-5.6 C
București
marți, 20 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 658

Ciprian Ciucu (PNL), critic cu guvernanții din cauza certificatului Covid

Sursa Foto: Facebook

Ciprian Ciucu, președintele PNL București, este foarte critic cu cei din coaliția de guvernare pe tema certificatului verde/Covid, a cărei adoptare a fost amânată până într-un moment în care valul cinci al pandemiei ne „prinde” din urmă .

„Tărăganarea adoptării certificatului verde în Parlament demonstrează o profundă criză de leadership, în care o mega coaliție nu poate impune o măsură simplă și de bun simț, din calcule electorale”, scrie Ciprian Ciucu pe contul său de Facebook.

Totodată, acesta susține că „liderii adevărați își asumă inclusiv decizii nepopulare, dar corecte”, pentru simplu motiv că „nu sunt lideri pentru a-și conserva încrederea populației, ci pentru a lua deciziile bune pentru societate”, a mai scris Ciucu, adăugând că lumea își va continua drumul, cu sau fără aceștia. „Într-o țară cu o rată de vaccinare ca a noastră (n.r. – 44% din populația eligibilă și 39% din cea generală) nici nu trebuie sa mai stăm la discuții. Iar șoșocii și alți vadimi mai mici ar trebui luați pe sus pentru subminarea sănătății publice. Altfel, am putea conduce țara pe bază de sondaje de opinie și bruma asta de democrație sa denatureaze în forma ei platoniană corespunzătoare, anarhia”, a continuat Ciucu.

De altfel, acesta a ținut să precizeze că România nu este „foarte departe de anarhie, iar autoritatea publică doar autoritate nu mai este”, a concluzionat edilul Sectorului 6.

Reamintim că certificatul verde, în varianta Cîțu, a fost retras în urmă cu o săptămână de pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, cei de la AUR subliniind că această victorie li se datorează, ca urmare a protestelor de la Palatul Parlamentului.

Totodată, certificatul Covid, în varianta ministrului Alexandru Rafila, a fost modificat pe ultima sută de metri, fiind eliminată prevederea care condiționa accesul angajaților la locul de muncă în funcție de certificatul Covid, spre nemulțumirea acestuia, însă, precizează liderul scocial democraților că varianta nu a fost susținută de acesta, mai mult, „nici nu trecerea de CCR”. Potrivit Digi 24, decizia din interiorul coaliției ar fi  fost luată după o întâlnire la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis.

Proiectul de lege pregătit de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, prevedea că angajatorii – privați sau de stat – erau obligați să suspende contractul de muncă pentru angajații fără Certificatul Electronic Covid, care atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea. Mai mult, prevederile legii îi vizau și pe parlamentari, respectiv pe cei aleși sau numiți în funcții publice.

Certificatul Covid, sub semnul incertitudinii

Marius Budăi nu admite întârzierea pensiilor, „nici măcar o zi”

Marius Budăi, ministrul Muncii

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a luat atitudine după ce reprezentanții Poștei Române au anunțat o întârziere a livrării pensiilor, în numerar, pentru că acestea sunt virate de către Casa Națională de Pensii abia din 4 ianuarie.

De altfel, această situație s-a întâmplat la fiecare început de an, susțin reprezentanții Poștei Române.

Într-o postare pe contul său de Facebook, Budăi a afirmat că a discutat telefonic cu adjunctul Poștei Române, „astfel încât să fie depuse toate eforturile pentru ca pensiile pe luna ianuarie a anului 2022 să fie plătite până în data de 15. Posibila întârziere din ianuarie este anuală, fiindcă nu se pot vira banii în luna decembrie 2021 pentru ianuarie 2022, așa cum se întâmplă în celelalte luni ale anului, deoarece vorbim de bugetul pe alt an”, a scris Budăi pe contulsău de Facebook. Totodată, acesta a subliniat că vor fi depuse toate eforturile „pentru ca seniorii României să nu fie nevoiți să își aștepte drepturile nici măcar o zi în plus”, a concluzionat ministrul Muncii.

Din ianuarie 2022, pensiile românilor vor fi mai mari

Porivit unui comunicat al Poștei Române, acest decalaj de două zile se datorează faptului că „banii pentru drepturile sociale vor fi virați în conturile Poștei Române începând cu 4 ianuarie”, lucru care se întâmplă în fiecare început de an.

„Într-o lună obișnuită, Poșta Română primește prima parte a banilor de pensii cu trei zile înainte de prima zi lucrătoare a lunii în care pensiile sunt livrate. Partenerii noștri de la Casa Națională de Pensii Publice vor vira contravaloarea drepturilor de protecție socială, în conturile Poștei Române, cu o decalare de câteva zile, ca la orice început de an. Transformarea acestora în cash și distribuirea în gențile fiecărui factor poștal durează aproximativ trei zile”, se arată în comunicatul Poștei Române.

Potrivit aceluiași document, calendarul de achitare al pensiilor din sistemul public de pensii (pensii de asigurări sociale de stat, agricultori, veterani de război, văduve și văduve de război, IOVR) va fi următorul: la domiciliu, în perioada 6-17 ianuarie 2022, respectiv, la ghișeele subunităților poștale, până în 19 ianuarie.

