Florin Cîțu (captură video)

Președintele PNL Florin Cîțu a anunțat, marți seară, că Biroul Politic Naţional al PNL a adoptat propunerea de flexibilizare a mandatului pentru negocieri cu forţele democratice din Parlament, iar echipa de negociere va fi condusă de preşedintele partidului, fiind formată din cei patru prim-vicepreşedinţi şi secretarul general. Totodată, subliniind că actuala criză politică a fost generată de alte partide, „cu care vom negocia în perioada următoare”.

Cât privește flexibilizarea mandatului, decisă în această seară, Florin Cîțu a punctat că „celelalte partide nu au flexibilizat nimic până acum, au rămas cantonate în pozițiile lor. Trebuie să rezolvăm această criză”, mai mult, că această decizie a fost luată la nivelul partidului, nu a unui singur om. „Să știți că de când nu mai este Ludovic Orban la conducere, deciziile se iau în partid”, a ținut să „înțepe” Florin Cîțu.

Întrebat cu ce mandat se va merge la negocieri, dar mai ales cu ce nume de premier, Cîțu a declarat că astăzi s-a reușit flexibilizarea privind cele două formațiuni, de a merge la guvernare cu USR, respectiv de a negocia cu PSD, dar că încă nu au fost discuții în cadrul partidului referitor la faptul ca premierul să fie președintele partidului. „La negocieri vom merge cu propunerea ca premierul să fie din partea PNL. Apoi vom discuta mai departe, în funcție de negocieri”, a mai spus Cîțu, subliniind că PNL nu se ferește de la a face public numele unui premier din partea partidului. Ba mai mult, că ideea principală a negocierilor este, în fapt, formarea unui guvern în jurul PNL, cu premier liberal. „Premierul este desemnat de președintele României, în baza negocierilor”, a mai spus Cîțu.

Totodată, Florin Cîțu le dă asigurări românilor că „orice guvernare vom face, nu vom devia de la obiectivele noastre, de a avea o Românie modernă, liberală, cu un parcurs european”, subliniind că în PNRR sunt incluse reformele, mai mult, că „orice virgulă modificată în acel PNRR” va însemna ca România să nu primească banii europeni.

Cioloș vede decizia lui Ciucă, de a-și depune mandatul, ca una corectă

Articolul precedentTanczos Barna: „România trebuie să lupte împotriva tăierilor ilegale până va reuși să le stopeze definitiv”
Articolul următorTudorache (PSD): „Ciuma Roșie sau Crucea Roșie?”