La Iași se caută o nouă tulpină Covid

„Până nu avem secvenţierea nu avem certitudinea”, a afirmat medicul Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași

Medicul Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, a anunțat că în perioada următoare vor fi recoltate probe de la pacienții Covid, astfel încât să se vadă dacă România se confruntă cu o nouă tulpină, mai agresivă, relatează G4Media, citând News.ro. De altfel, decizia vine și ca urmare a creșterii alarmante a numărului de noi cazuri confirmate de infectare Covid, în această săptămână atingându-se un record absolut de la începutul pandemiei, mai exact 18.863 de persoane infectate, dar și 574 de decese din cauza Covid.

„Am decis în această săptămână să recoltăm probe de la câţiva pacienţi care prezintă acest tip de simptomatologie şi efectuăm secvenţierea astfel încât să vedem dacă ne confruntăm cu o nouă tulpină. Am observat o creştere a agresivităţii bolii în urmă cu două-trei săptămâni. Răspunsul îl vom afla două săptămâni”, a afirmat medicul Florin Roşu.

Totodată, acesta consideră că ar putea fi vorba despre o nouă tulpină, precizând că „până nu avem secvenţierea nu avem certitudinea”.

„Tulpina ar fi una apărută la noi. Eu vă spun ce am observat noi şi de ce am ajuns să credem că poate fi o nouă tulpină. Din punctul de vedere al simptomatologiei, pacientul vine în spital cu un necesar mic de oxigen, undeva între trei şi cinci litri de oxigen pe minut, apoi observăm o degradare accentuată şi rapidă, necesarul de oxigen ajungând până la 25 de litri pe minut. În acest moment intervenţia colegilor de terapie intensivă devine necesară”, a declarat medicul Florin Roşu, potrivit News.ro.

Numai în județul Iași, de la începutul pandemiei au fost confirmate 62.773 de cazuri de infectare, dintre care 767 în ultimele 24 de ore. La nivel național, numărul persoanelor infectare a ajuns la 1.550.203, după ce pe 1 octombrie au fost 1.244.555 de persoane, iar în urmă cu o lună erau confirmate 1.172.981 de persoane.

În acest moment, sunt 192.157 de cazuri active, în timp ce în situație gravă, internați în secțiile de Terapie Intensivă, se află 1.854 de pacienți diagnosticați cu Covid.

În ce privește vaccinarea, de la începutul campaniei, România are 6.242.319 persoane vaccinate, din care 5.828.457 cu schema completă și 661.239 inclusiv cu a treia doză, un record fiind înregistrat vineri, cu 128.014 persoane vaccinate (86.385 cu prima doză).

Klaus Iohannis, apel la vaccinare: „Nu există altă soluție”

Articolul precedentReguli pentru toată lumea, dar nu și pentru biserici
Articolul următorCiolacu, discuție telefonică cu premierul desemnat