datele, PSD, Partidul Social Democrat
PSD Foto: Facebook

Deputatul PSD Dan Tudorache a reacționat cu privire la dilema în care se află PNL, cel care până în această seară nu era sigur în ce direcție să meargă cu negocierile în privința formării unui guvern, stabil, cu care să scoată România din criză. În această seară, Florin Cîțu a anunțat faptul că PNL a decis „flexibilizarea mandatului”, concret, a merge la guvernare cu USR, respectiv la negocieri cu PSD.

„V-ați hotărât, domnilor liberali? Până la urmă, Pee-see-dee e Ciuma Roșie sau Crucea Roșie? Sau e de fapt pilula care să vă scoată din impotența politică de care dați dovadă și care adâncește criza în care ne aflăm?”, se întreabă deputatul social democrat Dan Tudorache, într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook.

Dîncu: „Am trecut de la ciuma roşie la un fel de forţă politică responsabilă”

De altfel, într-o altă postare, dinaintea momentului în care premierul desemnat Nicolae Ciucă și-a depus mandatul, Tudorache afirma că România are nevoie de un guvern stabil, susținut de majoritatea parlamentară, ori de alegeri anticipate, „care să dea stabilitate scenei politice”.

Totodată, deputatul consideră că tot ceea ce se întâmplă în aceste momente nu sunt decât semne „că pentru peneliști, de fapt, ciolanul este tot ceea ce contează, chiar și dacă doar îl miroși și nu apuci să îl guști”.

PNL vrea guvern majoritar

După două eșecuri în formarea unui guvern minoritar, PNl a schimbat „macazul” și este deschis negocierii cu USR și PSD. „La negocieri vom merge cu propunerea ca premierul să fie din partea PNL. Apoi vom discuta mai departe, în funcție de negocieri”, a mai spus Cîțu, subliniind că PNL nu se ferește de la a face public numele unui premier din partea partidului. Însă că ideea principală a negocierilor este, în fapt, formarea unui guvern în jurul PNL, cu premier liberal.

Cîțu a anunțat „flexibilizarea mandatului”, astfel că PNL este deschis la negocieri cu USR și PSD

Articolul precedentCîțu a anunțat „flexibilizarea mandatului”, astfel că PNL este deschis la negocieri cu USR și PSD
Articolul următorCseke Attila:,,Un lockdown nu este o alternativă”