-0.7 C
București
luni, 29 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1047

Arafat vrea ca spitalele din România să fie ca cele din Germania

Șeful DSU, Raed Arafat, a ajuns de unul singur la concluzia că spitalele românești nu sunt tocmai ce ar trebui ele să fie. „Dacă am învăţat ceva din această pandemie este că spitalele nu pot fi tratate cum le-am tratat până acum, ca entităţi în care trebuie să ai, să fie gradul de ocupare să fie 90 şi ceva la sută, atunci spitalul e perfect. Uite, gradul de ocupare de 90% înseamnă că dacă ai un dezastru nu mai ai unde să pui bolnavii.

Raed Arafat: „Germania de ce s-a descurcat bine? Are cel mai mare număr de paturi de acut pe cap de locuitor din Europa”

Mai mult, Raed Arafat a avertizat că „în condiţiile unui dezastru au găsit o flexibilitate mai mare la ei decât au găsit alte ţări. În mod normal, o secţie de Terapie Intensivă dacă toată ziua este plină sută la sută înseamnă că nu ai destul. Înseamnă că tu trebuie să ai încă o lărgire, încă un număr de paturi de terapie intensivă până când ajungi la nivelul în care paturile aşteaptă bolnavii, nu bolnavii aşteaptă paturile”, a afirmat Raed Arafat, la Starea Nației.

Germania ar putea intra într-un lockdown „scurt și dur”

Spitalele nu sunt ca să fie făcute cost eficiente, ca fabricile, este de părere Arafat. „Spitalele trebuie să fie considerate ca entităţi de infrastructură critică, care trebuie să fie funcţionale, trebuie să aibă rezervă, trebuie să aibă rezervă de resursă umană, rezervă de spaţiu şi să fie pregătite pentru orice situaţie neaşteptată, orice situaţie anormală. Spitalele nu sunt numai pentru cazurile de zi cu zi, spiralele sunt şi pentru ce se întâmplă astăzi, în pandemie”, a adăugat Raed Arafat.

Sectorul privat are rolul lui. Eu nu sunt împotriva sectorului privat, dar trebuie spitalele publice să fie întărite şi trebuie, părerea mea, rupte de această legătură prin personalul care se plimbă între cele două

PAUR va depune un proiect de lege privind „alerta”

AUR

Liderul Partidului Alianța pentru Unirea Românilor (PAUR), George Simion a anunțat, miercuri, că formațiunea strânge semnături pentru depunerea unui proiect de lege privind limitarea stării de alertă la numai 90 de zile. Mai mult, ca aceasta să fie stabilită prin votul Parlamentului, nu printr-o decizie a Guvernului.

„Vom face un an de zile de când se tot prelungeşte starea de alertă şi Parlamentul nu este întrebat. Tocmai de aceea, depunem astăzi acest proiect de lege, pentru ca starea de alertă la 90 de zile să fie votată în Parlament, astfel încât să nu poată fi prelungită. Astăzi strângem semnăturile, am cerut sprijin şi de la ceilalţi parlamentari, ne-am dus către cei de la PSD, dar nu au vrut să semneze”, a precizat Simion, într-o conferinţă de presă, la Palatul Parlamentului.

PAUR, primii contestatari ai restricțiilor venite „la pachet” cu starea de alertă  

Potrivit lui George Simion, iniţiatorul proiectului este deputatul gălățean Lilian Scripnic, iar propunerea legislativă va fi semnată de peste 20 de parlamentari ai partidului.

„După cum s-a văzut în ultima săptămână, PAUR este singura opoziţie la aceste măsuri de restricţie care nu au nicio justificare. Toată lumea în spaţiul public sesizează că măsurile nu sunt justificate, că nu au o fundamentare, că nu sunt susţinute de specialişti, dar nimeni până acum nu îndrăznea, cel puţin la nivelul Parlamentului, să conteste aceste măsuri. Nu e nicio problemă, le vom contesta noi. Deputatul PAUR de Galaţi Lilian Scripnic a iniţiat o lege pentru a nu mai permite Guvernului să prelungească starea de alertă sine die”, a spus George Simion.

