Ciolacu, discuție telefonică cu premierul desemnat

Printre solicitări se numără și „decalogul” de măsuri sanitare, economice și sociale

Președintele PSD, Marcel Ciolacu a avut, astăzi, o convorbire telefonică cu premierul desemnat, Nicolae Ciucă, în cadrul căreia i-a cerut acestuia să includă în programul de guvernare „decalogul” pe care social democrații l-au anunțat imediat după moțiunea de cenzură.

Potrivit unui comunicat de presă al PSD, Marcel Ciolacu a subliniat că prioritatea absolută a oricărui Guvern trebuie să fie gestionarea eficientă a pandemiei, astfel că i-a solicitat premierului desemnat un plan concret de măsuri pe termen scurt pentru reducerea infectărilor și a deceselor cauzate de COVID-19.

De asemenea, președintele PSD i-a transmis prim-ministrului desemnat că așteaptă programul de guvernare până în februarie 2022, dar și măsurile pentru stoparea declinului economic. În acest sens, președintele Marcel Ciolacu i-a cerut premierului desemnat să includă în programul de guvernare cele 10 măsuri urgente propuse de PSD în domeniul sanitar, economic și social.

De altfel, discuțiile dintre Ciolacu și premierul desemnat nu se vor opri aici, zilele următoare va avea loc o altă discuție, mai apofundată pe tema programului de guvernare, precum, și pe cea a planului sanitar, respectiv al măsurilor economice.

Decalogul” PSD

În urmă cu aproape trei săptămâni, liderul PSD a anunțat, la Antena 3, care sunt cele 10 măsuri urgente, condiții pentru guvernul de specialiști pe care îl aveau deja „la mapă”.

1. Plafonarea prețurilor la energie

2. Compensarea facturilor plătite de consumatorii casnici și IMM-uri la nivelul lunii decembrie 2020

3. Subvenționarea gigacaloriei pentru consumatorii din sistemul centralizat la nivelul lunii decembrie 2020

4. Aplicarea legii consumatorului vulnerabil. Adoptarea normelor metodologice simplificare + debirocratizare

5. Creșterea alocațiilor pentru copii conform Legii 14/2020. Copiii între 2 și 18 ani au 214 lei alocație, iar o creștere de 40,2% ar însemna creștere la 300 de lei. Copiii între 0 și 2 ani și cei cu handicap au 427 de lei, iar o creștere cu 40,5% ar însemna o alocație de 600 de lei, de la 1 noiembrie

6. Creșterea salariului minim. La 1 noiembrie salariul minim să fie 2.550 de lei general și 2.600 pentru studii superioare și la 1 ianuarie 2022: 2.740 salariul minim general și 3.000 de lei pentru cei cu studii superioare

7. Creșterea pensiilor conform Legii 127/2019. Punctul de pensie să crească de la 1.442 de lei în prezent la 1.600 de lei la 1 noiembrie, iar indemnizația socială minimă, de la 800 de lei în prezent, la 1.000 de lei la 1 noiembrie;

8. Gestionarea pandemiei: vaccinare + testare + 1.500 de paturi ATI. Creșterea stocurilor de urgență. Atragerea de personal medical.

9. Planul Național de Redresare și Reziliență. Adoptarea sistemului de implementare.

10. Alocarea fondurilor la nivel local pentru finalizarea investițiilor cu fonduri UE și pentru funcționarea autorităților locale.

Potrivit liderului PNL, Florin Cîțu, astăzi urmau să se stabilească calendarul, programul de guvernare și portofoliile. „Miercuri, comisiile și votul joi. (…) Criza energetică și criza sanitară sunt priorități pe termen scurt”, a declarat Cîțu, vineri, după întâlnirea cu președintele UDMR, Kelemen Hunor.

Claudiu Năsui deslușește „misterele negocierii” dintre PNL și PSD

Articolul precedentLa Iași se caută o nouă tulpină Covid
Articolul următorPrimarul Cristian Popescu Piedone se bate „pentru interesele oamenilor”