4.2 C
București
sâmbătă, 7 februarie 2026
Acasă Blog Pagina 790

Dan Nica, europarlamentar PSD, spune că există soluții pentru ca prețurile la energie să scadă

Dan Nica / europarlamentar PSD / Foto: preluare Calea Europeană

Europarlamentarul PSD, Dan Nica, a declarat, de curând, că legislația Uniunii Europene le permite statelor membre să intervină, în anumite condiții, mai ales atunci când vorbim despre stabilirea prețurilor la energia electrică, valabile consumatorilor vulnerabili. Acesta informează că statele membre pot lua în considerare inclusiv eliminarea schemelor de sprijin pentru regenerabile, dincolo de factura la energie.

Dan Nica: „Am transmis recent o scrisoare președintelui Comisiei Europene, Ursula Von Der LEYEN, pentru a exprima cele mai profunde preocupări ale Grupului S&D în legătură cu explozia prețurilor la gaze și energie în tot mai multe state ale UE, solicitând CE să elaboreze un plan concret, cu măsuri coordonate, care să permită tuturor țărilor afectate să intervină rapid la nivel național”

Dan Nica a mai spus că această solicitare a avut loc astăzi, iar o parte din măsurile cerute Acest lucru s-a întâmplat astăzi, iar de o parte dintre măsuri sunt „responsabili” chiar social democrații. „În România situația este dramatică și trebuie intervenit rapid pentru a stopa această criză. Conform datelor Comisiei, 20% dintre români se află în imposibilitatea de a-și încălzi locuința. Deși Comisia nu a venit cu o măsura concretă finanțată la nivel European pentru a interveni urgent în situația de criză, propune un set de măsuri posibile ce pot fi aplicate de Guvernul României pentru a stopa criza uriașă a prețurilor. Nu mai avem nicio scuză, dimpotrivă, avem o direcție cât se poate de clară din partea Comisiei Europene, care spune ca pentru anumite masuri nici nu este nevoie de aprobarea Comisiei. Acum, numai cine nu vrea nu își ajută poporul”, a mai spus Dan Nica.

Citește și: Năsui arată cum se fac angajările la stat, pe „ochi frumoși”

Europarlamentarul PSD a atras atenția că, în cazul în care situația nu va fi reglementată, consecințele vor fi suportate și de firmele mai mici sau mai mari, ca mai apoi să se răsfrângă totul asupra consumatorului vulnerabil, cetățeanul care nu dispune de prea multe venituri.

Da` chiar toată lumea dă în BOR? Nu e vinovată, săraca, slujbașii ei sunt

Sursă foto: www.g4media.ro
Sursă foto: www.g4media.ro

Nu știu cum se face, că BOR nu iese, niciodată, vinovată de nimic.

Cazuri de pedofilie? Ei, niște acte minore, acolo. Învârteală de bani? Ei, câțiva slujbași, care vor să profite. Acte de violență în numele religiei? Ei, unii chiar nu fac distincție între vorbă și faptă.

Indiferent câte anchete se fac, câte adevăruri ies la suprafață, BOR nu e niciodată de vină. Indiferent de cât de grav e cazul, BOR se dă rănită.

Are toată lumea ceva cu ea. Ea, ca instituție, e curată și fără de pată.

Toată lumea e vinovată de ceva. Numai BOR, nu

Sau cam asta spune Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR.

”Deși legitim în sine, materialul jurnalistic despre care vorbim este construit din păcate cu intenția obsesivă de a transfera asupra Părintelui Patriarh vina prezentată ca reală a unor persoane din administrație și a unor așa-ziși complici ai instituției care apar în investigație, persoane care încearcă totdeauna și pretutindeni, desigur, să obțină beneficii personale prin simpla insinuare conjuncturală în vecinătatea cuiva important, comițând astfel un grav rapt de imagine împotriva voinței celui a cărui imagine e folosită”.

Deci, cu toate că e legitim, intenția cu care a fost construit nu e aia bună. Dacă îl construia ca să preaslăvească instituția, oare mai scotea la iveală partea de corupție? Tare mă-ndoiesc.