Marius Budăi (M. Muncii) îi liniștește pe pensionarii români

Moștenitorii lui Dinu Patriciu, buni de plată peste 140 de milioane de dolari

Tribunalul București a decis că moștenitorii lui Dinu Patriciu, fiicele acestuia, respectiv fostele soții, sunt bune de plată către statul român a prejudiciului de peste 58 de milioane de dolari, precum și dobânda din ultimii 20 de ani, în sumă de peste 83 de milioane de dolari. Potrivit minutei instanței, acestea trebuie să plăteacă în solidar cu compania Rompetrol. Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Curtea de Apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Respinge excepţia prescripţiei ca neîntemeiată. Admite în parte acţiunea. Obligă pârâtele, în solidar, la plata către reclamant (Ministerul Finanțelor Publice – n.r.) a sumei de 58.521.056 USD, în echivalentul în lei la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând despăgubiri, la care se adaugă dobânda legală de la data de 05.01.2001 şi până la data plăţii. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 24.12.2021.

Decizia Tribunalului București

Ani de zile de lupte în instanță

În mai 2018, Tribunalul Bucureşti a dat câştig de cauză Statului român, prin Ministerul de Finanțe, și le-a obligat pe moștenitoarele lui Dinu Patriciu – una dintre fostele soții, Dana Rodica Patriciu, și pe cele două fete, Ana și Maria Patriciu – la plata prejudiciului din dosarul Rompetrol I, în solidar cu Oilfield Exploration Business Solutions (fosta Rompetrol SA).

Un an după această decizie, magistrații Curții de Apel Bucureşti au decis rejudecarea cazului. Între timp, în proces a fost adăugată și o altă fostă soție a lui Dinu Patriciu, Sabina, mama celor două fete.

Fostul patron al Rompetrol, magnatul Dinu Patriciu a murit în august 2014, într-un spital din Marea Britanie, cu doar două luni înainte de sentința definitivă de condamnare din dosarul Rompetrol.

A murit Dinu Patriciu.

ANI a făcut „curat” printre aleșii locali: doi primari s-au ales cu sesizări penale

Agenția Națională de Integritate

Agenția Națională de Integritate (ANI) a făcut public rezultatul mai multor verificări efectuate printre foști sau actuali aleși locali, cea mai gravă fiind situația a cinci dintre aceștia, care s-au ales cu sesizări penale.

În cele cinci cauze urmează ca procurorii să stabilească mai departe dacă este vorba într-adevăr de fapte penale.

În total, ANI a constatat că nu mai puțin de alți 21 de foști sau actuali aleși s-au aflat în stare de incompatibilitate sau în conflict de interese de natură administrativă.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris”, a comunicat ANI, cu mențiunea că cinci dintre persoanele evaluate nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Primarii care vor fi cercetați de procurori după prima investigație a ANI sunt Vasile Lupu – edilul comunei Popești, Iași, și Gicu Cojocaru, edilul comunei Cristian, Brașov. În privința primului, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție „cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, întrucât, în perioada exercitării mandatului de primar al comunei Popești (2016 – 2020), a încheiat cu Primăria comunei Popești, la data de 04 februarie 2020, un contract de vânzare-cumpărare în urma căruia a dobândit imobile în suprafață totală de 3.000 mp”.

În ceea ce îl privește pe primarul Cojocaru, ANI arată că acesta ar trebui cercetat pentru conflict de interese și folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane: „La data de 22 noiembrie 2016, a încheiat în nume propriu un contract de asistență juridică cu un cabinet de avocatură. Ulterior, în exercitarea atribuțiilor de primar, COJOCARU GICU a încheiat la datele de 25 aprilie 2017 și 26 ianuarie 2018, două contracte de asistență juridică (semnate și aprobate de către acesta) cu același cabinet de avocatură, și a emis referate de aprobare la proiectele de hotărâre privind achiziționarea serviciilor juridice de consultanță, asistență privind încheierea acestor contracte”.

Cercetați de procurori vor fi și Ioan Prioteasa, fost primar al Orașului Scornicești, Olt, Iosif Ursache – fost consilier local în cadrul CL Oțeleni, Iași, și Anișoara Gurgu, fost consilier local în cadrul CL Gropeni, Brăila:

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către PRIOTEASA IOAN a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, întrucât a semnat o serie de documente cu privire la societatea comercială în cadrul căreia soția acestuia deține calitatea de asociat unic și funcția de administrator, creând astfel un avantaj patrimonial pentru societate în sumă de 19.480 Lei.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către URSACHE IOSIF a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, întrucât, în perioada exercitării mandatului de consilier local, a votat pentru adoptarea Hotărârii din data 09 martie 2018 privind aprobarea executării de lucrări de reconstrucție baraj, drum perimetral și construcții anexe la iaz comunal Oțeleni, aflat în proprietatea publică a Comunei Oțeleni, județul Iași și completarea contractului de concesiune nr. 15 din 08.01.2003 încheiat între Consiliul Local Oțeleni și cumnatul persoanei evaluate.

GURGU ANIȘOARA s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 30 iulie 2019 – 25 octombrie 2020, întrucât societatea comercială în cadrul căreia fiul său deținea calitatea de asociat și funcția de administrator a încheiat două contracte comerciale de executare de lucrări cu Primăria comunei Gropeni, în temeiul cărora această societate a încasat suma totală de 37.366 lei. Agenția Națională de Integritate a sesizat și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către GURGU ANIȘOARA a infracțiunii de fals în declarații, întrucât în declarația de interese completată la data de 30 mai 2020 nu a menționat contractul încheiat cu Primăria comunei Gropeni de către societatea în cadrul căreia fiul său deține calitatea de asociat și funcția de administrator”.

În incombatibilitate au fost găsiți și alți cinci foști sau actuali aleși locali, însă în cazul acestora ANI nu a avut bănuiala că au mers până într-acolo încât să comită vreo infracțiune:

JOIȚA ION, fost consilier local în cadrul CL al Municipiului Târgoviște, Județul Dâmbovița – S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 10 iunie 2017 – 19 octombrie 2020, întrucât, a exercitat simultan cu funcția de consilier local și funcția de Director general al unei societăți comerciale al cărei acționar unic este CJ Dâmbovița.

