Sursa Foto: Facebook

Fost ministrul al Economiei, Claudiu Năsui a afirmat, pe pagina sa de socializare, care sunt adevăratele motive legate de „dezbaterile și leșinurile” cu privire la o alianță dintre PSD și PNL, în vederea susținerii unui guvern minoritar PNL-UDMR. Cum USR-ul a fost lăsat pe dinafara discuțiilor, mai mult, nici nu ar fi dispus să voteze un guvern susținut de social democrați, Năsui consideră că se încearcă cumpărarea susținerii PSD, din banii publici.

În secunda aceasta, domnul Iohannis și PNL aripa Cîțu sunt în stare să dea oricât din banii contribuabilului, ca să cumpere susținerea PSD pentru 6 luni. Ei chiar au impresia că „ne învață o lecție” pentru că n-am acceptat ca fenomenul corupției să se desfășoare sub ochii noștri la guvernare, ba chiar cu semnătura noastră. De asemenea, toată tevatura din PSD, cu dezbaterile și leșinurile că ar putea vreodată PSD să se alieze cu PNL sunt doar o tactică de negociere de-a PSD-ului ca să obțină cât mai mulți bani din PNDL, PNRR și alte fonduri publice.

a scris Claudiu Năsui pe Facebook.

Năsui vede două calcule pe care le fac liberalii și social democrații

Potrivit lui Năsui, PNL și PSD au pe masă două calcule, unul economic și unul politic. Dacă în cel politic se mizează pe faptul că românii uită multe lucruri până la viitoarele alegeri, în cel economic, cel mai câștigat pare să fie partea social democrată, căci în opinia lui Năsui, PNL se cam află „în corzi”, indiferent de ce mișcare va face.  

„Calculul economic este că s-ar putea ca PSD să ia chiar mai mult din bani decât PNL din 3 motive. Primul este că au aproape dublu voturilor în parlament. Al doilea este că au mai mulți primari. Al treilea că PNL este cu spatele la zid. Dacă se aliază cu noi, nu o să poată lua banii aceia liniștiți și o să încercăm să facem reforme. Dacă nu se aliază cu noi, sunt la cheremul PSD”, scrie Năsui pe Facebook.

În privința calculului politic, Năsui afirmă că „românii vor uita toate acestea până în 2024. O să pună de o destrămare prin 2023. După care o să plătească mass media să pară că sunt unul opusul celuilalt și că ei sunt cele două alternative”, a concluzionat Claudiu Năsui, vice-președintele USR.

PSD și susținerea Guvernului Ciucă, decisă în forurile staturare

Articolul precedentDancă (PNL) avertizează. Mai mulți liberali îl vor urma pe Ludovic Orban
Articolul următorReguli pentru toată lumea, dar nu și pentru biserici