Din 14 martie 2021 a fost prelungită starea de alertă, pentru 30 de zile, iar din 25 martie, ca urmare a evoluției epidemiologice a fost adoptată o Hotărâre de Guvern ce prevede modificările restricțiilor, unde principala schimbare era cu privire la intervalele orare în care se aplică restricțiile de circulație pe timp de noapte.

George Simion, în umbra lui Șoșoacă

Germania ar putea intra într-un lockdown „scurt și dur”

Foto: zf.ro

Cancelarul Angela Merkel este de acord cu solicitările de a se introduce un lockdown mai strict, pentru o scurtă perioadă, în Germania pentru a limita răspândirea coronavirusului în contextul înmulţirii infectărilor.

Germania se confruntă cu al treilea val al pandemiei, iar liderii unor landuri au cerut un lockdown scurt mai dur, în paralel cu campania de vaccinare împotriva COVID-19, relatează Agerpres.

„Orice apel pentru un lockdown scurt, uniform, este corect”, a declarat presei purtătoarea de cuvânt Ulrike Demmer, adăugând că Germania se confruntă cu un număr tot mai mare de pacienţi la terapie intensivă. „Avem nevoie de o rată de incidenţă stabilă la sub 100”, a spus ea, făcând referire la numărul de cazuri pe o perioadă de şapte zile şi la 100.000 de locuitori.  Conform Institutului Robert Koch, incidenţa este în prezent de 110,1, adică de 1,1 cazuri la mia de locuitori potrivit modului de calcul din România.

De altfel, această măsură a fost susținută și de liderul partidului CDU, Armin Laschet, care a declarat că Germania ar trebui să impună măsuri de restricție mai dure în următoarele două-trei săptămâni, pentru a fi eliminat decalajul până când vor fi vaccinate cât mai multe persoane, astfel încât să poată fi posibilă reducerea restricțiilor.

Deși s-a dorit o restricționare mai dură încă de acum două săptămâni, miza politică este una destul de mare, astfel că mulți dintre liderii politici germani au contestat măsurile pe care cancelarul Merkel le anunțase la acel moment. De altfel, sondajele arată că mai mulți germani susțin un lockdown mai dur decât măsurile de relaxare.

La raportarea de marți, au fost confirmate 9.600 de noi cazuri de infectare, iar de la începutul pandemiei au fost înregistrate 2,9 milioane de persoane diagnosticate cu Covid și 77.862 de decese.

În România nu va exista un lockdown

Premierul Florin Cîțu a precizat, într-o conferință de presă, că în România nu va exista un lockdown. „Ca să vă răspund mai clar, nu luăm în calcul o carantinare, m-am opus din primul moment, am spus că nu va exista un lockdown generalizat în România. Mergem în direcția relaxării, dar cu această condiție, să ne vaccinăm cu toții. 1 iunie se poate întâmpla doar dacă ne vaccinăm, altfel nu avem șanse”, a spus Cîțu. Declarația acestuia a venit în contextul în care secretarul de stat îm Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan consideră (din punctul de vedere al medicului Moldovan) că un lockdown național de două săptămâni „ar face minuni”.

Andreea Moldovan (MS): „Două săptămâni de carantină națională ar face minuni”

PNRR în viziunea europarlamentarului Corina Crețu: este bun… dar nu prea

Corina Crețu, europarlamentar și raportor pe Mecanismul de Redresare și Reziliență al Uniunii Europene, a aruncat un ochi pe proiectul Planului Național de Redresare și Reziliență și, chiar dacă îl consideră o ocazie aproape unică pentru ca România să iasă la liman, a găsit câteva hibe. Eurodeputatul arată că „pentru România, Planul Național de Redresare și Reziliență reprezintă o șansă de a recupera decalaje istorice față de alte țări europene”, însă a remarcat că există o anumită „opacitate”.

