-4.1 C
București
marți, 10 februarie 2026
Acasă Blog Pagina 748

Botezatu și Sile Cămătaru, printre câștigătorii primului lot de teste non-invazive

Cătălin Botezatu

Celebrul designer vestimentar Cătălin Botezatu și Sile Cămătaru (interlop cu numeroase condamnări) vor furniza 6 milioane de teste non-invazive, pe bază de salivă, care vor fi distribute în școli, relatează Spotmedia.

Trei firme, două din România și una din Olanda au câștigat licitația primului lot, care a fost lansat prin negociere fără publicare prealabilă, iar firma la care este acționar Botezatu urmează să furnizeze  5 milioane de teste dintre cele 9 milioane aferente lotului 1. În timp ce firma ce îl implică pe Sile Cămătaru ar avea contract pentru 1 milion de teste, potrivit România TV, citată de Impact.  

Potrivit documentației de atribuire a achiziționării testelor rapide de salivă, publicată de ONAC, oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic s-a stabilit pe baza criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț”, iar valoarea toată estimată a achiziției (trei loturi, cuprinse între un milion și 23,5 milioane de teste per lot) se menține la 1.050.000.000 lei fără TVA.

Captură ONAC

Acordurile-cadru, pentru fiecare lot în parte, se vor încheia cu maxim 10 operatori economici, respectiv cu cei 10 operatori economici clasați pe primele 10 locuri în clasamentul rezultat în urma aplicării criteriului de atribuire și a factorilor de evaluare stipulați în documentația de atribuire, potrivit documentației ONAC.

„Marele JAF a început”

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a reacționat, pe social media, în urma apariției primei liste de  câștigători în licitația pentru cele 70 de milioane de teste, a căror contravaloare va fi suportată din Fondul de Urgență al Guvernului.  

„Procedura prin care cei doi au câștigat aproape 2 milioane de euro: Negociere fără publicare prealabilă a unui anunț. Mai sunt 2 loturi scoase prin aceeași procedură. Se vor cheltui în total 200 de milioane de euro pe aceste teste de salivă.

Întrebarea este: vor mai găsi interlopi Cîțu și Arafat, la care să le împartă milioane de euro din bugetul public prin același tip de negociere, în regim de urgență?

Se face beznă în România. Marele JAF a început!”, a scris Emanuel Ungureanu, pe Facebook.

Botezatu: „Am contribuit astfel în mod decisiv la salvarea de vieți omenești”

Cunoscutul designer susține că procedurile s-au derulat transparent, mai mult, că firma la care este acționar a furnizat echipamente Covid, de peste un an și jumătatea, după decretarea pandemiei în România.

„Am contribuit astfel în mod decisiv la salvarea de vieți omenești, participând la campania de vaccinare prin furnizarea unui număr de 12.000.000 seringi. (…) Am elaborat și depus o ofertă conformă și competitivă, fiind desemnați potențiali semnatari ai unui acord-cadru (promisiune de contractare), clasați pe locul 2 cu o cantitate de 5.000.000 teste din totalul de 23.500.000 teste care au făcut obiectul achiziției pentru Lotul 1 la care am participat”, potrivit declarației lui Cătălin Botezatu pentru Realitatea PLUS.

Potrivit ministrului Educației, 9 milioane de teste non-invazive, pe bază de salivă, vor ajunge în școli luna aceasta. Astfel, preșcolarii și elevii, precum și angajații – personal didactic și nedidactic vor fi testați de două ori pe spătămână.

„De săptămâna viitoare testele de salivă vor ajunge în școli. Așteptăm procedura de la Ministerul Sănătății, ca de săptămâna viitoare personalul să știe cum se folosesc testele. Important e ca această procedură să ajungă în toate școlile înaintea testelor”, a spus vineri Cîmpeanu, în conferința în care a anunțat cum va începe școala de la 8 noiembrie. Conform Ordinului de ministru, publicat în Monitorul Oficial, cursurile se vor desfășura cu prezență în acele unități în care rata de vaccinare a personalului unității de învățământ este de cel puțin 60%, indiferent de incidența cazurilor înregistrate în localități.

Cîțu, testele non-invazive și certificatele verzi

Ioana Constantin (PMP): „Și-au propus ca obiectiv. Îi unește PNRR”

Sursa: Facebook

Ioana Constantin, membru PMP, a explicat sâmbătă seară, la B1 TV, că PNRR este elementul comun al alianței dintre PNL și PSD. Mai mult, că această alianță, cu UDMR, aflat și el pe acolo, nu va avea opoziție în Parlament. De altfel, în opinia sa, consideră că atât AUR, cât și USR se vor ocupa de ceea ce au făcut încă de la începutul acestui ciclu parlamentar, anarhie și gălăgie.

