-2.9 C
București
luni, 9 februarie 2026
Acasă Blog Pagina 755

Raluca Turcan, despre indexarea pensiilor: „Facem simulări între 6 şi 12%”

Raluca Turcan a anunțat că din 1 ianuarie 2022, pensiile vor fi indexate. Ministrul interimar al Muncii a mai precizat că e conștientă că mulți pensionari ce au o vechime și contribuție egală, au pensie diferită. Turcan a mai precizat că de când a ajuns la Ministerul Muncii a încercat să corecteze aceste greșeli.

„Cu vechime egală, cu contribuție egală, au pensie diferită în funcție de momentul în care au ieșit la pensie și lucrul acesta din secunda zero am început să îl pregătim pentru corectare”, a spus Raluca Turcan, marţi, la emisiunea „Punctul de Întâlnire”, relatează Antena3.

Raluca Turcan: „Indexarea pensiilor va avea loc anul viitor”

Ministerul interimar al Muncii a dat asigurări că se caută soluții pentru reducerea inechităților ce există, în momentul de față, în sistemul public de pensii. De asemenea, ea a mai declarat că prin marea recalculare a pensiilor se urmărește „ancorarea pensiilor în contributivitate”. Turcan a mai amintit că cele cinci milioane de dosare de pensii, dintre care o treime în format de dosar cu șină, urmează să fie digitalizate și introduse într-o bază de date. „Pentru lucrul acesta era legislaţie din 2019”, a mai susținut Raluca Turcan, relatează sursa citată.

Turcan a precizat că se fac simulări între 6 și 12% cu privire la creșterea pensiilor. Ea a precizat că de la începutul anului viitor, pensiile ar trebui să fie indexate cu minim 6 %. Altfel spus, aproape două milioane de pensionari ar putea avea o pensie mai mare cu 10% din ianuarie 2022. Documentul a fost depus la Senat și prevede modificarea legii pensiilor.

Conform spuselor Ralucăi Turcan, angajații caselor de pensii au reușit să digitalizeze mai bine de 1 milion de dosare. Altfel spus, zilnic sunt procesate aproape 26 de mii de dosare. În acest ritm, până la începutul anului 2023 se va finaliza digitalizarea celor 5 milioane de dosare de pensii și poate să înceapă recalcularea lor.

Conform datelor ofociale, la sfârșitul lunii iunie 2021 erau 4,8 milioane de români pensionari. Cu o scădere de 61 de mii de persoane față de 2020.  De asemenea, în primele nouă luni ale anului, România a pierdut aproape 40 de mii de pensionari.

Raluca Turcan a anunțat când va începe marea recalculare a pensiilor

Facebook renunţă la sistemul său de recunoaştere facială

Sursa foto: BBC

Anunțul Facebook vine la câteva zile după ce Mark Zuckerberg a anunțat schimbarea numelui companiei în Meta. Altfel spus, compania va începe ștergerea formatelor individuale de recunoaștere facială pentru aproape 1 miliard de utilizatori. Conform unei postări a companiei, peste 600 de milioane de conturi folosesc tehnologia de recunoaștere a feței.

Totodată, în aceeași postare, compania a anunțat că Facebook nu va mai recunoaște fețele oamenilor în fotografii și videoclipuri. Această măsură va afecta și tehnologia pentru textul alternativ destinat persoanelor cu deficiențe de vedere și nevăzătoare, relatează G4media.ro.

Facebook și-a schimbat numele în Meta

Reprezentanții companiei au anunțat că serviciile de recunoaștere facială va fi eliminată în următoarele săptămâi.

„Există multe preocupări cu privire la locul tehnologiei de recunoaştere facială în societate, iar autorităţile de reglementare sunt încă în proces de a oferi un set clar de reguli care guvernează utilizarea acesteia”, a precizat compania în postarea lor. Cu toate acestea, Meta a anunțat că va lua în considerare recunoașterea facială pentru cazurile în care oamenii trebuie să își verifice identitatea sau pentru a preveni frauda.

Decizia luată de Facebook vine în contextul în care o fostă angajată a publicat numeroase documente interne ale companiei către companiile de știri și autorități guvernamentale. Conform rapoartelor, Facebook cunoștea problemele provocate de serviciile sale. Dar nu a remediat niciodată problema sau nu au încercat să rezolve suficient de mut. În 2012, Facebook a achiziţionat start-up-ul israelian Face.com pentru sub 100 de milioane de dolari. Formând o echipă de dezvoltatori care s-au concentrat pe recunoaşterea facială pentru aplicaţiile mobile.

