0.2 C
București
sâmbătă, 24 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 767

Vîlceanu vrea refacerea coaliției, dar partenerii nu prea par să se înțeleagă

Dan Vîlceanu, secretarul general al PNL (Facebook)

Secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu a afirmat, la Digi 24, că îți dorește refacerea coaliției, dar pentru ca acest lucru să se întâmple este necesară „depersonalizarea” discuțiilor, referirea fiind făcută la atacurile succesive ale USR la adresa lui Florin Cîțu. De altfel, aceasta a și fost una dintre condițiile puse de USR, chiar de la începutul crizei guvernamentale: „fără Florin Cîțu”.

„Important e ca România să aibă un guvern cât mai repede și am luat toate variantele posibile. Oamenii nu mai știu ce să înțeleagă. E ca la nebuni. Am avut o coaliție funcțională și ne-am trezit dintr-odată că cineva face o moțiune de cenzură din interiorul coaliției și dă jos guvernul la 12.000 de cazuri pe zi. Acum sunt 20.000 de cazuri pe zi”, a arătat Dan Vîlceanu, la Digi 24.

De altfel, Vîlceanu a precizat că nici el nu mai înțelege situația în care s-a ajuns, mai mult, că deși Florin Cîțu a făcut un pas în spate, USR încă nu este decis să susțină Guvernul Ciucă. „Toți am vorbit despre refacerea coaliției, însă nu poți să refaci coaliția câtă vreme personalizezi fiecare discuție. Este aproape o obsesie la USR: Cîțu, Cîțu, Cîțu. Nu pot vorbi altceva. Deci, nu poți să refaci coaliția până nu depersonalizezi. Ok, am înțeles, USR nu-l mai vrea pe Cîțu. Nicolae Ciucă! Votați-l! Și nici cu Nicolae Ciucă înțeleg că nu e bine, că acum vor în coaliție. Sincer, nu mai înțelegi”, a continuat el.

Cât privește refacerea coaliției, Dan Vîlceanu a subliniat necesitatea realizării acesteia, chiar în forma inițială, cu USR și UDMR.  „Absolut că ne dorim refacerea coaliției! Nu poate fi altfel decât cu USR și UDMR. Dar România nu are timp să stea încă două-trei săptămâni pe loc, fără guvern, ca să discutăm noi coaliții. România are nevoie acum de un guvern”, amai spus ministrul interimar al Finanțelor, adăugând că formarea unui guvern acum trebuie să reprezinte primul pas spre normalitate, urmând ca după trecerea acestuia prin Parlament să stea fiecare să analizeze ce a făcut bine și unde a greșit. „Stăm după aceea și ne certăm, două, trei săptămâni, o lună, două, până când ne împăcăm și ne dăm seama că am greșit cu toții și rezolvăm problema. Dar nu poți să stai fără guvern doar ca să ne certăm noi”, a mai spus  Dan Vîlceanu.

Vasile Dîncu, despre un nou USL: „Noi cu liberalii putem să fim amici, să ne mai întâlnim în Parlament, dar asta este altceva”

Vasile Dîncu, despre un nou USL: „Noi cu liberalii putem să fim amici, să ne mai întâlnim în Parlament, dar asta este altceva”

Foto: Facebook

Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național al PSD, dă la rândul său asigurări că nu va mai exista pace și înțelegere între social democrați și liberali, pe formula USL, în ciuda aparențelor și a zvonurilor.

Ba chiar nici nu știe exact strategia pe care va merge PSD în negocieri și opinează că există șanse de 50% ca țara să aibă un Guvern cu puteri depline până la finalul săptămânii.

Declarațiile au fost făcute de Dîncu aseară, la Digi 24, politicianul subliniind și că PSD nu e de acord cu ideea unui guvern minoritar, totul depinzând în acest moment de premierul desemnat și de abilitatea acestuia de a forma o majoritate. În plus, a arătat acesta, PSD e îndreptățit să țină ștacheta sus, dat fiind că „suntem stânga, PNL este pe partea dreaptă, noi suntem în ascensiune în sondaje și-n favorabilitatea publicului, ei sunt în scădere, nu ne putem asocia atât de simplu, pentru că avem și noi un partid destul de mare în spate și acesta nu poate merge pe improvizații”.

Totul ține însă de negocieri în acest moment și de modul în care liberalii înțeleg să pună cărțile pe masă. „Am văzut că liberalii au și o foarte mare mobilitate, și-au schimbat într-o noapte candidatul pentru funcția de premier, este mingea în terenul lor, trebuie să facă concesii ca să-și poată construi o majoritate.

(…) Nu ne dorim să facem niciun fel de USL. Din punctul acesta de vedere, ne înţelegem foarte bine. Nici nu avem ce negocia cu PNL, deși sunt tot felul de zvonuri că negociem. Noi negociem, dacă negociem – și a vorbit președintele nostru cu dl. Ciucă – cu premierul desemnat, care are un mandat să facă un guvern.