Totodată, Ioana Constantin este de părere că noua alianță ar putea fi la fel de „primitivă” ca și USL-ul trecut, dar că altă soluție în momentul actual pare să nu existe.

De la PNL va fi primul premier. Nu știu cine, asta vor decide colegii liberali. Sigur, România are, într-adevăr, experiența acelei alianțe USL, care din punctul meu de vedere și din punct de vedere al multor români nu că a fost un eșec, a fost o chestiune extrem de primitivă din punct de vedere politic în tot ce a însemnat asaltul asupra justiției, chiar și pe zonă economică.

a declarat Ioana Constantin, la B1 TV

De asemenea, aceasta a subliniat că trecutul trebuie lăsat în urmă, mai ales că România trebuie guvernată. „Avem niște partide parlamentare care au fost votate acolo de români în decembrie 2020 și trebuie să guverneze. La bine sau la greu, nu contează, ești în Parlamentul României”, a mai spus omul politic.

Având în vedere că alianța PNL – PSD este între primele două partide, din punctul de vedere al numărului de mandate parlamentare, întrebarea firească este dacă va mai exista opoziție în Parlament. „Nu mai are cine. Nu este niciun pericol, este o alianță care se formează, PNL – PSD – UDMR, USR și cu AUR nu au nicio șansă să cenzureze nimic. Cei de la AUR vor face anarhie în continuare, vor intra într-o zonă de extremism greu de controlat, din păcate, pentru că ei nu mai au cum să fie temperați, iar cei de la USR vor face ce știu ei să facă, gălăgie”, a afirmat Ioana Constantin.

„Numitorul comun”, fondurile din PNRR

Totodată, aceasta susține ceea ce este deja vizibil, că pe liberali și social democrați îi unește Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ceea ce înseamnă peste 29 de miliarde de euro, bani de care România va dispune în următorii ani.  „Îi unește PNRR pe cei de la PNL și pe cei de la PSD – sigur, e și UDMR acolo, mai degrabă luat în această coaliție pentru, înțeleg eu, o reformă constituțională. Nu știu ce va ieși acolo, dar cel puțin și-au propus ca obiectiv. Îi unește PNRR – din punctul acesta de vedere, niște ani împreună vor guverna, am să spun un termen așa mai ciudat, sunt «condamnați» să guverneze împreună”, a concluzionat Ioana Constantin.

Întâlnirea PNL-PSD. Cele două partide par să-și fi găsit „numitorul comun”

Gheorghiță: „7,2 milioane de persoane care au primit cel puţin o doză de vaccin”

Presedintele Comitetului National de coordonare a activitatilor privind vaccinarea impotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghita, sursa foto: Mediafax

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a transmis, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că România a ajuns la aproximativ 45% din populația adultă vaccinată cu cel puțin o doză. Totodată, a precizat că dacă se menține acest ritm de vaccinare la finalul anului se va putea ajunge la 9,5 milioane de persoane vaccinate cu prima doză.  

Determinarea celor aproape 700.000 de români care s-au vaccinat cu prima doză, în numai o săptămână de la anunțarea restricțiilor (21 octombrie) a venit pe fondul acestora, dar și pe cel al situației dramatice din spitale.

„Astăzi, sunt peste 13 milioane de doze împotriva COVID-19 administrate la nivel naţional de la debutul campaniei de vaccinare, sunt peste 7,2 milioane de persoane care au primit cel puţin o doză de vaccin, acest lucru înseamnă aproximativ 45 la sută din populaţia adultă a României, care a primit cel puţin o doză de vaccin sau peste 42% din populaţia peste 12 ani rezidentă din România. Sunt peste 6,4 milioane de persoane care au fost vaccinate cu schemă completă şi aproape un milion de persoane care au primit deja şi doza de rapel (n.r. cunoscută ca „booster”)”, a transmis Gheorghiţă.

Cum administrarea dozei „booster” se face la 6 luni de la finalizarea schemei complete, în cazul celor imunizați cu serul produs de Johnson&Johnson, care a fost administrat în România din 4 mai, „booster”-ul va fi disponibil începând de luni, 8 noiembrie și se va putea face cu „vaccin pe bază de ARN mesager (n.r. Pfizer sau Moderna), alternativ pot opta şi pentru vaccinul de la Johnson&Johnson”, a precizat medicul Gheorghiță.