Mark Zuckerberg a fost nevoit să plătească anul trecut o sumă de 650 de milioane de dolari după ce a fost dat în judecată pentru colectarea și stocarea de date biometrice fără consimțământul utilizatorilor.

Săptămâna trecută, Mark Zuckerberg a anunțat că Facebook își va schimba numele în Meta, ca parte a unui rebrand major. Compania a anunțat că-și va extinde acoperirea și în domenii precum realitatea virtuală. Cu toate acestea, e bne de știut că modificarea nu se aplică platformelor individuale, ci doar companiei-maă care le deține.

Mark Zuckerberg a anunțat noul nume în timp ce a dezvăluit planurile de a construi un „metavers”. O lume online în care oamenii se pot juca, lucra și comunica într-un mediu virtual, folosind adesea căști VR.

Facebook devine ”Meta”, axându-se pe realitatea virtuală

Codrin Ștefănescu, revoltat: „Ați luat-o razna total, ați înnebunit o țară întreagă cu lupta voastră pentru ciolan”

miting psd la romexpo
Codrin Ștefănescu

Noile mișcări de pe scena politică, „flexibilizarea” PNL pentru a fi la guvernare, intențiile PSD de a intra la putere, l-au făcut pe Codrin Ștefănescu să răbufnească încă o dată.

Aceasta în condițiile în care fostul secretar general al PSD este un aprig contestatar inclusiv în ceea ce îi privește pe foștii săi colegi de partid, în frunte cu actualul lider al formațiunii, Marcel Ciolacu.

Iar ceea ce se întâmplă acum cu guvernarea este catalogat de Codrin Ștefănescu ca fiind doar o luptă pentru putere. Ba chiar Codrin Ștefănescu a observat că mor din ce în ce mai mulți oameni în această pandemie și că nu sunt luate măsuri. Pur întâmplător probabil, în urmă cu câteva zile, același Codrin Ștefănescu anunța că Alianța Pentru Patrie se implică activ.

Activ în mediul virtual, prin inițierea unei petiții online, intitulată „Semnează pentru ultima șansă de a ne salva singuri!”. „Semnăm această petiție pentru ca poporul român să mai aibă o șansă la viață! Trebuie să scăpăm de incompetența criminală a celor ce ne conduc!”, se arată în preambulul petiției lansate pe 31 octombrie, care a strâns un pic peste 4.500 de semnături, în condițiile în care a fost share-uită pe Facebook de peste 5.800 de ori.

Iar postarea de pe Facebook în care Codrin Ștefănescu critică în termeni duri politicienii care au prins ceva mandate în Parlament reia în linii mai restrânse ideile din petiția online:

Băăăă, disperaților după funcții și cașcaval guvernamental!!! Băăă, ați luat-o razna total, ați înnebunit o țară întreagă cu lupta voastră pentru ciolan!

Ciolacu vrea cu Iohhanis, da’ nu vrea Cîțu! Cîțu vrea cu Cioloș, da’ nu vrea Iohannis! Orbán vrea cu oricine, da’ nu vrea Ciolacu! Băăăă, slugi ale sistemului, băăă nemernicii pământului! Mor câte șase sute de români pe zi din lipsa medicamentelor vitale!!! Șase sute pe zi!! Și voi nu sulfați o vorbă despre asta, nu faceți nimic!!!

Băăă, pioni siniștri, sorosisti și securiști, ocupati-vă și de românii voștri! Dați medicamentele salvatoare, dați drumul camioanelor cu Arbidol de la granițele noastre, împânziti farmaciile și spitalele cu tot ce este necesar pentru a salva viețile românilor! Pentru că veți răspunde cu toții pentru catastrofa pe care VOI ați creat-o!!! Se aude, băăă, fripturistilor?!”.

Alfred Simonis: „Situația în care se află astăzi scena politică ne îndreptățește să avem prima opțiune în a solicita primul-ministru”

Alfred Simonis (captură video)

Parlamentarul Alfred Simonis, liderul deputaților PSD, dă la rândul său semnalul că social democrații nu au vreo intenție să mai stea pe margine.

Ieri, acesta a spus clar și răspicat că PSD ar trebui să meargă cu următoarea propunere de premier, în condițiile în care inițial, formațiunea politică dădea de înțeles că nu ar fi interesată de astfel de sarcini.