Potrivit acesteia, PNRR a fost lipsit de o dezbatere reală, iar informațiile reale oferite publicului larg au fost sensibil puține.

Corina Crețu face referire la detaliile negocierilor care vor avea loc între Comisia Europeană și Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene, dar și la faptul că proiectul propus cuprinde mai mult date generale. Însă aceasta subliniază că, indiferent care va fi situația, este de preferat ca autoritățile publice locale să aibă proiecte deja scrise și care să poată primi finanțare atunci când va fi cazul, pentru că nu e timp de pierdut.

„Toate statele europene au adoptat aceste planuri în baza unor dezbateri, sau măcar în urma prezentării acestui Plan în Parlamentele naționale. Cred că era nevoie și în cazul României de o dezbatere largă, la care să participe cât mai mulți specialiști, dar și cetățeni care să își spună punctul de vedere. Cel puțin subiectele privind domeniul sănătății, al educației și al infrastructurii de transport (autostrăzi și modernizarea căii ferate) ar fi trebuit, în opinia mea, să beneficieze de o mult mai mare transparență.
Înțeleg, totodată, că Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene a fost mandatat să negocieze cu Comisia Europeană, dar nu știm ce se va negocia și nici pentru care dintre proiecte se va negocia. Cred că aceste lucruri ar trebui să fie comunicate. Mai multe clarificări ar fi utile.

La o primă lectură, vedem că PNRR cuprinde proiecte foarte generoase, dar în același timp foarte generale – ceea ce mă tem că va permite ca factorul politic să joace un rol important în alocarea acestor fonduri. Sper ca cetățenii să nu fie privați de șansa dezvoltării localității lor doar din cauza culorii politice a primarilor. E foarte important, așadar, să existe proiecte bine scrise, mature, realiste – de care din păcate România duce lipsă în acest moment. În plus, trebuie să avem în vedere că implementarea acestor proiecte trebuie realizată până la 31 august 2026, deci avem doar 5 ani la dispoziție, iar responsabilitatea este exclusiv a Statelor Membre.
Sper să nu ne prindă termenul-limită cu aceste proiecte nefinalizate. Ratarea acestei șanse istorice ar fi o mare dezamăgire pentru toți românii
”, avertizează Corina Crețu.

CCR: Hotărârile din dosarele penale nu mai pot fi pronunțate fără motivare

CCR

Curtea Constituțională a României (CCR) a admis, cu majoritate de voturi, o excepţie de neconstituţionalitate şi a constatat că sunt neconstituţionale mai multe articole din Codul de procedură penală (CPP).

Astfel, conform CCR, redactarea motivării ulterior deciziei de condamnare lipseşte persoana repectivă de „garanţiile înfăptuirii actului de justiţie, aduce atingere dreptului de acces la instanţă şi dreptului la un proces echitabil”. 

Trei articole din CPP sunt declarate neconstituționale

Potrivit CCR, sunt declarate neconstituţionale următoarele articole din Codul de procedură penală: art. 400 alin. (1) – „Rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, care trebuie să aibă conţinutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii”; art. 405 alin. (3) – „(3) Preşedintele completului pronunţă minuta hotărârii”; art. 406 alin. (1) şi (2) – „(1) Hotărârea se redactează în cel mult 30 de zile de la pronunţare. (2) Hotărârea se redactează de unul dintre judecătorii care au participat la soluţionarea cauzei, în cel mult 30 de zile de la pronunţare, şi se semnează de toţi membrii completului şi de grefier”, se arată în comunicatul CCR.