Valeriu Gheorghiță, îngrozit de reacțiile oamenilor legat de vaccinare și pandemie

Totodată, medicul s-a întrebat unde s-a produs „ruptura” dintre autorități și populație, pe tema vaccinării, dată fiind reticența pe care românii o au atât față de vaccinare, cât și față de pandemie. „M-am uitat astăzi pe comentariile a o parte dintre oameni la aceste calupuri de informare şi m-am îngrozit. Se vorbea despre minciuna doctorilor, despre hoţie, despre dictatură medicală, despre experimente pe oameni”, a declarat Gheorghiță, care se întreabă, retoric, cum pot fi lansate astfel de acuzații la adresa corpului medical. „La profesionişti care de luni şi luni de zile sunt la datorie şi fac eforturi supraomeneşti pentru a salva viaţa semenilor? Sunt cadre medicale, colegi de-ai noştri, care, din păcate, au pierdut lupta cu această boală. De personalul medical ne legăm toate speranţele atunci când ajungem în suferinţă, când avem nevoie de internare, când ajungem la spital”, a mai spus Valeriu Gheorghiţă, în respectiva conferință de presă, subliniind, încă o dată, necesitatea solidarității și a implicării.

Cîțu, testele non-invazive și certificatele verzi

EXCLUSIV. Ancheta penală privind evaziunea fiscală din reciclarea deșeurilor se derulează ca „melcul”

Foto: romfertrans.ro
Foto: romfertrans.ro

Contrar unei postări de pe un site local de știri, Ziarul de Investigații nu a șters niciun articol privind unele dezvăluiri privind „mafia deșeurilor din Strehaia”. Suntem singura publicație care a făcut propriile demersuri jurnalistice, care a obținut un punct de vedere al Asociației Environ(singurii care l-au contactat telefonic pe reprezentantul legal, potrivit declarației președintelui Răzvan Ziemba).

Din sursele noastre autorizate, până la acest moment au fost audiați câțiva reprezentanți ai unor societăți, suspectați că au raportat fictiv în acte colectarea, respectiv reciclarea unor deșeuri, pentru a încasa necuvenit sume de bani. Sunt indicii că urmărirea penală va fi extinsă asupra mai multor colaboratori ai firmelor din Strehaia. În momentul în care datele publice nu vor afecta ancheta penală, zin.ro le va detalia și nu sub un pseudonim, așa cum s-a întâmplat în cazul altor site-uri. Astfel, procurorii nu au nicio scuză să spună că „presa” a furnizat mai devreme date în ancheta penală.

Potrivit datelor furnizate de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), România nici măcar nu ține o evidență a colectării ambalajelor din fiecare județ.

„Administrația fondului pentru Mediu ține evidența la nivel de contribuabil, nu la nivel de județ”, a transmis AFM, la solicitarea noastră.

Acest lucru vine în favoarea operatorilor economici, nu asupra mediului. Tot noi am detaliat care este situația reciclării peturilor. Cifrele sunt jalnice.

Întreaga situație a colectării, respectiv a reciclării deșeurilor este expusă în anexa trimisă de AFM la solcitarea noastră.

Citește și: Mafia deșeurilor a dat în „clocot”

Cât de puțin reciclează România în realitate

PSD, în ședință de urgență înaintea întâlnirii cu liberalii

Marcel Ciolacu (captură video)

Liderul PSD, Marcel Ciolacu a anunțat, sâmbătă, că se lucrează intens la programul de guvernare, pe care speră să îl finalizeze săptămâna viitoare. De altfel, potrivit unor surse politice ale România TV, PNL și PSD se vor întâlni luni seară, la Parlament, când se dorește „parafarea” unei înțelegeri cu liberalii.

„Așa cum am promis chiar după întâlnirea cu PNL, am început să lucrăm pe programul de guvernare. Astăzi, am luat-o pe domenii: Transporturi, Agricultură, Finanțe, Economie, Energie și am făcut un mixt între oameni politici și specialiști, iar de mâine o să extindem și pe celelalte domenii, astfel încât săptămâna viitoare să avem programul de guvernare finalizat”, a declarat Marcel Ciolacu, la sediul PSD.

Totodată, acesta a afirmat că există două abordări privind implementarea celor 10 măsuri, printre aceste fiind vizate creșterea alocațiilor pentru copii, precum și a punctului de pensie, fapt care ar avea un impact considerabil asupra bugetului, potrivit actualului ministru al Muncii. „Avem un buget, avem o execuție bugetară, până acum o avem pe cea la 9 luni. O așteptăm și pe cea de la 10 luni să vedem resursele financiare și ce se poate face în aceste ultime două luni ale anului”, a mai spus liderul social democraților, subliniind că pasul următor este construcția bugetului pentru anul 2022, iar aceste măsuri sunt prioritățile PSD, ele urmând să fie stabilite, concret, în funcție de creionarea bugetului.

„Vom căuta resurse pentru aceste măsuri, cât de sustenabile sunt și în economie, și în realitatea românească, dar noi spunem foarte clar că sunt priorități ale PSD și ale României”, a mai spus Ciolacu.