Dar Bănescu dovedește, încă o dată, că, dacă nu ești cu ei, ești clar împotriva lor.

Despre materialul Recorder, Bănescu mai spune și că dovedește ”un decerebrat anticlericalism, o patologică fobie la BOR”.

Adică, în mod clar jurnaliștii ăia au făcut materialul, în care sunt revelate șmenării cu bani, pentru că au o fobiei față de BOR. Că, dacă nu aveau o fobie, nu mai căutau să dea în vileag șmenăriile. Se făceau că plouă. Închideau ochii. Îngropau subiectul.

Înțeleg eu iubirea de aproapele, da` asta deja e abureală pe față.

BOR încearcă, din nou, cu cuvinte mari, să iasă imaculată ca haina Patriarhului

Nu spune că nu e, musai, neadevărat. Dar, în continuare, nu e BOR vinovată. Vinovați sunt unii dintre oamenii credincioși din instituție și, mai ales, oamenii răi necredincioși care au insistat să dea în vileag ce fac ăia credincioși. Măi, măi, măi, ce caractere și pe capul jurnaliștilor ăstora!

Efectiv, Bănescu nu spune nimic, decât să arunce vina. Pe alții. Pe ăia care au îndrăznit să răscolească prin catastife. Tare mi-e că și această anchetă Recorder va face vâlvă câteva zile, și-apoi se va așterne, peste ea, praful.

Mi-e că mă repet, dar de Pomohaci se mai știe ceva? Teodosie (acuzații din 2011)? Fostul episcop al Hușilor, Corneliu Bârlădeanu? Liniște și pace. Pentru că, atunci când ai haina atât de voluminoasă și de imaculată, poți ascunde multe, sub ea.

Farmacie din Prahova, în plină pandemie: ”Găsim doar vată, spirt și-un paracetamol”

Foto: Observatorul Prahovean
Foto: Observatorul Prahovean

O farmacie din satul Urleta, județul Prahova, a ajuns în atenția Observatorului Prahovean: rafturile sunt goale, medicamentele sunt inexistente, iar locuitorii sunt nevoiți să facă naveta până în cel mai apropiat oraș pentru a beneficia de tratament.

Oamenii sunt revoltați, mai ales că satul Urleta numără aproximativ 1.000 de locuitori, iar situația nu este una nouă, lipsa de medicamente datând de mai multe luni.

De asemenea, nu există tratamente pentru cei care suferă de boli cronice, iar pacienții nu au posibilitatea să se deplaseze.

În context de pandemie, oamenii sunt nevoiți să facă naveta până în Câmpina

Mai mulți bătrâni au precizat, pentru Observatorul Prahovean, că nu au posibilitatea de a ajunge la Câmpina pentru a-și cumpăra medicamentele. În plus, cei suferinzi au adăugat că viața lor depinde de medicamente, iar pe rafturile farmaciei din Urleta se poate găsi doar vată, spirt și Paracetamol.

Localnicii: ”Nu toți avem mașini. Mergem cu microbuzele în Câmpina. Avem probleme grave de sănătate”

Oamenii sunt revoltați și cer lucruri normale, într-o societate normală. Mai mult, sătenii au multiple nevoi medicale, iar farmacia, deși deschisă, nu este aprovizionată de luni bune.

De ce să fim cu toții în 2021, când putem rămâne în bezna veacului trecut… Suntem sute de oameni în acest sat. Cu probleme de sănătate, unii grave. Se moare pe capete acum din cauza pandemiei, iar noi, la singura farmacie din sat găsim vată, spirt, un paracetamol sau o aspirină. În rest, rafturile sunt aproape goale. Facem naveta la oraș să ne luăm ce ne trebuie, dar nu toți avem mașini la poartă. Mergem cu microbuzele în Câmpina. Acum, în situația asta gravă în care ar trebui să stăm cât mai izolați. E strigător la cer” au reclamat localnicii.

Farmacia din satul prahovean Urleta este, în realitate, un SRL cu sediul în Bănești. De asemenea, există mai multe sate din Prahova care depind de această farmacie, dar singura soluție a locuitorilor rămâne, momentan, naveta până la Câmpina.