Curtea Constituțională și-a argumentat aceste decizii astfel: „Curtea a reținut că redactarea hotărârii judecătorești penale (motivarea în fapt și în drept) ulterior pronunțării minutei (soluției) dispuse în cauză lipsește persoana condamnată de garanţiile înfăptuirii actului de justiţie, aduce atingere dreptului de acces la instanță și dreptului la un proces echitabil. Totodată, Curtea a constatat că punerea în executare a unei hotărâri judecătorești penale definitive, anterior motivării în fapt și în drept a acesteia, este contrară dispozițiilor constituționale și convenționale referitoare la libertatea individuală și siguranța persoanei și celor care consacră demnitatea umană și dreptatea, ca valori supreme ale statului de drept”, potrivit comunicatului intituției.

Dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept

Prin urmare, CCR a stabilit că este necesar ca hotărârea judecătorească să fie redactată, motivată în fapt şi în drept, la data pronunţării. „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept”, menționează Curtea Constituțională, într-un comunicat de presă.

CCR a decis: trecerea terenului de 46 de hectare de la Romexpo la Camera de Comerț este constituțională

EMA: Apariția cheagurilor de sânge, un efect secundar foarte rar al vaccinării cu AstraZeneca

foto : De Limburger

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) anunţă că formarea unor cheaguri de sânge după vaccinarea cu AstraZeneca ar trebui catalogată drept efect secundar foarte rar, transmite HotNews.

Oficialii EMA au precizat că au stabilit „o legătură posibilă între vaccinare și cazuri foarte rare de cheaguri de sânge neobişnuite şi un nivel de trombocite scăzut”, dar că nu va fi schimbată recomandarea de folosire în continuare a acestui vaccin împotriva Covid 19, pentru că beneficiile depășesc riscurile. De altfel, aceste efecte secundare vor fi trecute pe prospectul vaccinului.

Recomandările specialiștilor

EMA recomandă persoanelor care au fost vaccinate cu AstraZeneca să ceară ajutor medical imediat dacă dezvoltă simptome specifice. EMA notează, de asemenea, că probabilitatea apariției acestui efect advers este foarte scăzută, dar că persoanele trebuie să fie conștiente și informate în cazul în care dezvoltă simptome: dificultăți de respirație, durere în piept, umflarea picioarelor, dureri abdominale persistente, dureri puternice de cap sau încețoșarea vederii, pete mici sub piele la locul injecției.

„Comitetul de siguranță privind evaluarea riscurilor a confirmat că beneficiile AstraZeneca în prevenirea Covid 19 depășesc riscurile. Covid 19 este o boală foarte serioasă cu un număr mare de spitalizări. Acest vaccin s-a dovedit a fi foarte eficient, previne formele severe. Vaccinarea este extrem de importantă și trebuie să folosim vaccinurile. Am ajuns la concluzia că rapoartele privind trombozele ar trebui catalogate drept efecte secundare ale vaccinului. Am convocat grupul de experți din mai multe specializări. Pe baza dovezilor prezente anumiți factori precum vârsta, sexul, dar nu putem confirma că aceste efecte au apărut în urma vaccinării. Există și un răspuns imun la acest vaccin care duce la efecte secundare. EMA lucrează cu autoritățile competente pentru a se asigura că aceste cazui sunt comunicate în timp util. Este important ca oamenii vaccinați să știe aceste efecte adverse astfel încât să știe la timp. Vom continua să monitorizăm și vom face alte recomandări în funcție de evoluția situație. Când milioane de oameni sunt vaccinați pot apărea efecte adverse care nu apar în timpul studiilor clinice. Orice decizie la nivel național în campaniile de vaccinare trebuie să ia în considerare efectele pandemiei”, a spus Emer Cooke, directoarea executivă a EMA.

Rapelul se va face cu un al ser, în anumite situații

Potrivit lui Valeriu Gheorghiță (coordonatorul CNCAV), românii care au avut probleme cu coagularea sângelui după vaccinarea cu AstraZeneca nu vor face rapel cu același tip de ser.