Afirmațiile lui Simonis, făcute aseară la Digi 24, au legătură cu numărul de parlamentari pe care îi are PSD, superior oricărei alte formațiuni politice, iar din acest motiv deputatul consideră că PNL, USR și UDMR nu mai pot forma o majoritate pentru a învesti un guvern, în condițiile în care „calculele arată (…) în dreptul PSD 157 de parlamentari și în dreptul PNL (…) 119, până mâine nu știm câți mai rămân”.

Și, în atare condiții, a subliniat Simonis, „situația în care se află astăzi scena politică ne îndreptățește să avem prima opțiune în a solicita primul-ministru. În acest moment în care în fiecare zi PNL pierde 1, 2, 3 parlamentari, singurul partid stabil în România fiind PSD, ar fi îndreptățit să facă această solicitare”.

Cu toate acestea, Simonis a îndulcit declarația, arătând că, până la urmă, „e mai puțin important cine e prim-ministru, dacă e de la PSD, dacă e de la PNL, important e să fie un prim-ministru sănătos la minte, să înțeleagă contextul în care se află România, capabil să gestioneze o majoritate în Parlament”.

De altfel, ieri, Marcel Ciolacu a declarat că social democrații își asumă să intre la guvernare: „Nu e nici prima, nici ultima oară când am spus că PSD își asumă să intre la guvernare. Am constatat că PNL a spus clar că nu poate să treacă prin Parlament un guvern minoritar, lucru pe care noi îl spunem de la începutul crizei”.

Aseară, președintele PNL Florin Cîțu a anunțat că Biroul Politic Naţional al PNL a adoptat propunerea de flexibilizare a mandatului pentru negocieri cu forţele democratice din Parlament, însă că liberalii au propria propunere de premier. Pe „flexibilizare”, echipa de negociere va fi condusă chiar de el, urmând a fi însoțit de cei patru prim-vicepreşedinţi şi secretarul general.

În continuare, Cîțu a ținut de varianta sa, anume că actuala actuala criză politică a fost generată de alte partide, „cu care vom negocia în perioada următoare”, mărinimos cumva, dat fiind că, potrivit propriilor declarații, „celelalte partide nu au flexibilizat nimic până acum, au rămas cantonate în pozițiile lor. Trebuie să rezolvăm această criză”.

Octavian Jurma anunţă sub 5.000 de cazuri pe zi, la jumătatea lunii noiembrie

Sursa foto: G4media.ro

Cunoscutul epidemiolog, Octavian Jurma, a anunțat că la jumătatea lunii noiembrie se va ajunge la sub 5.000 de cazuri pe zi, acesta fiind ”pragul de suportabilitate al spitalelor”. Mai mult, el a precizat că dacă populația va respecta măsurile luate de autorităție, de Crăciun se va ajunge la o rată de sub 1,5 la mie, în toată țara.

El a amintit că România se află într-o scădere accelerată a numărului de cazuri, după aproape două săptămâni unde s-au înregistrat peste 13 mii de îmbolnăviri, zilnic. „În acest ritm vom coborî oficial sub 10.000 de cazuri pe zi încă din această săptămâna. Și sub 5.000 de cazuri pe zi la mijlocul lunii noiembrie. Coborârea sub pragul de 5.000 de cazuri pe zi este importantă pentru că este pragul de suportabilitate COVID-19 al spitalelor din România”, a scris, marţi seară, pe Facebook, Octavian Jurma.

Un Crăciun cu mai puține restricții

Totodată, Jurma a mai scris pe pagina sa de Facebook că numărul persoanelor internate la ATI o să scadă, ajungându-se la mai puțin de 1.500 de persoane internate la secția de terapie intensivă. Referitor la numărul deceselor înregistrate, Jurma a precizat că o să scadă la sub 200 pe zi.

El a amintit că țara noastră a atins vârful valului patru al pandemiei prin evoluția „nestânjenită” a virusului. „În noiembrie doar culegem roadele acestui experiment sinistru efectuat pe seama poporului român de care proprii săi conducători”, a mai scris medicul pe pagina de Facebook. Octavian Jurma a amintit că țara noastră e singura din Europa care a optat pentru o imuniza de turmă, prin infectare. Mai mult, autoritățile au lăsat „un val epidemic să ajungă la vârf nestingherit”.