Comisa Europeană a luat măsuri cu privire la criza prețurilor la energie și gaze

Scăderea taxelor și impozitelor, plata facturilor amânată și sprijin de urgență pentru clienți reprezintă câteva dintre măsurile pe care Comisia Europeană (CE) le-a luat pentru prevenirea unei crize a prețului la facturile de la energie. Mai mult, cum prețurile la energie nu o să scadă pe tot parcursul iernii, CE a oferit statelor membre mai multe măsuri.

Altfel spus, printre măsurile pe termen scurt adoptate astăzi, consumatorii afectați de sărăcia energetică vor putea primi un sprijin prin bonuri valorice sau plata parțială a facturilor. Ele vor fi fi acoperite din veniturile EU ETS. De asemenea, luarea măsurilor de protecție pentru a evita deconectarea de la rețea și autorizarea reportării temporare a scadenței facturilor.

Creșterea prețurilor la energie și gaze a afectat toată Europa

Uniunea Europeană, în conformitate cu normele privind ajutoarele de stat, va acorda ajutoare tuturor întreprinderilor și industriilor. De asemenea, statele membre vor putea reduce temporar taxele și impozitele pentru gospodăriile vulnerabile, se arată în comunicarea Comisiei Europene.

Măsurile pe termen mediu adoptate de Comisia Europeană

Uniunea Europeană urmărește să investească în energia din surse regenerabile și eficientizarea licitațiilor pentru sursele regenerabile de energie și a procedurilor de acordare de licențe și autorizații. Mai mult, UE își dorește o consolidare a rolului consumatorului pe piața energiei. Cu alte cuvinte, consumatorii să aibă posibilitatea de a alege furnizorul și de-ași genera propria energie electrică, de a construi comunități energetice.

Comisia Europeană a precizat că e nevoie ca organismele europene de reglementare în domeniul energiei (ACER) să analizeze avantajele și dezavantajele organizării actuale a pieței energiei electrice și să propună recomandări Comisiei. De altfel, analizarea beneficiilor potențiale ale unui sistem voluntar de achiziționare în comun de către statele membre a unor stocuri de gaze naturale e altă măsură luată de CE.

Conform datelor Institutului Național de Statistică ( INS), în perioada septembrie 2020 – septembrie 2021, prețurile la energie au crescut cu 25 %, iar la gaze naturale cu 21 %. Mai mult, prețul alimentelor a cunoscut o creștere considerabilă, de exemplu uleiul s-a scumpit cu 24%, iar cartofii cu aproape 13%.

Și inflația a urcat la 6,3% în septembrie, cu o creștere de 1 % față de luna anterioară, în condițiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 9 %, iar serviciile cu 4 %.

Alexandru Rafila, despre plafonarea prețurilor la energie, anunțată de Cîțu: „Dacă are loc pe timp de trei luni e insuficient pentru România”

Deputatul PSD, Dan Tudorache, a anunțat că va vota împotriva certificatului verde

Dan Tudorache / Foto: Facebook

Deputatul social democrat, Dan Tudorache, a anunțat, în urmă cu foarte puțin timp, că nu are de gând să voteze legea adoptării certificatului verde, întrucât acesta ar fi fost mesajul primit de la cetățenii cu care a luat legătura, în ultima perioadă. Așadar parlamentarul a spus că vrea să respecte dorința celor pe care îi reprezintă, în Parlament. „Legea adoptării Certificatului Verde va intra în această săptămână în comisii”, a scris Dan Tudorache, pe contul acestuia de Facebook.

Dan Tudorache: „Indiferent de rezultatul dezbaterilor, eu voi vota ÎMPOTRIVĂ!”

„Este ceea ce mi-au cerut majoritatea cetățenilor cu care m-am întâlnit sau am discutat în ultima perioadă, practic mandatul pe care mi l-au încredințat”, a subliniat acesta, pe Facebook.