Vaccinul produs de AstraZeneca inițial a fost recomandat persoanelor cu vârste cuprinse între 18-65 de ani, unele țări europene au decis ca acest vaccin să fie utilizat chiar și numai până la 55 de ani, nefiind suficiente date cu privire la vaccinarea celor peste 65 de ani.

AstraZeneca, mai multe beneficii decât riscuri, spune Agenția Europeană a Medicamentului

Ciolacu se revoltă și vrea o nouă moțiune simplă. Vizată este Raluca Turcan

Liderul PSD, Marcel Ciolacu s-a arătat extrem de revoltat cu privire la ultimele declarații ale ministrului Muncii, Raluca Turcan, pe care o numește „un ministru catastrofă” și căruia îi recomandă să plece „urgent acasă”. Mai mult, Ciolacu a anunțat că va depune moțiune simplă împotriva sa. Pentru social democrați, aceasta este a patra moțiune simplă de la învestirea Cabinetului Cîțu, după cele ce i-au vizat pe Voiculescu (Sănătate), Năsui (Economie) și Oros (Agricultură). La nivel declarativ a rămas depunerea moțiunii împotriva lui Lucian Bode, de la Interne, iar în momentul în care vor avea suficiente voturi cât să treacă o moțiune de cenzură vor acționa și în această direcție.

„Raluca Turcan nu ratează nicio zi pentru a se face de râs!!! Astăzi ne-a povestit cum va face un proiect care să ofere sprijin pentru familiile medicilor care au decedat de coronavirus.

E clar! Doamna Turcan habar nu are nici măcar ce legi a votat!  Da, dna Turcan, acum fix un an, în aprilie, ați votat legea PSD prin care familiile medicilor care au pierdut lupta cu virusul să primească o pensie de urmaș egală cu 75% din salariul cadrului medical respectiv.

În loc să vă faceți de râs prin conferințe, mai bine ați aplica legea deja votată și promulgată, dna Turcan! A trecut deja un an de când nu ați aplicat această lege”, a scris Ciolacu, pe pagina sa de Facebook.

„Un ministru catastrofă! Asta sunteți! Nu știți nici ce votați. Nu știți nici ce vorbiți. Nu înțelegeți nimic. Nu vă pricepeți la nimic. Plecați urgent acasă!!! P.S. Și pentru acest motiv, dar și pentru multe altele,  vom depune moțiune simplă împotriva ministrului Muncii! Trebuie să plecați acasă! Demisă, dacă nu vă dați seama singură de ce trebuie neapărat să plecați!”, a conchis liderul PSD.

Sorin Grindeanu îl amenință pe Bode cu moțiunea

Ghiță a înfundat limba română în adâncuri poetice

Sursă foto: Facebook
Sursă foto: Facebook

După deja celebrul meci Daniel Ghiță – limba română din Parlament, de acum câteva săptămâni, Ghiță se ia, iar, la trântă.

Cu cine? Tot cu limba română, bineînțeles!

Încercând să demonstreze că prețuiește nespus limba română, Ghiță merge pe modelul ”limba noastră-i o comoară” și o înfundă atât de bine încât, atunci când are nevoie de ea, nu mai știe unde s-o găsească.

Dar ce a făcut Ghiță, din nou?

Iar n-a purtat masca în Parlament.

Așa că jurnaliștii i-au pus o întrebare banală: De ce nu respectă legea și nu poartă mască în spațiile închise.

Pentru oricine altcineva, răspunsul ar fi fost simplu: nu vreau, n-am chef, mi-a mâncat-o cățelul etc. Oricum, un răspuns cât de cât pe subiect.

Nu și pentru Ghiță! El a căutat intens sensul ascuns al întrebării și, pentru că nu l-a găsit, s-a gândit să răspundă, totuși, ceva. Incoerent. Și total pe lângă subiect.

Repetăm întrebarea: De ce nu purtați mască?