În ciuda numărului mare de decese, epidemiologul e optimist și consideră că până de Sărbători, puterea valului patru va dispărea. El e de părere că se vor înregistra sub 2.500 de noi cazuri pe zi, iar rata de incidență o să scadă sub 1,5 la mie.

„Vestea bună este că până la începutul lunii decembrie vom coborî sub 5,000 de cazuri pe zi (3 la mie). Probabil sub 2,500 de cazuri pe zi (1.5 la mie) înainte de sărbători”, a mai scris epidemiologul. Cu toate acestea, el a precizat ca pentru aceste lucruri să devină realitate, românii sunt obligați să respecte restricțiile impuse de autorități.

Octavian Jurma: „1 milion de români se vor îmbolnăvi în următoarele 2 săptămâni de COVID-19”

Cseke Attila:,,Un lockdown nu este o alternativă”

Cseke Attila / Foto: Capital

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a vorbit într-o emisiune TV despre posibilitatea unui viitor lockdown. Demnitarul a precizat că nu reprezintă o alternativă și nu se dorește o închidere totală a țării, cum a fost anul trecut.

El a mai precizat că statul cu lunile în casă afectează atât economie țării, cât și psihicul poporului român. „Închiderea economiei, închiderea oamenilor în case. În afară de anumite efecte, unele și psihologice asupra unor persoane care să stea închise luni întregi. Nu e chestiune confortabilă”, a mai precizat Cseke Attila, relatează Digi24.

Aproape 600 de morți în ultimele 24 de ore din cauza COVID-109

Cseke Attila a amintit că e imperativ ca cetățenii să fie mai responsabili și să meargă să se vaccineze într-un număr cât mai mare. Mai mult, el a anunțat că spre finalul acestei săptămâni se va face o analiză pentru a vedea dacă restricțiile impuse au fost cu succes sau nu. „Analiza trebuie făcută pe cifre și pe tendințe”, a mai spus ministrul interimar al Sănătății. De asemenea, el a precizat că cea mai mare presiune, în momentul de față, e reprezentată de numărul mare de decese înregistrat.

Cu toate acestea, Alexandru Rafila, membru Partidului Social Democrat ( PSD) e de altă părere și consideră o carantină națională de o lună benefică. El a mărturisit, în urmă cu câteva zile, că e nevoie de o reducere a activităților care să se facă în folosul poporului, acceptată de comun acord. „Noi propunem o lună de solidaritate. Nu trebuie să speriem lumea”, a mărturisit Rafila în acea perioadă.

De asemenea, Alexandru Rafila a mai precizat că sindicatele și reprezentanții mediului privat vor trimite guvernului o serie de propuneri. Demnitarul a amintit situația criticiă în care se află România. Sute de persoane își pierd viața datorită noului coronavirus.

„Noi putem controla acest lucru într-un timp mai scurt, pentru a limita pagubele umane și economice. Sau putem veni cu jumătăți de măsură și tergiversări, și rămânem în fruntea clasamentul la morți. Lucrul acesta e intolerabil”, a spus Rafila.

Reamintim că în ultimele 24 de ore s-a înregistrat o scădere a numărului noi de cazuri de COVID-19. Cu toate acestea, din nefericire, aproape 600 de persoane au murit din cauza infecției cu noul coronavirus.

Rafila: „Este necesară o lună de solidaritate pentru oprirea pandemiei, pentru oprirea deceselor în România”

Tudorache (PSD): „Ciuma Roșie sau Crucea Roșie?”

datele, PSD, Partidul Social Democrat
PSD Foto: Facebook

Deputatul PSD Dan Tudorache a reacționat cu privire la dilema în care se află PNL, cel care până în această seară nu era sigur în ce direcție să meargă cu negocierile în privința formării unui guvern, stabil, cu care să scoată România din criză. În această seară, Florin Cîțu a anunțat faptul că PNL a decis „flexibilizarea mandatului”, concret, a merge la guvernare cu USR, respectiv la negocieri cu PSD.

„V-ați hotărât, domnilor liberali? Până la urmă, Pee-see-dee e Ciuma Roșie sau Crucea Roșie? Sau e de fapt pilula care să vă scoată din impotența politică de care dați dovadă și care adâncește criza în care ne aflăm?”, se întreabă deputatul social democrat Dan Tudorache, într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook.

Dîncu: „Am trecut de la ciuma roşie la un fel de forţă politică responsabilă”

De altfel, într-o altă postare, dinaintea momentului în care premierul desemnat Nicolae Ciucă și-a depus mandatul, Tudorache afirma că România are nevoie de un guvern stabil, susținut de majoritatea parlamentară, ori de alegeri anticipate, „care să dea stabilitate scenei politice”.