Marcel Ciolacu a vorbit foarte clar, a spus că vrem să face un moratoriu, să renunțăm la prea multă politichie, dar nu putem să renunțăm în totalitate la politică, pentru că, până la urmă, nici nu putem amesteca foarte mult pandemia cu politica. În momentul acesta avem o pandemie și o situație foarte grea, dar dacă îl aducem înapoi pe domnul Tătaru la Sănătate, nu credem că este o garanţie că am scăpa de pandemie.

Speculațiile se pot face, sigur că noi cu liberalii putem să fim amici, să ne mai întâlnim în Parlament, să mai discutăm, dar asta este altceva. Nu putem ca partide să facem în acest moment asemenea proiecte politice, care ar însemna și foarte mult timp și este și foarte complicat să faci un proiect politic între stânga şi dreapta.

(…) Vrem să vedem şi ce deschidere are premierul desemnat pentru cele zece teme pe care le-am propus noi, proiectul nostru pentru a ieși din pandemie și pentru perioada post-pademie, așa încât în acest moment nu putem să calculăm șansele. Dar nu sunt șanse foarte mari să votăm un guvern minoritar”, a spus Vasile Dîncu.

Radio România a deschis o investigație privind modificarea unui articol despre generalul Ciucă

Radio România

Radio România (SRR) a anunțat, duminică, că investighează circumstanțele în care a fost modificat pe site-ul Radio România Actualități, un articol din urmă cu 3 ani, privindu-l pe generalul Nicolae Ciucă, premierul desemnat, în care acesta spunea că nu va face politică. De altfel, în urma acestei modificări, o parte semnificativă a articolului a fost ștearsă.

„Din datele noastre, această modificare a avut loc în data de 22 octombrie a.c., la ora 18.13. Până la elucidarea circumstanțelor în care s-a întâmplat acest lucru, Radio România a decis republicarea articolului în cauză în exact aceeași formă în care a fost publicat inițial, la adresa.

Am ales să păstrăm deocamdată pe site articolul modificat la adresa inițială – din rațiuni care țin de investigația internă, în curs, și cea care va urma din partea organelor abilitate. Până acum nu există indicii că ar fi fost rezultatul unui proces editorial intern, cu atât mai puțin rezultatul unui act de cenzură în Radio România”, se arată în comunicatul Radio România.

De altfel, primele informații sugerează accesarea neautorizată în sistemele Radio România, ceea ce poate constitui o faptă penală, cu repercusiuni majore asupra autorului/autoarei.

Astfel, în perioada imediat următoare toate sistemele informatice ale Radio România vor face obiectul unui audit de securitate, iar Radio România va cere și sprijinul instituțiilor cu atribuții în acest domeniu. „În funcție de rezultatele acestei investigații vom sesiza – dacă este cazul – organele de urmărire penală abilitate.  Având în vedere potențialul de faptă penală al acestui incident, nu vom putea oferi în perioada următoare amănunte suplimentare, pentru a nu pune în pericol ancheta. Radio România regretă profund acest incident”, au mai transmis reprezentanții Radio România.

Codul Penal prevede la articolul 360, alin. (1) că „Accesul, fără drept, la un sistem informatic se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.” Același articol 360, alin. (3) prevede că „Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârșită cu privire la un sistem informatic la care, prin intermediul unor proceduri, dispozitive sau programe specializate, accesul este restricționat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.”

Reacția BRAT

Președintele Biroului Român de Audit Transmedia (BRAT), Dragoș Stanca a reacționat, iar într-o postare făcută pe pagina sa de socializare a afirmat că SRR trebuie susținut în demersul său.

„Radio România merită întregul suport al comunității media și al cetățenilor pentru că a acționat ferm și corect în fața unui posibil act de cenzură. (…) Eu unul o să urmăresc cu mare atenție și foarte multă îngrijorare derularea anchetei cerute de conducerea Radio România (care merită felicitări pentru decizie). Gândul că noul foarte posibil viitor premier ar fi putut ordona sau influența în orice fel, direct sau nu, executarea unui act de cenzură a presei este extrem de îngrijorător pentru orice cetățean responsabil”, a scris Dragoș Stanca, pe Facebook.

Nicolae Ciucă, desemnat premier de Iohannis

În instanțe și parchete nu este nevoie de certificat digital

Nu doar bisericile și magazinele esențiale sunt „la liber” pentru românii nevaccinați anti-Covid, ci și instanțele și unitățile de parchet.

Decizia de a include instanțele printre locurile în care nu este necesară prezentarea certificatului verde a fost comunicată chiar de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat Raed Arafat, în weekend.

Dat fiind că din hotărârea de guvern care a intrat în vigoare de astăzi privind noile restricții reieșea că doar în anumite spații se poate intra fără certificat verde, președintele Consiliului Superior al Magistraturii a solicitat clarificări, concluzia care reiese din adresa transmisă de șeful DSU fiind aceea că liberul acces nu poate fi îngrădit.