ILUȚ DIANA, fost consilier local în cadrul CL al Municipiului Baia Mare, Județul Maramureș – În perioada exercitării mandatului de consilier local (29 octombrie 2020 – 07 mai 2021), societatea comercială în cadrul căreia ILUȚ DIANA deține funcția de administrator și calitatea de asociat a încheiat cu Clubul Sportiv Minaur Baia Mare (instituție aflată sub autoritatea Primăriei/ Consiliului Local Baia Mare), 8 contracte de prestări servicii turistice și a emis 17 facturi fiscale în valoare totală de aproximativ 173.950 lei.

NICOARĂ EMIL, consilier local în cadrul CL al Municipiului Câmpia Turzii, Județul Cluj – Se află în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada exercitării mandatelor de consilier local (2016 – 2020 respectiv 2020 – 2024), societatea comercială în cadrul căreia atât persoana evaluată cât și soția și fiul acestora au deținut sau dețin funcții și calități, a prestat servicii către o societate comercială înființată de consiliul local în valoare totală de 14.634 lei și a furnizat o serie de produse către o altă societate comercială înființată de consiliul local, în valoare totală de 161.587 lei.

AUREL GHEORGHIȚĂ, viceprimar al comunei Coarnele Caprei, Județul Iași – S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 13 noiembrie 2020 – 12 februarie 2021, întrucât a exercitat simultan cu funcția de viceprimar și funcția de administrator al unei societăți comerciale.

MURARU CĂTĂLIN PETRE, viceprimar al comunei Hârtiești, Județul Argeș și fost consilier local în cadrul CL al comunei Hârtiești – S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 iunie 2016 – 08 octombrie 2020, întrucât a exercitat simultan cu funcția de consilier local și o funcție contractuală în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Hârtiești”.

Cei mai mulți dintre cei verificați de ANI au picat însă la un alt „test”, nu mai puțin de zece foști sau actuali aleși alegându-se cu verdict de conflict de interese administrativ. Printre aceștia, inclusiv un primar, un viceprimar, dar și consilieri locali încă în funcție:

RACLARIU ALEXANDRINA, primar al comunei Crăcăoani, Județul Neamț – În perioada exercitării mandatului de primar, a semnat Dispoziția privind numirea fiului acesteia în funcția de administrator public al comunei, pe o perioadă de 3 ani (05 ianuarie 2021 – 05 ianuarie 2024), precum și contractul de management aferent.

MICLE TRAIAN, fost primar al comunei Avram Iancu, Județul Bihor – În perioada exercitării mandatului de primar, a încheiat o serie de acte care au produs un folos material pentru soția sa.

BUZOIANU VIOREL, viceprimar al comunei Cuza Vodă, Județul Călărași – În perioada exercitării mandatului 2016 – 2020 de viceprimar, a participat la deliberarea și adoptarea a trei Hotărâri ale C.L. prin care au fost aprobate impozitele și taxele locale pentru anii 2019, 2020, respectiv 2021 pentru Comuna Cuza Vodă, având un interes personal de natură patrimonială în problema supusă dezbaterilor, întrucât deține împreună cu soția sa o suprafață totală de 29,2797 ha de teren extravilan pe raza comunei Cuza Vodă.

VLĂSCEANU VASILE, consilier local în cadrul CL al Comunei Cuza Vodă, Județul Călărași – În perioada exercitării mandatului de consilier local (2016-2020) a participat la deliberarea și adoptarea a trei Hotărâri ale C.L. prin care au fost aprobate impozitele și taxele locale pentru anii 2019, 2020, respectiv 2021, pentru Comuna Cuza Vodă, având un interes personal de natură patrimonială în problema supusă dezbaterilor, întrucât deține împreună cu soția o suprafață totală de 48,4529 ha de teren extravilan pe raza comunei Cuza Vodă.

VLAD GHEORGHE, consilier local în cadrul CL al comunei Coteana, Județul Olt – În perioada exercitării mandatului 2020 – 2024, a participat la deliberarea și adoptarea unei Hotărâri a C.L privind stabilirea impozitelor și taxelor locale precum și a taxelor speciale pentru anul 2021 fără a anunța la începutul dezbaterilor interesul personal pe care îl avea în problema respectivă, deși avea posibilitatea să anticipeze că o decizie prin care s-ar aproba anularea taxelor pentru utilajele agricole prezintă un avantaj pentru sine, acesta deținând mai multe utilaje agricole.

ȚANCU CONSTANTIN, consilier local în cadrul CL al comunei Coteana, Județul Olt – În perioada exercitării mandatului 2020 – 2024, a participat la deliberarea și adoptarea unei Hotărâri a C.L privind stabilirea impozitelorși taxelor locale precum și a taxelor speciale pentru anul 2021 fără a anunța la începutul dezbaterilor interesul personal pe care îl avea în problema respectivă, deși avea posibilitatea să anticipeze că o decizie prin care s-ar aproba anularea taxelor pentru utilajele agricole prezintă un avantaj pentru sine, acesta deținând mai multe utilaje agricole.

TIMOFCIUC RĂZVAN, consilier local în cadrul CL al municipiului Iași, Județul Iași – În exercitarea mandatului 2016 – 2020, a participat la deliberarea și adoptarea a două Hotărâri ale C.L. Iași privind nominalizarea reprezentanților Consiliului în C.A. ale unităților de învățământ preuniversitar din Mun. Iași pentru anii școlari 2018 – 2019, respectiv 2019 – 2020, în baza cărora soția persoanei evaluate a fost numită membru în Consiliul de Administrație al Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” Iași.