Încă se discută nume de miniștri și de portofolii

Întrebat de jurnaliști, cu privire la numele de miniștrii, respectiv de portofolii care ar putea reveni social democraților, în eventualitatea formării unui guvern PNL-PSD, Marcel Ciolacu a transmis că nu a fost nicio discuție pe acestă temă, în partid, la acest moment singurele discuții fiind cele pe programul de guvernare. „Este foarte posibil, dar nu este o decizie luată. Sunt niște oameni cu expertiză, Mihai Tudose, Sorin Grindeanu, Petre Daea”, a declarat liderul PSD.
În privința proiectului care prevede introducerea certificatului verde la locul de muncă, proiect ce urmează să intre în curând în dezbatere în Camera Deputaților, care este for decizional, Ciolacu a subliniat că „green-pass”-ul, în contextul european, este o prioritate și pentru România. „Am discutat deja cu Alexandru Rafila, și cu liderul de grup, cu Simonis, și am văzut amendamentele pe care le propune și dl Cercel, pentru acest certificat verde și cred că vom ajunge la o concluzie așteptată și predictibilă pentru români”, a concluzionat Marcel Ciolacu.

Cîțu: „Vom introduce cât mai curând obligativitatea certificatului verde”

CTP, despre Cîțu: ”E laș, oportunist și fripturist”

Foto: România TV
Foto: România TV

Invitat la Digi24, jurnalistul și gazetarul Cristian Tudor Popescu a afirmat despre fostul premier că are probleme grave de caracter.

Mai mult, CTP a venit cu noi critici, precizând că, în ciuda faptului că la Revoluție și-a format o încredere în tineri, Cîțu, deși tânăr, rămâne ”un politician rânced care are toate caracteristicile cutrelor bătrâne din politică”.

Continuând legătura cu Revoluția Română, jurnalistul a explicat cum a rămas cu o slăbiciune din noaptea de 21 decembrie 1989, o slăbiciune pe care nu a putut-o depăși nici în ziua de azi. Este vorba despre  admirația pe care o poartă față de oamenii mult mai tineri.

CTP, despre revoluționari: ”Am încercat să dau mai multă încredere oamenilor tineri”

Nici eu nu eram bătrân atunci. Aveam 33 de ani. Dar acolo erau niște oameni mult mai tineri decât mine. Și am rămas cu o slăbiciune pentru asta. Am încercat să dau mai multă încredere oamenilor tineri, deși mulți n-o meritau”, a explicat CTP în cadrul emisiunii.

În același context, jurnalistul a ținut să-l dea ca exemplu pe Vlad Voiculescu, politicianul pe care l-a considerat singurul ministru valabil în Guvernul Cioloș.

Cu toate acestea, Cristian Tudor Popescu a explicat că se simte dezamăgit inclusiv de activitatea lui Vlad Voiculescu, activitate politică desfășurată în cursul acestui an.

CTP: ”Cîțu nu mai poate fi concurat decât cu Iohannis, la această iritare pe care o produce oamenilor”

Ca să am în fața ochilor acum, un „politican” rânced. Rânced, cu toate năravurile „bătrânilor” pe care le vedem de atâția și atâția ani în această țară. E laș, e oportunist, chiar fripturist, se șterge – unde ziceți dumneavoastră -, cu cuvântul dat, cu ce îi iese pe gură… adică toate caracteristicile cutrelor bătrâne din politică. Iată-le la acest om în care eu mi-am pus o oarecare speranță la un moment dat”.

Revenind la multiplele greșeli făcute de premierul demis, CTP a concluzionat că acesta are probleme grave de caracter, iar singurul care l-ar putea egala este Președintele Klaus Iohannis.

Eu cred că nici nu mai e nevoie să deschidă gura când iese la televizor. Domnul Cîțu reușește să enerveze 95 la sută dintre telespectatori înainte să deschidă gura”, a concluzionat jurnalistul în cadrul emisiunii.

Cîțu, testele non-invazive și certificatele verzi

RSV

Premierul interimar Florin Cîțu a fost criticat dur de către deputatul PSD Alexandru Rafila, posibilul ministru al Sănătății într-un eventual guvern PNL-PSD, pe tema testelor non-invazive pentru elevi. De criticile lui Rafila nu a scăpat nici pe subiectul certificatului verde, care în accepțiunea inițială însemna vaccinare, test negativ Covid sau trecere prin boală, și care este la „mâna” Camerei Deputaților pentru a deveni obligatoriu la locul de muncă. Cu precizarea, cel puțin în forma actuală, că „green-pass”-ul se referă doar la vaccinare sau trecere prin boală.

„Noi avem starea asta de alertă de 1 an și jumătate. Vi s-a părut diferită situația din vară față de acum? Credeți că este întâmplător că s-a decis achiziția de urgență a testelor pentru elevi acum? Noi am cumpărat în procedură de urgență foarte multe teste pentru că acum e stare de alertă. Dar și în vară era stare de alertă. De ce nu s-au cumpărat în vară testele, cu un preț mai mic, cu o procedură internațională, ci acum prin procedură de atribuire directă cu un preț mai mare decât în farmacie?”, a declarat Rafila, la Digi 24.