Accesul liber la justiție reprezintă un principiu fundamental al organizării oricărui sistem judiciar democratic și care îi conferă oricărei persoane dreptul de a se adresa în mod efectiv instanțelor judiciare competente, împotriva actelor care violează drepturile ce îi sunt recunoscute prin Constituție sau prin lege. (…) Se poate constata că, la nivelul instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, legiuitorul a înțeles să reglementeze în mod distinct modalitatea de organizare a acestora în contextul pandemiei de Covid-19.

În concluzie, în măsura în care legiuitorul a stabilit printr-un demers legislativ special organizarea și desfășurarea activității la nivelul instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, apreciem că prevederile HG 1130/2021 nu intră în conflict și nu sunt aplicabile domeniului justiției”, se arată în răspunsul transmis către CSM.

Încă din mai 2020, accesul în instanțe și parchete este permis doar cu respectarea anumitor reguli. Astfel, este obligatorie măsurarea temperaturii corporale la intrare, dar și purtarea măștii de protecție în interior. Totodată, participarea la procese este permisă doar celor implicați în dosare, intarea în sălile de judecată fiind permisă cu câteva minute înainte de începerea ședinței. În parchete, activitatea de audiențe este din nou suspendată.

Unele unități de parchet au anunțat deja că „se recomandă ca justiţiabilii să transmită prin poştă, poştă electronică sau alte modalităţi de transmitere la distanţă cererile, plângerile, memoriile etc. Accesul la compartimentele de relaţii cu publicul se va realiza potrivit unei programări prealabile, cu respectarea regulilor de distanţare socială, pentru studierea dosarelor, depunerea de înscrisuri în original sau alte mijloace materiale de probă şi alte situaţii excepţionale care justifică derogarea, apreciate ca atare de conducătorul unităţii de parchet”.

Anca Dragu (USR): „Mandatul nostru este clar, noi nu susţinem un guvern minoritar”

Anca Dragu (USR PLUS)

Președinta Senatului, Anca Dragu a afirmat la Digi 24 că nu sunt motive pentru care să fie schimbată din această funcție, despre care se spune că i-ar fi oferită lui Florin Cîțu. Potrivit regulamentului, șeful Senatului, ales pentru o perioadă de 4 ani, poate fi schimbat dacă acesta a încălcat Constituția sau regulamentul.  Totodată, Anca Dragu a subliniat că ideea unui guvern minoritar, așa cum își dorește PNL nu este o soluție pentru România.  

„Nu am avut o discuţie despre şefia Senatului în sensul de a fi această poziţie oferită domnului Florin Cîţu. În regulament scrie că preşedintele se alege pe o perioadă de 4 ani. Mai scrie că poate fi schimbat, dar e nevoie de o majoritate sau dacă preşedintele Senatului a încălcat Constituţia sau regulamentul. Schimbarea preşedintelui Senatului presupune nişte paşi de urmat (…) Într-adevăr au fost discuţii între PNL şi PSD care au inclus preşedinţia Senatului, dar nu pot să confirm sau să infirm aceste discuţii. Nu putem să fim de acord cu încălcarea Constituţiei sau a regulamentului”, a afirmat Anca Dragu, la Digi 24, duminică seara.

 USR, întâlnire cu premierul desemnat

Astăzi, de la ora 12.00, va avea loc o întâlnire între liderul USR, Dacian Cioloș și premierul desemnat, Nicolae Ciucă, iar șefa Senatului a ținut să sublinieze faptul că USR nu va susține un guvern minoritar.

„Nu este o întâlnire de negociere. Premierul desemnat l-a contactat pe domnul Cioloş şi a cerut această întâlnire pentru a-i prezenta echipa, programul, un demers firesc. Este prima întâlnire. Mandatul nostru este clar, noi nu susţinem un guvern minoritar, cum şi mesajul PNL este clar, vor un guvern minoritar condus de domnul Ciucă. Se pare că şi PNL şi PSD împing spre un guvern minoritar, deşi acesta nu este o soluţie pentru România”, a mai declarat Anca Dragu.

De altfel, duminică au avut loc negocieri cu cei de la UDRM și PSD, ambele formațiuni având propuneri pentru programul de guvernare, printre acestea măsurile pentru stimularea natalițății (UDMR), respectiv „decalogul” măsurilor sociale, economice și sanitare (PSD).

Potrivit unor surse politice, citate de Digi24, PSD nu vrea să susțină guvernul în lipsa unor garanții clare: susținere doar până în februarie și preluarea în programul de guvernare a „decalogului” PSD. De asemenea, Marcel Ciolacu mai vrea să aprobe lista de miniștri, înainte de depunerea ei în Parlament. De altfel, Florin Cîțu nu a fost de acord cu solicitările social democraților. Mai mult, nici între partenerii de guvernare nu sunt lucrurile foarte clare, căci PNL și UDMR nu au ajuns la un acord în privința ministerelor. 