DĂIAN ILIE, consilier local în cadrul CL al comunei Cut, Județul Alba – În perioada exercitării mandatului de consilier local, a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii C.L. din data de 14 februarie 2019, privind inițierea procedurii de închiriere prin atribuire directă a pășunilor aflate în proprietatea privată a comunei Cut, iar ulterior, la data de 25 februarie 2019 s-a încheiat contractul de închiriere între Primăria comunei Cut și asociația în cadrul căreia DĂIAN ILIE deținea la acea dată calitatea de membru fondator.

NEAGU ELENA, consilier local în cadrul CL al comunei Laslea, Județul Sibiu – În perioada exercitării mandatului 2016 – 2020, a votat favorabil pentru adoptarea Hotărârii C.L. Laslea din data de 12 decembrie 2018 privind aprobarea amenajamentului pastoral pentru pajiștile din proprietatea privată a comunei Laslea, deși avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor consiliului local.

LAZEA DAN AVRAM, consilier local în cadrul CL al comunei Șibot, Județul Alba – În perioada exercitării mandatului de consilier local (2016 – 2020), a participat la adoptarea Hotărârii C.L. Șibot din data de 18 decembrie 2018 privind completarea art. 4 al Hotărârii C.L. nr. 44/03 mai 2018, în baza căreia,la data de 21 decembrie 2018, a fost încheiat între Primăria comunei Șibot, reprezentată prin viceprimar (în calitate de proprietar) și persoana evaluată (în calitate de beneficiar) un contract de închiriere a unei suprafețe de 47.390 mp pajiște aflată în domeniul public/privat al comunei Șibot.

PAȘCALĂU GHEORGHE, consilier local în cadrul CL al comunei Laslea, Județul Sibiu – În perioada exercitării mandatului de consilier local 2016 – 2020, a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii C.L. Laslea din data de 12 decembrie 2018 privind aprobarea amenajamentului pastoral al comunei Lasleaprecum șia Hotărârii C.L. Laslea din data de 28 februarie 2019 privind stabilirea unor măsuri de administrare a pășunilor comunale în anul 2019, deși avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor consiliului local.

RĂDUȚU VICTOR DAN, fost consilier local în cadrul CL al comunei Laslea, Jud. Sibiu – În exercitarea mandatului de consilier local (2016-2020) a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii C.L. Laslea din data de 12 decembrie 2018 privind aprobarea amenajamentului pastoral pentru pajiștile din proprietatea privată a comunei Laslea, având un interes personal de natură patrimonială în problema supusă dezbaterilor consiliului local.

PAUL RADU VALENTIN, fost consilier local în cadrul CL al Municipiului Brașov, Județul Brașov – În perioada exercitării mandatului de consilier local (2020 – 2024), societatea comercială în cadrul căreia soția persoanei evaluate deține calitatea de asociat/asociat unic și funcția de administrator, a încheiat la data de 14 decembrie 2020, un act adițional la contractul de servicii din data de 22 mai 2020 (aflat în derulare) cu o instituție subordonată C.L. al mun. Brașov, prin care s-au suplimentat serviciile pentru perioada 01 ianuarie – 30 aprilie 2021.

SABADÎȘ ALIN – VASILE, fost consilier local în cadrul CL al comunei Băsești, Județul Maramureș – În perioada exercitării mandatului de consilier local (2016 – 2020), SABADÎȘ ALIN – VASILE a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii C.L.Băsești din data de 22 aprilie 2019 privind analiza contractelor de concesiune a pășunilor proprietate publică a comunei Băsești, în baza căreia a fost încheiat actul adițional la contractul din data de 12 mai 2014 între Primăria comunei Băsești (în calitate de concedent) și o asociație reprezentată de persoana evaluată (în calitate de concesionar), prin care se prelungește durata contractului inițial, pentru o perioadă de 2 ani începând cu luna mai 2019.

HACMAN MIRCEA COZMA, fost consilier local în cadrul CL al municipiului Rădăuți, Județul Suceava – În perioada exercitării mandatului de consilier local (27 noiembrie 2019 – 28 octombrie 2020), deși avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor, a participat la deliberarea și adoptarea a trei Hotărâri ale C.L. al Mun. Rădăuți ce priveau societatea comercială de la care obținea venituri.

DANEȘ MIHAI, fost consilier local în cadrul CL Sector 6 București – În perioada exercitării mandatului de consilier local în cadrul C.L. Sector 6, a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii din data de 11 decembrie 2018 în baza căreia 67 unități de învățământ preuniversitar de stat au încheiat contracte comerciale de furnizare produse (achiziții directe de bunuri pe bază de facturi), în valoare totală de 56.788,26 lei, cu societatea comercială în cadrul căreia acesta a deținut calitatea de asociat și funcția de administrator.

Totodată, menționăm faptul că în data de 20 septembrie 2021, Agenția Națională de Integritate a constatat și starea de incompatibilitate în cazul lui DANEȘ MIHAI, întrucât, în perioada exercitării mandatului de consilier local, societatea comercială la care acesta deține calitatea de asociat și funcția de administrator a încheiat 67 contracte de furnizare produse cu unități de învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 6 și 5 contracte de furnizare produse cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 (instituție publică aflată în subordinea C.L. Sector 6), în baza cărora societatea a încasat suma totală de 121.258,34 lei”.

Peste 84 de milioane de lei pentru susținerea a 12 aeroporturi regionale

Aeroportul din Cluj-Napoca (Știri de Cluj)

Executivul a aprobat, în ședința de marți, printr-o Ordonanță de urgență, alocarea a peste 84 de milioane de lei pentru susținerea activității a 12 aeroporturi regionale. Scopul acestei finanțări este acela de a depăși perioada dificilă prin care trece transportul aerian pe fondul crizei generate de pandemia Covid 19.