Totodată, deputatul consideră că tot ceea ce se întâmplă în aceste momente nu sunt decât semne „că pentru peneliști, de fapt, ciolanul este tot ceea ce contează, chiar și dacă doar îl miroși și nu apuci să îl guști”.

PNL vrea guvern majoritar

După două eșecuri în formarea unui guvern minoritar, PNl a schimbat „macazul” și este deschis negocierii cu USR și PSD. „La negocieri vom merge cu propunerea ca premierul să fie din partea PNL. Apoi vom discuta mai departe, în funcție de negocieri”, a mai spus Cîțu, subliniind că PNL nu se ferește de la a face public numele unui premier din partea partidului. Însă că ideea principală a negocierilor este, în fapt, formarea unui guvern în jurul PNL, cu premier liberal.

Cîțu a anunțat „flexibilizarea mandatului”, astfel că PNL este deschis la negocieri cu USR și PSD

Cîțu a anunțat „flexibilizarea mandatului”, astfel că PNL este deschis la negocieri cu USR și PSD

Florin Cîțu (captură video)

Președintele PNL Florin Cîțu a anunțat, marți seară, că Biroul Politic Naţional al PNL a adoptat propunerea de flexibilizare a mandatului pentru negocieri cu forţele democratice din Parlament, iar echipa de negociere va fi condusă de preşedintele partidului, fiind formată din cei patru prim-vicepreşedinţi şi secretarul general. Totodată, subliniind că actuala criză politică a fost generată de alte partide, „cu care vom negocia în perioada următoare”.

Cât privește flexibilizarea mandatului, decisă în această seară, Florin Cîțu a punctat că „celelalte partide nu au flexibilizat nimic până acum, au rămas cantonate în pozițiile lor. Trebuie să rezolvăm această criză”, mai mult, că această decizie a fost luată la nivelul partidului, nu a unui singur om. „Să știți că de când nu mai este Ludovic Orban la conducere, deciziile se iau în partid”, a ținut să „înțepe” Florin Cîțu.

Întrebat cu ce mandat se va merge la negocieri, dar mai ales cu ce nume de premier, Cîțu a declarat că astăzi s-a reușit flexibilizarea privind cele două formațiuni, de a merge la guvernare cu USR, respectiv de a negocia cu PSD, dar că încă nu au fost discuții în cadrul partidului referitor la faptul ca premierul să fie președintele partidului. „La negocieri vom merge cu propunerea ca premierul să fie din partea PNL. Apoi vom discuta mai departe, în funcție de negocieri”, a mai spus Cîțu, subliniind că PNL nu se ferește de la a face public numele unui premier din partea partidului. Ba mai mult, că ideea principală a negocierilor este, în fapt, formarea unui guvern în jurul PNL, cu premier liberal. „Premierul este desemnat de președintele României, în baza negocierilor”, a mai spus Cîțu.

Totodată, Florin Cîțu le dă asigurări românilor că „orice guvernare vom face, nu vom devia de la obiectivele noastre, de a avea o Românie modernă, liberală, cu un parcurs european”, subliniind că în PNRR sunt incluse reformele, mai mult, că „orice virgulă modificată în acel PNRR” va însemna ca România să nu primească banii europeni.

Cioloș vede decizia lui Ciucă, de a-și depune mandatul, ca una corectă

Tanczos Barna: „România trebuie să lupte împotriva tăierilor ilegale până va reuși să le stopeze definitiv”

Foto: Hotnews
Foto: Hotnews

Ministrul Mediului, Tanczos Barna consideră decizia de la Glasgow, unde are loc Summit-ul COP26, privind defrișările ca pe o decizie istorică. Potrivit ministrului, prin acest demers comunitatea internațională își asumă oprirea defrișărilor, mai mult, apreciază că România trebuie să lupte împotriva tăierilor ilegale de pădure.

„Decizie istorică: Peste 120 de şefi de state şi guverne au adoptat astăzi, în cadrul segmentului la nivel înalt al Conferinţei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (COP26) de la Glasgow, Declaraţia liderilor pentru păduri şi utilizarea durabilă a terenurilor. Prin acest demers, comunitatea internaţională îşi asumă stoparea şi inversarea despăduririlor globale în următorul deceniu, ca parte a unui pachet de miliarde de dolari pentru a combate emisiile de gaze cu efect de seră”, anunţă, marţi seară, Ministerul Mediului, pe contul de socializare

Totodată, Tanczos Barna precizează că prin această Declarație sunt scoase în evidență diferențele dintre transformarea definitivă a fondului forestier în teren agricol și exploatarea durabilă a pădurilor, motiv pentru care ministru afirmă că în România nu există acest fenomen de despădurire.