Reamintim că, în acest moment, certificatul verde este necesar tuturor celor care vor să aibă acces în restaurante, cinematografe, locuri de joacă închise, săli de sport sau de concerte. Certificatul verde demonstrează că în cazul deținătorului său au trecut cel puțin zece zile de la administrarea celei de-a doua doze (Moderna, Pfizer și AstraZeneca) de vaccin sau, după caz, că a trecut deja prin boală.

Citește și: Reacția lui Cîmpeanu, după ce DSP Ilfov a solicitat închiderea școlilor

În momentul de față, orice limitare a accesului cetățenilor în diverse spații (cele menționate anterior) se poate face doar printr-o lege adoptată de Parlament, sub nicio formă prin hotărâri de guvern și nici prin ordonanțe de urgență.

În plus, șeful CNCD a declarat: „Orice condiționare sau limitare a exercițiului drepturilor sau libertăților fundamentale trebuie să îndeplinească cerințele articolului 53 din Constituție, alineatele 1 si 2, respectiv a standardelor stabilite de CEDO. Prima condiție pentru a fi constituțională este ca această limitare/condiționare să fie adoptată prin lege”.

Năsui arată cum se fac angajările la stat, pe „ochi frumoși”

Sursa foto: Guvernul României
Sursa foto: Guvernul României

Fostul ministru al Economiei, Claudiu Năsui, a vorbit despre sistemul „putred” al angajărilor la stat, dând exemplul ministerului pe care l-a condus, înainte ca USR să renunțe la guvernarea alături de Florin Cîțu. În mesajul său, Năsui sugerează că de vină pentru această situație ar fi chiar PNL, partidul condus acum de Cîțu, cel obișnuit să rostogolească o practică veche, practică pe care liberalii au promis, în campania electorală, că o vor elimina. Din câte se poate vedea, acest lucru nu s-a întâmplat.

Claudiu Năsui: „Fix așa se întâmplă în toate companiile de stat. De aceea nu au nicio șansă”

Claudiu Năsui este de părere că politicienii întotdeauna vor prefera un membru de partid în detrimentul omului potrivit și instruit pe nișa pe care este angajat. „Politicienii nu sunt proprietarii companiilor, ei sunt doar administratori temporari. Așa că nu au niciun interes să pună pe cineva competent să le conducă. Dimpotrivă. O persoană competentă poate are idei sau, mai grav, oprește furtul.În companiile de stat din energie corupția este în floare. Dar la ele, fiind monopoluri, nu se vede pentru că sunt profitabile. Companiile de stat din apărare, însă, sunt falimentare”, a scris Claudiu Năsui, pe Facebook.

Dovada publicată de fostul ministru al Economiei:

Năsui
Foto: Facebook Claudiu Năsui

Fostul ministru a amintit că în fiecare an, excepție făcând anul 2021, companiile în cauză, din subordinea ministerului, ar fi fost „alimentate” cu bani proveniți de la bugetul de stat. „Diverșii miniștri care au alimentat sistemul de furt numesc asta „Bani pentru investiții”. Schema e simplă. Miniștri tot „investesc” banii publici în ele. După care, acele companii sunt căpușate masiv și fac pierderi. Anul viitor, mai vin bani pentru „investiții”. Și sistemul funcționează tot așa.Atunci când nu vin banii de „investiții”, companiile tot fac pierderi an de an și acumulează datorii la bugetul de stat. Datoriile ajung uriașe, după care periodic, aceiași miniștri care au alimentat furtul le șterg.În final, banii publici se tot sifonează an de an de către politicieni și partide prin aceste companii. Miniștri se laudă cu „investiții”. Iar noi plătim în continuare taxele și impozitele care susțin toată morișca.Le mulțumesc membrilor consiliului de administrație că au fost integri până la capăt, chiar dacă asta le-a grăbit revocarea.E clar că degeaba ajungi la guvernare ca să schimbi temporar politrucii din aceste companii. Găurile negre trebuie fie închise, fie vândute. În prezent, nu sunt altceva decât o sursă de bani și de sinecuri pentru partide”, a mai scris acesta.