Potrivit Ministerului Dezvoltării (MDLPA), actul normativ prevede următoarea alocare: Cluj-Napoca  – 9.000.000 lei; Iași – 6.530.000 lei; Sibiu – 6.655.000 lei; Craiova – 8.730.000 lei; Bacău – 7.972.000 lei; Suceava – 3.657.000 lei; Arad – 7.900.000 lei; Maramureș – 8.500.000 lei; Oradea – 8.800.000 lei; Satu Mare – 7.000.000 lei; Târgu Mureș – 5.984.000 lei și Tulcea – 3.310.000 lei.

Totodată, MDLP precizează că pentru Aeroportul din Timișoara, ajutorul de stat, în valoare de 9 milioane de lei, a fost aprobat prin ordinul comun al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în cursul lunii decembrie.

„Caracterul promovării în regim de urgență este determinat de faptul că activitatea aeroporturilor a fost unul dintre sectoarele cele mai afectate de pandemia de Covid-19, traficul aerian fiind restricționat în toată Uniunea Europeană, inclusiv în România, din cauza măsurilor aplicate în vederea diminuării impactului tipului de risc, materializate prin restricții de zbor și de trecere a frontierei, precum și de necesitatea stringentă de identificare a resurselor pentru sprijinirea aeroporturilor regionale care facilitează funcționarea în bune condiții a pieței unice europene și constituie un nod de transport esențial ce conectează persoane, produse și servicii, pentru compensarea pierderilor cauzate direct de această pandemie”, se arată în comunicatul MDLPA.

În cadrul aceleiași ședințe de guvern a fost aprobată și o hotărâre de guvern ce prevede aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Tren metropolitan Gilău – Florești – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonțida – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de metrou și tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea. Componenta 1. Magistrala I de metrou Cluj”.

Au fost aprobați în Guvern indicatorii tehnico-economici ai Metroului Cluj, un proiect de investiții susținut, deopotrivă, de autoritățile locale și de Guvern. Hotărârea prevede construcția unei linii de metrou ușor, cu 19 stații subterane și cu o lungime a traseului de 21 km. Durata de execuție a investiției este de circa 10 ani, iar valoarea prevăzută – de peste 10 miliarde lei.
„Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, precum și de la bugetul local al UAT Municipiul Cluj-Napoca și al UAT Comuna Florești, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii”, potrivit site-ului oficial al Guvernului României.

Legea bugetului pe 2022, promulgată pe „repede-nainte”

Legea bugetului pe 2022, promulgată pe „repede-nainte”

Foto: Facebook

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022, a anunțat Administrația Prezidențială. De altfel, tot marți, Curtea Constituțională a respins sesizarea făcută de USR vizând Legea Bugetului de stat pentru anul viitor.

Decizia CCR a venit cu o zi mai devreme decât a fost anunțat inițial, astfel că respingerea sesizării celor de la USR a permis ca promulgarea Legii Bugetului să aibă loc chiar astăzi.

Potrivit comunicatului CCR, în urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.6 alin.(2) din Legea bugetului de stat pe anul 2022. De asemenea, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.54 din Legea bugetului de stat pe anul 2022 sunt constituționale în raport cu critica de neconstituționalitate extrinsecă formulată numai în măsura în care aplicarea lor se realizează după o eventuală modificare sau completare a Legii nr.334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale. În plus, CCR a constatat că dispozițiile art.56 din Legea bugetului de stat pe anul 2022 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Mai puțin de zece zile de la publicare până la promulgare

Reamintim că proiectul legii bugetului de stat pe anul 2022 a fost publicat pe site-ul Ministerului de Finanțe în data de 19 decemebrie, acesta trecând pe „repede-nainte” atât prin Comisia de buget-finanțe, cât și prin plenul Parlamentului. Proiectul de lege al bugetului de stat a fost adoptat pe 23 decembrie cu 294 de voturi „pentru” și 120 „împotrivă”, în timp ce proiectul de lege privind bugetul asigurărilor sociale a fost adoptat cu 291 de voturi „pentru” și 119 „împotrivă”.

Bugetul pe anul 2022 a fost construit pe o țintă de deficit bugetar cash estimată la 5,8% din PIB și deficit ESA estimat la 6,2% din PIB. Plafonul propus pentru datoria guvernamentală, conform metodologiei UE, este de 49,8% din produsul intern brut. Acest plafon este obligatoriu pentru anul 2022.  Mai mult, Guvernul a preconizat o creștere economică de 4,6% și o inflaţie medie de 6,5%.

„Avem în față un buget echilibrat, responsabil și realist, capabil să consolideze economia pe termen mediu și lung valorificând resursele financiare ale UE.”, a declarat premierul Nicolae Ciucă la dezbaterea din Parlament, din 23 decembrie.

Curtea Constituțională a respins sesizarea USR privind bugetul de stat

Cine mai are nevoie de „eroi”? Când „like și share” înseamnă publicarea jurnalului Doinei Cornea

Doina Cornea-foto din arhiva personală a lui Leontin Horațiu Iuhas

Exact la fix, înainte să exclam cu amărăciune: ce zi odioasă! Cum ar veni, domnișoara aceea asistentă, care în loc să aibă grijă de pacienți, se dezbracă pentru oricine pentru câțiva euro, poate vorbi despre viața privată și datorită unei eroine veritabile: Doina Cornea.