„În următoarele decenii, statele semnatare vor lucra împreună pentru a păstra suprafeţele de pădure pe care le avem astăzi, dar şi pentru a creşte exponenţial aceste suprafeţe. Această Declaraţie scoate în evidenţă diferenţa dintre transformarea definitivă a fondului forestier, sau a suprafeţei împădurite, în teren agricol şi exploatarea durabilă a pădurilor. Putem spune că în România nu există acel fenomen de despădurire, de transformare definitivă a terenurilor forestiere în teren agricol sau de alt tip. Într-adevăr, România trebuie să lupte împotriva tăierilor ilegale până va reuşi să le stopeze definitiv”, a afirmat ministrul Mediului.

Mai mult, că obligația fiecărui proprietar, indiferent că este vorba de statul român sau de un proprietar privat, este aceea ca după o eventuală exploatare a masei lemnoase să se ocupe și de replantare.

Potrivit ministrului, prin SUMAL 2.0, dar și prin imaginile din satelit, ce urmează să fie implementare prin intermediul Planului Național pentru Redresare și Reziliență, România va avea o monitorizare exactă a cantităților exploatate. „O monitorizare exactă a obligațiilor de replantare sau de regenerare naturală și o monitorizare exactă a suprafețelor noi de pădure care se vor înființa prin PNRR”, a spus Tanczos Barna.

PNRR lasă România fără încălzirea pe lemne

De altfel, potrivit Profit.ro, Guvernul României s-a angajat față de autoritățile europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să pună în vigoare, până cel târziu în ultimul trimestru din 2023, un cadru legislativ de decarbonizare a sectorului de încălzire și răcire, care să include măsuri de diversificare a mixului energetic prin renunțarea la lemn ca sursă de combustibil în acest sector.

Mai mult, același document stipulează că România trebuie să adopte până în trimestrul III al anului viitor o nouă Strategie Forestieră Națională, care să stabilească „criterii de sustenabilitate pentru utilizarea energetică a biomasei forestiere”.

În prezent, potrivit datelor oficiale, aproximativ jumătate dintre gospodăriile din România se încălzesc „pe lemne”, procentul ajungând la peste 80% în mediul rural.

Criză politică în țară, Iohannis vorbește despre încălzirea globală

EXCLUSIV. Cu plasticul în natură. Cât de puțin reciclează România. Cifre oficiale

România a devenit „Paradisul” afacerilor cu gunoaie. Nu au spus-o jurnaliștii primii, ci chiar oficialii de la Mediu. Reciclarea plasticului e un adevărat eșec. De ce se întâmplă acest lucru: pentru că ne lipsește educația față de mediu, pentru că avem o legislație incompletă care(culmea!) trebuie să se armonizeze cu cea europeană.

Concret, în țara noastră intră zeci de mii de tone de deșeuri, noi producem zeci de tone de gunoi, însă, transformăm prea puțin din cât consumăm(n.r. reciclare)

Potrivit datelor furnizate de Administrația Fondului pentru Mediu, România nu stă deloc bine la capitolul reciclare plastic, în pofida tuturor anunțurilor lansate de societățile care se ocupă de colectare și reciclare deșeuri.

Spre exemplu, anul trecut, cantitatea totală de plastic introdusă pe piața națională(n.r însemnând și importuri) a fos de  457446.93 tone( 457 446 934 kg). Din toată această cantitate, a fost valorificate prin alte metode decât reciclarea 49 350 07 tone(foto anexă)

Concret, potrivit surselor noastre autorizate, sunt firme care produc „solzi” din plastic pe care le exportă în alte țări, cum ar fi și Slovenia, iar cantitatea aceasta figurează „la alte metode decât reciclarea”, nefiind un produs finit reciclat pentru România. Totodată, Administrația Fondului pentru Mediu(AFM)raportează 202 619 tone de plastic reciclate.

Din această cantitate, peturile reprezintă doar 85 667 tone, în condițiile în care cantitatea totală de peturi intrată pe piața națională este de 144 324 tone. Din sursele noastre, o mare cantitate provine din Marea Britanie.