Potrivit documentației de atribuire a achiziționării testelor rapide de salivă, publicată de ONAC, oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic s-a stabilit pe baza criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț”, iar valoarea toată estimată a achiziției (trei loturi, cuprinse între un milion și 23,5 milioane de teste per lot) se menține la 1.050.000.000 lei fără TVA.

Acordurile-cadru, pentru fiecare lot în parte, se vor încheia cu maxim 10 operatori economici, respectiv cu cei 10 operatori economici clasați pe primele 10 locuri în clasamentul rezultat în urma aplicării criteriului de atribuire și a factorilor de
evaluare stipulați în documentația de atribuire, potrivit documentației ONAC.

CNSU a aprobat testele rapide de salivă pentru depistarea Covid în școli

Cât privește introducerea certificatului verde la locul de muncă, proiect care de altfel a fost respins săptămâna trecută de Senat, Rafila consideră că este necesară rescrierea proiectului, introducerea unor amendamente ar bulversa și mai mult opinia publică.

„De ce nu am discutat despre certificatul verde din vară, odată cu restul UE?”, a întrebat retoric Rafila, care a subliniat lentoarea cu care Executivul a administrat unele probleme legate de evoluția și limitarea pandemiei.

Proiectul de lege a fost respins, miecurea trecută, în Senat, cu 67 de voturi „pentru” din cele 69 necesare, însă Camera Deputaților este cameră decizională. Senatorii AUR și PSD au fost cei care au votat împotriva certificatului verde.

Rafila ar rescrie proiectul de lege privind certificatele verzi

Deținuții din penitenciare aleg vaccinarea anti-Covid. Nu și polițiștii

Foto: Inquam Photos / Alexandru Busca
Foto: Inquam Photos / Alexandru Busca

Deținuții din penitenciare sunt vaccinați în proporție mai mare decât polițiștii care lucrează în închisorile din România.

În momentul de față, statistica referitoare la vaccinarea anti coronavirus demonstrează că 78% dintre deținuți s-au imunizat. În același timp, doar 62% dintre angajați au ales vaccinul.

Procentul polițiștilor imunizați care lucrează în penitenciare este de 62%

Pentru a crește rata de vaccinare, în toate penitenciarele au fost derulate campanii de informare. Este vorba despre distribuirea de materiale informaționale, emisiuni radio-tv prin studiourile interne ale locurilor de deținere, precizează comunicatul de presă.

Deşi decizia cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 aparţine, în ultimă instanţă, fiecărei persoane în parte, nu trebuie ignorat faptul că o astfel de rezoluţie personală prezintă impact colectiv. Vaccinarea contribuie atât la reducerea riscului de îmbolnăvire, cât şi la diminuarea riscului de a dezvolta o formă severă de boală”, arată ANP în comunicatul referitor la rata de vaccinare atinsă.

Potrivit ANP, în prezent sunt 22.879 de persoane private de libertate în România

De asemenea, ANP a precizat că și-a intensificat acțiunile de informare cu privire la beneficiile vaccinării, prezentând inclusiv mărturii ale deținuților vaccinați.

Comunicatul mai arată că, în contextul epidemiologic actual, dată fiind creşterea, la nivel naţional, a numărului de cazuri COVID-19 raportate în valul 4 al pandemiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a intensificat – în considerarea atributului managerial al coordonării/îndrumării unităţilor subordonate – seria activităţilor preventive, axate pe reiterarea necesităţii protejării stării de sănătate a personalului şi a persoanelor custodiate, cu accent pe importanţa vaccinării împotriva COVID-19.

Persoanele vaccinate aflate în detenție au relatat experienţa proprie post infectarea cu coronavirus. În plus, deținuții au ținut să sublinieze beneficiile vaccinării.

La nivelul tuturor unităţilor din sistemul poliţiei penitenciare, au fost accelerate demersurile de informare cu privire la beneficiile vaccinării împotriva COVID-19, complementar campaniilor de informare întreprinse anterior. Acțiune a implicat distribuirea de materiale informaţionale și emisiuni radio-tv prin studiourile interne ale locurilor de deţinere. Seriile de informări/discuţii/dezbateri derulate au inclus nu doar diseminarea informaţiilor corecte referitoare la vaccinarea împotriva COVID-19. Au existat și testimoniale ale persoanelor vaccinate din mediul de detenţie. Persoanele au relatat experienţa proprie post-inoculare şi au subliniat beneficiile vaccinării”, a detaliat ANP.