Kelemen Hunor, după negocierile de la Palatul Victoria

Școlile private rămân deschise, cele publice intră în vacanță pentru două săptămâni

Ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu a afirmat că articolul care prevedea suspendarea activității fizice din cadrul școlilor private nu a fost preluat în Hotărârea de Guvern publicată în Monitorul Oficial. Acest fapt a dus la confuzie, deși scopul acestei vacanțe „forțate”, pentru tot învățământul preuniversitar, este acela de a limita răspândirea coronavirus, în contextul valului 4.

„Conform art. 8.1 din decizia CNSU, se suspendă prezența fizică din școlile și grădinițele private. Se suspendă prezența fizică înseamnă că școlile private pot organiza sau vacanță, sau cursuri online. Din păcate, art 8.1, nu a fost preluat în Hotărârea de Guvern, motiv pentru care s-a instituit această confuzie. Ministerul Educației a avut datoria și a reglementat vacanța în unitățile de stat”, a declarat Cîmpeanu la Digi 24.

Întrebat dacă este vorba de o „scăpare”, oficialul a afirmat că i-ar plăcea să presupună că a fost o neînțelegere în plan juridic asupra a ceea ce se poate și ce nu se poate reglementa. „Nu am niciun temei legal prin care să oblig școlile private să instituție o vacanță într-o anumită perioadă”, a mai spus Cîmpeanu, adăugând că Guvernul va putea rezolva această problemă. CNSU a reglementat deja. Peste CNSU, doar Guvernul poate valida art. 8.1 din hotărârea CNSU care este corect, evită discriminarea dintre elevii din învățământul privat și cel de stat. Atâta vreme cât am acceptat, ca ministru al Educației, această vacanță de 2 săptămâni, am acceptat pentru că a fost în interesul general de asigurare a stării de sănătate a elevilor. E normal să se aplice unitar, nu numai pentru școlile de la stat”, a mai afirmat Cîmpeanu.

Pentru că Articolul 8 din Hotărârea CNSU 91/22 octombrie, care prevedea închiderea și a unităților private, nu a fost preluat și în Hotărârea de Guvern finală, care instituie măsurile, valabile de luni, 25 octombrie 2021, școlile private nu au nicio restricție începând de luni, în afară de cele aflate deja în vigoare. Astfel, potrivit documentelor și actelor normative actuale, publicate deja în Monitorul Oficial, de luni 25 octombrie, școlile private pot chema elevii cu prezență fizică la școală.

În rândul unităților private cărora nu li se aplică aceleași măsuri ca în cazul celor publice se numără inclusiv cele 21 de şcoli care funcţionează după programa altor state. În acest mod s-a creat confuzie, neştiindu-se dacă acestea pot sau nu funcţiona, deși referirea se făcea doar la suspendarea activităților în formatul fizic. „Din păcate, demersul nu a fost dus până la capăt”, a mai spus Cîmpeanu.

De partea cealată, Consiliul Național al Elevilor a reacționat la această situație haotică în care se află educația din România. „Din nou, suntem martorii unor măsuri fără cap şi fără coadă – vacanţă pentru toţi, dar doar pentru unii! Astfel de erori sunt inadmisibile, iar Ministerul Educaţiei are datoria de a propune de urgenţă adoptarea unei hotărâri de guvern care să o completeze pe cealaltă şi prin care să se permită suspendarea cursurilor şi pentru şcolile private”, a declarat Silviu Morcan, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, la Digi 24.

Potrivit Digi 24, luni, la ora 11.00, la Guvern se va discuta această situație apărută.

CNSU a decis care sunt restricțiile pentru următoarele 30 de zile

Rafila: „Este necesară o lună de solidaritate pentru oprirea pandemiei, pentru oprirea deceselor în România”

Alexandru Rafila (captură video)

Medicul Alexandru Rafila trage un semnal de alarmă în privința crizei sanitare în care se află România, în plin val patru al pandemiei, și face un apel către toată lumea, indiferent că este vorba de cetățenii simpli sau oamenii politici, subliniind că este nevoie de solidaritate națională penru a trece cu bine de acest moment.

„Acum, mai mult ca oricând, este important să fim împreună. Este un moment crucial, dar sper să încheiem aceste momente de criză – sanitară și politică – cât mai repede. Cred că este necesară o lună de solidaritate pentru oprirea pandemiei, pentru oprirea deceselor în România, o solidaritate națională care să implice două lucruri extrem de importante: vaccinarea și înțelegea faptului că fiecare dintre noi este parte a acestui efort”, a scris Alexandru Rafila, pe Facebook.

De asemenea, Rafila a precizat că măsurile, unele dintre ele nepopulare, stabilite pentru reducerea transmiterii bolii „trebuie nu doar să le respectăm, ci și să încercăm să-i convingem pe cei din jurul nostru să le aplice. Dacă această lună va fi încununată de succes, o să putem sărbători pe 1 decembrie Ziua Națională în condiții mult mai bune”, a mai scris deputatul social democrat.