Nu știu dacă a auzit cine a fost Doina Cornea, însă(…) am stat câteva ore bune înainte să mă decid: să fie despre ea, o tânără banală, operată greșit pentru a-și imagina că joacă în filmele pentru adulți sau să fie despre EA, Doina Cornea, cea căreia îi datorăm libertatea de exprimare, curajul de a ne face auziți.

Și am decis. Despre videochat am scris astă-vară. E crunt ce se întâmplă cu acele fete. Nu vă imaginați că duc o viață atât de „siliconată” și „filtrată” cum apare pe diverse site-uri. Oricât m-am străduit să le înțeleg, dar mai ales pe cei care apelează la aceste „vieți false”(n.r site-uri de videochat) nu reușesc.

Când „like și share” înseamnă publicarea jurnalului Doinei Cornea

Și, da, uneori, noi facem știrile. Nu „evenimentele” cotidiene. Astfel, dau cu elan share și like la anunțul despre sprijinul pe care îl putem oferi pentru publicarea jurnalului Doinei Cornea. Toate explicațiile sunt aici.

Nu am trăit în comunism, ar fi patetic să descriu „episoade ” pe care doar le-am citit, însă știu că Doina Cornea a inspirat generații întregi. În zilele în care românii nici măcar nu visau că se pot închina pe stradă(dar să mai facă videochat!), Doina Cornea avea curajul să se expună regimului comunist pentru ca noi, azi, să putem acționa cum gândim.

Doina Cornea va trebui să redevină eroină

În vara acestui an, fiul Doinei Cornea, cel care se luptă să ducă valorile promovate de mama sa, mi-a acordat un interviu. Mă bucur că a ales publicația pe care am ales și eu: Ziarul de Investigații. Și, astfel, într-o lume în care like și share se dau pe bandă rulantă pentru a promova vulgaritatea, nuditatea, pornografia, în detrimentul conexiunilor autentice, „o strecor” on-line pe Doina Cornea. Va trebui să redevină „eroină”. De data asta, se va lupta cu nonvalorile din mediul virtual. Like și share în cazul acesta înseamnă(și) publicarea jurnalului său.

 Doina Cornea a fost cea mai importantă opozantă a regimului comunist din România, difuzând prin intermediul unor posturi de radio din exteriorul ţării câteva zeci de scrisori de protest, scrisori deschise adresate lui Nicolae Ceauşescu. În aceste scrisori nu s-a rezumat doar să critice ci, în fiecare din ele, propunea soluţii. Aşa a fost „scrisoarea din 23 Augustˮ care a fost un real program de guvernare. Scrisoarea ei împotriva demolării satelor şi intereviul dat ziaristului belgian Josie Dubier au mobilizat Occidentul şi au fost la baza creării „Operaţiunii Satele Româneştiˮ, operaţiune prin care s-au înfrăţit sate româneşti cu sate occidentale.

Citește și: EXCLUSIV. Leontin Iuhas:  „ Am înființat  Centrul pentru Investigarea Crimelor Comunismului din România”

Câciu (Finanțe): „Salariul minim a fost transformat într-un fenomen de salarizare efectivă”

Adrian Câciu (captură video)

Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, a venit cu precizări în privința salariului minim pe economie, care, potrivit prevederilor OUG nr. 130/2021, se va aplica pentru o perioadă limitată de timp, respectiv 24 de luni, începând din 1 ianuarie 2022.

Astfel, după termenul de 1 ianuarie 2024, angajații vor fi nevoiți să majoreze salariile celor care au fost plătiți cu salariul minim pe economie.

„Măsura (n.r. până la 1 ianuarie 2024) este de tranziție. Intrăm într-o normalitate cu ceea ce înseamnă fenomenul salariului minim. Salariul minim în România este un fenomen strict de protecție socială, așa cum îl prevede Constituția. Din nefericire, salariul minim a fost transformat într-un fenomen de salarizare efectivă și încercăm să intrăm în normalitate încercând să ajutăm și antreprenorii în această perioadă de tranziție astfel încât personalul să fie calificat”, a explicat ministrul de Finanțe, după ședința de guvern de marți.

Potrivit OUG sus menționat, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată „stabilit în condițiile alin. (1) poate fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maximum 24 de luni de la momentul încheierii contractului individual de muncă. După expirarea perioadei respective, timp în care salariatul va fi calificat sau nu, acesta va fi încadrat cu un salariu de bază superior salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată”, iar prevederile acestui aliniat se aplică și pentru „salariatul încadrat cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, care are deja încheiat un contract individual de muncă cu o durată de peste 24 de luni”.


În România, salariul minim pe economie a fost stabilit pentru anul 2022 la valoarea de 2.550 de lei (1.524 de lei „în mână”), fiind în același timp scos salariul minim pentru cei cu studii superioare.

În 2021, valoarea salariului minim a fost de 2.300 de lei (adică 1.386 de lei „în mână”), iar cu un an înainte acesta ajunsese la suma de 2.280 de lei, crescut de la 2.080 de lei. În 2016, salariul minim pe economie brut a fost de 1.250 de lei, a crescut în anul următor cu 200 de lei, iar în ianuarie 2018 era de 1.900 de lei. De la 1 ianuarie 2019 a fost de 2.080 de lei.

România are aproximativ 1,6 milioane de angajați pe salariul minim

Deșeurile depozitate ilegal au dus la o amendă de 50.000 lei pentru Primăria din Baia Mare

Sursa foto: Europa FM
Sursa foto: Europa FM

Primăria din Baia Mare a fost sancționată cu 50.000 lei pentru depozitarea ilegală a deșeurilor menajere pe o rampă neconformă.

În plus, dacă după această sancțiune, gunoaiele vor fi transportate în același loc, autoritățile riscă denunțul penal.

