor conspiraționiste, nu mai are dreptul de a locui sau de a călători pe teritoriul Țărilor de Jos.

Oficialii de aici au precizat că acesta reprezintă un pericol pentru ordinea publică, transmite BBC.

Adeptul teoriilor conspiraționiste a devenit celebru după ce a abordat numeroase subiecte în legătură cu pandemia de Covid

Acesta a precizat că virusul ar fi fost răspândit de rețelele de telefonie mobilă 5G.

Mai mult, responsabil pentru răspândirea virusului ar fi, de fapt, un grup evreiesc.

Icke trebuia să se adreseze duminică, la Amsterdam, protestatarilor care critică restricțiile impuse de guvern pentru a stopa pandemia.

Interdicția sa pe teritoriul Olandei va ține doi ani

Icke s-a plâns pe propriul site că autoritățile olandeze i-au trimis o scrisoare în care precizau că prezența sa în țară ar putea provoca tensiuni între diferite grupuri și poate perturba ordinea publică.

Totuși, acesta spune că interdicția se extinde și asupra Spațiului Schengen.

Practic, acest lucru înseamnă că îi va fi interzis să intre pe teritoriul altor 25 de țări.

Conspiraționistul a ajuns în atenția opiniei publice și pentru multiplele sale declarații antisemite

Luna trecută, primarul, poliția și parchetul din Amsterdam au cerut organizatorilor demonstrației să anuleze invitația trimisă lui Icke din cauza ”declarațiilor sale antisemite”.

Icke este un fost fotbalist și jurnalist sportiv.

În anul 2020, i-a fost interzis accesul la Facebook și Twitter, deoarece conturile sale au încălcat regulile privind dezinformarea cu privire la Covid-19.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
câțiva nori
22.3 ° C
23.1 °
22 °
57 %
6.7kmh
20 %
lun
22 °
mar
22 °
mie
23 °
J
19 °
vin
19 °

Ultimul articol

Sindicaliștii din Finanțe anunță mișcări de protest

Proteste anunțate de sindicaliștii din domeniul Finanțelor, începând de miercuri. Anunțul a fost făcut astăzi, de Sindicatul Național Finanțe Publice (SindFISC), în cadrul unei conferințe...

Polițist din Maramureș, sub control judiciar pentru fapte de corupție

Un nou caz de corupție descoperit în cadrul oamenilor în uniformă, de această dată subiectul principal fiind un polițist din Maramureș. Omul legii a fost...

Consultări la Cotroceni. Simion: „Ne asumăm intrarea la guvernare”

Președintele Nicușor Dan a chemat, astăzi, la Palatul Cotroceni, toate partidele parlamentare, în ideea găsirii unui nou guvern. Și, chiar dacă șeful statului și-a exprimat...