Centre de vaccinare, luate cu asalt

Imaginiile de prin spitale, dar și perspectiva restricțiilor din următoarea lună, cele mai multe pentru persoanele nevaccinate, au făcut ca centrele de vaccinare să fie luate cu asalt în ultimele zile. Astfel, potrivit raportării făcute pe 23 octombrie de CNCAV, în ultimele 24 de ore au fost vaccinate 127.305 persoane, din care 91.665 cu prima doză (38.075 cu Johnson&Johnson, cu administrare unică), un record pentru România, iar în ziua precedentă au fost 128.014 persoane vaccinate din care 86.385 cu prima doză. La nivel național sunt vaccinate 6.333.965 de persoane, 5.876.418 cu „schema completă”, iar 687.040 și cu cea de-a treia doză.

CNCAV și eficiența vaccinurilor

Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a realizat, și publicat, studiul de eficiență a vaccinării împotriva COVID-19 în rândul persoanelor vaccinate, comparativ cu evoluția persoanelor nevaccinate.

„Setul de date analizat  a inclus peste 2,7 milioane de teste (pozitive și negative), colectate de la peste 1,7 milioane de persoane unice, cu vârsta de peste 16 ani și cu istoric cunoscut de vaccinare împotriva COVID-19, și s-a efectuat în perioada februarie – mai 2021, atunci când varianta Alfa a virusului era dominantă în România”, se arată într-un comunicat al CNCAV.

Rezultatele publicate de CNCAV au arătat că: la persoane nevaccinate au fost 659 cazuri de infecție, 167 spitalizări, 10 internări în ATI și 27 decese, în timp ce în rândul persoanelor cu schema incompletă, după 14 zile de la efectuarea dozei 1 au fost 404 cazuri de infecție, 85 spitalizări, 4 internări în ATI și 10 decese.

La persoane vaccinate complet, după 14 zile de la efectuarea dozei 2 au fost 69 de cazuri de infecție, 14 spitalizări, 0.9 internări în ATI și 1.6 decese din cauza Covid.

Astfel, eficiența cumulată pentru toate tipurile de vaccin, calculată după 14 zile de la efectuarea dozei 2 au fost următoarele: eficiența împotriva infecției: 84.4% (interval de confidență 95% – CI: 82.1-86.3), eficiența împotriva spitalizării: 91.8% (CI: 90.2-93.1), eficiența împotriva internării în ATI: 92.8% (CI: 89.6-95.0), eficienta împotriva decesului: 95.1% (CI: 93.4-96.3).

Concluzia pe care au ajuns specialiștii este că în România, vaccinarea împotriva COVID-19 a redus: de peste 5 ori riscul de infecție; de peste 10 ori riscul de spitalizare; de aproape 14 ori riscul de internare în ATI; de peste 20 de ori riscul de deces în urma COVID-19.

La Iași se caută o nouă tulpină Covid

Florin Cîțu nu vizează vreo funcție în Cabinetul Ciucă

Florin Cîțu / Foto: Iulia KELT

Președintele PNL, Florin Cîțu a afirmat, duminică, faptul că nu vizează vreo funcție de ministru în Cabinetul Ciucă, subliniind că se va ocupa de partidul a cărei conducere a preluată-o în urmă cu o lună. Mai mult decât atât, propunerea de premier a lui Nicolae Ciucă a venit din partea lui Cîțu, fapt pentru care nu consideră că ar putea fi vreo divergență între PNL și Guvern.

„În acest cabinet, în niciun caz. Avem mult de muncă la partid. Mă concentrez pentru a avea majoritatea necesară pentru a trece acest guvern. Avem măsuri, în programul de guvernare, pe care le susțin și cei de la USR. Nu se pune problema, este propunerea mea.

Eu l-am propus pe Nicolae Ciucă, nu cred că va fi vreo problemă. Dacă e armistițiu, poate va fi până în februarie, martie, aprilie, mai, iunie. Să trecem acest guvern cu majoritate largă, să nu mai vorbim despre politică. Marcel Ciolacu a spus să lăsăm politica deoparte, hai, să nu mai fie doar cuvinte, să fie și fapte”, a declarat Florin Cîțu, la sediul PNL.