Răspunsul: ”Cei care ne conduc de un an şi patru luni să răspundă pentru toate crimele, atrocităţile pe care le-au făcut până acum.

Dar asta nu e tot! În continuare, Ghiță dovedește că e total pe dinafară. El nu urmărește știri, nu citește ziare, ba chiar se pare că și-n Parlament când merge, nu ascultă mare lucru. Altfel nu-mi explic cum ar putea declara, cu atâta nonșalanță, că el nu știe nimic, de nicio pandemie.

E declarată pandemia în România? Eu nu ştiu că e declarată în România.

Ca să nu pară neștiutor, Ghiță o dă cotită

Pentru a demonstra, totuși, că are cuvintele la el, se lansează într-o discuție doctă despre contracte, economie, datorii și viitorul copiilor țării. Asta așa, să nu credem că-l păcălește pe el o conspirație de grădiniță!

E drept, nu pică în plasa ”conspirațiilor”, dar nici să răspundă cu subiect și predicat la o întrebare simplă, în limba română, nu prea vrea, se pare.

Din păcate pentru el, nici acest meci nu pare să-l fi câștigat. Oare nu-i e dor de momentele în care obținea, victorie după victorie, în ring? Și dacă da, nu vrea să facă ceva în privința asta?

Drulă: „Un cartel se destructurează cu ranga”

Captură video

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă a anunțat că „epoca mafiei de la metrou” s-a încheiat, iar ceea ce s-a întâmplat în cursul acestei zile a fost „o ultimă zvâcnire”, dar mai ales că legea trebuie respectată, nu tocmită.

„Legat de situaţie de la Metrorex. Legea e lege şi nu e tocmeală. Ministerul Transporturilor a transmis o notificare Metrorex. Acele construcţii provizorii sunt ilegale sub multiple aspecte, cel mai important e că nu au autorizaţie de construire sau aviz, nu au dreptul legal, comercial, de a ocupa acel domeniu public. Acele spaţii sunt ocupate fără drept de 3 ani. E foarte important că sunt nenumărate rapoarte care identifică probleme la siguranţă de incendiu”, a spus ministrul Drulă.

Acesta a ținut să îi felicite pe cei care s-au implicat în demersul de desființare a chioșcurilor din pasajele metroului. „Vreau să spun că un cartel se destructurează cu ranga. Felicit pentru un act de asumare şi de curaj.  Primari din alte sectoare sunt notificaţi. Mi-a confirmat domnul Băluţă, Clotilde Armand, primarul sectorului 6. Nu am apucat să vorbesc cu ceilalţi doi primari, dar sunt sigur că vor acţiona cum trebuie. Scandalul de la metrou e ultimă zvâcnire a mafiei. Acea epocă s-a încheiat. Epoca civilizaţiei începe acum”, a spus Cătălin Drulă, într-o conferință de presă.

Directorul Metrorex a oferit „imaginea zilei”

Directorul general Metrorex, Ștefan Paraschiv a oferit „imaginea zilei”, în încercarea sa de a deschide ușa unuia dintre magazinele de le metrou, cu o rangă. Spațiul nu fusese evacuat și era încuiat. La fața locului s-au aflat și Poliția și Jandarmeria.

De altfel, deținătorii acestor spații comerciale au fost notificați încă din 25 martie, iar a doua zi întreaga activitate a metroului a fost suspendată, ca urmare a protestului spontan, în spatele căruia se află liderul de sindicat Ion Rădoi, chiar patronul firmei ce deține aceste spații.  

A început demolarea spațiilor comerciale de la metrou

Daniel Ghiță nu este sigur de existența pandemiei, în România

Daniel Ghiță (Facebook)

Deputatul PSD, Daniel Ghiță a cerut desecretizarea contractelor pe care Guvernul le-a încheiat în perioada pandemiei de Covid, transmite Agerpres. Mai mult, deputatul a precizat că umblă fără mască prin Parlament pentru că nu știe de declararea pandemiei în România.

