Florin Cîțu (captură video)

Liderul Partidului Național Liberal, Florin Cîțu, a precizat că introducerea obligativității certificatului verde (vaccinare, test negativ covid sau trecere prin boală) reprezintă o soluție pentru a nu închide economia. Mai mult decât atât, liderul liberal e de părere că trebuie introduse noi amendamente în acest sens.

Premierul a afirmat vineri, la evenimentul „Topul Naţional al firmelor private din România”, că e nevoie de o susținere a antreprenorilor, iar certificatul verde reprezintă una dintre măsuri. „Despre certificatul verde, am încercat măsuri prin care să nu închidem economia. Această măsură este cea mai non-invazivă, dacă se poate spune așa ceva, în contextul valului 4”, a mai spus acesta, relatează Digi24.

Florin Cîțu a dat asigurări că economia nu se va închide

Premierul interimar a precizat că economia românească nu va mai avea de suferit, ca acum un an. „A fost complicat, dar împreună am reuşit să trecem peste asta. Acel şoc mi-a arătat că economia României poate să facă faţă, dar totuşi mi-am dat seama că dacă am repeta acea experienţă, ar însemna un cost mult prea mare pentru noi toţi”,  a mai susținut Florin Cîțu.

Proiectul de lege care prevede obligativitatea prezentării certificatului verde la locul de muncă a fost respins de senatori cu 67 de voturi „pentru” și 60 de voturi „împotrivă”. Pentru ca legea să fie adoptată erau necesare 69 de voturi.

Conform legii, certificatul verde atestă trecerea a 10 zile de la vaccinare cu schema completă, trecerea prin boală și încadrarea între a 15-a și 180-a zi și rezultatul negativ al unui test RT-PCR ( valabil 72 de ore) sau antigen rapid (48 de ore). Din 25 octombrie, în clădirile publice, instituții oficiale, este obligatorie prezentarea certificatului verde (care atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea) pentru toţi cei care nu lucrează în acea clădire. Măsura este aplicată și în cazul clădirilor private în care se află peste 50 de persoane.

Alexandru Rafila a precizat, în urmă cu câteva zile, că românii nu au înțeles exact ce reprezintă „certificatul verde”. Medicul a explicat, în repetate rânduri, că certificatul verde nu presupune exclusiv vaccinarea, ci și testarea sau trecerea prin boală.

Rafila consideră că certificatul verde nu a fost „explicat foarte clar”

Articolul precedentOMS a trimis 200 de concentratoare de oxigen în România
Articolul următorGrindeanu îl vede pe Marcel Ciolacu candidatul ideal pentru funcția de premier
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.