De asemenea, a reamintit că este nevoie de multă responsabilitate în această perioadă și este nevoie ca toate partidele din România să dea dovadă de acest lucru, subliniind că el a fost primul care a făcut un pas în spate. Chiar dacă a părut ca fiind făcut după multe insistențe. „Ăsta e momentul! Acum avem şansa să arătăm că suntem responsabili – şi cei de la PSD, şi cei de la USR -, să trecem România prin iarnă. Eu am arătat că sunt responsabil şi am făcut acel pas, am venit cu un alt premier, PNL a înţeles momentul. E momentul ca şi alte partide care au votat moţiunea pe persoană fizică împotriva mea, să vină acum şi să spună da, mergem şi susţinem un guvern al PNL şi UDMR”, a mai spus Florin Cîțu. Totodată a precizat că „alianța” pe care USR și PSD au făcut-o pentru votarea moțiunii de cenzură „pe persoană fizică” împotriva lui Florin Cîțu ar trebui să funcționeze și pentru votarea Guvernului Ciucă. „Este rândul celor de la PSD şi USR să înţeleagă că este un moment important prin care trece România, votăm acest guvern, trecem peste această perioadă dificilă şi după aceea putem să discutăm iarăşi”, este mesajul transmis de  premierul interimar Florin Cîțu.

În acest moment, la Vila Lac au loc negocierile dintre PNL și PSD, în vederea susținerii Guvernului Ciucă. La întâlnire participă conducerile celor două partide.

Kelemen Hunor, după negocierile de la Palatul Victoria

Un nou incendiu la groapa de gunoi din Sighișoara

Incendiu Sighișoara (Zi de zi)

Pompierii mureșeni intervin, duminică, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la groapa de gunoi a municipiului Sighişoara, unde deşeurile ard cu flacără deschisă şi degajări de fum, relatează Libertatea, citând News.ro. „Este vorba de un focar de aproximativ 80 metri pătrați, arde cu flacără şi sunt degajări de fum”, a transmis ISU Mureș. Deocamdată, nu există informaţii cu privire la afectarea aerului din cauza fumului. 

Acesta este al doilea incendiu în numai o săptămână, potrivit presei locale. „Au executat misiunea pompierii militari din cadrul Detașamentului Sighișoara și operatorul economic, care a intervenit cu o cisternă de apă și un buldoexcavator. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați, acesta a fost lichidat în aproximativ trei ore”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș, citat de Zi de zi.

Potrivit Agenda de Mureș, groapa de gunoi de la Sighișoara urma să se închidă, fiind atinsă capacitatea maximă de depozitare. „Așa cum știți, comunic cu dumneavoastră toate aspectele esențiale pentru Sighișoara. Tocmai de aceea, vă anunț că este sistată depozitarea de deșeuri la Depozitul de deșeuri nepericuloase, din Sighișoara, str. Între Huli, din cauza atingerii capacităților maxime de depozitare. Cum s-a ajuns în această situație nu vreau să dezvolt, acum. Știm prea bine ce s-a întâmplat în toți acești ani. De data aceasta, groapa de gunoi poate fi ecologizată!”, a declarat primarul Iulian Sârbu, în luna august.

De altfel, groapa de gunoi de la Sighișoara a mai luat foc în luna septembrie, iunie, dar și în luna decembrie a anului trecut. La toate acestea au fost emise avertizări prin serviciul Ro Alert.

Reamintim că anul trecut, au mai avut loc două incendii la groapa de gunoi din Sighișoara, în iulie și august, iar după cel din urmă prefectul judeţului Mureş, de la acel moment, Mara Togănel, anunţase decizia de suspendare a activităţii de la această groapă, pentru luarea unor măsuri de prevenire.

Incendiu de proporții la groapa de gunoi din Sighișoara

Kelemen Hunor, după negocierile de la Palatul Victoria

Kelemen Hunor (Facebook)

Liderul UDMR, Kelemen Hunor a anunțat, sâmbătă, că în cadrul negocierilor cu premierul desemnat Nicolae Ciucă, precum și cu o echipă de experți ai PNL, au fost introduse în programul de guvernare o serie de măsuri menite să încurajeze natalitatea. Aceste propuneri au fost făcute de UDMR, și parte dintre ele sunt aplicabile în Ungaria încă din 2019, potrivit ZF. De altfel, în urmă cu câteva luni, și PSD anunțase un proiect de lege, care să stimuleze natalitatea, și care prevedea printre altele creşterea alocaţiilor, de deduceri pentru salariaţii cu copii şi de tichete sociale pentru stimularea participării copiilor cu vârsta de până la 6 ani la învăţământul preşcolar.

PSD vrea să stimuleze natalitatea din România

În ultimele trei decenii politica UDMR s-a axat, cu precădere, pe reprezentarea intereselor și bunăstarea comunităților noastre. Dezideratul nostru a rămas neschimbat, nu a fost influențat nici de contextul politic din România, nici de dificultățile cauzate de pandemie. Mai mult, situația dificilă ne-a încurajat mai mult în consolidarea ideii de familie – cel mai important liant, pilonul comunității noastre.

a scris Kelemen Hunor pe Facebook

Propunerile UDMR pentru stimularea natalității

Potrivit lui Kelemen Hunor, cele mai importante dintre măsurile de încurajare propuse pentru creșterea natalității sunt:

– aplicarea unor măsuri de deductibilitate pentru familiile cu mai mulți copii, și reducerea progresivă a cuantumului contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, în funcție de numărul de copii;

– program de credite pentru achiziționarea de locuințe familiilor tinere în funcție de numărul de copii;

– program de finanțare pentru achiziția de autoturisme familiale pentru familiile cu minim trei copii;

– bunicii, respectiv frații majori șomeri să poată beneficia de idemnizația de creștere a copilului în locul părinților, dacă se întorc la muncă;

– extinderea programelor de tip after school;

– facilități acordate administrațiilor locale de a sprijini familiile prin reduceri/scutiri de taxe și impozite.