Ce (nu)știm să facem cu pet-urile. De ce România reciclează atât de puțin

România nu a valorificat absolut deloc peturile prin alte metode decât reciclarea. Din 2015 până în 2020, AFM a contabilizat „0” la această secțiune. Specialiștii consultați de noi spun că, într-adevăr, pet-urile reprezintă cea mai migăloasă metodă de reciclare. Nu orice „afacere de cartier” poate să o suțină.

Sticlele de plastic trebuie să fie curățate, presate, mărunțite, apoi transformate în alte semifrabricate pentru industria metalurgică. În limbajul specific reciclării, din pet-uri se fac „roți zimțate” , folosite în alte industrii.

De asemenea, dacă România ar putea transforma deșeurile în energie, ar trebui să folosească metoda arderii. Asta presupune un câștig pe de o parte și un fond de protecție a mediului, pe de altă parte, pe care statul nostru nu îl asigură. Se invocă controverse din partea primăriilor, incapabile să gestioneze proiecte de o asemnea anvergură.

Cu plasticul în natură

Până în 2025, România trebuie să ajungă la 55% rată de reciclare a tuturor deșeurilor, o ţintă greu de atins pentru statul nostru, care încă bâjbâie la închiderea gropilor de gunoi ilegale și la importurile ilegale de deşeuri.

Deocamdată, românii au aflat că hypermarketurile le dau 50 de bani pentru un pet. Unele le transformă în fructe sau legume. Consiliul Concurenței atrage atenția, însă, că este doar o formă de conștientizare, de educare a populației cu privire la importanța reciclării plasticului, nu o extindere a afacerii.

Ziarul de Investigații va relata în articolele viitoare despre luptele crâncene din instanță, duse de Administrația Fondului de Mediu și organizațiile care au ca activitate colectarea, reciclarea deșeurilor, Din toate procesele, rezultă o concluzie: în România, legea poate fi și „altfel” decât e scrisă.

Citește și: Unde ajung pet-urile. Cum se transformă o responsabilitate față de mediu într-o afacere bănoasă

Tânărul din Arad, care a ucis-o pe fetița concubinei, arestat pentru 30 de zile

Preluare Arad Online

Bărbatul de 23 de ani, acuzat că a ucis-o pe fetița concubinei sale, a fost arestat pentru 30 de zile, potrivit unei decizii luate de Tribunalul Arad, se arată în minuta instanței arădene. El este acuzat de violenţă în familie raportat la infracţiunea de omor şi profanare de cadavre sau morminte.

Captură Tribunal Arad

Procurorul Ruxandra Tarcea, purtător de cuvânt în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a precizat, pentru presa locală, că „în cursul zilei de 1 noiembrie, în jurul orei 20:30, o persoană s-a prezentat la sediul IPJ Arad și a comunicat că a recunoscut în fotografia publicată în mass media, faptul că respectivul cadavru ar aparține unei fetițe pe nume Antonia în vârstă de 4 ani, că este fiica unei persoane care locuiește cu concubinul ei în vârstă de 23 de ani, concubin care lucrează ocazional și este cunoscut ca și consumator de droguri”.

Totodată, organele de poliție au efectuat verificări la adresa menționată de către persoana respectivă, iar cele sesizate s-au confirmat. „În cursul nopții au fost audiate mai multe persoane, inclusiv concubinul mamei victimei, care a și fost reținut de către organele de urmărire penală și urmează să fie prezentat judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Arad”, a mai transmis purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, citată de presa locală.

De altfel, procurorii au suspiciuni și cu privire la implicarea mamei, chiar dacă aceasta se afla internată în spital unde avea să-l nască pe copilul cuplului. Dacă suspiciunile procurorilor se adeveresc, femeia ar putea fi incriminată pentru tăinuire.

Cadavrul copilei de numai patru ani a fost găsit vineri pe un teren de lângă cimitir, de câinele unui localnic. Copila a putut fi identificată după ce specialiștii au reușit să îi facă portretul-robot, care a ajuns apoi în mass-media, dar și pe rețelele de socializare.

Arest pentru 30 de zile pentru interlopul care l-a ameninţat cu moartea pe şeful IPJ Dâmboviţa

ANPC propune închiderea unor magazine Mega: gândaci pe lângă produsele de patiserie, capcane pentru șoareci

Sursa: Facebook

Echipele de control ale Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor din Municipiul București (CPCMB), coordonate de vicepreședintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Mihai Culeafă, au continuat verificările la marii retaileri de produse alimentare, astăzi fiind rândul a patru dintre cele mai mari magazine ale lanțului Mega Image.