Primarul Cristian Popescu Piedone: „Dacă primarul dispune rezolvare urgentă… se rezolvă!”

Cristian Popescu Piedone (captură video)

Așa cum a promis încă din campania electorală, edilul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone și-a mutat biroul, la propriu, în stradă. Dacă astă vară mergea pe teren, pentru a lua „pulsul”, dar și pentru a vedea „cu proprii ochii” care este stadiul lucrărilor edilitare, de data aceasta, e drept că și vremea a permis, Piedone și-a scos „biroul la aer” și a „speriat puțin birocrația”, așa cum a afirmat într-o postare făcută pe contul său de socializare.

De altfel, Cristian Popescu Piedone este cunoscut în rândul cetățenilor, atât din Sectorul 5, pe care îl administrează de mai bine de un an, cât și pentru cei din sectorul vecin, ca primarul apropiat de oameni și de nevoile acestora.

„Îmi place sa fiu lângă oameni. Și cum noiembrie e drăgălaș cu noi și ne răsfață cu soare cald, mi-am zis că-i mai bine să lucrez afară! Și mă bucur c-am făcut-o! Am întâlnit oameni frumosi, oameni calzi! Și-am aflat o sumedenie de vești bune și mai puțin bune din sector”, a scris Piedone pe Facebook.

Printre problemele, cele mai dificile în prag de iarnă, se numără cea legată de încălzire. Iar în comunitatea sa, încă sunt oameni care se încălzesc cu lemne, și pe care primarul a promis că îi va sprijini cu cele necesare pentru trecerea peste sezonul rece, dar și oameni care se simt îngenunchiați de birocrație, mutați de la un birou la altul, pentru un simplu aviz de racordare la gaze.

„Am cunoscut oameni obosiți și stresați de birocrație! Oameni plimbați de la un ghișeu la altul, de la o instituție la alta… ca să-și poată racorda casele la gaze! Să aibă cldură! E posibil??? Nu! Așa nu! Astăzi li s-au rezolvat problemele! Semn că… ceva e în neregula la noi in Primărie!!!”, a mai scris edilul, subliniind că este inacceptabil să poată rezolva lejer, în curte, probleme cetățenești blocate luni în șir la ghișee.

„Lucrați în folosul cetățeanului”

Totodată, inacceptabil i se pare și faptul că „dacă primarul dispune rezolvare urgentă… se rezolvă! Iar dacă primarul nu știe cazul… nu se rezolvă, tărăgănează! Serios? Stimați funcționari, vă rog să băgați la cap: NU ESTE BINE AȘA!!! VĂ ROG SĂ LUCRAȚI ÎN FOLOSUL CETĂȚEANULUI, NICIDECUM ÎN DEFAVOAREA LUI”, și-a continuat postarea.

Mai mult, primarul a fost critic la adresa unora dintre funcționarii din subordine, cărora le-a repoșat că din cauza neglijenței lor, edilul este cel care își ia „castane și bastoane de la cetățeni”. De altfel, nu a ezitat să îl numească pe directorul Titică, pe care îl consideră principalul răspunzător pentru o serie de situații neplăcute din sector. „Cei care lucrează pe teren, să lucreze BINE! Am dreptate domnule Titică? Păi… măi Titică: Anunțăm că facem, că e gata treaba și… nu e? Păi de ce? De ce lăsăm lucrări neterminate în sector, Titică? Ca să-mi iau castane și bastoane de la cetățeni, Titică? Ești fericit că mă înjură oamenii?  Te rog! Vă rog, făceți-vă treaba! Altfel… acasă, toți! Fără voi… mă ridic, mă scutur, îmi pansez rănile și merg mai departe! Dar nu cedez!”, a mai scris Cristian Popescu Piedone, care a anunțat în același timp că își caută „meseriași, oameni specializați, isteți” pentru a duce la bun sfârșit ceea ce a început în Sectorul 5.

Piedone s-a ținut de promisiune și și-a mutat biroul în stradă. Responsabilii dezastrului din parcurile Sectorului 5 au fost trași la răspundere

Rafila ia în calcul acceptarea portofoliului de la Sănătate

Alexandru Rafila (captură video)

Medicul și deputatul PSD Alexandru Rafila a afirmat, la Digi 24, că nu exclude acceptarea funcției de ministru al Sănătății, dacă i s-ar propune acest lucru într-un eventual guvern PNL-PSD. De altfel, Rafila consideră că un refuz, după ce toată pe toată perioada pandemiei a fost vocal, ar fi o dovadă de neseriozitate.

Mai mult, chiar dacă momentul nu este deloc simplu pentru sistemul sanitar, medicul Rafila consideră că are capacitatea de a aduce „oamenii la aceeași masă” și obținerea unei opinii majoritare pe problemele care sunt cu adevărat importante.  