Citește și: Dominic Fritz face un apel pentru adoptarea unei soluții în ce privește creșterea prețului la gaze

O statuie aurie, cu Merkel călare pe un cal, a fost expusă într-un oraș din Germania (Video)

Captura video
Captura video

Germania sărbătorește activitatea cancelarului Angela Merkel, printr-o statuie aurie, realizare a mai multor voluntari.

În cursul zilei de duminică, 9 octombrie, o statuie care o înfățișează pe un cal pe Angela Merkel a fost expusă în orașul bavarez Etsdorf.

Monumentul este în mărime naturală și o prezintă pe Merkel, cancelarul care urmează să-și părăsească funcția pe care a deținut-o de 16 ani, odată cu formarea unui guvern de coaliție. De asemenea, monumentul aparține muzeului din orașul din Bavaria, fiind situat în curtea clădirii.

Tributul tipărit 3-D are o înălțime de 2,7 metri și a fost dezvăluit de artistul Wilhelm Koch.

Partidele politice germane țin, în prezent, discuții exploratorii după alegerile federale din 26 septembrie.

Criticii nu s-au ferit să acuze inaugurarea monumentului: Merkel nu a călărit niciodată și s-a ferit mereu de extravaganțe

Omagiul este considerat unic, dar deosebit de ciudat, precizează Digi 24. Mai mulți critici au precizat că prezența șefei guvernului german călare pe un cal este o alegere nepotrivită. Aceștia au explicat și că Angela Merkel nu a călărit niciodată în public și s-a ferit mereu de extravaganțe, motiv pentru care sculptura pare mai degrabă potrivită pentru palatul unui dictator.

Artistul nu pare a fi preocupat de adevărul istoric. Ceea ce contează pentru artist este faptul că a realizat  prima și probabil singura statuie a cancelarului călare. Statuia nu stă pe piedestalul orașului, ci pe iarba din satul Etsdorf. De asemenea, este rezultatul eforturilor multor voluntari”, scrie publicația Sueddeutsche Zeitung.

Statuia a fost realizată cu ajutorul voluntarilor și nu beneficiază de finanțare din partea statului

Autorul sculpturii nu a dorit niciun sprijin financiar din partea politicienilor. Mai mult, cesta a precizat că, prin monument, își exprimă doar aprecierea personală.

Mi-au plăcut întotdeauna realizările lui Merkel pentru țară. De asemenea, am fost impresionat de faptul că, ani de zile, în politică, s-a confruntat cu politicieni bărbați” a spus realizatorul monumentului.

Orban nu vrea să fie părtaș la „căderea” României

Ludovic Orban (captură video)

Fostul lider liberal, Ludovic Orban și-a motivat decizia de a demisiona din funcția de șef al Camerei Deputaților, demisie pe care a prezenta-o astăzi, anunțată fiind chiar după înfrângerea de la Congres. Concret, Orban a precizat că nu vrea să fie părtaș cu ceea ce se întâmplă în România, iar pentru că nu mai ocupă șefia partidului nu are legitimitatea de a fi șeful Camerei, subliind faptul că vinovată de criza politică actuală este „gruparea demolatoare” în frunte cu șeful statului.

„Pentru a putea gira astfel de funcții nu le poți gira doar dacă ai legitimitate, pe care o ai din voturile cetățenilor. Atâta timp cât eu nu mai sunt președinte la PNL, nu mai pot avea această funcție.Nu mai pot să fiu părtaș cu decizii luate de o conducere instalată cu forța în PNL. Am promis românilor patru ani de guvernare și de pace, în care să investim și să construim. Ce a făcut gruparea demolatoare în frunte cu Klaus Iohannis? Au călcat în picioare democrața în PNL, au impus o conducere în opoziție cu dorința PNL și și-au încălcat promisiunile”, a declarat Orban după depunerea demisiei.

Acesta a ținut să menționeze că nu poate să fie complice la decizii prin care ar fi încălcat Constituția României. „Nu mai pot să exercit acastă funcție cât timp gruparea demolatoare, cu sprijinul lui Iohannis, este pregătită să calce democrația în România. Nu pot să fiu părtaș la ce urmează să se întâmple în România. Nu pot să fiu părtaș la acest proiect nebunesc”, a mai spus Orban, adăugând că demisia sa reprezeintă atât o eliberare, cât și un nou început. „Sunt liber să reprezint în continuare voința cetățenilor români, care și-au exprimat încrederea în noi, în mine”, a mai spus Orban.