Miercuri, deputatul a fost surprins, din nou, fără mască, deși legislația în vigoare interzice acest lucru în spațiile publice închise.

„Cei care ne conduc de un an şi patru luni să răspundă pentru toate crimele, atrocităţile pe care le-au făcut până acum. E declarată pandemia în România? Eu nu ştiu că e declarată în România. (…) Vorbiţi cu Guvernul să desecretizeze toate contractele pe care le-a făcut în perioada de pandemie. Asta e economia ţării. Sunt 40 de miliarde de euro pe care Guvernul Cîţu şi Orban le-a împrumutat, dar nimeni nu răspunde pentru banii ăştia. (…) Astea sunt cele mai importante. Guvernul respectă cetăţenii pentru că a împrumutat ţara şi până la urmă şi copiii noştri vor rămâne să plătească datoria?”, a răspuns Daniel Ghiță.

La protest, cu masca pe-o ureche

De altfel, deputatul PSD, fost luptător de K1, a participat la protestul din Piața Victoriei, iar masca sa nu era pe față, ci ținută de urechea dreaptă. „Participă în calitatea de cetățean. Nu cred că avem ce să îi reproșăm. Acolo se vorbește despre libertate. Nu și-a pus PSD pe tricou.”, a spus Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național al PSD, despre subalternul său din PSD, la România TV. Semn clar de o delimitare de astfel de comportamente ale membrilor PSD.

Săptămâna trecută, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu a fost surprins, pe holul Parlamentului, fără mască, iar pentru această încălcare a măsurilor a fost amendat cu 1.500 de lei. Iar ministrul Muncii, Raluca Turcan a fost amendată, cu 500 de lei, pentru nepurtarea măștii într-un spațiu public, după ce o fotografie cu aceasta a fost publicată pe o rețea de socializare.

Daniel Ghiță (PSD), băgat în „corzile” CNCD

Andreea Moldovan (MS): „Două săptămâni de carantină națională ar face minuni”

Andreea Moldovan, secretar de stat Ministerul Sănătății (captură video)

Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a precizat miercuri dimineață, la DigiFM că în opinia sa o carantină națională, chiar și de numai două săptămâni, poate opri răspândirea Covid. Dar, totodată, este de părere că o astfel de decizie este greu de acceptat de români, mai ales prin prisma restricțiilor ce vin „la pachet” cu lockdown-ul, iar oamenii sunt sătui după mai bine de un an de restricții.

„Perioada de incubație a virusului este de două săptămâni, ceea ce înseamnă că dacă timp de maximum două săptămâni nu se transmite virusul el se poate stopa. Două săptămâni de carantină ar face minuni”, a spus Andreea Moldovan la DigiFM.

Aceasta a precizat că termenul de „carantină” este unul destul de greu de acceptat de populație, o noțiune care sperie. „Carantina sperie ca termen, însă dacă am fi fiecare dintre noi conștienți să evităm acele aglomerații care ne expun clar la un risc, în primul rând pe noi și în al doilea rând pe cei din jurul nostru, lucrurile ar putea fi mult mai ușor manageriate. Am spus și repet, cred că depinde de fiecare dintre noi ca după un an de pandemie să știm ce este bine de făcut și ce nu”, a mai adăugat Moldovan.

O decizie dificilă, greu de acceptat

Chiar dacă este o susținătoare a carantinării naționale, tocmai prin beneficiile pe care le-ar avea, Andreea Moldovan a precizat că motivul pentru care această variantă nu este acceptată, nici de colegii săi, este tocmai teama de constrângeri. „Este o decizie dificilă și care ar fi cu siguranță greu acceptată, în primul rând de către populație, pentru că ne e teamă de constrângeri și de limitări și înțeleg asta. În al doilea rând, într-adevăr sunt sectoare care trebuie să funcționeze mai departe. Repet, cred că depinde de fiecare dintre noi, nu trebuie ca niște lucruri să fie impuse, suntem deja la un an de pandemie, nu mai este ceva nou și necunoscut cum era acum un an”, a mai spus secretarul de stat.