„Nu exclud, în mod evident. Rămâne să vedem care va fi negociere politică, soluția și în cazul în care mi se va face această propunere, probabil că o voi accepta”, a declarat Rafila, la Digi 24, susținând că ar face acest pas din două motive.

„Am fost un om destul de vocal în perioada anterioară. Am dat și multe sfaturi, soluții sau posibilități de a încerca să rezolvăm lucrurile într-un mod mai bun. În momentul în care refuzi o astfel de poziție, după ce ai fost fie un constatar, fie un sfătuitor, atunci rezultă că nu ești serios. Trebuie să ai o anumită credibilitate”, a spus deputatul, subliniind faptul că al doilea motiv ține foarte mult de necesitatea ieșirii din criza medicală.

Al doilea lucru pentru care medicul ar spune «da», deși consideră că situația actuală este foarte complicată, „este legată de o abordare pe care în general o folosesc, e echilibrată, nu e conflictuală și încerc să aduc oamenii la aceeași masă și măcar să obțin o opinie majoritară care să fie favorabilă încheierii acestui episod dureros și să sperăm evitării unor episoade la fel de dureroase în cursul anului 2022”, a declarat Alexandru Rafila.

Totodată, medicul a explicat care ar fi primele măsuri pe care le-ar lua imediat după preluarea portofoliului. Astfel, prioritatea medicului Rafila este aceea legată de reducerea numărului de infectări, precum și cea a numărului de decese din cauza Covid, iar acest lucru înseamnă, în opinia sa, ca populația să conștientizeze gravitatea bolii și să se prezinte la medic cât mai repede, pentru administrarea unui tratament, astfel încât să nu fie necesară ajungerea la spitalele care sunt arhipline, iar de multe ori consultările au ajuns să se facă inclusiv în ambulanțe.

Rafila și-a exprimat opinia și în privința vaccinării, subliniind faptul că persoanele cele mai vulnerabile au o rată de vaccinare foarte scăzută. „Persoanele cu vârsta peste 80 de ani sunt vaccinate în proporție de 21% la o medie națională de 34%. (…) Putem să facem un efort ca într-o săptămână sau două lucrurile astea să le aducem la normalitate. Cea mai nenorocită chestiune în gestionarea acestei pandemii a fost că nu s-a bazat pe parteneriat, explicație, ci pe adversitate”, a mai spus medicul.

Alexandru Rafila susține că vaccinarea poate fi o soluție doar dacă se aplică și restricții dure

Simonis: „Trebuie să găsim soluţii pentru problemele adevărate ale României”

Alfred Simonis (captură video)

Liderul deputaților social democrați, Alfred Simonis a explicat, la Antena 3, că pentru formarea unui guvern funcțional  partidele politice ar trebui să lase deoparte divergențele și să caute soluții comune pentru a scoate România din cele două crize majore: sanitară și economică. De altfel, acesta susține că este nevoie de o prioritizare în găsirea acestor soluții, în contextul în care țara nu are timp de pierdut, când zi de zi, sute de români își numără morții.

„Nu avem foarte mult timp la dispoziție. Marja noastră de manevră, a situaţiei politice este mică. Situaţia în care se află astăzi România este una complicată, chiar dramatică. Ceea ce ne desparte, pe noi partidele politice, vorbim de PSD şi PNL trebuie în regim de urgenţă lăsate în urmă. Trebuie să găsim punțile care ne unesc, trebuie să găsim soluţii pentru problemele adevărate ale României”, a precizat Simonis la Antena 3.

Totodată, deputatul afirmă că situația în care se află România în acest moment, are o cauză în iluziile pe care le-au „vândut” cei de la USR în timpul campaniilor electorale.

„Printr-o situaţie dramatică prin care trecem acum, nu putem veni cu soluțiile celor care au gestionat sistemul sanitar din România în ultimul an (n.r. ministerul Sănătății a fost coordonat de Vlad Voiculescu Ioana Mihăilă, ambii de la USR) şi aproape că nu au făcut nimic bun, ba dimpotrivă”, a mai spus Simonis, adăugând că nu știe care este „formula” de guvern care va ieși din negocieri, numele lui Alexandru Rafila fiind vehiculat pentru a ocupa acest portofoliu, atât de important la momentul actual. „Trebuie să găsim aceste soluţii bune, comune care să fie puse în practică de oameni competenți”, a concluzionat deputatul PSD.

Luni se decide „calea” guvernului

Conform surselor România TV, alianța dintre PNL și PSD nu ar fi aprobată de majoritatea liderilor liberali, însă fiind o variantă agreată, cel puțin până la acest moment, de Klaus Iohannis, ar urma să fie votată în forurile de decizie a celor două formațiuni.