În acest moment, una dintre cele mai mari probleme ale societății este de natură demografică, „baby-boom”-ul de după anii 70, cunoscutul ca cel al „decrețeilor” (Decret 770/1966, acesta fiind abrogat în 26 decembrie 1989), se va pensiona în maximum 10 ani, iar numărul copiilor este într-o continuă scădere, puține fiind tinerele familii care să facă și un al doilea sau al treilea copil. Mai mult, s-a constatat că este un trend al vârstei destul de înainte la care tinerii să își întemeieze o familie sau să se gândească la primul copil, cei mai mulți punând această „întârziere” pe seama contextului socio-economic al momentului.

Ciolacu, discuție telefonică cu premierul desemnat

Primarul Cristian Popescu Piedone se bate „pentru interesele oamenilor”

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a revenit cu o solicitare, publică de data aceasta, la adresa edilului general cu privie la acele spații și străzi, care deși fizic sunt în Sectorul 5, „pe hârtie” ele se află încă la PMB și CGMB. Solicitarea lui Piedone vine în contextul în care, în mai multe rânduri, administrația pe care o conduce a fost cea criticată de cetățenii din acest sector, cetățenii plătitori de taxe și impozite, „care vor să li se întoarcă”, și cum se poate realiza acest lucru decât printr-o administrare eficientă, o curățenie exemplară, cu spații cu adevărat verzi, nu pline de uscături.  

„Domnilor consilieri generali, lăsați politica. Dați spațiile și votați-le să treacă în administrarea Sectorului 5. Sunt lucruri extraordinar de simple, indiferent de conflictele politice. Oameni buni, nu ne batem pe interese de partid, ne batem pentru interesele oamenilor. Avem 360 de străzi, pe care dvs (n.r. administrația generală) nu le faceți, iar eu nu le pot face că sunt la dvs”, a spus Cristian Popescu Piedone.

Acesta a precizat că va face un „grafic de începere a reabilitărilor”, subliniind totodată că vrea să știe de ce ia „castane” de la oamenii care sunt forțați să umble pe străzile respective cu cizme de cauciuc, că după 40 de ani încă nu au apă și canalizare, deși trăiesc într-o capitală europeană, în secolul 21.  

Piedone în „lanul de porumb” de pe bulevard

„Consiliul Local al Sectorului 5 a elaborat hotărârea (n.r. încă de la începutul anului) prin care cere Consiliului General darea, înapoi, în atribuții a spațiilor verzi de pe aria teritorială, precum și a străzilor”, a mai spus Cristian Popescu Piedone. De asemenea, acesta i-a transmis edilului general să „dea înapoi cetățenilor ce este de dat”.

În filmarea postată pe pagina sa de socializare, edilul Sectorului 5 a ținut să prezinte „situația din teren”, a unor zone din sector, dar care sunt în administrația generală. „Un stâlp ruginit, de o sută de ani. Aici, în mijlocul bulevardului. Delegații oficiale la Palatul Cotroceni. Ce să vadă? Să vadă un oraș nepăstorit. Degeaba aveam această oază de verdeață, dacă este lăsată de izbeliște”, a mai spus Piedone, vădit nemulțumit de cum arată zona. Mai mult, acesta a ținut să sublinieze că dacă nu va reuși să aducă aceste spații verzi în administrația sa, va pune panouri de avertizare pe care va scrie mare „Administrat de Consiliul General. Nu este al Primăriei Sectorului 5”.

De asemenea, Cristian Popescu Piedone a afirmat că se află în situația ingrată de a nu le putea spune cetățenilor din sectorul pe care îl administrează de ce nu poate să le întoarcă acei bani, din taxe și impozite sau să le răspundă de ce nu le face. „În schimb sunt acuzat, zilnic, că nu fac. Domnilor politicieni trecători, domnilor consilieri generali, domnule primar general, nu la Sectorul 5. Sunt sectoare care au mari probleme. Ascultați-le oful primarilor. Nu vă luați după culoarea primarilor, ci după cea a oamenilor, căci și pe dvs, domnule primar, și locuitorii din Sectorul 5 v-au votat, chiar și cei din Sectoarele 1 și 6, în totalitate v-au votat. Sunteți direct responsabil de tot ce se întâmplă în București”, a mai spus Piedone, subliniind că primarii de sectoare sunt doar administratori, la mila PMB și CGMB.