Cât privesc discuțiilor potrivit cărora ar pleca din PNL, prin înființarea unui nou partid care să respecte ideologia liberală, Orban a precizat că atunci când va lua această decizie o va face publică.

Florin Cîțu, criticat pentru alocarea banilor din Fondul de Rezervă, chiar și de colegii de partid

Amendă de 20.000 de lei pentru o primărie din Timiș: anvelope, deșeuri din construcții și saltele abandonate pe câmp

Foto: Timiș Online
Foto: Timiș Online

Primăria orașului Recaș din județul Timiș este nevoită să achite o sancțiune în valoare de 20.000 de lei.

Decizia a venit după ce comisarii Gărzii de Mediu Timiș au identificat numeroase locații în care erau abandonate gunoaie, la voia întâmplării.

Comisarii au găsit multiple neconformități, motiv pentru care au dispus și multiple măsuri de salubrizare a zonelor. Mai mult, în urma controalelor, deșeurile au fost predate către societățile autorizate.

Anvelope, deșeuri din construcții și saltele abandonate în Recaș, județul Timiș

În perioada 29 septembrie – 11 octombrie, o echipă de comisari din cadrul GNM Comisariatul Județean Timiș a efectuat un control tematic în Recaș pentru verificarea stării de salubrizare, precizează Timiș Online.

Astfel, au fost găsite multiple deșeuri din plastic, toate abandonate pe câmp, dar și la marginea localității. Printre deșeuri, enumerăm plastic, anvelope, deșeuri din construcții, saltele și deșeuri textile.

Garda de Mediu a amendat primăria și a decis măsuri de salubrizare

În urma neconformităților constatate, comisarii GNM CJ Timiș au aplicat sancțiune contravențională, amendă, în valoare de 20.000 lei, conform legislației specifice și au dispus măsuri de salubrizare a zonelor în care s-au identificat abandonări de deșeuri și predarea deșeurilor către societăți autorizate”, spun reprezentanții Gărzii de Mediu pe Facebook.

Conform legii, este interzis ca deșeurile să fie aruncate sau incendiate în afara spațiilor autorizate. Una dintre sancțiuni o poate reprezenta și confiscarea autoturismelor cu care au fost transportate deșeurile.

Recaș este un oraș în județul Timiș, Banat, România, format din localitatea componentă Recaș (reședința) și din satele Bazoș, Herneacova, Izvin, Nadăș, Petrovaselo și Stanciova. A primit statutul de oraș în aprilie, 2004.

Reacția lui Cîmpeanu, după ce DSP Ilfov a solicitat închiderea școlilor

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a avut o primă reacție după ce DSP Ilfov a cerut închiderea școlilor, în urma creșterii ratei de infectare în județ. Potrivit declarațiilor ministrului, în acest moment nu există un cadru legal care să oblige instituțiile să-și închidă porțile pentru elevi.

Sorin Cîmpeanu: „Nu există cadru legal pentru trecere generalizată, nediferențiată în online la nivelul unui județ”

Cîmpeanu a adăugat că decizia, în sine, se ia analizând situația la nivelul fiecărei unități de învățământ, spunând, de asemenea, că DSP nu se poate substitui nici școlilor, nici ISJ, nici CJSU. „DSP Ilfov își depășește atribuțiile legale, încalcă Hotărârea CNSU nr. 76 și Ordinul comun 5338/2021 și se substituie CJSU, ISJ și tuturor unităților de învățământ din Ilfov”, a punctat Sorin Cîmpeanu.

Acesta a mai spus că nu are informații din care să reiasă faptul că DSP să fi făcut realizat vreo anchetă epidemiologică în toate cele aproximativ 270 de instituții de învățământ din județ, sugerând că decizia ar fi nimic altceva decât una care debordează de exces de zel. „În concluzie, solicitarea DSP Ilfov a fost făcută în afara cadrului legal, afectând procesul de monitorizare a desfășurării procesului de învățământ și perturbând funcționarea mecanismelor administrative de gestionare a situației în starea de alertă”, a mai spus acesta.

