Marius Budăi, ministrul Muncii

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a luat atitudine după ce reprezentanții Poștei Române au anunțat o întârziere a livrării pensiilor, în numerar, pentru că acestea sunt virate de către Casa Națională de Pensii abia din 4 ianuarie.

De altfel, această situație s-a întâmplat la fiecare început de an, susțin reprezentanții Poștei Române.

Într-o postare pe contul său de Facebook, Budăi a afirmat că a discutat telefonic cu adjunctul Poștei Române, „astfel încât să fie depuse toate eforturile pentru ca pensiile pe luna ianuarie a anului 2022 să fie plătite până în data de 15. Posibila întârziere din ianuarie este anuală, fiindcă nu se pot vira banii în luna decembrie 2021 pentru ianuarie 2022, așa cum se întâmplă în celelalte luni ale anului, deoarece vorbim de bugetul pe alt an”, a scris Budăi pe contulsău de Facebook. Totodată, acesta a subliniat că vor fi depuse toate eforturile „pentru ca seniorii României să nu fie nevoiți să își aștepte drepturile nici măcar o zi în plus”, a concluzionat ministrul Muncii.

Din ianuarie 2022, pensiile românilor vor fi mai mari

Porivit unui comunicat al Poștei Române, acest decalaj de două zile se datorează faptului că „banii pentru drepturile sociale vor fi virați în conturile Poștei Române începând cu 4 ianuarie”, lucru care se întâmplă în fiecare început de an.

„Într-o lună obișnuită, Poșta Română primește prima parte a banilor de pensii cu trei zile înainte de prima zi lucrătoare a lunii în care pensiile sunt livrate. Partenerii noștri de la Casa Națională de Pensii Publice vor vira contravaloarea drepturilor de protecție socială, în conturile Poștei Române, cu o decalare de câteva zile, ca la orice început de an. Transformarea acestora în cash și distribuirea în gențile fiecărui factor poștal durează aproximativ trei zile”, se arată în comunicatul Poștei Române.

Potrivit aceluiași document, calendarul de achitare al pensiilor din sistemul public de pensii (pensii de asigurări sociale de stat, agricultori, veterani de război, văduve și văduve de război, IOVR) va fi următorul: la domiciliu, în perioada 6-17 ianuarie 2022, respectiv, la ghișeele subunităților poștale, până în 19 ianuarie.

Marius Budăi (M. Muncii) îi liniștește pe pensionarii români

Articolul precedentMoștenitorii lui Dinu Patriciu, buni de plată peste 140 de milioane de dolari
Articolul următorCiprian Ciucu (PNL), critic cu guvernanții din cauza certificatului Covid