Sursa: Facebook

Echipele de control ale Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor din Municipiul București (CPCMB), coordonate de vicepreședintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Mihai Culeafă, au continuat verificările la marii retaileri de produse alimentare, astăzi fiind rândul a patru dintre cele mai mari magazine ale lanțului Mega Image.

ANPC a fost „în vizită” la magazinele de la Piața Domenii, Bulevardul Ion Mihalache, Piața Sudului și unul dintre punctele de lucru de pe Șoseaua Colentina, concluziile verificărilor fiind cam în aceleași linie cu cele care s-au lăsat cu sancțiuni dure ieri în privința unor unități Auchan.

Comisarii pentru Protecția Consumatorilor au comunicat, oficial, că în unitățile Mega controlate au fost înregistrate nereguli grave, care au determinat aplicarea de sancțiuni contravenționale în cuantum total de 93.000 lei, dar și dispunerea unor măsuri complementare: oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din consum a tuturor produselor alimentare neconforme identificate în cele 4 magazine, oprirea temporară a prestării serviciului la raioanele cu vitrină asistată, vitrinele cu produse congelate, cele cu produse calde, cele cu produse refrigerate, zonele de brutărie din toate cele 4 unități, dar și propunerea de închidere a unității pe o durată de cel mult 6 luni pentru toate cele 4 unități.

De altfel, au fost și exemplificate problemele descoperite, de la prezența unor gândaci în zona de comercializare a produselor de patiserie, la prezența capcanelor destinate rozătoarelor, până la comercializarea de legume, fructe și produse improprii consumului uman – cu modificări organoleptice de aspect, culoare, consistență, sau comercializarea unor produse cu data limită de consum depășită.

Totodată, în unitățile controlate au fost găsite tăvi folosite pentru coacerea pâinii care prezentau resturi, în timp ce cuptorul, rotisorul și vitrina caldă nu erau igienizate. Mai mult, din ce comunică ANPC, „la unul dintre raioanele de panificație (cu servire individuală de căre clienți – zona de produse neambalate), s-a constatat prezența prafului și a pânzelor de păianjen la partea superioară a vitrinelor de prezentare, iar sertarele unde erau expuse produsele prezentau un strat grosier de resturi alimentare, țevile prin care circula lichidul de răcire prezinta oxidare vizibilă și depuneri de gheață”.

Nici vitrinele asistate conținând mezeluri/ brânzeturi/ carne refrigerată vrac, carne afumată vrac sau rafturile de expunere a produselor de panificație și spațiul de depozitare al produselor de cofetărie nu arătau toate bine, dat fiind că aici a fost găsită rugină, vopsea exfoliată, insecte moarte și înghețate, zone oxidate, acumulare de apă provenită din nefuncționarea corespunzătoare a agregatelor frigorifice, lichid provenit de la produse din carne ambalată, praf și diverse impurități, în strat gros, pe rafturi și ventilatoare, dar și resturi alimentare.

Constat cu tristețe că întâlnim încă astfel de situații, așa cum sunt cele prezentate în ultimele zile, deși am alocat mult timp consilierii și prevenției operatorilor economici. De aceea, manifestăm toleranță zero față de abaterile de la lege și verificăm permanent dacă normele sunt respectate!

Așa cum i-am obișnuit pe cetățeni, ANPC își face datoria pentru a apăra sănătatea și drepturile consumatorilor. Controalele vor continua pe această temă”, a transmis Claudiu Dolot, președintele ANPC.

Articolul precedentStelian Ion: „A plătit azi avansul pentru refacerea alianţei cu PSD”
Articolul următorTânărul din Arad, care a ucis-o pe fetița concubinei, arestat pentru 30 de zile