Astfel, următoarea întâlnire între PNL și PSD ar urma să aibă loc luni seară, tot la Parlament, unde a avut loc și prima întâlnire. Potrivit surselor citate, întâlnirea ar avea loc după ședința BPN al PNL, unde se va decide care va fi direcția partidului, alianța cu PSD sau refacerea coaliției cu USR, în ambele variante UDMR urmând să facă parte din guvernare.

Grindeanu îl vede pe Marcel Ciolacu candidatul ideal pentru funcția de premier

Oficial. Structura anului școlar a fost modificată

Preluare Digi 24

Structura anului școlar a fost modificată, aceasta fiind deja publicată în Monitorul Oficial, în această seară. Totodată, a fost publicat și ordinul comun (Ministerul Educației și Ministerul Sănătății) care vizează reluarea cursurilor fizice doar în unitățile de învățământ unde rata de vaccinare este de peste 60% în rândul personalului didactic și nedidactic.

Ordinul nr. 5.549 îl abrogă pe cel inițial, astfel fiind schimbată structura anului școlar, fiind prima dată cțnd nu va exista o vacanță intersemestrială.

Astfel, noua structură va fi următoarea:

Semestrul I

Din data de 13 septembrie 2021 și până în data de 14 ianuarie 2022, inclusiv, cu următoarea structură:

Cursuri – luni, 13 septembrie 2021 – vineri, 22 octombrie 2021

Vacanță – sâmbătă, 23 octombrie – duminică, 7 noiembrie 2021

Cursuri – luni, 8 noiembrie 2021 – joi, 23 decembrie 2021

Vacanță de iarnă – vineri, 24 decembrie 2021 – duminică, 2 ianuarie 2022, pentru clasele din învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal, respectiv vineri, 24 decembrie 2021 – duminică, 9 ianuarie 2022, pentru grupele/clasele din învățământul preșcolar și primar

Cursuri – luni, 3 ianuarie 2022 – vineri, 14 ianuarie 2022, pentru clasele din învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal, respectiv luni, 10 ianuarie 2022 – vineri, 14 ianuarie 2022, pentru grupele/clasele din învățământul preșcolar și primar.

Semestrul al II-lea

Din data de 17 ianuarie 2022 și până în data de 10 iunie 2022, inclusiv, cu următoarea structură:

Cursuri – luni, 17 ianuarie 2022 – joi, 14 aprilie 2022

Vacanță de primăvară – vineri, 15 aprilie 2022 – duminică, 1 mai 2022

Cursuri – luni, 2 mai 2022 – vineri, 10 iunie 2022

Vacanță de vară – sâmbătă, 11 iunie 2022 – data din septembrie 2022 la care încep cursurile anului școlar 2022-2023.

Anul școlar 2021-2022 începe la data de 1 septembrie 2021, se încheie la data de 31 august 2022 și are 34 de săptămâni de cursuri. Cursurile anului școlar 2021-2022 încep la data de 13 septembrie 2021. Prin excepție de la prevederile acestea, se stabilesc următoarele:

a) pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri, care se încheie la data de 27 mai 2022;

b) pentru clasa a VIII-a, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri, care se încheie la data de 3 iunie 2022;

c) pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a), și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri, care se încheie la data de 1 iulie 2022.

De asemenea, s-a publicat completarea la Ordinul care vizează scenariile de funcţionare a unităţilor de învăţământ, fiind inclusă prevederea că reluarea în format fizic se face doar în unităţile unde rata de vaccinare este mai mare de 60%. 

Trecerea de la scenariul online la scenariul cu prezență fizică se face prin decizia consiliilor de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar, cu informarea inspectoratelor școlare județene/ISMB, în situația atingerii procentului de 60% menționat ca o condiție obligatorie.

Pălărie, despre decizia lui Cîmpeanu. „O rețetă inconștientă proprie”

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer fragmentat
-4.1 ° C
-3.4 °
-4.5 °
78 %
5.7kmh
75 %
mar
-1 °
mie
5 °
J
8 °
vin
10 °
S
12 °

Ultimul articol

Patru cetățeni turci, trimiși în judecată după focurile de armă din Centrul Vechi al...

Anchetă finalizată de procurori în cazul focurilor de armă trase în Centru Vechi al Capitalei. Pe 13 și 20 august 2025, patru cetățeni turci au...

Ministrul PSD al Energiei, chemat la „Ora Guvernului” de partenerii USR din coaliție

Membrii USR par că au învățat de la colegii de coaliție PSD cum să procedeze atunci când au nelămuriri vizavi de activitatea miniștrilor din...

Primarul Negoiță, înlocuit de viceprimarul PSD la conducerea Sectorului 3, un viceprimar care a...

Primarul Robert Negoiță a stabilit cine îi va prelua prerogativele funcției, odată cu punerea sa sub control judiciar. Cum procurorii anticorupție i-au interzis edilului din...