Primarul Cristian Popescu Piedone vrea să îmbunătățească aspectul Sectorului 5

Ciolacu, discuție telefonică cu premierul desemnat

Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu / Captură video

Președintele PSD, Marcel Ciolacu a avut, astăzi, o convorbire telefonică cu premierul desemnat, Nicolae Ciucă, în cadrul căreia i-a cerut acestuia să includă în programul de guvernare „decalogul” pe care social democrații l-au anunțat imediat după moțiunea de cenzură.

Potrivit unui comunicat de presă al PSD, Marcel Ciolacu a subliniat că prioritatea absolută a oricărui Guvern trebuie să fie gestionarea eficientă a pandemiei, astfel că i-a solicitat premierului desemnat un plan concret de măsuri pe termen scurt pentru reducerea infectărilor și a deceselor cauzate de COVID-19.

De asemenea, președintele PSD i-a transmis prim-ministrului desemnat că așteaptă programul de guvernare până în februarie 2022, dar și măsurile pentru stoparea declinului economic. În acest sens, președintele Marcel Ciolacu i-a cerut premierului desemnat să includă în programul de guvernare cele 10 măsuri urgente propuse de PSD în domeniul sanitar, economic și social.

De altfel, discuțiile dintre Ciolacu și premierul desemnat nu se vor opri aici, zilele următoare va avea loc o altă discuție, mai apofundată pe tema programului de guvernare, precum, și pe cea a planului sanitar, respectiv al măsurilor economice.

Decalogul” PSD

În urmă cu aproape trei săptămâni, liderul PSD a anunțat, la Antena 3, care sunt cele 10 măsuri urgente, condiții pentru guvernul de specialiști pe care îl aveau deja „la mapă”.

1. Plafonarea prețurilor la energie

2. Compensarea facturilor plătite de consumatorii casnici și IMM-uri la nivelul lunii decembrie 2020

3. Subvenționarea gigacaloriei pentru consumatorii din sistemul centralizat la nivelul lunii decembrie 2020

4. Aplicarea legii consumatorului vulnerabil. Adoptarea normelor metodologice simplificare + debirocratizare

5. Creșterea alocațiilor pentru copii conform Legii 14/2020. Copiii între 2 și 18 ani au 214 lei alocație, iar o creștere de 40,2% ar însemna creștere la 300 de lei. Copiii între 0 și 2 ani și cei cu handicap au 427 de lei, iar o creștere cu 40,5% ar însemna o alocație de 600 de lei, de la 1 noiembrie

6. Creșterea salariului minim. La 1 noiembrie salariul minim să fie 2.550 de lei general și 2.600 pentru studii superioare și la 1 ianuarie 2022: 2.740 salariul minim general și 3.000 de lei pentru cei cu studii superioare

7. Creșterea pensiilor conform Legii 127/2019. Punctul de pensie să crească de la 1.442 de lei în prezent la 1.600 de lei la 1 noiembrie, iar indemnizația socială minimă, de la 800 de lei în prezent, la 1.000 de lei la 1 noiembrie;

8. Gestionarea pandemiei: vaccinare + testare + 1.500 de paturi ATI. Creșterea stocurilor de urgență. Atragerea de personal medical.

9. Planul Național de Redresare și Reziliență. Adoptarea sistemului de implementare.

10. Alocarea fondurilor la nivel local pentru finalizarea investițiilor cu fonduri UE și pentru funcționarea autorităților locale.

Potrivit liderului PNL, Florin Cîțu, astăzi urmau să se stabilească calendarul, programul de guvernare și portofoliile. „Miercuri, comisiile și votul joi. (…) Criza energetică și criza sanitară sunt priorități pe termen scurt”, a declarat Cîțu, vineri, după întâlnirea cu președintele UDMR, Kelemen Hunor.

Claudiu Năsui deslușește „misterele negocierii” dintre PNL și PSD

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
0.2 ° C
0.6 °
-0.1 °
93 %
1kmh
100 %
S
2 °
D
3 °
lun
10 °
mar
6 °
mie
10 °

Ultimul articol

Service Ciclop SA: de la pierderi structurale la stabilizare operațională într-un context financiar advers

Context istoric: ani de pierderi și dezechilibre structurale Analiza evoluțiilor recente nu poate fi realizată în absența unui context istoric clar.În anii anteriori, Service Ciclop...
Sursă foto: BNR

Românii cu pensii speciale pot rămâne în activitate, însă pensia se poate reduce cu...

Guvernul a analizat, joi, în primă lectură, un proiect de lege conform căruia persoanele care beneficiază de pensii de serviciu sau pensii militare vor...

„Trenul Unirii” pleacă sâmbătă din București și ajunge la Iași

Ploieşti Sud, Mizil, Buzău, Râmnicu Sărat, Focşani, Tecuci, Bârlad, Vaslui, Bârnova, Nicolina, Iaşi. Acestea sunt stațiile în care va opri mâine „Trenul Unirii”, care va...