Primăria din Baia Mare a întârziat cu plățile datorate companiei de salubrizare

Compania Drusal este autorizată să colecteze deşeurile menajere din Baia Mare. Aceasta a decis sistarea activităților de pe raza municipiului, încă din data de 15 decembrie.

Motivul este că primarul a adoptat modelul edilului din Sectorul 1 al Capitalei. Practic, refuză, în mod sistematic, să plătească sumele datorate companiei Drusal.

În oraș s-au format munți de gunoaie. Deșeurile au fost preluate sporadic de reprezentanții serviciului care se ocupă de întreținerea spațiilor verzi din oraș. Apoi, au fost depozitate ilegal pe o rampă neautorizată, unde se pot depune doar deșeuri inerte”, se arată în comunicatul publicat de Europa FM.

Comisarul Claudia Șimon a precizat că, în urma reclamațiilor primite, Garda de Mediu Maramureș a dat un avertisment și o amendă Primăriei Baia Mare în valoare de 50.000 de lei.

Edilul, forțat să ecologizeze până la finalul lunii ianuarie 2022

Potrivit comunicatului, autoritățile din Baia Mare au, în momentul de față, obligația până pe 25 ianuarie 2022 să dispună ecologizarea amplasamentului unde au fost depozitate deșeuri în mod necontrolat .

De asemenea, conducerea va fi nevoită să le transporte la o groapă de gunoi autorizată.

Dacă măsurile nu vor fi respectate și gunoaiele băimărenilor vor fi transportate în același loc, următorul pas va fi denunțul penal, mai arată sursa citată.

Cele mai mari șase salarii la stat din România

Se știe că multe salarii de la stat sunt mari.

Și nu, nu vorbim despre salariații de rând. Vorbim despre posturile cu greutate.

Nu spun că, din anumite puncte de vedere, salariile mari nu sunt justificate. În funcție de responsabilități, sarcini și vizibilitate, e normal ca unele salarii să fie mai mari. Mai mari decât ale angajaților de rând.

Dar, vorbind de salarii, de câte ori mai mare e, deja, prea mare?

Să vedem.

Primele șase poziții sunt ocupate de către Mugur Isărescu (Guvernator BNR), Traian Halalai (preşedintele Băncii de Export Import a României (Eximbank), Florin Georgescu (prim-viceguvernatorul BNR), Eugen Nicolăescu (viceguvernator BNR), Mihaela Lucica Popa (prim-vicepreşedintă a CEC Bank) și Valer Dorneanu (președinte CCR).

Sumele câștigate de aceștia, conform declarațiilor de avere, în 2020, sar de 1.000.000 de lei.

Nu încercați să faceți calculul, e mult.

Fiecare dintre ei a câștigat, anual, de mai bine de 60 de ori mai mult decât un angajat pe salariul minim pe economie. Iar aceștia sunt aproximat 1.5 milioane, care trăiesc și lucrează în România.

Da, veți spune, dar oamenii ăștia au studii, ani de muncă în spate, o anumită prestanță. O grămadă de sarcini pe umerii lor. Responsabilitatea majoră nici nu poate fi luată comparată. Total de acord.

Dar vorbim, totuși, de un câștig de 60 de ori mai mare. Nu de 10 ori. Nu de 30. De 60 de ori. Matematica mea refuză să înțeleagă logica.

Mergem mai departe

Salariul minim net, în 2020, era 1.346 lei/lună. Încercați să calculați câte salarii minime intră într-o medie lunară de aproape 100.000 de lei/lună a salariilor menționate mai sus.

Bun, să vedem și cel mediu pe economie, care a fost de 3.176 lei/lună, în 2020. Că cei cu salariu mediu deja au, și ei, mai multe responsabilități. Nu cât cei șase despre care vorbeam, dar nici tocmai de lepădat.

Să ne amintim că un medic rezident în anul I câștiga, în 2020, 3.300 lei/lună. Un polițist debutant – 3.161. Un pompier (fără funcții de comandă, în noiembrie 2021, județul Alba) – 2.275 lei.

Vorbim despre locuri de muncă la care responsabilitatea este uriașă. Nu mai punem la socoteală pericolele. Dar… unele funcții sunt mai pompoase ca altele. Și de multe zeci de ori mai bine plătite.

A, da, și dacă tot vorbim de salarii, responsabilități, titluri, reamintesc, în încheiere. Un parlamentar român (și sunt 465) poate câștiga, lunar, până la 40.000 de lei/lună.

Vă las să faceți calcule. Nu, nu cu salariile lor. Cu cât mai rămâneți, după ce luați salariul/pensia și plătiți facturile. Să mă țineți la curent.

Franța introduce noi restricții din cauza COVID-19

Ministrul Sănătății a anunțat că Franța va fi lovită de un „mega val” al pandemiei, provocat de varianta Omicron. Astfel, autoritățile au decis să restrângă intervalul pentru doza booster la trei luni, nu la patru cum a fost la început.  

Mai mult, la începutul anului viitor, munca la distanță va fi obligatorie pentru cei care pot, iar adunările publice limitate la 2 mii de participanți în interior și 5 mii în exterior. Cu toate acestea, în noaptea de Anul Nou nu vor exista restricții de circulație.

Franța a înregistrat peste 100 de mii de noi cazuri de infectare cu COVID-19

Olivier Véran, ministrul Sănătății din Franța, a precizat că infecțiile cu coronavirus se dublează la fiecare două zile, relatează Digi24. Cluburile de noapte și discotecile rămân închise, iar la baruri, clienții pot fi serviți doar la masă, limita fiind de șase persoane. În toate centrele orașelor, masca va deveni obligatorie.