Directorul DSP Ilfov, Teodor Negulescu a declarat astăzi că a solicitat renunțarea la cursurile fizice și trecerea în online școlilor din județul Ilfov, pentru o perioadă de 14 zile, cu posibilitatea de prelungire.

Citește și: Năsui arată cum se fac angajările la stat, pe „ochi frumoși”

Scandalul din jurul Laviniei Coțofană: trei joburi, 24 de ore și o „căruță” de interese

sursă foto: Facebook Lavinia Coțofană

„Sunt consilier juridic 24 de ore din 24. Niciodată nu mi-am neglijat joburile”, ne-a precizat fosta judecătoare Lavinia Coțofană, după ce noi am dezvăluit că a avut trei joburi în 24 de ore, iar două dintre acestea se suprapuneau atât ca interval orar, cât și ca interese.

Am notat cu roșu: consilier juridic 24 de ore. Simultan și asistent personal, în baza unui contract de muncă cu Primăria Curtici.

Și redăm o parte din discuția cu Lavinia Coțofană. Concluziile pot fi trase foarte simplu:

Reporter Ziarul de Investigații– Dar, asistent personal nu puteați fi ocazional. Aveați un contract de muncă. Cel puțin 40 de ore pe săptămână trebuia să fiți asistent personal.

Lavinia Coțofană– Legea nu prevede că un asistent trebuie să fie non-stop, ci în anumite momente, când are nevoie. Credeți că mi-am neglijat activitatea, fiind membru din familia mea?!

Reporter Ziarul de Investigații– Nu cred nimic, vă spun ce văd în acte. Când ajungeați la Spitalul Colțea, când mergeați în instanță, când mergeați la ASSMB(Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București), când mai erați asistent personal?

Ca să înțelegeți, Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap menționează că un asistent personal trebuie să nu depășească o activitate de 40 de ore/săptămână. Cu alte cuvinte, este un angajat cu normă întreagă. Lavinia Coțofană, catalogată cea mai bogată (ex)judecătoare pentru că „este o femeie frumoasă și inteligentă”-cum singură s-a caracterizat, avea încă două contracte de muncă când ar fi trebuit să fie asistent personal full-time. Credeți că Lavinia Coțofană nu avea banii necesari pentru a angaja o persoană care să se dedice îngrijirii membrului său de familie? Declarația de avere arată că avea din plin.

Astfel, de ce a ținut Lavinia Coțofană să fie simultan în trei locuri? Din lăcomie? Din sărăcie? Noi am ajuns la concluzia că din pur interes. Și nu ne exprimăm că acestea sunt interese obscure sau nu. În Spitalul Colțea e o luptă crâncenă pentru a „viza” licitațiile. De a se „pârî” unul pe celălalt sub inocenta calitate de „avertizor de integritate”.

Ni s-a părut ridicol și dureros să aflăm ce note se iau la concursurile pentru ocuparea funcțiilor publice în Spitalul Colțea. Și redăm în continuare o parte din dialogul cu Lavinia Coțofană, pentru a trage singuri concluziile.

Ridicol și dureros: „Ați luat nota 4?”

  • Reporter Ziarul de Investigații- Ați luat nota 4?

Lavinia Coțofană-Nu am luat nota 4,85. Am refuzat să scriu pe subiecte cu legi abrogate. Toată comisia și-a dat demisia.

Lavinia Coțofană crede, la acest moment, că este „vânată” de un grup de medici de la Spitalul Colțea. I-a scris și primarului general al Capitalei, să se înceteze cu această „hărțuire”. Ea consideră că a „scăpat Spitalul Colțea de multe ilegalități”. Însă, calitatea pe care o are nu îi permite să se pronunțe cu privire la existența sau inexistența unei fapte penale. Nici măcar procurorul nu face asta, Nici judecătorul de primă instanță. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, toată lumea e nevinovată. Situația aceasta arată, încă o dată, că în România, în plin val patru al pandemiei de Covid, cele mai eficiente sunt „comitetele și comisiile”, interesele reale ale pacienților sunt date la spate.

