Klaus Iohannis a vorbit, într-o intervenție de la Bruxelles, despre ajutorul pe care multe state europene l-au oferit țării noastre în lupta cu pandemia. Mai mult, șeful statului a precizat că alte opt state doresc să sprijine România în această perioadă critică.

„Spitalele sunt arhipline, medicii sunt terminați pentru că lucrează non-stop. Am apelat la mecanismul european de sprijin și am primit oficial sprijin de la opt state, alții și-au manifestat intenția de a ne ajuta. Asta arată că în această situație disperată în care suntem că solidaritatea europeană nu este o expresie, este un fapt. Dar noi trebuie să ne jucăm rolul nostru și aici trebuie să repet, nu există altă soluție decât vaccinarea”, a precizat șeful statului, relatează Digi24.

Aproape 100 de mii de români s-au vaccinat împotriva noului coronavirus

Iohannis a lăudat cetățenii din alte state pentru modul în care s-au mobilizat și au mers la vaccin într-un număr masiv. Totodată, șeful statului a recomandat tuturor românilor să se informeze din surse sigure despre vaccinare.

„În toate statele din vestul Europei pandemia a fost domolită prin vaccinare. Noi de ce nu putem așa ceva? De ce trebuie să dăm ascultare la unii care vorbesc prostii în spațiul public și pe Facebook, să ajungeți în spitale și la terapie intensivă? Soluția există și se numește vaccin. Dragi români, mergeți să vă vaccinați, să nu ajungeți la spital, să nu dați virusul la alte persoane”, a mai transmis președintele.

Acum o săptămână, președintele României a avut o convorbire telefonică cu premierul Ungariei, Viktor Orban, ca să îi mulțumească pentru sprijinul pe care autoritățile ungare l-a oferit pacienților români cu COVID-19. „Președintele României a apreciat în mod deosebit realizarea rapidă a transferului unor bolnavi de COVID-19, aflați în stare critică, pentru tratament în spitale din Ungaria, la Szeged și Debrecen”, se arăta în comunicatul Administrației Prezidențiale din acea perioadă. În ultimele 24 de ore s-au vaccinat aproape 100 de mii de români anti-COVID.

Președintele Klaus Iohannis participă la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, unde liderii Uniunii Europene discută despre pandemia de coronavirus, prețurile la energie, migrație și politica comercială europeană și relațiile externe ale Uniunii.

Viteza uluitoare de reacție a lui Klaus Iohannis

Articolul precedentRegina Elisabeta a II-a, internată în spital
Articolul următorRestricții în România: se interzic evenimentele de orice fel
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.