ANPC a fost „în vizită” la magazinele de la Piața Domenii, Bulevardul Ion Mihalache, Piața Sudului și unul dintre punctele de lucru de pe Șoseaua Colentina, concluziile verificărilor fiind cam în aceleași linie cu cele care s-au lăsat cu sancțiuni dure ieri în privința unor unități Auchan.

Comisarii pentru Protecția Consumatorilor au comunicat, oficial, că în unitățile Mega controlate au fost înregistrate nereguli grave, care au determinat aplicarea de sancțiuni contravenționale în cuantum total de 93.000 lei, dar și dispunerea unor măsuri complementare: oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din consum a tuturor produselor alimentare neconforme identificate în cele 4 magazine, oprirea temporară a prestării serviciului la raioanele cu vitrină asistată, vitrinele cu produse congelate, cele cu produse calde, cele cu produse refrigerate, zonele de brutărie din toate cele 4 unități, dar și propunerea de închidere a unității pe o durată de cel mult 6 luni pentru toate cele 4 unități.

De altfel, au fost și exemplificate problemele descoperite, de la prezența unor gândaci în zona de comercializare a produselor de patiserie, la prezența capcanelor destinate rozătoarelor, până la comercializarea de legume, fructe și produse improprii consumului uman – cu modificări organoleptice de aspect, culoare, consistență, sau comercializarea unor produse cu data limită de consum depășită.

Totodată, în unitățile controlate au fost găsite tăvi folosite pentru coacerea pâinii care prezentau resturi, în timp ce cuptorul, rotisorul și vitrina caldă nu erau igienizate. Mai mult, din ce comunică ANPC, „la unul dintre raioanele de panificație (cu servire individuală de căre clienți – zona de produse neambalate), s-a constatat prezența prafului și a pânzelor de păianjen la partea superioară a vitrinelor de prezentare, iar sertarele unde erau expuse produsele prezentau un strat grosier de resturi alimentare, țevile prin care circula lichidul de răcire prezinta oxidare vizibilă și depuneri de gheață”.

Nici vitrinele asistate conținând mezeluri/ brânzeturi/ carne refrigerată vrac, carne afumată vrac sau rafturile de expunere a produselor de panificație și spațiul de depozitare al produselor de cofetărie nu arătau toate bine, dat fiind că aici a fost găsită rugină, vopsea exfoliată, insecte moarte și înghețate, zone oxidate, acumulare de apă provenită din nefuncționarea corespunzătoare a agregatelor frigorifice, lichid provenit de la produse din carne ambalată, praf și diverse impurități, în strat gros, pe rafturi și ventilatoare, dar și resturi alimentare.

Constat cu tristețe că întâlnim încă astfel de situații, așa cum sunt cele prezentate în ultimele zile, deși am alocat mult timp consilierii și prevenției operatorilor economici. De aceea, manifestăm toleranță zero față de abaterile de la lege și verificăm permanent dacă normele sunt respectate!

Așa cum i-am obișnuit pe cetățeni, ANPC își face datoria pentru a apăra sănătatea și drepturile consumatorilor. Controalele vor continua pe această temă”, a transmis Claudiu Dolot, președintele ANPC.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ninsoare ușoară
-2.9 ° C
-2.3 °
-3.4 °
76 %
7.7kmh
100 %
lun
-2 °
mar
2 °
mie
4 °
J
9 °
vin
9 °

Ultimul articol

Patru cetățeni turci, trimiși în judecată după focurile de armă din Centrul Vechi al...

Anchetă finalizată de procurori în cazul focurilor de armă trase în Centru Vechi al Capitalei. Pe 13 și 20 august 2025, patru cetățeni turci au...

Ministrul PSD al Energiei, chemat la „Ora Guvernului” de partenerii USR din coaliție

Membrii USR par că au învățat de la colegii de coaliție PSD cum să procedeze atunci când au nelămuriri vizavi de activitatea miniștrilor din...

Primarul Negoiță, înlocuit de viceprimarul PSD la conducerea Sectorului 3, un viceprimar care a...

Primarul Robert Negoiță a stabilit cine îi va prelua prerogativele funcției, odată cu punerea sa sub control judiciar. Cum procurorii anticorupție i-au interzis edilului din...