Protestele anti restricții: sărbătoarea nesimțirii și ultimul claxon al dricului

Foto: Deutsche Welle
Foto: Deutsche Welle

Cu sau fără legătură cu protestele la care au participat mii de persoane, în ultima săptămână, România a înregistrat cel mai mare număr de decese, la nivel mondial.

România a depășit pragul de 40 de mii de decese, de la începutul pandemiei, doar ieri fiind înregistrate 442 de persoane decedate. Este vorba despre un număr dublu față de data de 11 octombrie. În plus, numărul pacienților de la ATI a ajuns la 1.667, din care 39 sunt minori.

Lucian Mîndruță: ”E catastrofă noastră, a tuturor”

Într-o postare publicată pe contul de socializare, Lucian Mîndruță a ținut să facă o radiografie a zilei de ieri, ziua în care țara noastră a înregistrat recordul absolut de noi infectări.

De asemenea, jurnalistul a criticat protestele care au avut loc în decursul lunii octombrie. Proteste au fost organizate și susținute atât simpatizanți ai partidului AUR, cât și de militanți împotriva restricțiilor impuse de pandemie.

Despre protestele anti restricții: ”Românii au ținut să sărbătorească nesimțirea în stradă”

Ne e frică de lupta. Ne e frică și să fugim. Ne e frică de necunoscut. Și ciulim urechea la toți cei care ne spun că nu e, de fapt, nicio problema. Sunt morții unei națiuni care s-a obișnuit de veacuri să nege realitatea. Pentru că realitatea, așa cum o facem noi, e nașpa de la bun început. De la prima cărămidă pusă strâmb la Sarmizegetusa și până la ultimul dac liber ieșit în stradă să sărbătorească nesimțirea săptămâna trecută”, a precizat jurnalistul, în postarea publicată pe Facebook.

”Puneți dricul să claxoneze pe ultimul drum”

Ironizând atât nepăsarea, cât și lipsa de implicare a românilor în lupta cu pandemia, Mîndruță a făcut un nou apel pentru ca România să sesizeze diferența între realitate și scenariul de film.

Cei care aveți morți zilele astea, faceți un pustiu de bine. Puneți dricul să claxoneze pe ultimul drum. Să știe și publicul că nimic din toate astea nu se întâmplă într-un film de Sergiu Nicolaescu”, a scris jurnalistul.

Mai mult, făcând referire la decesele fetelor de 25 de ani (Prahova și Caraș-Severin), jurnalistul a îndemnat din nou publicul să aleagă vaccinarea, precizând că Valul 4 a ajuns deja la final, în statele din Europa de Vest.

Cel mai amplu studiu realizat în Franța precizează că vaccinarea reduce cu 90% spitalizarea și decesele din cauza Covid-19. Studiul a fost publicat luni, 11 octombrie.

Cercetătorii au comparat datele preluate de la 11 milioane de persoane vaccinate, cu vârsta de peste 50 de ani, cu cele de la alte 11 milioane de persoane nevaccinate, din aceeaşi grupă de vârstă.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
4.2 ° C
5 °
3.3 °
90 %
3.6kmh
100 %
S
6 °
D
8 °
lun
3 °
mar
3 °
mie
6 °

Ultimul articol

Negoiță admite că e vizat de DNA: „Un procuror a dispus suspendarea mandatului meu...

Primarul Sectorului 3 al Capitalei este cercetat, oficial, de procurorii anticorupție. Chiar Robert Negoiță a confirmat aceasta astăzi, când a detaliat că i s-au impus...

Primărița din Craiova, contre cu ministrul Apărării pe tema unui… radar

Cea care conduce Primăria municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a căpătat un „dinte” împotriva ministrului Apărării Radu Miruță, în urma unor afirmații făcute de...
Sursa foto: Wall Street

Medic din Sebeș, arestat pentru luare de mită

Un medic din Sebeș a sfârșit săptămâna aceasta în arest, dat fiind o serie de acuzații de luare de mită. Și poate că ar fi...