Conform unui proiect de lege ce trebuie aprobat de Parlamentul din Franța, din 15 ianuarie, persoanele care vreau să intre în spațiile publice trebuie să prezinte dovada vaccinării, nu doar a unui test negativ.

Franța a înregistrat sâmbătă peste 100.000 de noi cazuri de infectări zilnice, un record de la începutul pandemiei.

 Și în Ungaria, spre exemplu, mai multe orașe au decis să își anuleze petrecerile cu participarea a mii de oameni pe străzi în noaptea de Anul Nou. Deciziile au fost luate la nivel municipal, în condițiile în care guvernul ungar nu a introdus noi restricții pentru festivitățile de Revelion.

Conform EFE, cu toate că varianta Omicron este prezentă în Ungaria, situația epidemiologică în țară este bună. Mai exact, în ultimele 24 de ore au fost raportate 1.300 de noi cazuri de COVID-19 și 151 de decese. Mai mult, rata de vaccinare în Ungaria cu schema completă este de peste 62%, iar cea cu doza „booster” de 32%.

Reamintim că de astăzi, 28 decembrie, germanii vor avea dreptul să se întâlnească în grupuri de cel mult 10 persoane. Mai mult, festivitățile de Anul Nou au fost anulate din cauza numărului mare de noi cazuri de coronavirus.

Franța interzice călătoriile neesențiale ale persoanelor care vin din Marea Britanie

Guvernul va modifica plafonul veniturilor până la care pensionarii beneficiază de compensarea medicamentelor

Premierul Nicolae Ciucă (foto captură video)

Plafonul veniturilor până la care pensionarii vor putea beneficia de compensarea cu 90%  din prețul medicamentelor se va majora de la 1.299 de lei la 1.429 de lei, ca urmare a creșterii punctului de pensie cu 10%. Potrivit premierului Ciucă, această modificare a plafonului a fost necesară pentru că astfel „aproape jumătate de milion de pensionari riscau să piardă dreptul la compensarea medicamentelor odată cu majorarea cu 10% a punctului de pensie începând cu data de 1 ianuarie”, a declarat premierul înaintea ședinței de guvern de marți. „Vom creşte plafonul veniturilor până la care pensionarii vor beneficia de compensare cu 90% a medicamentelor. Începând cu 1 ianuarie 2022, pensionarii cu venituri până la 1.429 de lei pe lună inclusiv, vor beneficia de această măsură de sprijin”, a completat Ciucă.

Astfel, conform proiectului de hotărâre privind Programul pentru compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor pentru pensionari, de la 1 ianuarie 2022, pensionarii cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială de până la 1.429 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, vor beneficia de compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor.

Pensii mai mari, dar întârziate

Pensiile pentru luna ianuarie vor fi virate cu un decalaj de două zile, anunță Poșta Română, explicând acest lucru prin faptul că „banii pentru drepturile sociale vor fi virați în conturile Poștei Române începând cu 4 ianuarie”, așa cum se întâmplă la fiecare început de an.

„Într-o lună obișnuită, Poșta Română primește prima parte a banilor de pensii cu trei zile înainte de prima zi lucrătoare a lunii în care pensiile sunt livrate. Partenerii noștri de la Casa Națională de Pensii Publice vor vira contravaloarea drepturilor de protecție socială, în conturile Poștei Române, cu o decalare de câteva zile, ca la orice început de an. Transformarea acestora în cash și distribuirea în gențile fiecărui factor poștal durează aproximativ trei zile”, se arată în comunicatul Poștei Române.

Potrivit aceluiași document, calendarul de achitare al pensiilor dun sistemul public de pensii (pensii de asigurări sociale de stat, agricultori, veterani de război, văduve și văduve de război, IOVR) va fi următorul: la domiciliu, în perioada 6-17 ianuarie 2022, respectiv, la ghișeele subunităților poștale, până în 19 ianuarie.

„Salariații Poştei Române vor lucra la capacitate maximă pentru a face posibilă distribuirea pensiilor într-un timp cât mai scurt, având în vedere situația specială în care ne aflăm în luna ianurie, ca urmare a închiderii de an din instituțiile statului. Este o situație excepțională și subliniem faptul că Poşta Română își respectă, intotdeauna, angajamentul asumat în conformitate cu convenţia încheiată cu Casa Națională de Pensii Publice”, a declarat Valentin Ștefan, Directorul General al Poştei Române.

Reaminitim că în luna ianuarie 2022, pensionarii cu pensii mai mici de 1.600 de lei vor primi un ajutor din partea statului, astfel încât niciun pensionar să nu aibă veniturile aferente acestei luni sub 2.200 de lei.

Marius Budăi (M. Muncii) îi liniștește pe pensionarii români

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
-5.6 ° C
-5 °
-7.7 °
86 %
2.6kmh
13 %
mar
1 °
mie
1 °
J
0 °
vin
3 °
S
0 °

Ultimul articol

Laurentiu Nistor - Ilie Ciuclea - Dan Stoian

Garanții care se devalorizează în timp: ce riscă CJ Hunedoara prin eșalonarea datoriei Supercom

O hotărâre adoptată, o problemă deschisă Prin Hotărârea nr. 334/2025, Consiliul Județean Hunedoara a aprobat eșalonarea la plată a creanțelor fiscale datorate de Supercom SA...

George Simion anunță un nou program AUR; „Strategie de marketing”?

Liderul AUR, George Simion, a încheiat momentan cu protestele, așa că se pregătește pentru un alt eveniment. Se apropie ziua de 24 ianuarie, pare că...

Persoane reținute într-un dosar de fraudă bancară în județul Constanța

Mai multe persoane au fost reținute în weekend într-un dosar instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța. Cauza are ca obiect...