România, în carantină de noapte

România se află în carantina de noapte, încă din noiembrie 2020, cu restricții de circulație de la ora 22.00. Din 28 martie 2021, aceste măsuri se aplică diferențiat, în funcție de rata de infectare. Astfel, în localitățile cu o incidență mai mare de 7,5 cazuri Covid la mia de locuitori este interzisă circulația în afara locuinței după ora 20.00, cu două ore mai devreme față de restul localităților. Măsura se va aplica și în localitățile în care incidența este mai mare de 4 cazuri la mia de locuitori în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. De asemenea, magazinele vor fi închise de la ora 18.00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în localitățile cu o rată mai mare de 4 la mia de locuitori, iar acolo unde incidența este mai mare de 7,5 cazuri la mie, măsura se va aplică pe tot parcursul săptămânii.

Franța intră în carantină de noapte și închide toate școlile

Clotilde Armand: „Observ că unii angajați din Primăria Sectorului 1 au impresia că sunt în vacanță”

Clotilde Armand Foto: PSNews.ro

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a dat tonul unei noi bătălii în marele război pe care îl duce de când și-a depus jurământul. Mai exact, Armand le-a promis tuturor angajaților Primăriei Sectorului 1 că vor primi salariul în funcție de realizările de la locul de muncă, aici fiind inclusă și prezența „la birou”. Edilul USR PLUS a mai spus că locuitorii sectorului nu ar trebuie să fie obligați să plătească salariile unor angajați „pentru figurație… sau să plece de la locul de muncă când au chef”.

Clotilde Armand amenință pe Facebook: „De astăzi, toți funcționarii primărie și din subordonate care nu-și folosesc cartelele pentru pontaj sau registrul de prezență nu vor mai fi plătiți”

Conform promisiunilor, de acum se va aplica metoda: „ești plătit cât muncești”.

Un alt aspect: am trimis către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate o adresă să verifice și să ne comunice situația celor care folosesc concediile medicale. Avem multe suspiciuni că aceste concedii sunt folosite abuziv. De asemenea, vom schimba regulamentul intern pentru ca în ziua de vineri să nu se mai lucreze până la ora 14.00. Să lucreze pâna la ora 16.00. Așa cum e normal.

a declarat primarul Sectorului 1

Piedone, la „40 de întrebări cu Denise Rifai”: „Primarul e ca un căpitan de vas, trebuie să părăsească ultimul corabia”

Mai mult, Clotilde Armand a spus că ar exista funcționari „care stau până seara și muncesc în locul celor absenți. Iar frustrare este imensă atunci când unul muncește și zece privesc cu dispreț la el”, a mai scris Clotilde Armand pe Facebook.

Rămâne de văzut dacă amenințarea va rămâne la stadiul de amenințare, ori primarul ales al Sectorului 1 va pune în practică ceea ce promite.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
-0.7 ° C
0 °
-1.8 °
69 %
4.6kmh
0 %
lun
4 °
mar
6 °
mie
1 °
J
-0 °
vin
3 °

Ultimul articol

Actrița Brigitte Bardot s-a stins din viață, la 91 de ani

Actrița Brigitte Bardot a murit la vârsta de 91 de ani. Anunțul a fost făcut în această dimineață, de fundația care îi poartă numele, în...

Un polițist, desemnat „Omul anului” 2025

Un polițist din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov a fost desemnat câștigător al Galei „Omul anului” din acest an. Pe numele său Dani Cek,...

Ofițer de poliție al Şcolii de Poliţie Câmpina, arestat pentru tentativă de viol asupra...

Mandat de arestare pentru 30 de zile - este măsura luată de judecători în ceea ce îl privește pe un ofițer angajat al Școlii...